Unele trasee navale turistice din Delta Dunării sunt blocate de plauri şi buşteni, care au fost aduşi de pe Dunăre de precipitaţiile abundente din ultima perioadă şi de curenţii apei, iar operatorii turistici speră ca lucrările de decolmatare din rezervaţie să înceapă cât mai curând, conform agerpres.

 

Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a menţionat că printre canalele blocate de plauri (insule plutitoare formate din stuf - n.r.) se numără Roşu-Puiu, Tătaru şi Ivancea.
"Din fericire, suntem într-o perioadă în care nivelul apei este crescut, iar canale care erau impracticabile în alte perioade acum pot fi vizitate. Dar va veni luna august, cotele Dunării vor scădea, iar canalele vor deveni din nou impracticabile", a declarat, preşedintele AMDTDD.

Ţibuleac s-a arătat nemulţumit din cauza traseelor impracticabile susţinând că blocarea acestora este o problemă perpetuă a Rezervaţiei.

"Este o imagine comună - vii în deltă şi practic nu poţi să vizitezi rezervaţia, din cauza colmatării sau blocării traseelor turistice de plauri sau material lemnos care ar trebui îndepărtat de administrator", a mai spus Ţibuleac.

În contextul în care unele trasee turistice sunt impracticabile, operatorii din domeniu le recomandă vizitatorilor să parcurgă Delta în caiace sau modifică excursiile programate.

La rândul său, directoarea executivă a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Viorica Bâscă, a declarat că, săptămâna viitoare, instituţia va emite ordinul de începere a lucrărilor de decolmatare care vor include şi zone impracticabile în momentul de faţă.

"Contractul de execuţie pentru decolmatarea complexelor Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu s-a semnat, iar ordinul de începere a lucrărilor va fi emis cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare. Decolmatarea presupune automat şi curăţarea de tot ce înseamnă resturi de buşteni care incomodează practicarea oricărei activităţi, de la pescuit la turism", a precizat Viorica Bâscă.La începutul lunii noiembrie 2020, ARBDD a lansat proiectul "Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice din habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice - complexele lacustre Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu", prin care se vor adânci cu aproximativ 50% opt canale cu o lungime totală de 34,069 kilometri. Proiectul are un buget total estimat de 14,2 milioane de lei şi este unul dintre cele trei proiecte prin care în Deltă se vor decolmata circa 150 de kilometri de canale.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) aduce clarificări despre informaţiile care nu pot fi furnizate telefonic, ca urmare a numeroaselor apeluri telefonice primite de la cetăţeni, conform unui comunicat recent al instituţiei, scrie Mediafax.

 

Potrivit ZF, instituţia aduce clarificări privind următoarele aspecte cu privire la informaţiile care nu pot fi furnizate telefonic:


- verificări cu privire la programările online

Solicitarea se transmite numai prin formularul de petiţii online – www.drpciv.ro, sectiunea contact cu furnizarea tuturor datelor folosite la programare inclusiv: serviciu, judet, adresă de email

- verificarea datelor personale, emitere sau livrare documente

Aveţi posibilitatea de verifica stadiul emiterii documentelor preschimbate pe www.drpciv.ro, servicii online: emitere permis/emitere certificat .

Permisele nou obţinute prin examen nu se verifica. Termenul de livrare al acestora este cuprins între 5-15 zile calendaristice: „După expirarea acestui termen vă veţi adresa serviciului unde aţi susţinut examenul”.

Pentru comunicarea:

- stadiului de soluţionare a anumitor cereri depuse la serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor judeţene

- datelor de programare la examen teoretic/practic

- programului de lucru detaliat al serviciilor publice comunitare trebuie contactat serviciul unde s-a depus iniţial cererea.

Instituțiile de cultură din Prahova au pregătit o serie de activități pentru copii, astfel încât perioada vacanței să fie un bun prilej de petrecere a timpului liber, în care pot fi dobândite şi noi informații. Astfel, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale muzeale din Ploiești și județ vor oferi copiilor posibilitatea participării la ateliere interactive de creație și comunicare, precum și la interesante incursiuni cultural-istorice, în vederea petrecerii instructiv-educative a vacanței de vară 2021.

Concret, la Muzeul de Istorie și Arheologie (str. Toma Caragiu nr. 10, tel. 0244/514 437) vor avea loc o serie de ateliere interactive de vacanţă pentru copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani: „Formă şi culoare în lut”: 6, 13, 20 şi 27 iulie 2021, între orele 10.00 – 11.45; ”Poveşti, povestiri, legende româneşti”: 7, 19 şi 26 iulie 2021 – între orele 10.00 – 11.45; „Povestea Reginei Maria a României – viaţa şi pasiunile reginei” – pe data de 12 iulie 2021, între orele 10.00-11.45; „Accent şi ornament”: 14, 21 şi 28 iulie 2021 – între orele 10.00 – 11.45. Taxa de participare este de 10 lei/copil/atelier,pentru informații și înscrieri cei interesați putând apela numărul de telefon 0745366219.

* La Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache”( str. Nicolae Simache nr. 1, tel. 0244/542 861) sunt pregătite diverse acțiuni pentru copii cu vârste cuprinse între 6 – 10 ani sub genericul „Ceasurile vacanței 2021”, pe diferite teme, în perioada 7- 9 iulie și 14 – 16 iulie 2019, între orele 10.30 – 12.00. Și în acest caz, taxa de participare este de 10 lei/copil/zi, iar înscrierile se pot face atât telefonic, la numărul 0244/542 861, cât şi electronic, pe e-mail: mceasului@ yahoo.com. * Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti care, din cauza reabilitării sediului, temporar își desfășoară activitatea la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, va organiza, până pe data de 14 iulie, de luni până miercuri, în intervalul orar 10.00 – 11.00 și 11.15 – 12.15, programul de educație creativă „Ne jucăm și cântăm la muzeu”, destinat tuturor copiilor de vârstă școlară, indiferent de aptitudini.

Taxa de participare este de 6 lei/copil/zi, iar înscrierile se pot face telefonic la numerele 0244/522 914, 0730 670 654. * Muzeul Memorial ,,Nichita Stănescu”( str. Nichita Stănescu nr. 1) – programul ”Vara la muzeu”, în perioada 14 – 22 iulie, în zilele de miercuri și joi, între orele 10.00 – 12.00. Taxa de participare este de 6 lei/copil/zi, iar înscrierile se pot face telefonic la numărul 0344/100 768. * Muzeul ,,Casa de Târgoveț din sec. XVIII – XIX” ( str. Democrației nr. 2,): atelierul ,,Ne jucăm și învățăm la muzeu” – 27 – 30 iulie, între orele 10.00 – 11.30, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefoanele 0244/529 439, 0730 804 278. * Muzeul ,,Crama 1777” (Valea Călugãrească, str. Muzeului nr. 32): programul „Atelierul din poveste” se va desfășura până pe 29 iulie, în fiecare zi de joi, între orele 10.00 – 12.00, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefoanele 0244/235 470, 0728 620 353. *Muzeul ,,Casa Domnească Brebu, ateliere interactive de vacanță până pe data de 28 iulie, între orele 10.00 – 12.00, între 19 – 20 august, între orele 10.00 – 12.00, etapa I și II a Șolii de vară ”Prietenia”, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefoanele 0244/357 731, 0722 551 258, 0726 250 507.

* Complexul Muzeal ,,Nicolae Iorga”, Vălenii de Munte, ateliere interactive de vacanță pentru copii cu vârste cuprinse între 5 – 12 ani până pe de 15 iulie, în zilele de miercuri și joi, între orele 12.00 – 13.30, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefon 0244/280 861 sau e-mail muzeuliorgavaleni@yahoo.com. * Muzeul Memorial ”Cezar Petrescu”, Bușteni, ateliere de vacanță, în perioada 26-30 iulie, ora 11.00, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefon 0244/321 080. * Muzeul Memorial ,,Constantin și Ion Stere” Bucov, programul ,,Muzeul copiilor, perioada 15 iulie – 15 august, în zilele de marți și joi, între orele 10.00 – 12.00, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefon 0244/344 040.* Muzeul ,,Foişorul Bellu” Urlați, atelierul ”Vacanța la muzeu”, perioada 15 – 29 iulie, în fiecare zi de joi, orele 11.00 – 13.00, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefoanele 0244/271 721, 0725 411 112. * Muzeul ,,Conacul Pană Filipescu” comuna Filipeștii de Târg, programul „Vacanță la conac”, perioada 9 august – 3 septembrie, în zilele de miercuri și vineri, între orele 10.00 – 11.30, taxa de participare 6 lei/copil/zi, înscrieri la telefonale 0244/389 480, 0721 455 586, 0723 837 229. *Muzeul ,,Ion Luca Caragiale” ( str. Kutuzov nr. 1): ateliere de vacanță pentru copii cu vârste cuprinse între 7-10 ani „Vacanță acasă la nenea Iancu”, 4 – 19 august 2021, în zilele de miercuri și joi, între orele 10.00 – 12.00.Taxa de participare: 6 lei/copil/zi. Înscrieri, la numărul de telefon 0244/525 394 sau prin e-mail: muzeulcaragiale@yahoo.com.

Afacere bănoasă, dar cu iz penal, la noi în România. În plin sezon estival, pe internet au început să se vândă pe bani grei, certificate verzi false. Dealerii ajung să facă mii de euro în fiecare zi, din doar câteva comenzi.Dealerii din România au decis să facă afaceri ilegale cu certificatele verzi pentru călătorie.

Dacă alegeţi să treceţi ilegal prin punctele de frontieră, vă puteţi alege cu dosar penal.
”În cazul în care o persoană se prezintă la punctul de trecere al frontierei Giurgiu cu un certificat asupra căruia planează suspiciuni de falsificare, persoana este trimisă în linia 2 de control pentru verificări amănunţite, este îndrumat către DSP, iar dacă aceştia ne confirmă că certificatul nu apare nici în baza lor de date Poliţia de Frontieră demarează acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în inscrisuri oficiale”, a spus Răzvan Păun, polițist la Poliția de Frontieră.

Polițiștii avertizează că ''metoda'' se răspândește rapid in ţară.

”La Caransebes, o firmă de transport falsifica astfel de certificate şi le valorifica prin călători în scopul prin care aceştia le puteau folosi să călătorească în străinătate”, a declarat Bogdan Ghebaur, de la IGPR.

Şi autorităţile italiene au prins o reţea care oferea spre vânzare certificatele digitale.

Cumpărătorii îşi puteau primi documentele imediat după ce virau în conturile traficanţilor sume ce puteau ajunge şi la mii de euro. Toţi cei implicaţi riscă acum să se aleagă cu ani grei de închisoare.

DSP Prahova a raportat în ultimele 24 de ore doar 5 cazuri noi de coronavirus. La nivel național au fost înregistrate 28 de cazuri din aproape 12.000 de teste și un deces asociat.


De la începutul epidemiei și până în prezent, la nivelul județului Prahova, 35.452 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2 (5 persoane confirmate în ultimele 24 ore). Din totalul acestora, 1.558 pacienți au decedat, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În ultimele 24 de ore, a fost înregistrat un deces, în rândul unei persoane de sex masculine, 79 ani, cu comorbidități.

Conform informațiilor furnizate de către Direcția de Sănătate Publică Prahova, până du, 04 iulie 2021, ora 21:30, în județul Prahova au ajuns 374.265 doze de vaccin anti SARS-CoV-2, dintre care 292.395 doze Pfizer/BioNTech, 40.520 produse de compania Moderna, 28.500 de doze AstraZeneca, dar și 11.850 de doze Johnson & Johnson

Dintre acestea, au fost administrate 338.500 doze.

161.228 de persoane au fost imunizate, în județul nostru, și cu cea de-a doua doză de vaccin, iar alte 8.362 au fost vaccinate cu ser Johnson & Johnson.

Stocul disponibil, în acest moment, este de 10.351 doze vaccin.

Germania ridică interdicţiile de intrare pentru turiștii din Regatul Unit, Portugalia şi India.Această măsură luată de Institutul Robert-Koch (RKI) pentru controlul bolilor vizează de asemenea Rusia şi Nepalul. Măsura va intra în vigoare miercuri, a precizat institutul.

De asemenea, vizitatorii care sunt complet vaccinați nu vor fi obligați să stea în carantină.Cu toate acestea, persoanele nevaccinate vor fi obligate să stea în carantină de până la 10 zile, cu posibilitatea de a ieși mai devreme cu un test negativ în a cincea zi.

Cele cinci țări au fost clasificate până acum ca zone periculoase din cauza variantelor de virus care au fost identificate pentru prima dată în India.

Țările vor fi reclasificate acum drept „zone cu incidență ridicată”, a transmis, luni, Institutul Robert Koch (RKI).

Relaxarea restricțiilor vine după ce ieri, premierul britanic, Boris Johnson a confirmat că guvernul intenționează să pună capăt măsurilor restrictive la 19 iulie, decizia finală urmând să fie luată săptămâna viitoare.

El a spus că va elimina restricțiile privind contactul social, recomandarea de a lucra de acasă și dispoziția de a purta masca de protecție.

Miniştrii din OPEC+ au anulat luni negocierile privind producţia de petrol, în urma nemulţumirilor Emiratelor Arabe Unite, care nu au acceptat prelungirea cu opt luni a reducerii livrărilor, transmite Reuters.

Ministrul saudit al Energiei, prinţul Abdulaziz bin Salman, a cerut ”raţiunne şi compromis” pentru realizarea unui acord, după eşecul unor două zile de discuţii, săptămâna trecută”. Luni însă, patru surse au declarat că nu au avut loc progrese şi că discuţiile au fost anulate, fără să fie stabilită o nouă dată pentru negocieri, informează News.ro.

Incapacitatea de a ajunge luni la un acord înseamnă că majorarea aşteptată a producţiei de petrol începând din luna august nu va avea loc, au spus sursele, ceea ce a dus la creşterea cotaţiei ţiţeiului Brent cu circa 1%, la un preţ de închidere de 77 de dolari pe baril.

Preţurile petrolului se află la cel mai ridicat nivel de după 2018 şi au provocat deja îngrijorări că inflaţia ar putea deturna redresarea economiei globale după pandemia de Covid-19. Anul trecut, OPEC+ a convenit o reducere record a producţiei de petrol, cu aproape 10 milioane de barili pe zi, reprezentând circa 10% din producţia mondială, în contextul impactului pandemiei. Între timp, limitele au fost relaxate, fiind în prezent de 5,8 milioane de barili de petrol pe zi. Emiratele Arabe au acceptat vineri o propunere a Arabiei Saudite şi a altor membri ai OPEC+ de creştere a producţiei de petrol în etape, cu circa 2 milioane de barili pe zi, în perioada august-decembrie, dar au respins extinderea reducerilor rămase până la sfârşitul lui 2022, în loc de luna aprilie, care este termenul actual. Emiratele Arabe sunt nemulţumite de baza faţă de care sunt calculate reducerile producţiei sale şi vrea să fie majorate. Abu Dhabi-ul s inveastit miliarde de dolari în creşterea capacităţii sale de producţie şi afirmă că baza producţiei sale a fost stabililă la un nivel prea scăzut atunci când OPEC+ a convenit acordul iniţial. Deciziile OPEC+, din care fac parte statele membre ale OPEC, Rusia şi alţi producători mari de petrol, trebuie să fie unanime.

Disney World a primit reacții mixte după ce și-a schimbat salutul de întâmpinare din „băieți și fete” în „visători de toate vârstele” în parcurile sale tematice, în încercarea de a fi incluzivi față de toate genurile, potrivit DailyMail.Noul salut a ieșit la iveală la o previzualizare a focului de artificii „Happily Ever After” din parcul tematic Orlando, miercuri, dar se crede că schimbarea a fost făcută pe scară largă în imperiul Disney.

Salutul va fi utilizat cu mai multe ocazii și a fost implementat în mai multe parcuri tematice Disney, a declarat un purtător de cuvânt al Tokyo Disneyland pentru publicația Deadline.Schimbarea a fost făcută după ce parcurile tematice Disney s-au redeschis în mijlocul pandemiei Covid-19, întrucât Disneyland Paris și-a deschis porțile pentru prima dată în opt luni pe 17 iunie.

Însă schimbarea au stârnit reacții mixte din partea fanilor, mulți oameni cerând restabilirea salutului original, în timp ce alții au lăudat noua formulă pentru că este mai inclusivă.

Salutul clasic este exprimat de Jack Wagner, cunoscut și sub numele de „vocea Disney” și se estimează că în ultimii 20 de ani, crainicul Disneyland a rostit fraza de peste opt milioane de ori.

Decizia vine după ce Disney și-a renovat unele zone ale parcurilor, inclusiv Croaziere Splash Mountain și Jungle, după ce au fost criticați pentru promovarea stereotipurilor rasiale și culturale.

Gigantul divertismentului a introdus, de asemenea, avertismente în emisiunile Disney +, inclusiv The Muppets, Dumbo și Peter Pan, din aceleași motive.Disney nu a comentat oficial cu privire la actualizarea salutului, dar un purtător de cuvânt al licențiatului Tokyo Disneyland, Oriental Land Company, a declarat că au făcut modificări similare.

Aceștia au susținut că și-au schimbat salutul din „doamnelor și domnilor” în „toată lumea”, în martie, pentru a se asigura că oamenii de toate identitățile sexuale și de gen se simt „confortabil în parc”.

Măsura va fi luată în intervalul 6 iulie 2021, ora 8.00 – 7 iulie 2021, ora 8.00, ca urmare a lucrărilor de mentenanță programate a fi realizate în zona respectivă de către societatea Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ).

Zonele afectate de oprirea alimentării cu apă
Potrivit informării transmise de Hidro Prahova, vor fi afectați de oprirea apei abonații HIDRO PRAHOVA SA din orașele Băicoi (cartierele Țintea și Dâmbu) și Vălenii de Munte (cartier Rizănești), precum și cei din comunele Dumbrăvești și Cosminele. Pentru localitățile Plopeni, Predeal Sărari, Ariceștii Zeletin și Surani, întreruperea ar putea fi doar accidentală, întrucât societatea HIDRO PRAHOVA SA va acoperi deficitul de apă cu resursele proprii care deja sunt înmagazinate în rezervoare.

“Alimentarea cu apă în regim normal de presiune și debit pentru abonații din localitățile afectate va fi reluată după finalizarea lucrărilor anunțate de către ESZ. Societatea noastră îşi cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat şi dă asigurări că distribuţia apei va reveni la standardele normale imediat după ce ESZ va relua furnizarea către HIDRO PRAHOVA SA”, au mai transmis reprezentanții companiei.

Pusă în faţa unei situaţii imposibile, după ce fetiţa lor de trei ani şi jumătate a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer, impreviziblă, o familie a ales să o interneze la o clinică din Franţa, iar pentru a susţine costurile cu tratamentul, care sunt de-a dreptul uriaşe, a organizat o serie de acţiuni caritabile, cu sprijinul mai multor oameni cu suflet mare, care au fost impresionaţi de povestea micuţei. Următorul pas către strângerea sumei necesare are loc la finalul acestei săptămâni, când în centrul Ploieştiului e programat un târg caritabil.


Otilia Maria, un copil de numai 3 ani și jumătate, plin de viață, trăia o copilărie fericită alături de familie și prieteni până acum puțin timp când totul s-a schimbat, din senin, începând să aibă probleme de respirație. După mai multe diagnostice puse în grabă, în urma unor investigații mai amănunțite, a primit cel mai sumbru diagnostic: Formațiune tumorală care acoperă întreaga cutie toracică, având o greutate de 2kg. Un coșmar care însă nu se oprește aici. Nu este o tumoare normală, este una foarte agresivă din cauza localizării, astfel îngreunându-i foarte mult respirația. Pe zi ce trece riscă să se sufoce. Pentru a avea șansa de a reveni la joacă, acolo unde îi este locul unui copil, a fost nevoie urgentă de transfer la o clinică din străinătate.

Până acum, prin implicarea mai multor personalităţi, mai ales din lumea sportului, au fost scoase la licitaţie o serie de obiecte de colecţie, iar sumele strânse au fost oferite familiei. Din donaţii şi din aceste licitaţii, părinţii au strâns până acum circa 410.000 de euro, în condiţiile în care costul total pentru tratamentul în Franţa este estimat la un milion de euro. Următorul pas este târgul caritabil, programat în perioada 10-11 iulie, în parcul din faţa Helelor Centrale din Ploieşti. În cadrul acestui eveniment, vor fi puse în vânzare numeroase bunuri care au fost donate de binevoitori în speranţa ajutării micuţei, iar toate fondurile strânse astfel vor fi oferite familiei. Persoanele care vor să ajute o pot face în mai multe moduri, fie participând la târg şi achiziţionând produse, fie făcând donaţii în bani în conturile deschise de tatăl Otiliei, fie donând produse care ar putea fi valorificate. Evenimentul din perioada 10-11 iulie este organizat de mai mulţi oameni cu suflet mare, impresionaţi de povestea Otiliei, cu implicarea Primăriei Ploieşti, SGU Ploieşti, Asociaţiei "Din suflet cu dragoste de copii", Vată pe Băț la Piticul Șugubăț, Lucky Wedding Agency, Mihai&Ariana- Producție publicitară, Salon de înfrumusețare ”Marigold” Ploiești, Tutti Caffe, My Pocket Planner App, Alexandra Drăgoi Hairdresser. Atmosfera va fi asigurată de mai mulţi artişti locali, Teatrul Ancuța, DYA Fun - Diana Uță, Clubul Artist, Happy Dance Art - Alexandra Negulescu (Zizik), Trupa Er Dance, Latin Love Dance School, magician Victor Dorobanțu, iar pe parcursul evenimentului vor fi organizate şi ateliere de creație susținute de către JoyKids Ploiești (Mihaela Cristina Dumitrașcu) și ateliere terapeutice pentru copii ”Emoții în culori”- psiholog Andra Nicoleta-Patulea.

Pagina 11 din 492

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.