Cel mai mare impact pe termen lung al votului pro-Brexit asupra României ar putea fi diminuarea fondurilor europene pe care România le va putea accesa în următorii ani, conform studiilor realizate de specialiştii Unicredit.
Asta datorită gradului redus de absorbţie al fondurilor din ţara noastră şi a faptului că sistemul UE favorizează cererile de finanţare în ordinea depunerii lor.
Economistul şef al Unicredit Bank, Mihai Pătrulescu subliniază că impactul pe termen scurt asupra României va fi unul redus, deoarece pe termen scurt condiţiile rămân aceleaşi, negocierile vor dura cel puţin doi ani. Alături de impactul comercial, importuri/exporturi, şi migraţia forţei de muncă, cele mai afectate vor fi probabil proiectele pe fonduri europene.
Din punct de vedere al fondurilor UE, opinia predominantă este că ţările cu absorbţie ridicată ca procent din PIB (Polonia, Ungaria și Țările Baltice) sunt cele mai vulnerabile în cazul în care Marea Britanie îşi retrage contribuția financiară la bugetul UE. Cu toate acestea, estimarea UniCredit este că țările cu o performanță slabă în absorbția de fonduri, în special România, vor avea de suferit cel mai mult.
„Punctul nostru de vedere se bazează pe faptul că sistemul va favoriza primele cereri de finanţare, iar țările mai agile vor accelera absorbția fondurilor UE. Între timp, țările cu o absorbţie redusă precum România ar rămâne cu un volum scăzut de fonduri disponibile pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul actualei perioade bugetare.
De aceea, considerăm că România va rezista la șocuri mai bine decât majoritatea celorlalte țări din ECE. Pe termen mediu, anticipăm că România și UE vor reuşi să își diversifice piețele de export, în timp ce numărul relativ scăzut de emigranţi români ar trebui să ajute la reducerea impactului Brexit”, a declarat Pătrulescu. Cu toate acestea, incapacitatea României de a accelera absorbția fondurilor UE ar putea afecta perspectivele pe termen lung pentru țară. Contribuţia Marii Britanii la bugetul UE este de 188 de milioane de lire sterline pe săptămână.
România avea, la finalul anului 2014, cea mai mică rată de absorbţua a banilor europeni. Iată o comparaţie, pe baza datelor din cercetarea KPMG, Progress Report 2007-2014:
Rata absorbției, final 2014
Bulgaria: 77%. 5,1 miliarde euro
Cehia: 69%, 18,1 miliarde euro
Estonia: 87%, 3 miliarde euro
Ungaria: 87%, 21,7 miliarde euro
Letonia: 86%. 3,9 miliarde euro
Lituania: 88%, 6 miliarde euro
Polonia: 78%, 52,5 miliarde euro
Slovacia: 65%. 7,6 miliarde euro
Slovenia: 83%. 3,4 miliarde euro.
sursa ECONOMICA.net
Senatul a adoptat luni o propunere legislativă potrivit căreia valoarea nominală a unui tichet de masă va putea fi de cel mult 13 lei, faţă de 9,41 lei cât este în prezent.
Propunerea legislativă a întrunit 77 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă.
Proiectul a fost iniţiat de 59 de parlamentari PSD, PNL şi UDMR şi modifică Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.
Potrivit prevederilor adoptate, 'valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei, la data aplicării prevederilor prezentei legi'.
'Valoarea actuală a unui tichet de masă de 9,41 de lei (înainte de impozitare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zone cu economie precară cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei (în sistem de catering, nu la restaurant). Un număr mare de angajaţi se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie că nu au acces la achiziţionarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate a statului şi a angajatorului pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile de lucru', au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Conform acestora, 'crescând valoarea nominală a tichetelor de masă la nivelul corespunzător, valoare ce trebuie recuperată pentru ultimii 5 ani, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană'.
Creşterea valorii nominale se va reflecta în mod direct în puterea de cumpărare a angajaţilor şi, în consecinţă, în veniturile bugetului de stat deoarece este supus impozitării, estimează iniţiatorii.
Senatul este primă Cameră sesizată cu acest proiect.
sursa ECONOMICA.net
Primarul municipiului Ploiesti, domnul Adrian Florin Dobre, a gasit solutii pentru functionarea fara probleme a societatii Transport Calatori Express.
In urma discutiilor purtate cu ANAF ieri dimineata, din datoria ramasa de plata, respectiv 8 milioane de lei, TCE va fi scutita de plata unor penalitati, iar suma finala va fi redusa la 3,2 milioane de lei. De asemenea, in urma discutiilor purtate cu functionarii din cadrul directiei economice a primariei, au fost identificate sursele financiare necesare activitatii societatii de transport TCE pana la finalul acestui an. "Sunt incantat sa spun ca deblocam tensiunile la TCE dar putem sustine in continuare si gratuitatea pentru pensionari", a declarat primarul Adrian Dobre. Pentru deblocarea situatiei create la TCE edilul sef al municipiului Ploiesti va convoca maine o sedinta de indata a Consiliului Local al municipiului Ploiesti.
Accidentul feroviar a avut loc la Brătășanca, la o trecere de cale ferată fără bariere.
Potrivit primelor informații, se pare că șoferul autobuzului, care efectua curse regulate către firma Yazaki, nu a acordat prioritate locomotivei. Din fericire, pasagerii nu au fost răniți, dar au tras o sperietură groaznică.
În autobuz se aflau 20 de pasageri, angajați ai firmei Yazaki.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță Prahova. Accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
Traficul în zonă se desfășoară normal, iar Poliția efectuează în continuare cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs evenimentul feroviar.
Însărcinată în luna a şasea, Andreea Bălan spune că s-a gândit la câteva nume pentru fetiţa ei. Cântăreaţa nu s-a decis încă, însă mai are timp până la naştere.
„Mă gândesc la un nume de sfântă. Pe mine mă cheamă şi Andreea şi Georgiana. Îmi place şi Ana. Vreau să aibă două nume. Unul de sfânt şi unul exotic. Ne gândim. Îmi plăce Maia, îmi place Eva. Nu îmi place Georgiana!”, a declarat Andreea Bălan la o emisiune tv. Şi George Burcea, iubitul ei, este în culmea fericirii de când a aflat că va avea un copil.." Suntem fericiţi că vom avea o fetiţă. Una mică şi creolă, aşa ca mine şi frumoasă ca mami”, spunea actorul zilele trecute.
Adelina Pestriţu a postat luni noaptea pe pagina ei de Facebook o fotografie cu o farfurie cu supă şi le-a spus prietenilor ei virtuali că abia aştepta să mănânce asta. ”Pofte târziu în noapte. Cum să le interpretez?”, a întrebat ea.
La scurt timp, prietenii ei virtuali au dat like şi au început să comenteze. Câţiva dintre aceştia s-au grăbit să spună că iubita lui Speak este însărcinată şi că poftele pe care le are în miez de noapte arată asta. Alţii au întrebat-o la ce a poftit, iar bruneta a răspuns: ”supă cremă de ţelină”. ” Aaa, ţelină. Înseamnă că e porţia lui Ştefan”, a comentat cineva. Adelina nu a răspuns dacă chiar este gravidă, aşa cum au speculat unii dintre prietenii ei.
Alexandra Harra pare să îi calce mamei sale pe urme mai mult decât s-ar fi gândit cineva vreodată, iar pe lângă asemănările fizice dintre fiică şi mamă, aceasta a scris recent un articol în presa americană în care a făcut mai multe dezvăluiri, aşa cum şi Carmen Harra obişnuieşte să scrie.
Mai exact, Alexandra Harra a scris un articol în presa americană, având ca temă cuplurile homosexuale, iar drept exemplu a dat-o chiar pe mătuşa sa, Mona Mureşan, stabilită de mulţi ani în Suedia. Dacă era cunoscut faptul că prezicătoarea cu origini româneşti scrie tot soiul de articole din aria motivaţională în presa americană, iată că şi fiica ei, Alexandra Harra pare să îi calce mamei pe urmă, după ce a publicat un articol în care a făcut câteva dezvăluiri despre sora mamei sale, Mona Mureşan.
„Când eram copil, întotdeauna mă întrebam de ce mătuşa mea, „Mama Mona”, aşa cum îi spuneam, era însoţită de prietena ei, Allie, de fiecare dată când ne făcea o vizită. Mă gâdeam că sunt bune prietene şi că de aceea sunt mereu împreună. Am fost şi mai intrigată de prietenia lor atunci când le-am văzut că-şi strang mâinile pe furiş, pe sub masă, dar şi că dorm în acelaşi pat“, a povestit Alexandra în respectivul articol.
„Am realizat repede că matuşa şi Allie nu erau doar prietene, erau partenere. Ele erau într-o relaţie de multă vreme şi, ca o adolescentă ce eram, cu mintea deschisă, am avut o admiraţie teribilă pentru iubirea ce şi-o purtau. Părinţii Monei (adică bunicii mei) au văzut altfel lucrurile. Deoarece erau est-europeni ortodocşi, bunicii mei nu se puteau obişnui cu ideea că fata lor este lesbiană. Ei o iubeau oricum, dar nu puteau privi atunci când Mona o săruta pe Allie. Tensiunea dintre ei era permanentă”, a mai scris Alexandra Harra.
Mai mult decât atât, Mona Mureşan, sora lui Carmen Harra este stabilită de foarte mulţi ani în Suedia, acolo unde este un compozitor de renume.
Bianca Drăguşanu a anunţat marţi pe pagina ei de Facebook că va naşte în septembrie.
Ea a spus şi ce recomandări i-a făcut doctorul, însă, la scurt timp, unul din prietenii ei virtuali s-a îndoit că este gravidă
” Peste trei luni voi fi mămică. Ca să mă menţin şi să-mi revin repede la forma iniţială, doctorul mi-a recomandat să fac yoga şi pilates, aşa că am început clasele”, a spus iubita lui Victor Slav. La scurt timp, prietenii ei virtuali au început să comenteze. ”Dar unde-i burta? Eu personal cred că-i o minciunică. Hai să fim serioase, orice femeie se schimbă un pic când rămâne însărcinată. Bianca este la fel, imposibil asa ceva”, a spus cineva. ”Incredibilă părerea ta”, a răbufnit Bianca.
Accidentul feroviar a avut loc în această dimineață, la Brătășanca.
Potrivit primelor informații, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță Prahova.
Potrivit primelor informații, în autobuz se aflau 20 de pasageri. Autobuzul efectua o cursă specială către firma Yazaki. La trecerea de cale ferată fără bariere, șoferul autobuzului se pare că nu a acordat prioritate și a fost lovit de o locomotivă care efectua manevre în zonă.
Poliția efectuează cercetări cu privire la modul cum s-a produs accidentul feroviar.
UPDATE: Tânărul a fost găsit chiar la stâna de unde se bănuia că a dispărut.
Echipajele de pompieri din cadrul ISU Prahova au demarat căutări în această dimineață pentru depistarea unui tânăr angajat la o stână din Comarnic
Tânărul, în vârstă de 18 ani, a dispărut încă de ieri, de la ora 16.00. O persoană a sunat la 112 și a anunțat faptul că ciobanul nu s-a mai întors la stână.
În această dimineață două echipaje din cadrul ISU Prahova, formate din 10 subofițeri, s-au deplasat la Comarnic, satul Ghioșești, și au început căutările.