Plângerea penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu pentru infracţiunea de ameninţare şi cea de şantaj la adresa senatorului PSD Gabriela Firea va fi depusă miercuri, la ora 12,00, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, transmite Agerpres.

 

 


Senatorul PSD Gabriela Firea va fi cea care, însoţită de avocatul său, Lucian Bolcaş, va depune plângerea. Aceasta a fost semnată de parlamentari ai partidelor din coaliţia de guvernare.

 

'Semnarea acestei plângeri nu este un gest al PSD sau al coaliţiei de guvernare. Dacă parlamentarul ameninţat şi şantajat de preşedinte făcea parte din orice grup parlamentar - de la PP-DD, de la PNL, de la PDL -, aş fi semnat cu aceeaşi convingere. În primul rând, un preşedinte al ţării nu are voie să şantajeze şi să ameninţe un membru al Parlamentului doar pentru că acesta face parte din comisia care anchetează o anumită situaţie. E un gest intolerabil şi niciun preşedinte, niciun prim-ministru, niciun om care ocupă funcţii importante în stat nu are voie să şantajeze, să ameninţe un membru al Parlamentului. Al doilea mesaj este că, practic, prin ceea ce a făcut duminică preşedintele Băsescu a aruncat în aer şi a dat o impresie foarte clară că el este cel care controlează justiţia', a spus premierul Victor Ponta, marţi, la Palatul Parlamentului.



Miercuri, 16 Aprilie 2014 11:08

Nina Cassian a murit

Celebra scriitoare Nina Cassian a murit.

 

 

 

Nina Cassian a murit: Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut în 1924 la Galaţi.

 

 
Nina Cassian a murit: La vârsta de cinci ani a luat primele lecţii de pian şi a compus primul său vals. Tot atunci a învăţat să scrie şi a compus primul poem. Când avea 11 ani, familia ei s-a mutat la Bucureşti. În 1943 s-a căsătorit cu scriitorul Vladimir Colin, dar în 1948 a divorţat şi s-a recăsătorit cu Al.I.Ştefănescu, profesor de limba franceză, critic şi nuvelist.
 
 
Potrivit poeme.ablog.ro, după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, publică prima sa carte inspirată de poetes fantaisistes, Max Jacob Toulet and Apollinaire. Începuse să scrie serios din adolescenţă, influenţată de Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi dar stilul său propriu este cu adevărat schimbat de operele lui Ion Barbu.

 

Nina Cassian a murit

 

Nina Cassian a murit: Toată opera sa poartă amprenta unei forme concentrate de suprarealism. Pentru prima sa carte a fost declarată duşman al poporului de către autorităţile regimului comunist. A încercat să-şi schimbe stilul prin folosirea unui vocabular accesibil maselor populare fără niciun fel de limbaj metaforic. Dar, într-un poem îl descrie neadecvat pe Lenin şi iscă un scandal. Scrie apoi patru volume pe care mai târziu le va renega din punct de vedere estetic.
 
 
Nina Cassian a murit: Conştinţa sa era curată dar talentul în eclipsă. Scrie cărţi pentru copii, singurul mod în care îşi poate manifesta liber fantezia în jocuri de cuvinte. Astfel, între anii 1955 şi 1957 simte că nu mai poate scrie deloc. Compune muzică. Notele muzicale, spunea ea, nu pot fi găsite în dicţionar deci nu putea fi acuzată că ar face aluzii în compoziţiile sale.
 
 
După moartea lui Stalin, în 1957, scrie carte după carte. În 1985, este invitată în Statele Unite să ţină un curs de Creative Writting la New York University unde ajunge fără să fi bănuit că nu se va mai putea întoarce în România.
 
 
Nina Cassian a murit: În vara acelui an, prietenul său Gheorghe Ursu este arestat şi chestionat de poliţie. În biroul său au descoperit un jurnal cu multe detalii ale vieţii sale de-alungul a 40 de ani, jurnal în care comite indiscreţia de a menţiona prietenii apropiaţi cu numele lor adevărat. Nina Cassian era şi ea prezentă în acel jurnal prin poeme ce ridiculizau regimul comunist . După o lună de interogatoriu, Gheorghe Ursu a murit. Nina Cassian nu se mai putea clar întoarce la Bucureşti. În 1987, autorităţile îi pun casa din Bucureşti sub sechestru. Toate cărţile publicate în România au fost interzise şi retrase din librării şi biblioteci.Traducere după notele introductive ale lui William Jay Smith la volumul Life Sentence apărut 1990, New York.


Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod galben de ploi însemnate cantitativ şi ninsori abundente.

 
 

În intervalul 16 aprilie, ora 18.00 – 17 aprilie, ora 20.00 va ploua în cea mai mare parte a ţării. În Oltenia şi în sudul Banatului, cantităţile de apă vor depăşi local 25...30 l/mp şi izolat 50 l/mp, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h.

 

În zona de munte va ninge, iar în Munţii Banatului şi vestul Carpaţilor Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent şi vor fi rafale de vânt de peste 70 km/h.


Din după-amiaza zilei de miercuri şi până în seara zilei de joi temporar vântul se va intensifica şi în Muntenia, unde va depăşi la rafală 60 km/h.

 

Meteorologii au emis, luni, şi o informare valabilă începând cu data de 15 aprilie, ora 3.00, până în data de 17 aprilie, ora 15.00. În acest interval sunt aşteptate ploi abundente, lapoviţă şi ninsoare, iar vremea se va răci accentuat.



Serviciului Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor (S.P.C.L.E.P.) al municipiului Ploieşti va avea un program special de relaţii cu publicul, în perioada Sărbătorilor Pascale.

 

 

Astfel, Serviciul Stare Civilă va funcţiona luni, 21 aprilie a.c., doar pentru înregistrarea deceselor, între orele 9.00-12.00.

Scandalul cu Vincenzo, pentru custodia fiicei lor, Maya, a adus-o pe Antonia (25 de ani) în pragul disperării. Cântăreaţa este conştientă că-şi poate pierde fata, pentru că nu are prea multe avantaje de partea ei, aşa că le-a spus prietenilor că se gândeşte tot mai serios să renunţe la amantul ei, Alex Velea, şi să revină în Italia, în căminul conjugal şi-n braţele soţului.


 

Ultima întâlnire pe care Antonia a avut- o în Italia cu soţul ei i-a dat planurile peste cap, mai ales că a intervenit în discuţie şi socrul său, Ciro Castellano, un influent om de afaceri.

 

Acesta i-a sfătuit pe cei doi soţi certaţi să renunţe la procesul de custodie şi să se înţeleagă pe cale amiabilă, pentru că un scandal în justiţie este însoţit, automat, şi de unul mediatic, nefast pentru amândoi.

 

Totodată, Ciro i-a explicat Antoniei că este puţin probabil ca ea să câştige fetiţa şi că ar avea numai de pierdut în urma acestui circ, aşa că le-a sugerat să redevină un cuplu.

 

Cântăreaţa e cu nervii la pământ

 

Conform apropiaţilor ei, Antonia este cu nervii la pământ şi se teme din ce în ce mai mult că o poate pierde pe Maya, din cauza programului haotic de artist şi pentru că nu deţine un apartament proprietate personală, ci stă cu chirie.

 

Nici relaţia cu amantul ei, Alex Velea, nu o mai poate scoate din starea de depresie în care se află de luni bune.

 

Bombardată din toate părţile, solista se gândeşte tot mai serios să-şi reprimească soţul în dormitorul conjugal, renunţând la relaţia clandestină cu nonconformistul Velea, ce i-a adus numai belele. Toate acestea, de dragul fetiţei.





Profesorul Horia Toma a demisionat din functia de sef al Inspectoratului Scolar Judetean Prahova, la conducerea caruia se afla de nici doi ani.

 

 

Se pare ca motivul demisiei il reprezinta lipsa sustinerii pentru postul ocupat, odata cu iesirea PNL de la guvernare, partid din care face parte si prof. Toma.

 

Singurul nume vehiculat pentru preluarea functiei este Petre Nachila, profesor de matematica si directorul Colegiului National "Ion Luca Caragiale" Ploiesti. Născut la Giurgiu, pe 1 noiembrie 1950, Petre Năchilă a devenit prahovean în 1974, după absolvirea Facultăţii de Matematică de la Bucureşti, fiind repartizat ca profesor la şcoala din satul Goga, comuna Râfov.

 

A lansat generatii intregi de olimpici si detine recordul la numarul de manuale si culegeri la care a fost autor sau co-autor.

 

foto: Petre Nachila

Comisarii CJPC Prahova au desfasurat actiuni de control pentru verificarea conformitatii conditiilor de comercializare si etichetare a alimentelor comercializate in unitatile de comercializare si in unitatile de alimentatie publica din mediul rural.

 

 

 

Cu aceasta ocazie au fost verificati 41 de operatori economici din care 30 magazine de comercializare a alimentelor si 11 unitati de alimentatie publica din mediul rural.

 

Au fost controlate 1639 kg produse alimentare si bauturi din care cu abateri 1404 kg.

 

Au fost aplicate sanctiuni contraventionale in valoare totala de 135900 lei dispunandu-se masura de oprire temporara de la comercializare pentru 1336 kg produse si oprirea definitive de la comercializare si retragerea din circuitul consumului uman pentru 30 kg produse.

 

Deficiente constatate:

 

1. Unitatile de comercializare din mediul rural:
-comercializarea de produse alimentare cu data durabilitatii minimale depasita;
-comercializarea de produse alimentare fara eticheta cu elementele de informare si caracterizare a acestora (preparate din carne, pulpe de pui vrac, macrou congelat).
-lipsa afisare preturi de comercializare a produselor.
-nu se respectau conditiile de depozitare prescrise de producator pentru produsele alimentare.

 

2.Unitatile de alimentatie publica din mediul rural:
-produse cu data durabilitatii minimale depasita;
-produse fara etichete cu elementele de identificare si caracterizare a acestora;
-nerespectarea conditiilor de depozitare prescrise de producator la depozitarea produselor alimentare;
-lipsa afisare gramaje la bauturile alcoolice comercializate;
- nerespectarea prevederilor legii 349/2002 privind amenajarea spatiilor pentru fumatori si nefumatori

 

sursa: Max-media.ro

ADI Parteneriatul pentru Managementul Apei Prahova a aprobat, in cadrul Adunarii Generale a Asociatilor din 10 aprilie, bilantul contabil la data de 31.12.2013.

 

 

In acest sens, au fost prezentate si aprobate: contul de excedent/deficit, notele explicative ale bilantului si auditul financiar. Informatiile contabile complete pot fi consultate in galeria foto de mai jos.

SC Hale şi Piete SA aduce la cunoştinţa publicului interesat elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu “CONSTRUIRE PIATA CENTRALA AGROALIMENTARA” si supune spre consultare aceasta documentatie de urbanism.

 

 

AMPLASAMENT: Ploiesti, str.Emil Zola
INITIATOR: S.C.HALE SI PIETE-S.A
ELABORATOR: SC RESTITUTIO–SRL–arh.Calin HOINARESCU

 

Documentatia tehnica aferenta Planului Urbanistic de Detaliu “CONSTRUIRE PIATA CENTRALA AGROALIMENTARA” poate fi consultata, incepand cu data de 15.04.2014, la sediul Directiei Generale de Dezvoltare Urbana –sala de sedinte, str.Stefan Greceanu nr.1, bl.K8, Ploiesti, in zilele de luni: orele 8.30–13.30 si joi 11.00 – 18.30, respectiv pe www.ploiesti.ro ( Activitatea de informare si consultare a publicului pentru documentatiile de urbanism si/sau amenajarea teritoriului).

 


Comentariile si semnalarile se primesc la sediul Directiei Generale de Dezvoltare Urbana pana la data de 08.05.2014.
Raspunsurile la observatiile transmise vor fi afisate la sediul D.G.D.U. incepand cu data de 09.05.2014.

 


Persoana responsabila cu informarea si consultarea publicului este ing. Daniela Maria NEAGU din cadrul Serviciului Dezvoltare Urbana si Metropolitana/ D.G.D.U. – Primaria Municipiului Ploiesti.

 

http://republicanul.ro/images/2014/administratie/piata.JPG

 

sursa: www.republicanul.ro 

SC Hale şi Pieţe anunţă că în zilele de miercuri ( 16 aprilie) şi sâmbătă (19 aprilie), programul Halelor Centrale va fi prelungit până la ora 17.00.

 

 

Măsura a fost luată în contextul în care în perioada sărbătorilor pascale afluxul de cumpărători este unul crescut.

 

sursa: Republicanul.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.