Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box a ieșit din închisoare pentru a se trata de o boală incurabilă. El a reușit să primească o întrerupere a pedepsei, dar nu și permisiunea de a merge la un spital din străinătate.

În martei 2017, fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a fost condamnată marţi de instanţa supremă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul „Gala Bute", iar Rudel Obreja a primt cinci ani de închisoare.

Rudel Obreja se tratezază în țară

Curtea de Apel București (CAB) i-a prelungit fostului președinte al FRB cu un an suspendarea executării pedepsei, dar tot nu l-a lăsat să părăsească teritoriul României:

„Desființează în parte sentința contestată și, rejudecând: admite cererea de prelungire a întreruperii executării pedepsei, formulată de către persoana condamnată Obreja Rudel aflat în executarea pedepsei de 5 ani (...)
Dispune prelungirea întreruperii a executării pedepsei (...) pentru o perioadă de 1 (un) an începând cu data de 26.10.2022.
Pe durata prelungirii întreruperii executării pedepsei, persoana condamnată Obreja Rudel trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Ilfov;
b) să ia legătura, la rămânerea definitivă a hotărârii, cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului București pentru a fi luat în evidență și a stabili mijlocul de comunicare permanentă cu organul de supraveghere, precum și să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat; (...)
Respinge ca inadmisibilă cererea persoanei condamnate Obreja Rudel de încuviințare a părăsirii teritoriului României pentru a efectua o deplasare în Turcia la data de 31.10.2022", se arată în minuta CAB.

Marți, 25 Octombrie 2022 15:37

6 moduri de a vă decora comoda din dormitor

Comodele au devenit ultimul must-have în materie de mobilier. Pe lângă faptul că oferă spațiu de depozitare suplimentar, ne place că oferă o suprafață pentru stilizare și pot fi o piesă decorativă în sine.

O comodă pentru dormitor este piesa standard de depozitare. De obicei scurtă și lată, o comodă pentru dormitor conține sertare care sunt folosite pentru a depozita hainele care nu trebuie atârnate sau hainele care nu sunt de sezon.

În general, veți vedea comode acoperite cu o oglindă mare sau, în unele cazuri, cu un televizor sau un ecran pentru proiecție. Comodele sunt cea de-a doua piesă prin excelență a unui set de dormitor și există mai multe tipuri diferite de comodă pentru dormitor.

Orizontale

Comoda orizontală este cea mai comună comodă disponibilă. Are o formă pătrată sau dreptunghiulară și constă, de obicei, într-un singur rând de sertare pentru haine și articole asortate. Este perfectă pentru lucrurile unei singure persoane, pentru camera unui copil sau chiar pentru un cuplu foarte minimalist.

Partea superioară a unei comode orizontale este locul perfect pentru o oglindă, un mic televizor sau o boxă Bluetooth sau un sortiment de alte obiecte pe care cineva le poate folosi în timp ce se îmbracă.

Comoda dublă

O comodă pentru dormitor dublă arată ca o comodă orizontală la pătrat. Mai degrabă, arată ca două comode orizontale conectate una lângă alta. Comodele duble au două coloane de sertare, care sunt perfecte pentru cuplurile care vor împărți această piesă de mobilier pentru depozitarea hainelor.

Aceste comode arată frumos acoperite cu o oglindă lungă. Oglinda poate crea spațiu și deschide camera dacă comoda pentru dormitor pare copleșitoare, mai ales în cazul unor dormitoare cu paturi mai mici. Este imperativ să luați în considerare dimensiunea camerei înainte de a cumpăra o comodă pentru dormitor dublă.

O bună regulă de bază atunci când alegeți mobilierul de dormitor în funcție de mărime este să vă asigurați că există cel puțin un metru și jumătate de spațiu de mers pe jos în jurul laturilor patului care nu ating pereții. În cazul în care comoda este așezată la picioarele patului, ar trebui să existe o distanță de cel puțin doi metri între pat și comodă.

Comoda combo

O comodă combo este un design mai puțin popular. Aceste tipuri de comode au fost foarte populare la jumătatea secolului trecut și prezintă o comodă orizontală cu un dulap înalt în stil dulap atașat în lateral. Acestea au fost în general folosite (și încă mai sunt, într-o oarecare măsură) ca spațiu de dulap suplimentar pentru jachete, paltoane, eșarfe, pantaloni sau alte articole care trebuie agățate, dar care nu necesită imediat spațiu imobiliar într-un dulap.

Dacă aveți un spațiu limitat în dulap sau dacă aveți o colecție mare de genți sau cravate, aceasta ar putea fi o opțiune excelentă pentru depozitarea acelor articole suplimentare fără a le stivui sau plia.

Este important de reținut că, din cauza formei ciudate a acestor comode, spațiul este un aspect important, la fel ca și orice obiecte pe care le-ați plasa în mod normal deasupra comodei, cum ar fi un televizor sau o oglindă.

Iată câteva dintre ideile noastre preferate pentru a vă stiliza comoda.

1. Sursă de lumină

Vorbim mereu despre importanța luminii ambientale, iar o comodă pentru dormitor oferă ocazia perfectă pentru a încorpora o veioză sau lumânări.

Pentru un aspect formal, amplasați o lampă de masă la ambele capete ale comodei sau, pentru ceva mai relaxat și mai contemporan, amplasați o lampă de masă la un capăt și echilibrați aspectul cu un aranjament stilizat în cealaltă parte.

2. Plante și verdeață

Ar trebui să încorporăm un strop de viață în fiecare spațiu pe care îl stilizăm, iar o vază cu plante, cum ar fi ramuri de eucalipt, arată fabulos și se usucă frumos, oferindu-vă luni întregi de longevitate.

Dacă nu vă plac ramurile, o plantă de interior este o altă idee fabuloasă. Iedera diavolului este una dintre preferatele noastre pentru dormitor, deoarece poate suporta mai puțină lumină.

3. Obiecte din ceramică

Nu puteți da greș cu unul sau mai multe obiecte din ceramică pe o comodă pentru dormitor. Căutați piese care să reia paleta de culori sau tema camerei dvs.

4. Teanc de cărți

Dacă ne întrebați pe noi, un teanc de cărți este întotdeauna o idee bună! Cărțile sunt o modalitate excelentă de a vă afișa interesele personale și de a face un spațiu mai personal. Există, de asemenea, ceva atât de familiar în legătură cu tactilitatea hârtiei.

Ați putea crea un teanc mai mare de 4 sau mai multe cărți, sau pur și simplu să folosiți 1 sau 2 ca bază și să așezați un aranjament stilizat deasupra.

5. Rame foto

Afișarea fotografiilor cu familia și prietenii este o altă modalitate fabuloasă de a vă personaliza casa. Vă sugerăm să nu folosiți mai mult de 3 rame, altfel partea de sus a comodei dvs. poate deveni aglomerată și poate aduna praf.

6. Colecția de ceva

Un truc de stilist este repetiția. De îndată ce combinați două sau mai multe lucruri identice, creați un lux instantaneu. Așadar, fie că este vorba de o colecție de obiecte din călătoriile dvs., de ceva ce vă place să colecționați sau de un alt grup de obiecte similare (cum ar fi parfumurile), creați un grup de acestea și vedeți cât de bine arată!

Regina Maria - suverana care inchide seria de busturi - parte a proiectului "Aleea Făuritorilor Marii Uniri" din Parcul "Constantin Stere" Bucov

Personalitatea puternică, universală a Reginei Maria a României rămâne un exemplu de curaj și progres pentru istoria noastră, iar prin adăugarea acestui bust în spațiul public, vizitatorii vor avea oportunitatea să cunoască sau să-și reamintească frânturi din frumoasa istorie a României, în spiritul propus de cei care au gândit fabuloasa Alee a Făuritorilor României Mari. Regina va pleda, peste timp, cauza țării sale, făcând cunoscută Romania în întreaga lume.

Instituția Prefectului Județul Prahova prin prefectul Virgiliu Nanu și subprefectul Emil Drăgănescu au felicitat și au mulțumit celor care au făcut posibil acest moment deosebit, care este de fapt o recunoaștere firească a ceea ce a fost și este pentru noi familia Regală a României prin Regele Ferdinand și Regina Maria.

Felicitări pentru determinarea și constanța cu care societatea cultural-istorică "Mihai Viteazul" și președintele acesteia, domnul Mircea Cosma își mențin țelul - acela de a păstra și promova valorile istorice, culturale, spirituale și artistice ale poporului roman.

Felicitări tuturor celor care și-au adus contribuția la realizarea grandiosului proiect, iubitori de istorie și tradiție care au pus umarul la transformarea aleii principale a Parcului Constantin Stere în loc de cinste, prin întemeierea aleii unice dedicată Făuritorilor României Mari.

Comunicat Prefectura Prahova

Procurorul Lucian Onea (foto) – fost sef al DNA Ploiesti – nu scapa asa de usor de dosarul disciplinar in care este acuzat de incalcarea regimului incompatibilitatilor si interdictiilor pentru magistrati, din cauza felului in care procurorul a instrumentat binecunoscutele dosare ale familiei Cosma si ale fostului deputat Sebastian Ghita. Luni, 24 octombrie 2022, Inalta Curte de Casatie si Justitie a intors cauza la Sectia pentru procurori in materie disciplinara, pentru ca „Brigada Nufarul" sa continue judecata, la aproape un an si jumatate dupa ce procurorii CSM l-au albit pe procedura pe Lucica.

Mai exact, judecatoarele supreme Valentina Vrabie, Petronela Iulia Nitu, Florentina Dinu, Mioara Iolanda Grecu si Carmen Maria Ilie au admis recursul Inspectiei Judiciare impotriva hotararii din 19 mai 2021, prin care Sectia pentru procurori in materie disciplinara din Consiliul Superior al Magistraturii constatase nulitatea actiunii disciplinare. Cu acea ocazie, Lumea Justitiei a dezvaluit ca procurorii CSM isi bazasera hotararea pe Decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 18 mai 2021 (deci pronuntata cu numai o zi inainte), prin care CJUE a criticat Ordonanta de Urgenta nr. 77/2018, care i-a prelungit judecatorului Lucian Netejoru mandatul de inspector-sef, acesta continuand sa conduca interimar Inspectia Judiciara dupa ce ii expirase mandatul obtinut prin concurs. Aceeasi decizie CJUE a fost invocata de Lucian Onea la ICCJ, cand Inalta Curte a avut de solutionat recursul Inspectiei Judiciare – recurs admis acum si soldat cu rejudecarea. (Gasiti la final linkuri catre articolele in care am explicat si decizia CJUE, si legatura ei cu speta lui Lucica.)

Iata minuta deciziei ICCJ nr. 209/2022 din dosarul nr. 2782/1/2021:

„Admite recursul declarat de Inspectia Judiciara impotriva hotararii nr. 3P din 19 mai 2021 pronuntate de Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru procurori in materie disciplinara, in dosarul nr. 4/P/2019. Caseaza hotararea recurata. Trimite cauza Sectiei pentru procurori in materie disciplinara a Consiliului Superior al Magistraturii in vederea solutionarii actiunii disciplinare nr. 5609/IJ/1391/DIP/2018 din 28 februarie 2019.

Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24 octombrie 2022".

Cauza a stat suspendata 3 luni

Amintim ca la 31 ianuarie 2022, cele cinci magistrate supreme au dispus suspendarea judecatii in dosarul de mai sus, asteptand dezlegarea unei chestiuni de drept cu privire la decizia CJUE din 18 mai 2021. Ea avea sa vina la 14 martie 2022, cand, prin hotararea prealabila nr. 15/2022, ICCJ a stabilit ca hotararea CJUE nu vine in contradictie cu OUG 77/2018, prin care guvernul Viorica Dancila i-a prelungit lui Netejoru interimatul la conducerea IJ.

„Dispozitiile art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2018 nu sunt de natura sa confere Guvernului o competenta directa de numire in functiile de conducere din cadrul Inspectiei Judiciare si nici sa dea nastere unor indoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor si a functiilor Inspectiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activitatii judecatorilor si a procurorilor sau de control politic al acestei activitati", arata Inalta Curte in HP 15/2022.

Sursa www.luju.ro

 

Astazi, 25 octombrie 2022, orele 14. 00, in acordurile Imnului de Stat a fost dezvelit bustul reginei Maria a Romaniei, cea supranumita si "Regina soldatilor". Evenimentul a avut loc pe Aleea Fauritorilor Romaniei Mari, din Parcul "Constantin Stere" Bucov.

Au participat reprezentanti ai primariilor Ploiesti, Bucov, ai Consiliului Judetean ca mambrii fondatori ai Comitetului Prahova Centenar, precum si parlamentari, prefectul judetului Pahova, presedintele Asociatiei Comunelor din Prahova, precum si delegatia municipiului Chisinau condusa de pretorul sectorului Botanica - dna Diana Guba.

Au rostit alocutiuni primarul Ploiestiului- Andrei Volosevici, primarul Bucovului- Ion Savu, Prefectul Virgil Nanu, deputat- Rodica Paraschiv, pretorul Diana Guba si dl Vasilica Diaconu- presedintele ACOR.

Presedintele SMV,  Mircea Cosma, a acordat, in numele Societatii Cultural-Istorice Mihai Viteazul distinctii de excelenta si diplome celor ce au contribuit la crearea Aleii Fauritorilor Romaniei Mari:

Primariei Bucov, Primariei Ploiesti, Consiliului Judetean Prahova, ACoR Filiala Prahova, Preturii Botanica-Chisinau, Prefecturii Prahova, ARI Italia, Fundatiei "C. Stere", Administratiei Parcului "C. Stere" si APP Romania.

Viceprimarul municipiului Ploiești, domnul Daniel Nicodim, a participat, astăzi, la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României.

Organizate de Garnizoana Ploiești, activitățile s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud, în prezența reprezentanților instituțiilor locale și județene.

Programul ceremoniilor dedicate aniversării Zilei Armatei Române a inclus intonarea Imnului Național al României, salutul drapelului de luptă și al gărzii de onoare, oficierea unui serviciu religios, alocuțiuni, precum și depuneri de coroane în memoria eroilor, la Monumentul Vânătorilor.

Cu acest prilej, urăm "La mulți ani" tuturor militarilor români pe care îi asigurăm de toată prețuirea și respectul nostru.

Totodată, le dorim militarilor români mult succes în misiunea importantă pe care o au în a asigura, cu devotament și profesionalism, securitatea României.

Comunicat Primaria Ploiesti

Organizatorii UNTOLD vor amenaja un parc tematic de Crăciun în București. Acesta va fi realizat în parcul drumul Taberei, în colaborare cu primăria sectorului 6. Proiectul este gândit să fie inaugurat peste o lună, în 25 noiembrie și să funcționeze până în 27 decembrie.

„Timp de o lună, vizitatorii se vor putea bucura de o experiență unică, ce îmbină magia din festival cu spiritul sărbătorilor de iarnă. UNTOLD Universe aduce magia sărbătorilor de iarnă în București.

Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri și ateliere pentru copii și adulți, spectacole de lumini, activități și experiențe magice în premieră pentru București, care vor întreține spiritul sărbătorilor", spun organizatorii, potrivit republica.ro.

„Universul Untold se extinde cu o experiență dedicată sărbătorilor de iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia Untold își va face simțită prezența în București. Conceptul spațiului, amenajarea și activitățile gândite vor transforma zona într-un loc ideal pentru întreaga familie.

Parcul tematic de Craciun va atrage fără îndoială vizitatori din toata țara și va deveni principala atracție pentru locuitorii capitalei. Bucureștiul merită un proiect gândit după expertiza noastră, la standarde înalte, așa cum am demonstrat că putem realiza în tot ceea ce am făcut până acum", a declarat Edy Chereji, co-fondator Untold.

Parcul tematic organizat de grupul UNTOLD este finanțat exclusiv din fonduri private. Acesta va fi amenajat și va funcționa în baza unui contract de închiriere de spațiu semnat cu primăria sectorului 6. Organizatorii precizează că accesul va fi gratuit, iar programul urmează să fie detaliat în perioada următoare.

Nu știi încă ce modele de geci să alegi pentru a-ți completa ținutele de iarnă în acest an? Variantele din care poți alege sunt numeroase, însă este important să faci alegerile potrivite, acele alegeri care te reprezintă. Confort și stil, culoare și aspect estetic deosebit, acestea sunt aspectele pe care trebuie să le ai în vedere atunci când dorești ca geaca de iarnă pe care o alegi să fie una potrivită. Parka sau jachete cu puf? Geci bomber sau geci din piele? Află din acest articol ce alegeri poți face pentru a avea ținute la modă și în această iarnă.

 

Gecile parka: stilul plin de feminitate, la modă și în acest an 

Gecile parka se află și în acest sezon în topul preferințelor, nu numai pentru aspectul pe care îl au, ci și pentru confortul deosebit pe care îl oferă. Cu un croi generos, gecile parka sunt suficient de lungi pentru a asigura confort termic necesar și în zona lombară, însă ceea ce atrage cel mai mult purtătoarele către acest model de geci este aspectul elegant pe care îl oferă. 

Pe bolf.ro vei găsi mai multe modele din care poți alege, însă oricare ar fi alegerea pe care o faci, poți avea siguranța că ai ales o geacă la modă, atât în ceea ce privește designul, cât și culoarea. ALbe, negre sau maro, dar și variante de geci parka roșii, violet, albastre, portocalii și galbene, cu detalii neon sau cu un design simplu, minimalist, ai șansa de a face alegerea care te reprezintă, beneficiind în același timp și de confortul deosebit oferit de acestea. 

Pentru ținute casual poți alege dintre modelele de parka multicolore sau în culori deschise, iar pentru ținute mai elegante, poți alege dintre modelele clasice de parka negre, bleumarin sau alb. 

Jachetele din puf sau „cum să spui adio frigului mai ușor”

Într-adevăr, jachetele din puf reprezintă o prioritate atunci când vine vorba de a scăpa de frig. Acestea sunt preferate nu numai pentru confortul termic pe care îl oferă, fiind vorba despre umplutura naturală a acestor geci, ci și pentru faptul că sunt extrem de ușoare, respectiv extrem de plăcute în purtare. 

Jachetele din puf se regăsesc sub forma gecilor matlasate, a celor parka sau a gecilor bomber care sunt preferate în varianta oversize în acest sezon. În ceea ce privește culorile acestora, simte-te liberă să alegi orice îți este pe plac, pentru că te poți bucura de confort termic și atunci când ești în pas cu moda. 

Gecile matlasate, perfecte pentru ținute casual 

Una dintre marile preferințe ale femeilor care iubesc moda este reprezentată de gecile matlasate. Acestea sunt extrem de practice, pot fi asortate la diverse alte articole vestimentare, așadar sunt versatile și se regăsesc într-o gamă variată de modele și culori, astfel că pot completa cu ușurință și ținutele personalizate cu care dorești să îi surprinzi pe cei din jur. 

Nu este deloc greu să identifici geaca potrivită dacă ai în vedere toate aceste aspecte, mai ales dacă vei consulta oferta magazinului Bolf în care vei găsi o mare varietate de modele și culori, potrivite pentru oricine. Nu uita că o alegere perfectă este aceea care te reprezintă, mai presus de orice, însă și aceea care se aliniază ultimelor tendințe în modă.

Locuitorii din Colceag, satul Inotesti, s-au nascut "mai putin egali" cu semenii lor din alte comune prahovene. In 2022, oamenii inca isi cauta drumul spre civilizatie, printre promisiuni, dezamagiri si noi promisiuni facute odata la 4 ani.

Autorităţile locale ezită în a aprecia dacă localitatea este una medie ori săracă. Până la urmă au decis că este medie spre săracă. Adevărul este că puţinătatea bugetului se vede în infrastructură: localitatea nu este conectată la gazul metan, apă curentă şi canalizare.

Un locuitor din Inotesti ne-a semnalat la redactie faptul ca oamenii s-au saturat, totusi, de promisiuni si de lucrari facute de mantuiala. Se asteapta rezultate reale, rapid.

"De cand ma stiu, satul asta (N.r. Inotesti) a fost bataia de joc a unora si altora. De la toate partidele. Toti care s-au perindat pe aici au fost cat se poate de invizibili in ceea ce inseamna dezvoltarea comunei si in special a acestui sat. Ne uitam si noi la ce se intampla in alte zone din Prahova si nu ne vine sa credem ca am ramas ultimii prosti de pe harta. In 2022 ne spalam la lighean, avem WC in fundul curtii si cumparam butelii pe banda rulanta. Asta e realitatea anilor 2022 in Inotesti. E posibil asa ceva? S-au facut niste lucrari de mantuiala, au iesit prost, banii au fost dati, reteaua de canalizare e nefunctionala. O totala bataie de joc. In timp ce unele comune au proiecte ce tin de tehnologizare si concureaza chiar si cu unele orase europene, la Inotesti suntem niste prosti uitati de lume. Multumim pentru bataia de joc, probabil asta meritam!", este mesajul transmis de Florin I., un cititor al ziarului nostru.

Ziua Armatei a fost marcata si anul acesta printr-o serie de manifestari organizate la Monumentul Vanatorilor, de la Gara de Sud.

Au avut loc depuneri de coroane, s-au rostit alocutiuni, iar garda de onoare a defilat in prezenta unui public format din oficialitati, oameni politici si simpli spectatori.

Au fost prezenti prefectul Virgiliu Nanu, subprefectul Emil Draganescu, deputatul PSD Prahova Bogdan Toader, consilierii Ludmila Sfirloaga si Rares Enescu.

"25 Octombrie - Ziua Armatei Române.

Astăzi cinstim onoarea, sacrificiul și iubirea de țară eroilor Armatei Române.

Totodată, gânduri de prețuire și considerație se îndreaptă spre toți cei care fac parte din Armata Română și își fac datoria față de țară, cu onoare și demnitate!

La mulți ani tuturor militarilor români!", a scris Bogdan Toader, presedintele PSD Prahova, pe pagina sa de Facebook.

Pagina 5 din 5529

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.