Vineri, 28 Octombrie 2022 14:51

Cum recunoști accidentului vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral este întotdeauna o urgență medicală majoră, de maximă gravitate. Din acest motiv, trebuie să recunoaștem imediat semne unui AVC și să ajutăm pacientul să ajungă cât mai repede cât mai repede la un centru specializat în tratamentul de urgență al AVC.

Accidentul vascular cerebral apare atunci când un cheag blochează un vas de sânge de la nivelul creierului (AVC ischemic) sau când se rupe peretele unui vas care irigă creierul (AVC hemoragic). În funcție de mărimea vasului afectat și de mecanismul de producere, accidentul vascular poate varia de la grav la foarte grav, în unele situații limită moartea survenind în doar câteva minute.

Astfel, pentru că accidentul vascular cerebral reprezintă o urgență medicală majoră, din cauza ratei crescute de mortalitate și de complicații pe termen lung pe care le generează, e vital să-l recunoști încă de la primele semne.

Primele semne care ar trebui să îți atragă atenția sunt asimetria gurii și a feței, imposibilitatea bolnavului de a ridica ambele brațe în mod egal și vorbirea incoerentă sau imposibilitatea de a se exprima. Dacă sesizezi aceste semne la cineva apropiat, nu aștepta ca ele să se amelioreze, ci accesează sistemul medical de urgență, pentru că fiecare minut este important.

Pentru accidentul vascular cerebral ischemic acut, tratamentul constă fie în tromboliză, care se face prin administrarea unei substanțe care va dizolva cheagul ce blochează vasul, fie prin trombectomie, o procedură endovasculară, ambele putând restabilind fluxul sanguin în zona afectată. Pentru ca bolnavul să fie tratat în acest mod, el trebuie să ajungă la spital într-un timp cât mai scurt de la producerea accidentului vascular, de 4 ore și jumătate pentru tromboliză, respectiv de 6 ore pentru trombectomie.

Spitalul Clinic SANADOR, prin intermediul Compartimentului de Primiri Urgențe și al Secției de Neurologie, este singurul spital privat din București care acordă tratament de urgență prin tromboliză intravenoasă pacienților ce au suferit un accident vascular cerebral ischemic acut, în absența contraindicațiilor.

La 29 octombrie, este marcată Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, eveniment dedicat informării pentru recunoașterea semnelor unui AVC. Învață semnele, recunoaște accidentul vascular cerebral și salvează timp prețios! Pentru că timpul, în AVC, înseamnă creier.

Bogdan Toader, fostul presedinte al Consiliului Judetean Prahova, a lansat un apel autoritatilor locale si judetene pe achizitionarii fostei Case a Casatoriilor si includerea acesteia in patrimoniul judetului.

Demersurile pentru achizitia cladirii-simbol au fost incepute in 2020, in mandatul lui Bogdan Toader.

 

"Merită salvată fosta Casă a Căsătoriilor din Ploiești și readusă în patrimoniul public? Avem chiar datoria să o facem!

Toți ploieștenii o cunosc și deplâng starea jalnică în care a ajuns clădirea-simbol a orașului, unde și-au unit destinele, vreme de patru decenii, mii de cupluri!

An după an, suntem martori neputincioși ai deteriorării acestui monument de arhitectură, reședință a nu mai puțin de trei primari ai urbei noastre, primul dintre aceștia - ilustrul Radu Stanian!

În vara lui 2020, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, am început demersurile pentru preluarea în patrimoniul public al județului a Casei Radu Stanian, pentru refacerea căreia existau variante multiple cu fonduri externe nerambursabile. Nu am mai avut ocazia, din păcate, să continui această inițiativă, abandonată de actuala conducere a CJ Prahova.

Acum, însă, consilierii județeni și consilierii municipali ploieșteni au ocazia să demonstreze că își doresc cu adevărat, nu doar la nivel declarativ, salvarea fostei Case a Căsătoriilor!

Sper ca, luni, 31 octombrie, una dintre cele două structuri deliberative să ia decizia corectă și să aprobe achiziționarea - la un preț mult mai redus - a acestei clădiri emblematice a Ploieștiului!", a transmis Toader.

Un accident rutier s-a produs in jurul orei 11, pe Centura de Vest a Ploiestiului, intre benzinaria Rompetrol si sens giratoriu din dreptul localitatii Strejnic.

Potrivit IJP Prhaova, au fost implicate patru autoturisme. In urma coliziunii, o persoana a fost ranita.

Accidentul a avut loc pe sensul de mers spre Brasov, traficul fiind blocat.

La fata locului se deplaseaza autospeciale de Politie si echipaje medicale.

Update: din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Traficul a fost reluat in conditii normale

Consumatorii casnici beneficiază de noile prevederi referitoare la plafonarea prețurilor finale facturate la energie electrică și gaze naturale, cu aplicabilitate de la 1 septembrie 2022, conform Ordonanței de Urgență nr. 119/2022 (OUG 119/2022), își începe furnizorul Enel scrisoarea către clienți, în care le explică exact ce le facturează în fiecare lună.


Astfel, OUG 119/2022 prevede două trepte de consum, în funcție de care se definesc categoriile de plafonare, pe baza consumului mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021. Categoria 1: consumul mediu lunar/loc de consum realizat în anul 2021 a fost între 0-100 kWh inclusiv. În acest caz, consumatorii casnici beneficiază de o plafonare a prețului final facturat la energia electrică de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus.
Categoria 2: consumul mediu lunar/loc de consum realizat în anul 2021 s-a situat între 100,01 – 300 kwh. În acest caz, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh, se plătește prețul final plafonat de maximum 0,8 lei lei/kWh, cu TVA inclus, iar consumul care depăşeşte 255 kWh se facturează fie la prețul din contractul de furnizare al fiecărui consumator, fie ca sumă dintre componenta de achiziție a energiei, componenta de furnizare și tarifele reglementate (se aplică prețul cel mai mic dintre cele două, deci cel mai avantajos pentru consumatorul final de energie).


Prețul final facturat prevăzut pentru categoriile de mai sus se aplică și în cazul locurilor de consum ale clienților casnici racordate începând cu data de 1 ianuarie 2022 sau pentru clienții casnici care nu au istoric în anul 2021 la furnizor, prin raportare la consumul lunar realizat.


Consumul mediu lunar din 2021 este înscris chiar în factura de la furnizor, în cazul Enel, la pagina 3.

Contravențiile și infracțiunile rutiere vor fi constatate automat, prin sistemele de monitorizare video care vor împânzi întreaga României, rolul polițiștilor rutieri fiind, realmente, desființat. Guvernul a decis să instituie Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, pe motiv că acesta ar fi o condiție impusă prin PNRR. Amenzile vor fi trimise automat, iar posibilitatea contestării acestora va dispărea.

Motivul pentru care MAI nu se preocupă să rezolve deficitul major de polițiști rutieri este foarte clar acum. Cel târziu până în 2024, șoselele României vor fi împânzite cu camere video care nu numai că vor monitoriza orice mișcare, ci vor înregistra și vor filma chiar și fețele șoferilor și ale pasagerilor din autovehicule. Filmările vor ajunge direct la Poliția Rutieră, prin interconectarea sistemelor, iar amenzile vor fi emise automat, fără niciun drept de apel și fără posibilitatea obiecțiilor pe procesul-verbal sau a prezenței vreunui martor.

Deși în proiectul de lege al Guvernului nu este dezvoltată această problemă, cel mai probabil înregistrările video ale infracțiunilor rutiere vor fi de ajuns pentru condamnarea directă a inculpaților, fără ca aceștia să poată beneficia de apărare. În expunerea de motive a proiectului de act normativ, Executivul a dat exemplul Franței, de la care a și copiat o mare parte din detaliile legislative. Scopul monitorizării traficului rutier pe drumurile publice este de a supraveghea și controla respectarea unor norme de circulație pe drumurile publice, inclusiv constatarea încălcării acestora, de a identifica vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară, precum și de a reduce factorii de risc care pot afecta transporturile cu caracter special sau care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice, constituirea și adaptarea dispozitivelor de pază și ordine publică, arată Guvernul.

Datele colectate, procesate de Poliție
Sistemul de monitorizare va permite procesarea manuală, de către polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, a datelor colectate de camerele video, aceștia având competență teritorială generală de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor contravenționale. În cazul în care se constată săvârșirea unor contravenții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, polițistul rutier va întocmi documentele necesare parcurgerii procedurii de identificare a contravenientului și, după caz, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale. "Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale se întocmește în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori sau a obiecțiunilor contravenientului, ca înscris în formă electronică", se arată în proiectul de lege.

Control total
Interconectarea sistemelor va permite semnalarea unor posibile încălcări ale normelor de circulație, cum ar fi limita de viteză pe o anumită porțiune de drum, interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare, semnificaţia culorii roşii a semaforului sau interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată. Totodată, vor mai fi vizate aspecte legate de trecerea la nivel cu calea ferată și interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Anna Lesko este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase și controversate vedete din România. Faimoasa cântăreață arată senzațional la 43 de ani, de parcă ar fi descoperit secretul tinereții veșnice. Cum se menține în formă artista. Urmează o dietă drastică de două ori pe an.

Ce dietă drastică ține Anna Lesko
La vârsta de 43 de ani, Anna Lesko are un trup tras ca prin inel, artista fiind foarte preocupată de imaginea sa și de felul în care arată.

Cu forme voluptoase, ochi pătrunzători, pielea fină și o voce seducătoare, nu este de mirare că Anna Lesko este una dintre cele mai curtate vedete din showbizul românesc.

De asemenea, vedeta este perfect conștientă de atuurile sale fizice, cele care captează atenția tuturor reprezentanților sexului puternic.

Ai crede că Anna Lesko petrece jumătate de zi în sala de fitness și ține o dietă strictă, pentru a avea un trup ca de adolescentă, însă adevărul este altul.

Fosta concurentă de la Ferma mărturisește că dintotdeauna a crezut într-un stil de viață organizat și un regim alimentar sănătos, decât în dietele drastice.

„Este o cură drastică, nu toată lumea poate să o țină!"
Pe de altă parte, Anna Lesko recunoaște că face mișcare din pasiune și are grijă ce mănâncă, urmând o dietă de detoxifiere a ficatului cu miere și lămâie, de două ori pe an.

„Într-adevăr, am 43 de ani, dar cred că este vorba și despre ADN, însă pe lângă asta vin și multe alte accesorii: dorința și motivația permanentă de a arăta bine, de a fi sănătos atât fizic, cât și psihic.

Diete nu țin, am una singură de detoxifiere a ficatului, cea cu miere și lămâie, e ca un fel de limonadă, practic te hidratezi toată ziua, dar nu ai voie să mănânci nimic; este o cură drastică, între 7 și 14 zile. Nu toată lumea poate să o țină.

Eu o fac o dată sau de două ori pe an. Eu nu cred în cure, eu cred într-un stil de viață echilibrat, într-o alimentație sănătoasă. Trebuie să recunosc că nu mă abțin de la pofte, dar mănânc în cantități mici.

Dulce nu prea mănânc și cred că asta contează foarte mult. Am făcut sport mereu, l-am întrerupt aproximativ acum trei ani și m-am reapucat acum trei luni, sunt o fire activă, am arderile bune", a spus Anna Lesko, conform Viva.

Brumar aduce multe schimbări pentru nativii horoscopului european. Patru nativi se vor confrunta cu transformări interesante, fie în plan profesional, fie în viața lor privată. Ei fac legea în noiembrie 2022. Verifică, mai jos, să vezi dacă te numeri printre ei.

Top 4 zodii care suferă schimbări în noiembrie

Rac
Pentru nativul din zodia Rac se anunță multe schimbări în viitoarea lună. Treci prin mai multe schimbări drastice. Dacă ai ieșit, recent, dintr-o relație lungă și serioasă, astrele ți-au pregătit noi surprize. S-ar putea să întâlnești pe cineva nou în viața ta, o persoană care te va face să uiți suferințele din trecut.

Simți că actualul tău loc de muncă necesită prea multe compromisuri și nu refuzi ofertele de job care vin spre tine. Ești o persoană ambițioasă și perseverentă, care se adaptează cu ușurință oricărei situații. Această influență te poate determina să părăsești locul de muncă pentru o alternativă mai creativă.

Fecioară
Nativul din zodia Fecioară suferă mari transformări în noiembrie. Unii se mută în casă nouă, în timp ce alții trec printr-o despărțire inevitabilă. Important e să ai sufletul deschis și să vorbești cu cei mai buni prieteni și oamenii de încredere, care vor să-ți dea un sfat. Pregătește-te pentru o lună intensă.

Săgetător
Nativul din zodia Săgetător se confruntă cu schimbări drastice la locul de muncă, în luna noiembrie. Simți că nu ești recompensat pe măsura eforturilor tale la job, motiv pentru care te gândești serios să aplici pentru o altă funcție, în altă parte.

Deși nu te plângi de lipsa banilor, mergi pe principiul că întotdeauna există loc de îmbunătățiri. Pe plan personal ești distras de persoane care vin și pleacă din viața ta. Vei avea parte de o surpriză din partea familiei.

Vărsător
Nativul din zodia Vărsător apelează la introspecție în luna noiembrie. Dacă ești implicat într-o relație nouă, îți vei da seama că probabil pierzi prea mult timp.

Astrele te sfătuiesc să renunți la o relație complicată, deoarece nimic bun nu ar putea ieși din această situație. S-ar putea să te simți vinovat după aceea, dar realizezi că asta poate fi singura opțiune.

Pe parte materială, trebuie să-ți raționalizezi cheltuielile și să fii mai conștient de prețul lucrurilor. Te bucuri de lucrurile simple și nu pui preț pe cele pe care le apreciai înainte.

Magazinul care va da lovitura în România. Este vorba despre un retailer german care a intrat deja pe piața românească în anul 2022. În prezent, în țara noastră funcționează trei unități ale companiei. Toate produsele care se comercializează la rafturi prezintă prețuri de 1 euro, echivalentul a aproximativ 5 lei.

Magazinul care va da lovitura în România
TEDi (anterior T€Di, abreviere de la „Top Euro Discount") este un retailer german care comercializează produse nonalimentare în mai multe state din Europa. În anul curent, compania a deschis mai multe magazine în Baia Mare, Pașcani și Timișoara. Cel puțin la nivel aparent, lucrurile evoluează bine.

Retailerul german este pregătit să dea lovitura, în vreme de plină criză economică. Alte trei magazine TEDi ar urma să se deschidă în viitorul apropiat în țara noastră. Unitățile vor fi amplasate în București, Turda și la Moșnița, lângă Timișoara.

„Vom continua să ne urmărim obiectivele de extindere așa cum era planificat. Următoarele deschideri, pentru București, Moșnița și Turda, sunt deja planificate", au informat reprezentanții retailerului german TEDi, într-o intervenție pentru Profit.ro.

Produsele comercializate de TEDi sunt non-alimentare. În magazinele cu pricina se vor putea găsi de la produse cosmetice la piese de mobilier, decorațiuni, jucării și articole de birotică. Toate, la prețul de 1 euro, echivalentul a aproximativ 5 lei românești. În țara noastră, retailerul este mai puțin cunoscut.

Ce vom putea cumpăra cu 5 lei de la TEDi
Compania germană TEDi a fost fondată în anul 2004. Deși este puțin cunoscută în România, retailerul se bucură de popularitate la nivel european. Magazine TEDi au fost deja deschise în 11 țări, în număr de peste 2.600 de unități. În total, numărul angajaților depășește 24.000.

TEDi este prezent în Germania, Austria, Slovenia, Slovacia, Spania, Croația, Italia, Polonia, inclusiv în România. Compania a fost deschisă de grupul Tengelmann, cu scopul de a promova pe piața din Germania conceptul american de magazine de un dolar. Compania a fost înființată ca o ramură a filialei textile a Tengelmann, KiK. Tengelmann a deținut 30 la sută din acțiuni ca acționar minoritar până la 30 aprilie 2021.

Reprezentanții retailerului german doresc să continue să se extindă. Într-un comunicat publicat pe site-ul companiei, conducerea vorbește despre colaborarea cu noi parteneri pentru a deschide alte magazine și pentru a-și mări personalul angajat.

În linii mari, categoriile de produse vândute de TEDi sunt asemănătoare cu cele comercializate de Pepco și KiK, deja cunoscute în țara noastră. În general, vorbim despre bunuri de consum curent. Pe lângă articolele de uz casnic, de bricolaj și cele electrice, se comercializează și produse de papetărie și jucării, precum și produse cosmetice.

In urma sesiunii internationale de comunicari desfasurata la Manastirea Turnu, in data de 16 octombrie 2022, efigia din bronz a printului roman Vlad Tepes a fost montata azi pe calea principala de acces a complexului "Santa Maria la Nova" din Napoli, alaturi de frescele ctitorilor.

"Au fost obtinute Avizele necesare / Efigia din bronz a Ilustrului Domnitor Vlad Tepes a fost montata in galeria interioara a Manastirii Santa Maria la Nova din Napoli, Italia. Aici se presupune ca ar fi mormantul Domnitorului Vlad Tepes!

Efigia a fost donata de catre SMV Ploiesti in cadrul Programului "2021, Anul Vlad Tepes", cu ocazia implinirii a 590 de ani de la nasterea domnitorului, 1431-2021, sub deviza 《Un Principe care a construit Biserici si Manastiri nu poate fi vampir!》", a scris Andrei Turcanu.

Toamna aceasta se menține cu temperaturi ridicate, aproape de vară, dar zilele sunt numărate până la prima ninsoare care va cădea în România. Meteorologii Accuweather au data exactă la care ploiestenii vor vedea primii fulgi de nea.

AccuWeather este un site specializat în prognoze meteo și care furnizează informații cu privire la starea vremii din întreaga lume.

În România e încă soare și vremea bună, așă că mulți se gândesc că iarna e departe.

Totuși, zilele sunt numărate până la prima ninsoare care va cădea din România.

Meteorologii Accuweather anunță când vine iarna în România
Conform prognozei pentru Ploiesti, primii fulgi de nea vor cădea pe 4 decembrie, moment când minima va fi de -1 grad Celsius și maxima de 4.

Pagina 1 din 5528

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.