Luni, 11 Martie 2019 11:40

Rezultate importante pe semicerc

Echipa de handbal juniori 1 a CSM Ploieşti a facut un pas important spre Turneul final al campionatului, reusind sa obtina o remiza, 21-21, in derbi-ul Grupei Valoare 1, disputat, ieri, pe terenul celor de la LPS Suceava. Baietii pregatiti de Silviu Stănescu se intorc cu un punct din Moldova, dupa o partida in care au trait periculos in prima repriza, dar la finalul careia au avut un regret, in conditiile in care au condus cu doua goluri in ultimele minute.

Insa finalul a fost de partea gazdelor, ultimele reusite apartinandu-le, asa ca fiecare echipa s-a ales cu cate un punct, important, totusi, in calculele privind calificarea la Turneul final. Pentru ca, din fiecare dintre cele trei Grupe Valoare vor merge primele doua clasate, lor urmand sa li se alature doua dintre echipele de pe locul al 3-lea cu cele mai bune punctaje. Iar un bilant de 3 victorii si un egal dupa primele patru runde reprezinta un pas mare facut de cele doua formatii pentru accederea la turneul in care se va lupta pentru titlul de campioana.

In partida de la Suceava, Silviu Stanescu i-a folosit pe: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu – A. Stănescu (7 goluri), N. Nicolae (5), R. Floarea (3), R. Pantazi (2), C. Albu (1), A. Rudai (1), P. Bucur (1), V. Bucuroiu (1), A. Pop şi G. Paraschiv. Nu au jucat V. Alici, L. Jugănaru, V. Militaru şi V. Bucuroiu.

In runda a 5-a, baietii au un nou meci important, cu ocupanta locului al 3-lea, CSM Bacău, intalnirea fiind programata duminica, de la ora 13.00, in Sala Sporturilor „Olimpia”. Ei vor juca in Seria B a Diviziei A tot pe teren propriu, cu AHC Dobrogea Sud Constanţa II, partida urmand sa aiba loc luni, de la ora 14.00. Si echipa de handbal feminin CSO Activ Plopeni a luat o optiune serioasa pentru prezenta la barajul de promovare in Liga Nationala! Fetele antrenate de Florin Ciupitu si Nicolae Nimu au castigat derbiul pentru locul doi final in Seria C a Diviziei A.Trupa prahoveana s-a impus, 26-23, la FC Argeș, iar prezenta la baraj este mai aproape ca niciodata. Surorile Leustean si colegele sale sunt pe locul 2 in clasament, cu 44 de puncte. Runda următoare handbalistele Activ-ului vor juca, pe teren propriu, cu liderul Dacia Mioveni.

Vineri, 08 Martie 2019 16:17

Lotul de elită

Selecționata U19 a României, formată din jucători născuți începând cu anul 2000, se reunește luni, 11 martie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, pentru a pregăti participarea la Turul de Elită. Reprezentativa pregătită de Daniel Oprescu va juca în perioada 20-26 martie pentru calificarea la Campionatul European U19 găzduit de Armenia, în iulie. Pentru a merge la EURO, tinerii tricolori trebuie să câștige grupa din care mai fac parte Irlanda, Rusia și Azerbaidjan. Partidele decisive se vor juca în Rusia, în zona Krasnodar/Soci. 

Partidele de la Turul de Elită sunt programate astfel: Irlanda – România (20 martie, ora 11:00), Rusia – România (23 martie, ora 16:00), România – Azerbaidjan (26 martie, ora 16:00). Lotul convocat pentru Turul de Elită este următorul:

Portari: Ștefan Târnovanu (Sportul Snagov), Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești-Leordeni)

Fundași: Andrei Rus (SCM Gloria Buzău), Alexandru Ţîrlea (Real Madrid), Vladimir Screciu (RC Genk), Marius Leca (FC Viitorul), Antonio Manolache (ACS Poli Timișoara), Marco Ehmann (ASSCS Farul Constanța), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR Cluj)

Mijlocași: Marian Șerban (CS Mioveni), Daniel Toma (ASSCS Farul Constanța), Radu Chiriac (AFC Astra), Raoul Baicu (U Craiova 1948 CS SA), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Antonio Sefer (Fotbal Club Rapid), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 CS SA), Ovidiu Horşia (Academica Clinceni)

Atacanți: Andrei Banyoi (Șoimii Lipova), Leonardo Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației)

Sursa:frf.ro

Fotbaliştii Petrolului au celebrat Ziua Internațională a Femeii dar şi pe unul dintre ei. Internaționalul de tineret Robert Moldoveanu este născut pe 8 martie. Colegii i-au căntat "La mulți ani" oferindu-i un tort. Atacantul de 20 de ani chiar se simte bine pentru că este născut în această zi iar mama sa este cea mai fericită. Băieţii fac glume pe seama lui iar la acţiunea de azi, Rusu şi Chindriş i-au oferit flori lui Moldoveanu, iar doamnele l-au felicitat. Marinescu, Lungu, Kozoronis, Sarris, Țigănașu, Bucșa și colegii lor au fost prezenți la centrul comercial Winmarkt Omnia unde au dăruit sexului frumos lalele și căte un cadou dulce. Cel mai tănăr dintre jucători, Alberto Olaru, a primit din partea gazdelor mai multe buchete pentru că nu îndrăznea să le ofere mai departe.

Robert Moldoveanu:,,Fiind nascut pe 8 martie mama mi-a zis ca i-am facut cel mai frumos cadou pe care puteam sa i-l fac vreodata si este mandra de mine. Normal ca baietii mai glumesc pe seama zilei de nastere, dar sunt bune si glumele, mai ales ca eu tin la caterinca, nu ma supar!".

Mariusc Chindriş:,,Este o zi grea pentru barbati, dar una frumoasa, in special pentru mamele noastre, iubitele noastre. Cu aceasta ocazie am venit sa aducem o bucurie doamnelor, domnisoarelor oferindu-le cate o mica atentie in aceasta zi speciala pentru ele".

Acțiunea i-a scos puțin pe jucători din tensiunea meciului de la Chindia Tărgoviște. Ei au fost atenți și cu iubitele, soțiile și mamele lor, însă bărbății din tribune vor trei puncte duminică. Portarul Bolboaşă şi-a adus aminte că şi anul trecut au făcut la fel şi le-a mers bine căștigănd următorul meci.  

Bogdan Rusu:,,Ne-am bucurat ca am facut asemenea gesturi pentru doamne si domnisoare. Speram sa fie bine si pentru noi si sa ne ajute aceasta actiune. Ne-am mai relaxat si noi insa duminica trebuie sa fim foarte concentrati deoarece avem mare nevoie de victorie!".

Mirel Bolboaşă:,,Este a doua oara cand vin la o astfel de actiune. Mi-aduc aminte ca anul trecut am procedat la fel si dupa aceea am castigat in campionat. Doamne-ajuta sa fie asa si cu Chindia pentru ca vom avea un meci incredibil de greu".

Nu toţi jucătorii petrolişti au mers în centrul oraşului. Asta pentru că Nini Popescu, Catalin Ştefănescu, Valentin Ţicu şi Tudor Saim, au avut misiunea să facă aceleaşi gesturi la Ploieşti Shopping City, alături de sponsorul Flanco.

Suporterii Petrolului sunt constienti de importanta meciului de la Targoviste. De aceea, fanii de la Peluza 1 Ilie Oana au instalat in parcarea stadionului, la intrarea in vestiarele de la tribuna intai, un banner de sustinere si motivare pentru fotbalistii Petrolului. "Voi luptati din toata inima, iar noi o sa cantam! Avem nevoie de o victorie, impreuna promovam!". Acest mesaj a fost pus strategic acolo pentru ca jucatorii sa-l il vada in fiecare zi, atunci cand vin la antrenament, dar si cand pleaca de la arena petrolista. ''Lupii-galbeni'' vor fi alaturi de favoriti in confruntarea de duminica si cu siguranta ca numarul acestora va fi mai mare decat acel "cinci la suta rezervat oaspetilor". Pina atunci, maine, jucatorii vor merge la Winmarkt Omnia pentru a oferi doamnelor si domnisoarelor flori si dulciuri, cu ocazia zilei de 8 martie.

Trupa antrenata de Viorel Moldovan se considera favorita in duelul cu Petrolul. Mijlocasul Mihai Neicuţescu, a declarat pentru presa damboviteana ca echipa sa este mai valoroasa decat cea a Petrolului si ca se poate impune:"Petrolul vine după o remiză cu Metaloglobus, iar noi după o victorie cu FC Argeş. Înaintea jocului, noi avem un moral bun. Va fi un meci greu, de luptă. Cred că noi suntem echipa mai bună şi mai valoroasă. Suntem încrezători că putem trece cu bine de acest meci. Putem obţine un rezultat pozitiv. Jucăm acasă, în faţa suporterilor şi cunoaştem foarte bine atât terenul, cât şi adversarul. Avem tot ce ne trebuie pentru a câştiga. Determinarea şi experienţa jucătorilor vor fi atuurile noastre în acest joc. Publicul va reprezenta foarte mult pentru noi în acest meci. Împotriva unui astfel de adversar e important să avem un public cât mai numeros. Obţinerea unui rezultat pozitiv cu Petrolul ne apropie şi mai mult de îndeplinirea obiectivului", a declarat, pentru DBonline, jucatorul Chindiei. 

Joi, 07 Martie 2019 14:52

Conacul a gazduit parteneriatul!

Parteneriat intr-o locatie speciala pentru viitorul fotbalului romanesc. Astazi, la fostul conac al Domniței Ralu din Chițorani-Prahova, s-a oficializat asocierea intre Federația Romănă de Fotbal si Grupul Cris-Tim. Acest parteneriat vizeaza nationala under 21, dar si Cupa Romăniei, contractul fiind valabil pentru urmatorii patru ani. Antrenorul Mirel Rădoi si presedintele Burleanu au spus ca acest parteneriat ajuta fotbalul romanesc dar il si obliga la noi performante. Prin acest parteneriat, Grupul Cris-Tim, companie de familie, face un nou pas în strategia sa de dezvoltare durabilă, prin promovarea și contribuția adusă în dezvoltarea tinerelor generații. În linie cu valorile promovate de companie: grija pentru oameni, responsabilitatea, inovația, tradiția și calitatea.

„Mă bucur că încă o companie românească de prestigiu, un lider de piață, se alătură Federației Române de Fotbal. Cris-Tim, un brand național important, vine alături de tricolorii U21 înainte de cea mai mare provocare din cariera lor de până acum, turneul final din Italia și San Marino, alegând astfel să investească în viitorul fotbalului românesc. De asemenea, la fel de important, noul nostru partener susține Cupa României, o competiție renăscută în urma proiectului FRF de rebranding și promovare. Continuăm, astfel, cu succes strategia comercială care reprezintă un model în asigurarea suportului optim pentru performanța sportivă”, a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

,,Vorbim de un parteneriat in care, pe linga increderea pe care ne-o arata acest grup,ne obliga ca aceasta generatie dar si urmatoarele, sa tina pasul cat mai sus si aici ma refer ca la fiecare doi ani dupa ce se vor termina calificarile, echipa nationala de tineret sa aiba mereu cate o calificare. Avem un lucru in comun, asa cum ei sunt lideri de piata asa si noi am terminat pe primul loc in grupa de calficare pe care am avut-o", a declarat Mirel Rădoi, selectionerul under 21 al Romăniei.  

„Acest parteneriat este un prim pas pe care îl facem în lumea sportului, un fenomen la fel de iubit pe orice meridian, precum și pe plan intern. Însă nu ne este străină performanța, fapt pentru care vrem să fim alături de această echipă atât la EURO 2019, cât și la Campionatul European 2021. Promisiunea noastră este să investim în susținerea tinerilor, cei care pot aduce schimbarea, la fel cum Cris -Tim aduce constant noutăți și implementează noi standarde de referință în industria alimentară. Dorim să fim aproape de noul nostru partener, așa cum zilnic suntem aproape de clienții noștri din întreaga Românie”, a declarat Radu Timiș Jr., director comercial Cris-Tim.

Miercuri, 06 Martie 2019 12:21

Play-off-ul implicat si in Cupa Romaniei

Trei castigatoare ale trofeului si o debutanta, la acest nivel, vor lupta pentru cele doua locuri din finala Cupei Romăniei. Astazi, la Casa Fotbalului s-au stabilit meciurile care vor hotara finalistele Cupei, editia 2018-2019. La tragerea la sorti, in urna s-au regasit numai echipe din prima liga si care vor evolua in play-off-ul campionatului. Duelurile din semifinale sunt:

CFR 1907 Cluj – AFC Astra

U Craiova 1948 Club Sportiv – FC Viitorul

Craiova, Astra și CFR sunt castigatoarele ultimelor trei editii ale competitiei surprizelor in timp ce trupa lui Hagi isi doreste sa castige pentru prima data trofeul. Jocurile semifinalelor vor avea loc in perioada 2-4 aprilie, turul, respectiv 23-25 aprilie, returul. La partidele disputate in mana dubla, daca dupa disputarea celor doua jocuri egalitatea se mentine (la puncte si golaveraj), golurile marcate in deplasare conteaza dublu, fiind declarata castigatoare echipa cu cel mai bun golaveraj. Daca si in aceste conditii egalitatea persista, se vor aplica prevederile art.30.9 din ROAF.

Cele patru echipe se vor duela de multe ori in perioada urmatoare avand in vedere ca se lupta pentru titlul national dar si pentru locurile care asigura prezenta in Europa. Este stabilit și programul etapelor din play-off /play-out iar prima runda va debuta la finalul acestei saptamani:

Vineri, 8 martie

Ora 20.30 Dinamo București - Dunărea Călărași

Sâmbătă, 9 martie

Ora 13.00 FC Hermannstadt - Gaz Metan Mediaș

Ora 20.15 CFR Cluj - Sepsi Sf. Gheorghe

Duminică, 10 martie

Ora 17.30 Politehnica Iași - FC Voluntari

Ora 20.30 Universitatea Craiova - Astra Giurgiu

Luni, 11 martie

Ora 17.30 FC Botoșani - Concordia Chiajna

Ora 20.30 FCSB - FC Viitorul

Sursa foto:afcastragiurgiu.ro

Miercuri, 06 Martie 2019 10:42

Sustinere limitata pentru Petrolul

Doar 250 de bilete vor primii fanii Petrolului la partida de la Tărgoviște. Cu mult sub numarul sustinatorilor ploiesteni si prahoveni care doresc sa faca deplasarea in Dambovita. Tichetele vor fi date sub forma de invitatii iar numarul acestora a fost precizat de Marcel Ghergu, președintele celor de la Chindia Targoviste. El a declarat in cadrul emisiunii SportShow, de la Columna TV, ca cele 250 de bilete se incadreaza in procentul de 5 la suta pe care orice club-gazda trebuie sa-l asigure fanilor echipei oaspete. Din cauza infrastructurii precare, stadionul "Eugen Popescu" are, pentru acest sezon, 4000 de locuri disponibile.    

Marcel Ghergu:,,Am fost contactat de unul din liderii galeriei ploiestene si i-am transmis ca le vom da 250 de invitatii cu care vor merge in sectorul rezervat oaspetilor. Pe fanii nostrii ii rugam sa vina cu actul de identitate la ei, iar pe cei mici sa vina insotiti de parinti. Impreuna cu acel lider si cu ofiterul lor de securitate ne vom intalni in aceasta saptamana si vom pune la punct toate detaliile pentru a nu avea parte de incidente nedorite la acest joc " - a declarat oficialul targovistean.

Pe linga numarul limitat de suporteri, Petrolul va trebui sa se descurce si fara Laurentiu Marinescu. El este suspendat in urma cartonasului galben primit la jocul cu Metaloglobus. Capitanul petrolist a spus ca echipa trebuie sa castige pentru ca este mare nevoie de puncte. Antrenorul Mugurel Cornățeanu sustine ca baietii trebuie sa recupereze punctele pierdute chiar daca "Marin" reprezinta o mare pierdere. Formatia ploiesteana a fost programata pentru a treia oara consecutiv sa joace in finalul rundei. Chindia-Petrolul se va disputa, duminica, 10 martie, de la ora 15:00. Iata programul complet al etapei cu numarul 24:

Sâmbătă, 9 Martie

Energeticianul - FC Argeş            11:00

Metaloglobus Bucureşti - CS Mioveni    11:00

Pandurii Târgu Jiu - Daco-Getica Bucureşti     11:00

CS Baloteşti - SSC Farul Constanţa      11:00

Sportul Snagov - Dacia Unirea Brăila    11:00

UTA Arad - ACS Poli Timişoara   11:00

ASU Politehnica Timişoara - Aerostar Bacău   15:00

Duminică, 10 Martie

Academica Clinceni - Ripensia Timişoara        11:00

Luceafărul Oradea - Universitatea Cluj  13:00

Marți, 05 Martie 2019 15:00

Un succes de top pentru MFC

MFC Ploiesti a intalnit, intr-un meci restant al etapei cu numarul 13 al Ligii A de Minifotbal din Prahova, echipa Systembau Ploiesti. Inceputul saptamanii le-a priit baietilor de la MFC care au trecut cu 6-1 de cei de la Systembau, la capatul unui meci placut pentru publicul spectator prezent la cocheta baza "Kiru Sport".

Meciul a inceput bine pentru echipa pregatita, in acest meci, de Eugen Rudaru, care in minutul 4 a deschis scorul prin Dănuț Iancu. Acesta a fost urmat de Gabriel Năstase, in minutul 13, stabilind astfel si scorul pauzei, 0-2. In primul mitan a fost de remarcat si prestatia portarului Mihai Șerban care prin interventiile sale a tinut poarta intacta.

Repriza a doua a stat sub semnul echilibrului pana in minutul 32 atunci cand acelasi Nastase il invinge pe experimentatul portar al echipei Systembau, Ion Catană, si duce scorul la 3-0. La doar 2 minute distanta, Rudaru recidiveaza pentru MFC Ploiesti, fiind urmat, in minutul 37, de Cristian Arnautu. Peste alte doua minute, Systembau inscrie golul de onoare, iar acelasi Arnautu ofera golul meciului in ultimul minut de joc, ducandu-si echipa in topul campionatului!

Dupa acest meci, MFC Ploiesti urca pe locul 3, cu 32 de puncte, fiind la doar 5 distanta fata de locul secund, ocupat de Petrolul 95, si la 8 puncte fata de liderul Chedra Tax. Pentru MFC Ploiesti urmeaza miercuri, 6 martie, ora 19.50, un joc impotriva celor de la MFC Troia, duel care conteaza pentru etapa cu numarul 16 a Ligii A de Minifotbal din Prahova.

Echipa de handbal juniori 1 a CSM Ploieşti a castigat o batalie din "razboiul" care se da in Grupa Valoare 1. Succesul CSM-ului ofera sanse mari spre Turneul final al campionatului, chiar daca au trecut doar trei etape din faza semifinala. Baietii pregatiti de Silviu Stănescu au trecut cu 32-30 (16-12) de una dintre principalele contracandidate la calificare, AHC Dobrogea Sud Constanţa. Cu trei victorii din tot atatea posibile, ocupa locul al doilea in grupa si au moralul ridicat inaintea confruntarilor cu contracandidatele din Moldova, LPS Suceava si CSM Bacău.

Gabi Paraschiv a fost cel mai bun marcator al echipei ploiestene, cu 11 goluri. Antrenorul Silviu Stănescu i-a folosit pe: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu – G. Paraschiv (11 goluri), A. Stănescu (7), N. Nicolae (3), C. Albu (3), R. Floarea (2), D. Rudai (2), R. Pantazi (2), I. Mereu (1), P. Bucur (1) şi V. Militaru.

Gabriel Paraschiv:,, Am jucat bine colectiv insa pe final ne-am deconcentrat foarte mult, am ratat enorm si era sa ne coste. Acest succes este foarte important pentru ca suntem cu un pas in faza finala, dar mai avem sapte batalii!"

Silviu Stănescu:,,Un meci cu emotii si incarcatura psihica. Imi felicit jucatorii pentru victorie deoarece ne dorim foarte mult sa ajungem la turneul final, sa avem continuitate in rezultate. Am trecut de a treia lupta castigata si nu este putin lucru. Suntem pregatiti pentru orice batalie si le luam pe fiecare in parte".

Pentru CSM, urmeaza, la finalul acestei saptamani, derbiul grupei, la LPS Suceava, cealalta formatie cu punctaj maxim dupa trei etape. In grupa se joaca „fiecare cu fiecare”, zece etape, iar primele doua clasate plus doua dintre cele mai bune formatii de pe locul al treilea merg la turneul final al campionatului. Iata si celelalte rezultate obtinute de echipele de juniori mari ale CSM Ploieşti:

– in Divizia A, juniorii 1 au pierdut, sâmbătă, cu 37-26 (25-13), la CSM Bucureşti si joaca miercuri, de la ora 16.00, in Sala „Olimpia”, cu CSU Târgovişte;

– echipa de juniori 2, pregatita de Gheorghe Puia, a pierdut, sâmbătă, cu 41-26 (18-10) la AHC Potaissa Turda si va juca sâmbătă în Sala „Olimpia” cu CS Sporting Ghimbav.

– echipa de juniori 3 va evolua joi, de la ora 15.00, la ACS Fortuna Bucureşti, meciul fiind decalat, apoi, duminică, va primi vizita Tricolorului Breaza;

– junioarele 3 au castigat cu 37-29 (22-15) ultima partida din prima faza a campionatului, disputată la LPS Iolanda Balas Soter Buzău; fetele pregatite de Robert Comendant au ocupat locul al 2-lea in Grupa D, cu un bilant de 18 victorii si doua infrangeri, si se pregatesc de participarea in Grupa Valoare.

Luni, 04 Martie 2019 12:02

Primul meci acasa, prima sincopa

,,Daca reusim sa eliminam sincopele nu vom avea emotii in privinta promovarii". Spunea Mugurel Cornateanu inainte de startul meciurilor decisive pentru promovare. Iar eu spuneam, dupa jocul de la Targu-Jiu, ca daca acolo Petrolul intalnea o echipa solida nu stiu daca mai castiga. Iata ca a venit primul meci pe Ilie Oana din acest an si prima sincopa. Impotriva unei echipe care s-a primenit bine in aceasta iarna, mai ales prin venirea antrenorului Gyuszi Balint. Presing-ul sus, apararea aglomerata, contraatacurile, au pus in dificultate formatia petrolista.

La acest joc, inspiratia l-a parasit pe Cornateanu. Mai ales prin titularizarea lui Brinza care a gresit din prima iar la pauza a trebuit sa-l schimbe. S-a vazut inca o data ca regula u21 implementata in poarta nu are succes. Nu garanteaza nimeni ca seniorul in plus din teren face treaba. Trebuie sa ai siguranta in poarta mai ales in acest retur cand toate partidele sunt decisive. Jucatorii straini au dezamagit dar si unii dintre romani. Saim, introdus dupa pauza, a fost mult mai activ decat armeanul Malakyan. Daca la Pandurii petrolistii au profitat de greseli acum, a venit randul bucurestenilor sa profite de nesiguranta petrolista. Ocaziile au fost impartite, ambele echipe putand sa preia conducerea. Insa Lung respectiv Iacob si-au facut treaba astfel ca punctele au ramas impartite. Un semiesec cat un esec pentru antrenorii si jucatorii petrolisti. Asa ca la Targoviste, petrolistii, fara Marinescu!, nu mai trebuie sa imparta punctele. Trebuie sa le ia pe toate altfel, se poate produce o noua schimbare pe banca tehnica a Petrolului.

Pagina 9 din 158