Federația Română de Fotbal a anunțat la UEFA locul de disputare al partidei pe care prima reprezentativă o va juca în octombrie, pe teren propriu, împotriva Norvegiei, în preliminariile EURO 2020. Duelul România – Norvegia va avea loc pe Arena Națională din București, pe 15 octombrie 2019, de la ora 21:45. Va fi meciul cu numărul 8 al tricolorilor în actuala campanie de calificare la turneul final de anul viitor, găzduit în 12 orașe europene, inclusiv la București.

Până în octombrie, România mai are programate două jocuri în țară, ambele în septembrie. Pe 5 septembrie, ora 21:45, România – Spania, tot la București, pe Arena Națională, și pe 8 septembrie, ora 19:00, România – Malta, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. După ce Claudiu Keșeru a fost MVP-ul Romăniei în Norvegia, acum a fost răndul lui George Pușcaș să fie omul meciului în Malta. Atacantul tricolor a reușit prima sa "dublă" la seniori și are pînă acum, patru goluri, trei în preliminarii și unul în Liga Națiunilor. Pușcaș a dat primele două goluri ale Romăniei după ce a fost servit de Bancu respectiv Keșeru. El putea realiza "tripla" chiar din prima repriză, însă mingea trimisă a lovit bara după ce a driblat și portarul. Golul partidei a fost reușit de fundașul Alex Chipciu. El a șutat frumos din afara careului mingea ducăndu-se aproape de vinclu.

Chipciu a fost "înger și demon" avănd în vedere că în repriza secundă a fost eliminat și va fi suspendat cel puțin un meci. Ultimul gol a venit, în ultimele minute ale jocului, din partea lui Denis Man. Mijlocașul ofensiv a marcat pentru prima dată la naționala mare. Tot pentru prima oară a jucat în trupa lui Contra și fundașul Iulian Cristea. Fundașul lui FCSB este al 15-lea debutant de când Cosmin Contra a preluat echipa națională, în octombrie 2017. În disputa din Malta s-a accidentat, la cap, fundașul Ionuț Nedelcearu. El va trebui să poarte o mască dacă va juca la Campionatul European de tineret. Nedelcearu, Hagi, Man și Pușcaș au plecat din Malta direct în Italia pentru a face joncțiunea cu lotul antrenat de Mirel Rădoi. Sursa:frf.ro

Luni, 10 Iunie 2019 13:05

Echipa doar cu jucatori

Cred ca la Petrolul situatia de acum reprezinta o premiera. Echipa mai are destui jucatori in lot, dar nu are presedinte si banca tehnica. Dupa socotelile "conform contract", in curtea Petrolului se mai afla Alberto Olaru, Valentin Ticu, Marius Chindris, Cristian Puscas, Nini Popescu, Saim Tudor, Mario Bratu, Dan Enache si Sergiu Arnautu. Plus cei imprumutati la alte echipe sezonul trecut: Mihai Velisar, Jean Prunescu, Cosmin Lambru si Valentin Nica.

Lui Mirel Bolboasa ii expira angajamentul la 30 iunie in timp ce Laurentiu Marinescu vrea sa continue, dar poate depinde de noua organigrama a conducerii executive. Una care se lasa asteptata si a facut sa fiarba suflarea petrolista. Asta pentru ca dinspre compania ce finanteaza clubul nu se spune nimic in afara de acel comunicat dat dupa ratarea promovari. Jucatorii si mai ales suporterii, vor sa stie noua conducere a clubului si noul staff tehnic. Asta deoarece sunt sanse minime ca Petrolul sa mai continue cu Multescu pe banca. Antrenorul a purtat si mai poarta discutii cu oficialii clubului deoarece sustine ca mai are oferte si vrea sa stie daca ramane la Ploiesti sau merge in alta parte. Zilnic, fanii se intreaba pe site-urile de socializare ce se mai aude, daca cineva a mai aflat ceva. Toata petrolimea asteapta reactia lui Madalin Mihailovici care sa anunte noul presedinte, noua banca tehnica si de aici mai departe noile achizitii, programul de pregatire si jocuri amicale. Mai nou, se vehiculeaza numele lui Dan Alexa cel care are trei promovari in prima liga cu Timisoara, Rapid si Calarasi. Hotararile partenerului-finantator trebuie luate repede si bine pentru ca timpul preseaza, iar alte adversare ale Petrolului deja isi formeaza loturile pentru un sezon epic de liga a doua avand in vedere ce cluburi vor lupta pentru promovare.

Romănia are doar varianta victoriei pentru jocul de astăzi, ora 21.45, cu Malta. Pentru asta atacul lui Contra trebuie să-și facă treaba așa cum s-a întămplat și în Norvegia. A fost un egal norocos, iar atacantul Claudiu Keșeru este cel care ține naționala "în viață" prin cele două goluri înscrise. Keșeru speră să înscrie împotriva maltezilor și să continue forma bună sub tricolor. Și intrarea lui Ianis Hagi la Oslo a trezit jocul de atac al romănilor.

Antrenorul a spus că Hagi junior va fi titular în această seară iar fotbalistul vrea să dea căt mai multe pase decisive colegilor săi:„Important este să câștige echipa, nu să marchez eu. Rolul meu este să pasez decisiv pentru colegii mei și sper să reușesc acest lucru și în acest meci”- a spus Ianis Hagi la conferința de presă oficială. Pentru că este nevoie de un joc ofensiv bun, tricolorii au accentuat, pe arena de aproape 17.000 de locuri, faza ofensivă, exersând împreună selecționerul Cosmin Contra diferite acțiuni de atac. Contra i-a avertizat pe jucătorii săi să nu subestimeze Malta: „Să nu subestimăm adversarul! Trebuie să atacăm, să fim inspirați în fața porții, așa cum am făcut-o cu Insulele Feroe, când am marcat de trei ori într-un interval scurt de timp”.

De cănd a început preliminariile, Romănia a avut de fiecare dată jucători absenți. La meciul de azi lipsesc fundașii Dragoș Grigore și Romario Benzar. Primul este suspendat iar celalalt a fost nevoit să revină în țară din cauza unui deces în familie. Va fi prima confruntare din istorie între Malta și Romănia. La acest moment, în grupa F, Spania este liderul grupei, cu 9 puncte, Suedia ocupă locul secund, 7 puncte, iar România ocupă locul trei, cu 4 puncte. Sursa:frf.ro

Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, recent, la Campionatele Internaţionale „Iolanda Balaş Soter” ale României, desfăşurate pe „Cluj Arena”. Băieții antrenați de Robert Munteanu și Augustin Iancu au reuşit să urce de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi să intre în posesia unei medalii de argint. Prima zi a debutat cu argintul adus de Cristian Radu în proba de 400 metri (timp 47:42 secunde), în aceeaşi cursă David Năstase reuşind să vină al 5-lea (cu 47:75 secunde).

Tot atunci, doi dintre sportivii clubului, Costin Homiuc şi Alexandru Geamănu, au cucerit aurul în proba de 4×100 de metri, din postura de membri ai ştafetei echipei naţionale a României. În aceeaşi cursă, ştafeta CSM Ploieşti, formată din Cristian Radu, David Năstase, Constantin Andonii şi Mihai Lazăr, a ocupat locul al 4-lea.

A doua zi, prima medalie de aur a fost obţinută de Rareş Toader, în proba de „aruncarea greutăţii”, performanţa de 20,60 metri reprezentând un nou record naţional de tineret şi record al campionatelor internaţionale ale României. În plus, reuşita i-a adus lui Rareş Toader poziţia secundă în ierarhia celor mai bune performanţe din concurs (conform tabelei internaţionale de punctaj), după Florentina Marincu, câştigătoarea probei de săritura în lungime, o atletă care a reușit calificarea la Jocurile Olimpce.

O altă medalie de aur a venit de la ştafeta de 4×400 metri băieţi, alcătuită din David Năstase, Constantin Andonii, Mihai Lazăr şi Cristian Radu. Dacă Petre Rezmiveş, cel mai valoros sprinter al clubului, a avut ghinionul să se accidenteze în finala probei de 100 metri, în schimb, David Năstase şi-a realizat baremul de participare la Campionatul European de Tineret, iar juniorii Alexandru Geamănu şi Florin Nica au avut evoluţii promiţătoare în perspectiva îndeplinirii obiectivului de la Campionatul Naţional de Juniori, ambii realizând, la Cluj, recorduri personale. Sursa:csmploiesti.ro

Grupa „2009” a FC Petrolul Ploieşti se îndreaptă către localitatea bulgară Kranevo, acolo unde, până pe data de 14 iunie, va participa la turneul internaţional „Colonia Cup 2019”.

Puştii pregătiţi de către Cristian Iordache și însoțiți de Gheorghe Liliac, șeful Centrului de Copii și Juniori, vor susţine şase jocuri, iar miza o reprezintă clasare pe una dintre primele trei poziţii, lucru care ar permite calificarea la faza finală a „Colonia Cup”, ce se va desfăşura, ulterior, la Belgrad.

La Kranevo, FC Petrolul le va întâlni pe Kronos B (Bulgaria, 11.06 – ora 10.30), Champion (Bulgaria, 12.06 – ora 08.30), Tâmpa Braşov (România, 13.06 – ora 11.30), Kopernikus (Serbia, 13.06 – ora 19.40) şi Kronos A (Bulgaria, 14.06 – ora 11.30), urmând ca, în după-amiaza zilei de 14 iunie, să se desfăşoare meciurile de clasament.

Lotul „lupişorilor” este alcătuit din Matei Andronache, David Berbec, Ciprian Dragu, Luca Codescu, Rareş Nedelcu, Fabian Sandu, Varlas Vasile, Sabin Fieraru, Rareş Manolache, Damian Ion, Mark Florea şi Radu Matei Voicu. Sursa:fcpetrolul.ro

Vineri, 07 Iunie 2019 12:31

Premii mari și un caz social

Hipodromul Ploieşti va găzdui, sâmbătă, o nouă Reuniune hipică oficială, în cadrul căreia spectatorii vor putea asista la nu mai puţin de şapte curse, dintre care cinci de trap şi două de galop. Între cele de trap, se remarcă Premiul Carpaţi – Fortuna Gold o cursă semiclasică deschisă cailor româneşti de 4 ani, pe distanţa de 1950 metri, precum şi Premiul Oltina – Fortuna Silver, aceasta din urmă fiind o întrecere în care unul dintre noii parteneri ai CSM Ploieşti pune la bătaie premii totale de 10.000 de lei! De asemenea, şi cele două curse de galop din program se anunţă foarte tari, Premiul Emirates Breeders Program Round I (premii de 4500 lei) şi Cupa Federaţiei (premii de 4000 lei) având la start cai de mare valoare.

Reuniunea va începe la ora 10.30, atunci când este programat Premiul „Fanta”, va continua cu Premiul „Frizura”, de la ora 11.00, după care va veni prima întrecere de galop, Premiul „Emirates Breeders Program Round I”, de la 11.20. Vor urma principalele curse de trap ale zilei, Premiul Carpaţi – Fortuna Gold (11.40) şi Premiul Oltina – Fortuna Silver (ora 12.15). La 12.35 este planificat startul celei de-a doua curse de galop a zilei, Cupa Federaţiei, pentru ca reuniunea să fie închisă, la ora 12.50, de Premiul Fler.

Cu prilejul reuniunii de sâmbătă, CSM Ploieşti şi Complex Hipodrom Ploieşti vor încerca să sprijine, cu ajutorul publicului spectator, un caz social deosebit: ploieşteanca Ana Maria Iordănescu, în vârstă de 41 de ani, are mare nevoie de ajutor în lupta cu o boală cruntă (detalii despre caz, aici). Drept urmare, în holul principal al tribunei de la Hipodrom va fi instalată o urnă prin intermediul căreia cei dispuşi să o ajute pe Ana Maria pot să-şi aducă o contribuţie cât de mică. Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune, organizatorii pregătind-le, totodată şi alte surprize… dulci. Sursa:csmploiesti.ro

 

Vineri, 07 Iunie 2019 11:03

Eventul și barajul!

CS Blejoi a căştigat, în premieră, Cupa Romăniei-Prahova. Fotbaliştii Blejoiului s-au bucurat de acest succes pe arena ,,Ilie Oană". Premierea a fost făcută de Silviu Crăngașu, președintele AJF Prahova. Masa a fost plină de trofee pentru căștigătoare, echipa învinsă, arbitrii, dar și pentru Gheorghe Biziniche, președintele Blejoiului, primind un trofeu pentru întreaga activitate. La decernarea trofeului unii componenți ai Blejoiului au venit și cu copii mai mici sau mai mari. Aceștia au fost și în tribune fiind însoțiți de mămici. Și adolescentele au dorit să-i urmărească pe fotbaliști care au vrut să se ridice la nivelul gazonului pe care au jucat.

Stadionul Petrolului a găzduit finala iar Blejoi s-a impus cu 2-0 în fața celor de la CSO Plopeni. Ex-petrolistul Cosmin Lambru a fost primul care i-a bucurat pe colegi si fani. La un interval de căteva minute, tot el a obtinut un penalti dupa ce a fost faultat in careu de un fundaș al Plopeniului. Lovitura dictată de centralul Ovidiu Oprea a fost transformată de căpitanul echipei, Irinel Dumitru. În partea secundă, băieții lui Iulius Mărgărit au încercat să restabilească egalitatea însă tot campionii antrenaţi de Răzvan Vlad au avut ocaziile mai mari.

Ratate însă de Lambru, Vasile, Dumitru sau apărate de plopenarul Marinică. Acesta din urmă, alături de Lambru și Butufei, au revenit cu plăcere pe ,,Ilie Oană" avănd în vedere că și ei au contribuit la renaşterea Petrolului. CS Blejoi a realizat eventul campionat-Cupă, dar lupta nu s-a terminat. Gruparea de lîngă Ploiești trebuie să se revanșeze cu o promovare în liga a treia după ce sezonul trecut a pierdut barajul cu Voința Independența. Anul acesta, trupa lui Vlad va înfrunta campioana Giurgiului.       

Astăzi, jucătorii naționalei au primit liber timp de o oră din partea selecționerului Cosmin Contra. Deși meteorologii norvegieni au anunțat cod roșu de precipitații în a doua parte a zilei, vremea la Olso a fost una foarte frumoasă, soare și o temperatură de 24 de grade Celsius.

De aceea, tricolorii au avut o oră de relaxare în centrul orașului Oslo. Săpunaru și coechipierii săi s-au plimbat pe faleza portului turistic din Oslo, acolo unde s-au întâlnit și cu câțiva fani români alături de care s-au fotografiat. Ei au fost însoțiți de antrenorii secunzi Ionel Gane, Adrian Mihalcea, dar și de Jean Vlădoiu cel care împreună cu Miodrag Belodedici, au făcut deplasarea alături de echipa națională. În această după-amiază, selecționerul Romăniei va susține o conferință de presă, care va fi urmată de antrenamentul oficial, ultimul înaintea duelului de mâine seară cu Norvegia.

Lotul Romăniei a aterizat aseară la Oslo la finalul unui zbor ce a durat aproape 3 ore. Alături de tricolori au făcut deplasarea în Norvegia, cu aceeași aeronavă, și câștigătorii Cupei Satelor 2018-2019. Cei 15 copii care reprezintă comuna Ruginoasa, județul Iași, vor susține naționala României din tribune la jocul din drumul spre EURO. Cei mici au profitat că i-au avut lângă ei pe jucătorii naționalei, s-au fotografiat cu ei și au primit autografe. Sursa:frf.ro

Joi, 06 Iunie 2019 12:59

Eliminare si cadere in clasament

Simona Halep a fost eliminata de la Roland Garros de pustoaica de 17 ani, Amanda Anisimova. Simona, cea care detinea trofeul si a disputat alte doua finale la Roland Garros, a fost acum eliminata dupa o ora si zece minute de joc. In sferturile de finala, romanca a fost invinsa, scor 6-2, 6-4, iar acest esec are repercursiuni asupra pozitiei sale in clasamentul WTA. Halep era pe locul trei inaintea meciului cu Anisimova, dar acum va cobori pe locul 8 WTA!

Aventura la Paris s-a incheiat si sportiva din Constanta se va intoarce in tara, iar pe 15 iunie va fi prezenta la Sports Festival, un eveniment care va fi organizat in Cluj. Dupa prezenta in Ardeal, Simona va pleca in Marea Britanie, la Eastbourne, acolo unde a primit din partea organizatorilor un wild card. Competitia de categorie Premier, se va desfasura in perioada 21-29 iunie, chiar inainte de cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, 1-14 iulie.

Castigatoarea turneului britanic se alege cu 470 de puncte in clasamentul WTA. Simona Halep a mai evoluat la Eastbourne in 2017, atunci cand a ajuns in sferturile de finala. Juniorul Filip Jianu este singurul roman ramas la Open-ul Frantei. El s-a calificat in sferturi, dupa ce l-a invins pe favoritul 3, Brandon Nakashima. Sursa foto:adevarul.ro

Miercuri, 05 Iunie 2019 13:22

Bătălia pentru Cupă

CS Blejoi şi CSO Plopeni se vor înfrunta, măine, de la ora 17.00, pentru căștigarea Cupei Romăniei-Prahova. Ambele cluburi, alături de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, au prefațat disputa decisivă. Blejoiul vine din postura de campioană a judeţului Prahova, cu fotbaliști tineri, în timp ce Plopeniul se bazează pe Mărgărit, considerat antrenorul-Cupă, dar şi pe jucători cu experienţă. Finala va avea loc pe arena ,,Ilie Oană" iar accesul va fi gratuit. Jucătorii vor fi susţinuţi de familii, prieteni şi sunt încăntaţi că pot evolua pe un stadion european. Ambele grupari au mai jucat ultimul act pe care l-au pierdut. Plopeniul, în 2016, cu Păuleşti, iar Blejoiul anul trecut în faţa aceluiaşi adversar. În deschiderea finalei, AJF Prahova a programat finala juniorilor, de la ora 15:00, meci în care se vor întâlni echipele Unirea Urlaţi şi CS Blejoi. Între cele două finale, AJF-ul va premia echipele câştigătoare din cadrul campionatului judeţean de juniori.

Iulius Mărgărit(antrenor CSO Plopeni):''Am o echipa care isi doreste sa castige trofee. Pentru mine este al cincilea an consecutiv cand joc o finala, trei castigate, una pierduta in fata Petrolului. Speram ca maine sa fie cu succes.''

Gheorghe Biziniche(presedinte CS Blejoi):''Vom juca impotriva unei echipe cu traditie si in fata unui antrenor care stie cu ce se mananca trofeele. Asta este un mare inconvenient al nostru pentru partida de maine. Va fi un meci foarte frumos si va fi un joc mai greu decat cel de baraj, retineti ce va spun!''

Ştefan Huza(presedinte CSO Plopeni):''Perntru noi este un final de sezon frumos. Avem de partea noastra antrenorul, jucatorii cu experienta, dar avem si cateva probleme medicale pe care sper sa le rezolvam pina la ora meciului. Cred ca avem toate atuurile sa castigam acest trofeu.''

Eugen Rudaru (fotbalist CS Blejoi):''Sunt un fan infocat al Petrolului si ce poate fi mai mult pentru jucatori decat sa joci finala judeteana pe Ilie Oana! Chiar daca au experienta de partea lor noi vom fi ca niste lei si sper sa cucerim trofeul!''

Pagina 8 din 173