Sportivul secţiei de kempo a CSM Ploieşti, Edwin Petrea, se află la Abu Dhabi, acolo unde va reprezenta România la Campionatul Mondial de MMA IMMAF (12-18 ani). Edwin se numără printre cei 14 luptători „tricolori” care au făcut deplasarea la cea mai importantă competiţie a juniorilor şi va combate la una dintre categoriile care au mulţi pretendenţi la medalii: Juniori C, „48 kg”.

Cei 15 sportivi înscrişi la această categorie sunt: Aaron Sutherland (Anglia), Abubakr Sattorov (Tadjikistan), Adam Duffy (Irlanda), Alex Flanagan (Irlanda), Edwin Petrea (România), Kareem Eftaiha (Iordania), Sherzod Ismatov (Uzbekistan), Vahe Tadevosyan (Armenia), Yousif Khalid Talal (Irak), Issa Al Teneiji (Emiratele Arabe Unite), Daniel Nurzayev (Israel), Sergio Porras (SUA), Uriel Cruz (SUA), Nazar Rudolf (Ucraina) şi Danylo Afonchenko (Ucraina).

„Va fi mult mai greu decât anul trecut, în primul rând pentru că sunt mult mai mulţi sportivi înscrişi la categoria lui. Apoi, problema este că nu ştim nivelul adversarilor, ce poate fiecare, aşa că nu ne putem baza decât pe valoarea lui Edwin şi nivelul lui de pregătire. Ultimele meciuri au arătat, cred, că este într-o formă foarte bună, aşa că suntem optimişti că poate obţine din nou o medalie”, a declarat tatăl lui Edwin, Ghiocel Petrea, cel care îl antrenează la CSM Ploieşti.

Competiţia este programată să se desfăşoare în perioada 17-20 august, în „Jiu Jitsu Arena”, din Abu Dhabi, primele meciuri de la nivelul Juniorilor C fiind programate chiar în prima zi . Anul trecut, la Sofia, Edwin obţinea medalia de bronz a categoriei „40 kg” de la 12-14 ani după un parcurs cu două victorii, la americanul Daniel Goodwin şi rusul Aleksandr Levitskii, şi o înfrângere în faţa celui care avea să devină campion mondial, ucraineanul Dmytro Dotsin. Sursa:csmploiesti.ro

În perioada 11-14.08.2022 a avut loc în orașul Cracovia din Polonia, a treia ediție a proiectului Erasmus + " Athletics Unlimited Games", concurs rezervat copiilor cat. 1 și 2 (2009,2010). Au participat atleți din 10 țări (Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Ucraina, fiecare țară având în componență 80 sportivi (40 fete și 40 băieți). Competiția s- a desfsășurat pe trei secțiuni: Power Group - 4 probe a câte 10 sportivi (60 m, săritură pe verticală, aruncarea mingii de oină, roaba); Endurance Group - 4 probe a câte 10 sportivi (300 m, săritura pe verticală, vortex, ștafetă pe distanța de 150 m), a treia secțiune fiind ștafeta 80 sportivi x 200 m! La categoriile Power Group și Endurance Group, România a obținut medaliile de argint!

La a treia secțiune - ștafeta 80 sportivi x 200 m, România a obținut medaliile de aur! În clasamentul general pe echipe, în urma cumulării celor trei rezultate, echipa națională a României a intrat în posesia medaliilor de argint! Medaliile de aur au fost obținute de țara organizatoare, Polonia, iar medaliile de bronz au fost obținute de Croația! La această performanță și-au adus contribuiția cu brio și atleți de la CSS Ploiești, pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei.

Iată-i pe cei 13 sportivi :Elena Hekter - medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la 60m, Rebeca Toader- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la 300 m, Beatrice Șinca- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la săritura pe vericală, Maia Tomescu - medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la 150 m, Delia Blănaru- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la 150 m, Sara Prunoiu- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la săritura ce verticală, Cristian Creangă- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie argint la 150 m, Ayan Gudi - medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la săritura pe verticală, Ana Maria Ștefan- medalie de aur la 80 x 200 m, medalie de argint la 60 m, Ștefania Cîrjan- medalie de aur la ștafeta 80 x 200 m, medalie de argint la roabă, Ana Prunoiu- medalie de argint la săritura pe verticală, Sara Echimescu- medalie de argint la roabă, Melisa Grigore- medalie de argint la roabă! Athletics Star din partea României a fost Paula Ivan. Din staff- ul echipei naționale a făcut parte și profesorul Florin Andrei.

Luni, 15 August 2022 12:57

Aroganță cu urmașii lui Goanță

Nae Constantin l-a învins din lojă pe Adi Mutu. Asta ca să facem o aroganță că tot au venit ,,pe vârfuri”, la Ploiești, urmașii lui Goanță. Încă de la ședința oficială martorii oculari spuneau că giuleștenii erau ,,cu nasul pe sus” și de-abia răspundeau atunci când erau întrebați. Aroganța lor mirosea până la lojă acolo unde era antrenorul Nae Constantin, suspendat la acest joc, care a urmărit meciul împreună cu conducerea clubului.

El a declarat după victorie că rapidiștii au venit ,,pe vârfuri” și au dovedit asta și prin declarațiile lor. Că terenul a fost nașpa, că Petrolul s-a apărat în zece, că au avut ghinion, că una, că alta. Până una-alta, Constantin l-a învins pe Mutu cu o tactică plină de dăruire și, vorba prahoveanului, ,,dacă ne apăram trei zile tot nu ne dădeau gol”. Fraza a fost și un răspuns pentru un alt “prețios”, Săpunaru, care a zis că petroliștii se apărau trei zile dacă puteau. Știu că eșecul e frustrant, dar de ce să fi arogant? Doar că ai stadion nou, că Dan Șucu e acționar și că Mutu e antrenor? Deocamdată, el nu a demonstrat nimic și la conferința de presă de după meci mi-a demonstrat că mai are de învățat. A spus că echipa sa a dominat meciul categoric, că nu are de ce să facă o analiză profundă, dar cred că a avut o surpriză când a văzut meciul a doua zi. Asta pentru că echipa lui a avut o dominare pasivă asezonată cu maxim două ocazii și alea așa cum au fost. A fost de vis atmosfera pe ,,Ilie Oană” făcută de fanii petroliști și la care, să fim fair-play, au contribuit și oaspeții. Căpitanul Țicu nu a găsit cuvinte să descrie spectacolul tribunelor. A fost un joc care a solicitat la maxim energiile fotbaliștilor petroliști, dar acum ei trebuie să privească spre Târgu-Jiu. ,,Modești și liniștiți”, spunea oficialul Claudiu Tudor, iar până la înfruntarea din Oltenia, Grozav și colegii trebuie să se încarce iarăși și să izbucnească împotriva Craiovei lui Mititelu cu un nou rezultat care să placă petroliștilor!    

Luni, 15 August 2022 11:08

FRF caută un nou selecționer!

Federaţia Română de Fotbal caută un nou selecționer după ce, luni, a anunțat pe site-ul său oficial, încheierea contractului cu selecţionerul reprezentativei Under 21 Florin Bratu. "Federaţia Română de Fotbal şi selecţionerul Florin Bratu au convenit, de comun acord, să nu prelungească colaborarea. Federaţia Română de Fotbal îi mulţumeşte lui Florin Bratu pentru activitatea sa la echipa naţională a României U21 şi îi urează mult succes în cariera de antrenor", se menţionează pe frf.ro.

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, în urma consultărilor din cadrul Comisiei Tehnice, va înainta în perioada următoare preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, propunerea pentru viitorul selecţioner al naţionalei de tineret a României. Stoichiţă a declarat că Bratu a reuşit totuşi să implementeze lucruri pozitive la selecţionata U21 în ciuda unor rezultate negative:"Îi mulţumim lui Florin Bratu pentru întreaga activitate, a preluat echipa naţională de tineret într-un moment important, în perioada de pregătire a unui Campionat European de mare impact pentru această generaţie, pentru fotbalul românesc, şi, în ciuda unor rezultate mai puţin bune, consider că a reuşit să implementeze multe lucruri pozitive în mandatul său”, a explicat Stoichiţă.

La rândul său, Florin Bratu, s-a arătat mândru de faptul că a avut şansa să conducă naţionala de tineret a României:"Am avut parte de un drum şi o experienţă frumoasă, cu care mă voi mândri mereu. Le mulţumesc jucătorilor pentru cum au răspuns prezent la convocări şi de modul în care am lucrat împreună. Avem o generaţie extraordinară, cu foarte mult potenţial, şi care cred că ne va reprezenta cu succes la turneul final". În vârstă de 42 de ani, Florin Bratu a preluat în august 2021 selecţionata de tineret a României pe care a condus-o în 8 meciuri de pregătire. În aceste întâlniri, România U21 a înregistrat 2 victorii, 2 egaluri şi 4 înfrângeri. Sursa:frf.ro

Luni, 15 August 2022 10:50

Noutăți din cel mai vechi derbi

Peste două decenii au trebuit să treacă pentru ca Petrolul să bată iarăși Rapidul, în prima ligă! Pe 1 aprilie 2000, Petrolul, avându-l antrenor pe regretatul Virgil Dridea, învingea cu 4-2 Rapidul, pe vechiul ,, Ilie Oană”, antrenat atunci de Mircea Lucescu, după cum arată statistica lpf.ro. Au urmat alte 12 jocuri în Superliga României, opt încheiate cu victoria "vişiniilor" şi patru la egalitate. După 22 de ani statistica trebuia rescrisă cu un nou succes al Petrolului.

Gruparea ploieșteană s-a impus cu 1-0, datorită golului marcat, în prima repriză, de Gicu Grozav. Tot conform statistici, Grozav a înscris din nou pe arena petrolistă după 9 ani! Atacantul de 31 de ani a declarat, după joc, că echipa a fost ca o haită de lupi deoarece a așteptat ca “prada” rapidistă să facă o mișcare greșită și să le de-a lovitura decisivă:,,Am abordat meciul în acest fel, să stăm bine în apărare, să-i surprindem. I-am așteptat să greșească, i-am prins o dată, le-am dat un gol și acesta a fost rezumatul. Am marcat într-un derby și mă simt foarte bine, vă dați seama! Este un lucru foarte frumos, mai ales când reușești să și câștigi. Toți am dat 100% și sper să o ținem tot așa în continuare.”

Tot un 1-0 a fost și în 16 iunie 1991 atunci când Petrolul a bătut Rapidul, tot pe teren propriu, datorită unui gol marcat de Costel Lazăr, actualul președinte al clubului. Lazăr a spus, după succesul care a început pe 13 august și s-a terminat pe 14, că își dorește asemenea atmosferă la fiecare meci:,,Atmosfera a fost deosebită, trebuiesc felicitați toți suporterii, inclusiv cei ai Rapidului, care au creat o atmosferă deosebită, a fost foarte frumos și ne dorim totdeauna să jucăm cu un asemenea public. Totuși, mi-a fost teamă că meciul se va întrerupe de aceea am luat legătura cu un lider de galerie și l-am rugat să înceteze cu aceste materiale pirotehnice care sunt periculoase pentru toată lumea.”

Toată lumea petrolistă a fost bucuroasă că Petrolul și Rapid s-au revăzut, după 7 ani, la cel mai înalt nivel, iar echipa favorită a avut câștig de cauză. Câștigul este și în clasament acolo unde două victorii “legate” ale Petrolului înseamnă locul 8 în clasamentul Superliga, cu 7 puncte, la fel ca FCU 1948 și UTA Arad. Runda viitoare, Petrolul va juca în deplasare, vineri, 19 august, de la ora 21.00, pe stadionul din Târgu-Jiu, contra celor de la FCU 1948 Craiova.  

Nicolae Constantin, Gicu Grozav, dar si presedintele Costel Lazar, au comentat Primvs Derby", cu ocazia conferintei de presa organizata la stadionul ,,Ilie Oana". Antrenorul Petrolului se va afla intr-o postura inedita, maine seara, cu ocazia infruntarii cu Rapidul. El va trebui sa vada partida din loja, alaturi de observatorul de joc. Asta pentru ca Nae Constantin a fost suspendat doua etape si a primit 4500 lei amenda, in urma eliminarii suferite la partida cu U Cluj.

Golul cu care au invins Clujul a fost marcat de Grozav, iar acesta isi doreste sa mai reuseasca astfel de executii, poate chiar impotriva giulestenilor. Fostul international a mai spus ca de-abia asteapta sa joace si crede ca si Rapidului ii este frica de Petrolul deoarece este o echipa cu experienta, cu traditie, istorie, cu suporteri in spate chiar daca este nou-promovata.

Nicolae Constantin:,,Meciul cu Rapid e istorie, traditie, derbi, toate la un loc. Ma bucur pentru jucatori ca joaca asemenea meciuri si chiar vorbeam cu colegii mei, as da bani acum sa joc cu Rapidul cu casa inchisa! Din gura toti zic ca vin sa castige (n.r. Mutu a declarat ca vrea sa castige la Ploiesti), ar fi culmea sa zica ca nu castiga, dar trebuie sa poata pe teren. Imi doresc sa fie o atmosfera frumoasa, spectacol in tribune si pe teren, iar la final sa ne bucuram cu totii. O sa vad meciul din loja, de linga observator".

Gicu Grozav:,,Imi pare rau ca se joaca asa tarziu pentru ca sunt nerabdator sa inceapa meciul, maine va fi o zi lunga, dar pe de alta parte e si bine deoarece avand in vedere aceste calduri, ora de start este buna. Eu cred ca si Rapidului ii este frica de noi pentru ca suntem o echipa cu experienta, avem in spate traditie, istorie, suporteri, chiar daca suntem o formatie nou promovata. Rapid este o echipa pe val, dar nu trebuie sa dam doar din gura, maine trebuie sa dovedim ca putem sparge valul!"

Costel Lazar:,,Este un duel de traditie, cu o atmosfera foarte frumoasa. Sper sa obtinem un rezultat pozitiv si sa zambim la sfarsitul meciului. Pe vremea mea derbiurile cu Rapid, Steaua, Craiova, erau foarte interesante, de-abia le asteptam.Baietii stiu ce inseamna rivalitatea Petrolul-Rapid si nu trebuie sa le mai umblam la orgoliu. In privinta unei prime suplimentare, nu vreau sa discut pentru ca sunt superstitios."

Petrolul-Rapid se va juca cu ,,casa inchisa", derbiul urmand sa se dispute, maine, de la 21.45, pe Arena ,,Ilie Oana". Infruntarea va fi condusa de o brigada de arbitri formata din:Catalin Popa(Piteşti)-Daniel Mitruti(Craiova), Romica Bîrdeş(Piteşti). Arbitru VAR va fi Adrian Cojocaru(Galaţi), iar arbitru AVAR: Marius Marchidanu (Brăila).

Petrolul Ploiesti este tinut in viata de artificii si sacrificii! Asa a declarat presedintele clubului, Costel Lazar, astazi, cu ocazia unei conferinte de presa. Culmea, strigatul disperat al oficialului petrolist a venit intr-un moment in care conducerea a anuntat prelungirea contractelor de sponsorizare cu doua firme. Presedintele a declarat ca situatia financiara a clubului este grava si ca el, impreuna cu cei din conducerea executiva, nu si-au mai luat salariile de luni de zile. Cu banii respectivi s-au facut alte plati, spune Lazar.

Costel Lazar:,,Facem toate artificiile posibile sa ramanem in viata, dar fara bani s-ar putea sa nu mai ramanem pentru ca vorbim de taxe, de impozite, de salariile jucatorilor, de cheltuieli. Deci, fara o finantare puternica nu vom putea rezista in liga intai. Lumea a inceput sa uite ca am facut sacrifici, am trait din imprumuturi la societati, la persoane fizice. Nu asta trebuie sa fie Petrolul, nu asta trebuie sa fie viitorul Petrolului! Toata lumea doreste sa trecem pe societate pe actiuni, dar asta se poate face la finalul sezonului. Avem un ticketing bun, peste asteptari, dar totul este relativ pentru ca poate creste sau poate scadea din cauza pandemiei, a rezultatelor etc. Aceasta sursa reprezinta 20% din bugetul clubului".

Lazar a mai spus ca vanzarea de bilete reprezinta ,,o gura de aer" pentru club si cu banii din tichete se mai pot face anumite plati din vechile datorii. Prima transa din drepturile TV a fost cheltuita pe datoriile din urma, dar si acestea platite in proportie de 40%! S-a platit o parte din datoria si catre directorul sportiv, Claudiu Tudor, iar pe luna clubul trebuie sa plateasca, taxe si impozite, aproximativ 80.000 de euro! Presedintele Petrolului a mai declarat ca se vor mai incheia contracte de sponsorizare si se lucreaza la un proiect, pe Legea 350, care sa fie inaintat la Consiliul Judetean si, in urma aprobarii acestuia, clubul sa poata beneficia de o anumita suma de bani peste maxim doua luni de zile.

În perioada 11 -15 August se va desfășura în orașul Cracovia din Polonia, Concursul Internațional "Unlimited Games" pentru copii cat 1 și 2 ( 2009 -2010)! La acest concurs vor participa 80 de copii(40 fete + 40 băieți). Federația Română de Atletism a selecționat toți sportivii care au obținut titlul de Campion al României la Campionatele naționale, din perioada 11-12 Iunie 2022, desfășurat la Craiova!

Din lotul național al României fac parte și 13 elevi de la CSS Ploiești, sportivi pregătiți de profesorii Maria Andrei și Florin Andrei: Elena Hekter, Rebeca Toader, Delia Blănaru, Sara Prunoiu, Maia Tomescu, Beatrice Șinca, Cristian Creangă, Ayan Gudi, Ana Maria Ștefan, Ana Prunoiu, Ștefania Cîrjan, Sara Echimescu, Melisa Grigore! Din staful echipei naționale face parte și profesorul Florin Andrei!

La acest concurs vor participa sportivi din 10 țări: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Ucraina, România! Întrecerea se va desfășura pe stadionul Academiei de educație fizică Cracovia. Cei 80 de copii vor fi împărțiți în două grupuri de 40 și anume:

Power Grop – 40 copii (20 de fete și 20 de băieți indiferent de vârstă (2009-2010) – 4 probe:

-10 copii - 60m – contează rezultatul echipei;

-10 copii - săritura pe verticală cu ridicarea brațelor (Standing jump) – 2 încercări de

participant – contează media rezultatelor;

-10 copii - aruncarea mingii pentru suliță (Javelin Ball throw – cauciuc, greutate

400g) - 2 încercări de participant – contează media rezultatelor;

-10 copii – 10m „roaba” (5 perechi).

Endurance Grop – 40 copii (20 de fete și 20 de băieți indiferent de vârstă (2009-2010) – 4 probe:

-10 copii - 300m – contează rezultatul echipei;

-10 copii - săritura pe verticală cu ridicarea brațelor (Standing jump) – 2 încercări de

participant – contează media rezultatelor;

Petrolul ,,s-a încălzit”, pentru meciul cu Rapid, marcând ,,o mână de goluri” celor de la CSO Plopeni. Staff-ul tehnic condus de Nicolae Constantin a comandat testul pentru a vedea la lucru jucătorii mai puțini folosiți, dar și câteva debuturi amicale cum ar fi cele ale fundașului Felix Mathaus și atacantului Christian Irobiso. Mathaus s-a descurcat în ofensivă, dar a arătat că-i place și ofensiva susținând de multe ori ofensiva petrolistă.

Vârful Irobiso a obținut penaltiul din care a marcat Mario Bratu, știe să deschidă jocul pe ambele flancuri, este puternic, dar un vârf de careu trebuie să marcheze. Noutatea absolută în tabăra petrolistă a reprezentat-o un mijlocaș ofensiv, Harrison Manzala. Francezul de origine congoleză are un CV bun cu apariții în primele două ligi din Franța, însă nu prea a mai jucat de aproximativ doi ani.

Ultima oară a trecut pe la Kayserispor, iar acum a venit să prindă un contract la gruparea petrolistă. Fotbalistul de 28 de ani s-a prezentat bine pentru o repriză, însă adversarul a fost din eșalonul trei. Tot cu poftă de joc a fost și mijlocașul Dragoș Gheorghe cel care a marcat și a dat o pasă de gol. Micuțul fotbalist poate fi o soluție pentru ofensiva petrolistă, însă deocamdată de acest lucru nu este convins și staff-ul tehnic.

Celelalte goluri au fost înscrise de Simon Măzărache, de două ori, și de mijlocașul Eugen Cebotaru. Fotbalistul moldovean a fost eliminat în prima repriză, însă în partea a doua centralul Amorăriței i-a permis lui ,,Cebo” să intre din nou. La final, atât Irobiso cât și Măzărache ne-au declarat că de-abia așteaptă înfruntarea cu Rapid mai ales că, cel mai probabil, se va juca cu ,,casa închisă”. La Petrolul au evoluat: Moroz – Mathaus, Olaru, Horj – Borța, Cebotaru, Dumitriu, Velisar – Bratu, Irobiso, Manzala, pe parcurs mai intrând Avram – Tucaliuc, Dragoș Gheorghe și Măzărache.

Christian Irobiso:,,Totul depinde de antrenor, eu sunt pregatit sa intru si sa dau totul. Stiu ca pentru fanii Petrolului este un meci special si imi doresc sa le oferim cele trei puncte. Ar fi frumos si pentru mine ca primul gol pentru Petrolul sa-l marchez intr-un derbi!”.

Simon Măzărache:,,A fost un test util pentru ca si noi, cei care am jucat mai putin, avem nevoie de meciuri. Avem un lot numeros, valoros si cred ca aceste meciuri ne prind bine. Sambata va fi derbiul orgoliilor si o sa fie spectacol in tribune. Putem bate Rapidul, orice este posibil. Vedeti ca am evoluat si mai bine si am pierdut. Avem echipa buna, au venit jucatori valorosi, s-au integrat si ma bucur. Eu vreau sa inscriu si cu Rapidul, dar cel mai important este sa castigam. Nu sunt un marcator precum Diarra, ma pun in slujba echipei. Atmosfera va fi una incendiara, orice fotbalist isi doreste asa ceva! Sa joci cu stadionul sold-out e ceva! De-abia asteptam!”. Sursa foto:fcpetrolul.ro      

,,Maestru Titi trebuie să luăm multe prosoape cu noi în Turcia!”. Așa glumeau boxerii cu Titi Tudor, coordonatorul lotului României de box cadeți, în cantonamentul de pregătire din localitatea prahoveană Cornu. Maestrul emerit, cunoscut ca ,,Titi Prosop”, le-a răspuns copiilor că are el grijă de prosoape dacă și ei vor ține pumnii tari și vor ajunge în cât mai multe finale.

Titi Tudor, maestrul timișorean Ghiță Biea, secretarul general al Federației Române de Box, Daniel Ion, și 13 pugiliști, născuți 2008-2009, reprezintă delegația care va reprezenta România la EUBC Schoolboys & Schoolgirls European Boxing Championships 2022. Întrecerea se va disputa în Turcia, la Erzurum. Iată-i pe cei 13 boxeri care vor încrucișa mânușile la prima lor competitie europeană importantă din carieră:

Andrei Fleșeriu(CSM Sibiu-categoria 40 kg), Raul Benea(CSM Ploiești-46kg), Andrei Jgheban(CSM Onești-50kg), Iulian Bulețică(Șomuz Fălticeni-52kg), Renato Nica(CSM Onești-54kg), Andrei Marcu(Ruben Arad-57kg), Diego Otvoș(Arena Cluj-60kg), Alex Cucu(CS Tr-Severin-63,5 kg), Alin Fânțan(Alba Iulia-66 kg), Andrei Floarea(CSA Steaua-70 kg), Adrian Tănăsescu(CSM Zalău-75 kg), Adrian Iofciu(CSM Ploiești-80 kg), Alin Maftei(CSM Onești-+80 kg).  

EUBC Schoolboys & Schoolgirls European Boxing Championships se va dispăuta în perioada 12-20 august. Vor fi 29 de finale la tot atâtea categorii de luptă și, conform organizatorilor, se anunță o participare record în orașul monumentelor istorice. Prima ediție a acestui gen de Campionat European a avut loc, în 2003, în Bosnia și Herțegovina.

Pagina 14 din 364

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.