Ce ar fi omul fără cultură? Ne aflăm sau nu într-o criză a consumului de artă şi de cultură? Ce este nevoită conducerea unui muzeu să facă pentru a atrage publicul în contextul concurenţei internetului? Directorul Muzeului de Artă ”Ion Ionescu Quintus” din Ploieşti, Florin Sicoie, a răspuns la aceste întrebări, dar şi la alte, într-un interviu acordat PH-online.

 

 

Reporter: Cât de important este rolul unui muzeu în societate:?

 

Florin Sicoie: Rolul unui muzeu într-o societate este foarte important, cum rolul culturii în societate este unul foarte important. O societate nu se poate mulţumi cu prosperitatea economică dacă neglijează educaţa şi cultura. Teatrele, filarmonicile, muzeele, galeriile de artă, cenaclurile, lumea scriitoricească, plastică, muzicală reprezintă unul dintre pilonii societăţii. O societate modernă- şi nu avem decât să privim spre Occident- nu se poate lipsi de aceste evenimente artistice care, fără a produce în mod neapărat bani, produc rafinarea, şlefuirea a tineretului şi a persoanelor care au depăşit vârsta adolescenţei. Cred că, pentru România, educaţia şi cultura trebuie să joace un rol esenţial

 

R: Ce ar fi omul fără cultură?

 

F. S.: Cred că un animal. Diferenţa dintre om şi animal este arta, cultul morţilor, respectul pentru lucrurile care nu sunt neapărat materiale.

 

R: Trecem de ani buni printr-o criză economică. Ne confruntăm şi cu o criză în ceea ce priveşte cultura şi consumul de cultură?

 

F. S.: A existat o criză a culturii după căderea comunismului când instituţiile de cultură s-au golit, când filarmonicile, teatrele, galeriile de artă erau aproape goale, dar sunt ani buni de când lumea s-a întors spre artă. Aici există şi un avantaj într-un oraş cum este Ploieştiul, un oraş care este şi un oraş cultural, nu doar industrial. Există un public specializat alcătuit din artiştii plastici care sunt grupaţi într-o filială puternică de peste 70 de persoane, există un liceu de artă care are o secţie de muzică, o secţie de plastică şi o secţie de arhitectură şi elevii vin, în general, în muzeu. Există câţiva scriitori, un teatru funcţional cu spectacole bune, o filarmonică cu o stagiune execelentă. Oraşul are tot ce îi trebuie şi sunt fericit că trăiesc în Ploieşti pentru că Bucureştiul care, să zicem, din punct de vedere cultural ar avea instituţii mai importante, în acelaşi timp are aspectul unui sat uriaş şi aspectul unui loc în care personalităţile se pierd. Nimeni nu se poate lipsi, dacă vrea să îşi facă o idee legată de arta românească şi de arta europeană, de o vizită la Muzeu Naţional de Artă al României, care este instituţia fanion în materie de muzee de artă. Dar Muzeul Judeţean de Artă ”Ion Ionescu Quintus” are o bogată colecţie de artă românească începând de la secolul XVII, trecând prin secolul XIX, cu acei artişti străini- italieni, germani, francezi- care au venit şi au pictat boierii şi principii din zona dunăreană, trecând prin Grigorescu, prin Lecca, prin Aman, apoi pictura de secol XX- Tonitza, Luchian, Petraşcu, Paladi, pictura interbelică reprezentată prin Ştefan Petrescu, Ştefan Dimitrescu şi mulţi alţi artişti- Arthur Verona, Nicolae Vermont, continuată până în zilele noastre pentru că avem, chiar dacă nu expunem tot timpul, aproape toţi artiştii români reprezentativi.

 

R: Cât este de important, de valoros patrimoniul instituţiei pe care o conduceţi?

 

F. S.: E un patrimoniu extrem de important. La ultimele licitaţii din Bucureşti lucrările lui Grigorescu şi Tonitza au depăşit 200.000 de euro. Grigorescu, dacă ar fi rămas în Franţa şi şi-ar fi continuat activitatea la şcoala de Barbizon, ar fi fost, probabil, un artist ale cărui opere s-ar vinde acum cu milioane de euro. S-a întors în România, a pictat ”Care cu boi”, ”Ţărăncuţe”, a făcut o profundă analiză a mediului rural, dar România fiind o ţară pe care comunismul a izolat-o, picturile lui nu au cotele pe care ar trebui să le aibă. Dar cele mai ridicate cote, de aproape 300.000 de euro, au fost atinse de Grigorescu şi de Tonitza. Tonitza este unul dintre pictorii cei mai importanţi din secolul trecut, cu un mare talent, cu o capacitate de a refleta teme foarte diverse. Nu pot face o comparaţie între Grigorescu şi Tonitza, dar îl consider pe acesta din urmă drept unul dintre cei mai importanţi pictori români.

 

R: Cum faceţi faţă concurenţei mari pe care o aveţi din partea internetului, a lumii virtuale?

 

F. S.: Aici sunt două aspecte. Lumea virtuală nu e neapărat o formă de concurenţă a culturii instituţionalizate. Cine alege internetul ca spaţiu de explorat e liber să o facă, dar poate găsi aici surse extrem de importante de informaţii legate, de exemplu, de arta plastică românească. În al doilea rând, folosim şi noi această lumea vituală pentru că muzeul are un site care este foarte bine pus la punct- www.artmuseum.ro- unde toate cataloagele şi expoziţiile sunt puse şi cred că vom ajunge foarte curând să edităm şi noi acele CD-uri prin care poţi face o vizită virtuală în cele două muzee ale noastre, pentru că noi avem şi Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu de la Câmpina. Acel muzeu este casa în care a locuit cel mai mare pictor român. Aici nu există discuţii, Grigorescu este cel mai mare pictor român şi în această lume în căutare de autenticitate, să vezi locul în care a dormit sau a lucrat Grigorescu este foarte important. Bucureştenii care trec în mare viteză prin Ploieşti şi se opresc la Câmpina să vadă muzeul Grigorescu nu ştiu că şi în muzeul din Ploieşti există câteva zeci de lucrări ale artistului absolut comparabile ca valoare şi frumuseţe cu cele de la Câmpina.

 

R: Sunteţi pus în situaţia de a încerca să dinamizaţi activitatea, sa faceţi un spectacol din expoziţii pentru a atrage publicul?

 

F. S.: Lumea evoluează. Eu fiind scriitor de meserie am încercat să caut tot timpul un sincretism, o sinteză a artelor, iar în muzeu au fost şi lansări de carte, şi festivalul de poezie, şi concerte, şi recitaluri de pian, în afară de multe expoziţii ale unor artişti importanţi. De exemplu, în acest an am avut o expoziţie de gravură Mircea Dumitrescu, unul dintre cei mai mari graficieni ai României, am avut o altă expoziţie de grafică a unui artist polonez care a luat premiul la bienala noastră de gravură Marcin Bialas, am avut o expoziţie de pictură a unei artiste din India, o pictură cu totul fascinanată şi deosebită de cea uropeană, ama avut expoziţie de tapiserie a unei mari artiste stabilită în Belgia- Liliana Anastasescu-, am avut acum aproape o lună ezpoziţia de sculptură a unui important sculptor român- Grigore Patrichi- care, acum câteva zile, s-a prăpădit, din păcate. A fost ultima expoziţie a lui în timpul vieţii, el făcându-ne şi o donaţie importantă pentru muzeu. Un muzeu, ca să poată dăinui, trebuie să îşi îmbogăţească în continuu patrimoniul şi asta o face atât prin achiziţii, cât şi prin ceea ce primeşte ca donaţie. Am redeschis partea de achiziţii a muzeului şi în fiecare an, la cele două saloane de artă ale filialei Uniunii Artiştilor Plastisci premiem o lucrare şi o şi cumpărăm pentru muzeu, achiziţionăm şi din marii artişti români, dar expoziţiile pe care le găzduim şi tabăra de pictură pe care o facem şi care e la a doua ediţie ne permit să ne îmbogăţim patrimoniul prin donaţiile pe care le fac respectivii artişti. Poate cel mai important modi de îmbogăţire a patrimoniului ar fi Bienala Internaţională de Gravură ”Iosif Iser”. Au fost nouă ediţii, urmează a zecea. Aceasta ne-a permis nu numai să expunem sute de lucrări aparţinând sutelor de artişti din lumea întreagă, tehnici de gravură- poţi vedea astfel o panoramă a gravurii universale, dar multe din aceste lucrări sunt donate de autori muzeului şi ele îmbogăţesc patrimoniul. Cred că sunt câteva sute de gravuri donate. Ei nu sunt neapărat la momentul participării la ediţiile bienalei nişte artişti de o valoare extraordinară, dar în timp gravurile lor îşi cresc valoarea şi poate din premianţii bienalei sau din ceilalţi participanţi în câteva zeci de ani or să fie unii dintre cei mai mari graficieni ai lumii.

 

R: Cum încheiaţi anul 2012?

 

F. S.: Avem o constanţă a numărului de vizitatori, peste 20.000 din care o bună parte provin de la muzeul din Câmpina. Şi muzeul din Ploieşti este vizitat şi într-un fel o bună parte a vizitatorilor acestuia provin din parteneriatele noastre cu şcolile, grădiniţele şi liceele din oraş, astfel că multe dintre orele de plastică se desfăşoară în muzeu. Avem o colaborare perfectă cu zeci de astfel de unităţi de învăţământ din oraş. Ca număr de expoziţii, cred că au fost aproape 20, unele foarte importante, ceea ce, în vremurile pe care le trăim, este foarte bine. Lucrurile s-au păstrat într-o formă artisitică de înalt nivel.

 

R: Dacă ar fi să le daţi un sfat prahovenilor, care ar fi acela?

 

F. S.: Să vină la muzee, să vină la teatru, la filarmonică. Când eram elev, n-am lipsit cred ani de zile la niciun concert al filarmonicii, nu numai pentru că profesoara mea de pian mă împingea să merg şi pentru că mi-a plăcut de la început foarte mult şi mi-am făcut o colecţie de discuri absolut fabuloasă în acea perioadă, dar chiar în vremuri de dictatură muzica reprezintă unul din domeniile foarte puţin afectate. Sunt anumiţi compozitori români care au scris opere muzicale în care ridicau osanale regimului, dar muzica, prin limbajul ei universal, e puţin afectată de ideologie, spre deosebire de cărţi sau piese de teatru.

Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova: „Judeţul Prahova este, în România, un mic paradis al investiţiilor străine”

 

 

Reporter: Cum se prezintă Prahova la sfârşitul lui 2012?

 

Aurelian Gogulescu.: La nivelul anului 2012, contribuţia judeţului Prahova la PIB-ul naţional a fost de 4,11%, ceea ce reprezintă peste 25 de miliarde de lei, ceea ce face ca judeţul Prahova să situeze în acest moment, din punct de vedere economic, pe locul trei în România, după capitala ţării, Bucureşti, şi după judeţul Timiş.

 

R: Dacă ar fi să comparăm cu 2011, situaţia este mai bună sau mai rea?

 

A. G.: Bineînţeles că situaţia e mai bună decât în 2011, din acest punct de vedere. Să nu uităm însă că în anul 2011 au fost făcute, cel puţin comparativ cu alte judeţe din România, foarte multe investiţii, atât româneşti, cât şi străine în judeţul Prahova. Poate că rezultatul acestor investiţii s-a văzut acum, în anul 2012. Acesta este rezultatul creşterii economice care situează judeţul Prahova pe locul trei în acest moment la nivel naţional.

 

R: A fost un an absolut agitat din punct de vedere politic. În acest context, vreau să vă întreb dacă această agitaţie politică şi instabilitatea economică, până la urmă, s-au reflectat asupra activităţii firmelor. Am avut firme care au plecat, sunt investiţii suspendate sau afectate de această situaţie?

 

A. G.: Sincer, eu cred că această agitaţie politică nu face bine României în primul rând din punct de vedere economic pentru că poate fi, n-aş putea spune o barieră, dar oricum un semn de întrebare în calea investitorilor străini. Iar orice investitor care doreşte să vină în România, şi nu numai în România, are nevoie de o stabilitate politică, de o stabilitate legislativă, de o continuitate într-un dialog pe care investitorul îl consideră normal pentru garanţia unei investiţii pe termen lung în ţara noastră şi nu numai, ci în general. Oricum, judeţul Prahova continuă să rămână un loc preferat al investiţiilor străine din România. La ora actuală în judeţul Prahova sunt peste 3.800 de firme străine sau cu capital mixt, mai precis 3.831 din 94 de ţări.

 

R: Care sunt majoritare?

 

A. G.: Din punctul de vedere al numărului de firme, pe locul întâi sunt firmele italieneşti, pe locul doi Turcia, apoi urmează Germania, Franţa Austria, Statele Unite, China şi aşa mai departe. Poate fără modestie şi cu puţină mândrie patriotică aş putea spune că judeţul Prahova este, totuşi, în România un mic paradis al investiţiilor străine. Datele, cel puţin, o confirmă din acest punct de vedere.

 

R: Aţi avut zeci de întâlniri în ţară şi în străinătate cu omologi de-ai dvs., cu investitori. Ce semnale primiţi de la cei care ne văd din afară?

 

A. G.: În primul rând, se poate vorbi de o recesiune economică la nivelul întregii Europe. Situaţia economică în multe ţări considerate foarte dezvoltate din punct de vedere economic, mă gândesc la Franţa - poate Germania mai puţin - Italia, Portugalia, Spania, Grecia aţi văzut ce se întâmplă, sunt semnale destul de proaste în ceea ce priveşte dezvoltarea economică. Ce se aşteaptă de la România? În primul rând, câteva elemente la care nu ştiu dacă se aşteaptă atât de mult investitorii străini, cât se aşteaptă oamenii de afaceri români, ca să contribuie la o stabilitate a mediului economic românesc. Şi aici am putea vorbi despre foarte multe idei care ar putea contribui la o creştere economică. Mă gândesc aici în primul rând la o rată mult mai puternică a absorbţiei fondurilor europene. Mă gândesc la o diferenţiere a TVA-ului în primul rând faţă de alimentele de bază şi, de ce nu, chiar a serviciilor de bază, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări. TVA-ul ar putea fi scăzut de la 24% la 9% pentru alimentele de bază şi nu numai pentru alimentele de bază.

 

R: Reducerea TVA-ului este în programul de guvernare actual.

 

A. G.: Este adevărat. Pe urmă, această idee despre care se vorbeşte cu plata TVA-ului la încasare şi nu la facturare. Aici este o idee foarte bună, însă din semnalele şi din discuţiile pe care le-am avut, cred că şi aici ar mai putea fi îmbunătăţite, pentru că în acest moment diferenţierea aceasta nu este făcută decât pentru firmele cu cifră de afaceri mai mică de două milioane de euro, dacă nu mă înşel. Stimularea producţiei agricole, la fel, un domeniu extrem de important pentru România la care ar trebui să ne gândim mai mult. Poate că ar trebui făcută o diferenţiere între impozitele percepute în domeniul agricol sau poate chiar anularea unor impozite şi crearea unor facilităţi fiscale pentru domeniul agricol. Se vorbeşte mult despre corupţie, la fel, sunt multe exemple care apar, mai ales în presă şi poate că ar trebui mai mult lucrat în acest domeniu. De fapt, acest lucru a fost de multe ori sesizat şi declarat de foarte multe persoane străine şi din mediul guvernamental şi diplomatic şi din mediul de afaceri.

 

R: Când scăpăm de criză? Aşa, din estimările dvs…

 

A. G.: Nu ştiu cât de mult se poate prezice acest lucru, dar până la urmă, criza este făcută de oameni şi tot de ei trebuie rezolvată. Situaţia economică la nivel european este proastă. Din ceea ce prevăd unii dintre analiştii economici, cei mai pesimişti spun că va mai dura foarte mult criza. Eu însă sunt mai optimist şi cred că cel puţin la nivelul judeţului Prahova, în primul rând, aşa cum o demonstrează şi cifrele şi situaţia ultimelor luni şi anul 2012, cred că putem fi optimişti pentru perioada următoare, în ciuda tuturor pronosticurilor şi a previziunilor.

 

R: Cum vedeţi anul 2013 pentru Prahova, pentru România?

 

A. G.: Toată lumea vorbeşte că anul 2013 va fi un an mai dificil din punct de vedere economic. Probabil că va fi un an mai dificil, vreau însă să cred că şi schimbarea la nivel politic care a avut lor prin alegerile care au avut loc în România va contribui la o revizuire a activităţii economice în România, măsurile care trebuie luate şi despre care v-am vorbit mai devreme sunt convins că vor face parte din programul de guvernare al noului Guvern, ceea ce mă face să fiu încrezător. Oricum, din punctul meu de vedere îmi doresc ca anul 2013 să fie un an mai bun decât anul 2012, dar mai prost decât 2014.

Oresta Vasile, directoarea Spitalului de Pediatrie Ploieşti, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre problemele pe care le are instituţia pe care o conduce, despre cum ar trebui să arate sistemul sanitar din România, dar şi despre celebra şpagă.

 

 

Reporter: Care este situaţia Spitalului de Pediatrie Ploieşti la sfârşit de an? Cum încheiaţi 2012?

 

Oresta Vasile: Sper să încheiem fără datorii, pentru că avem arierate, dar la termen. Suntem în termen, se pot achita, sper, până la sfârşitul anului. Au fost, la un moment dat, depăşite nişte date pentru că nu toate serviciile prestate au fost decontate de Casa de Asigurări. A trebuit să ne încadrăm într-un buget stabilit de Casă. Totdeauna, cazuistica pe care o realizăm este peste contractul cu Casa. Nu este o situaţie care se aplică numai la nivelul Spitalului de Pediatrie Ploieşti.

 

R: În momentul de faţă, unde întâmpinaţi greutăţi majore?

 

O. V.: Avem nevoie de un sediu mai spaţios, pentru că sala de aşteptare în ambulatoriu este relativ mică şi ar trebui evitată aglomeraţia pentru că în spital vin oameni şi copii bolnavi, iar aglomeraţia favorizează răspândirea virozelor, mai ales în această perioadă. O altă problemă ar fi pentru saloane, pentru că modern ar fi să avem mama cu copilul în acelaşi salon şi să aibă pat şi mama şi copilul. Acum avem saloane de copii şi salon de mame, dar acestea preferă, de cele mai multe ori, să stea pe scaun lângă copil. Avem promisiunea că vom avea un alt sediu şi sperăm să ne mutăm cât mai curând. Deci, problema de locaţie este una mare şi sperăm să se rezolve.

O alta cu care ne confruntăm ca şi majoritatea spitalelor, cred eu, este problema resursei umane. În general, medicii au o anumită vârstă. Ne confruntăm foarte tare cu probleme pe linii de gardă. Trebuie asigurate două linii de gardă, respectiv una pe urgenţe şi o alta pe secţie. Raportat la numărul de paturi din spital suntem în normativ, dar toţi avem o anumită vârstă, majoritatea peste 50 de ani, şi nu mai facem faţă la un număr aşa de mare de gărzi. Ar trebui să se organizeze acel centru de permanenţă în oraş pentru că, la Camera de gardă şi la Urgenţe în Pediatrie se prezintă absolut toate cazurile, în special în weekend. Este inuman ca oamenii să vadă 100-140 de copii într-o gardă. În cursul săptămânii ceva mai puţini pentru că avem şi ambulator şi pentru că funcţionează şi instituţia medicului de familie. Pe weekend, medicii de familie, în general, sunt liberi. Sunt foarte puţini cei care acordă consultaţii şi în weekend. Ori, tu, ca medic, nu poţi să îl laşi pe copil. El trebuie examinat, iar examinarea înseamnă timp. Şi o simplă febră la copii poate să aibă evoluţie nefavorabilă. Deci, asta este o mare problemă care cred că se va mai menţine pentru că încă aşteptăm seria de medici tineri. Nu ştiu câţi vor rămâne. Este acum o situaţie care parţial va rezolva această problemă pentru că se dă rezidenţiatul pe post şi medicii care iau de la început rezidenţiatul pe post vor veni în spitale, chestiunea fiind reglementată de anul trecut. O altă problemă este cea referitoare la medicii anestezişti. Avem doi medici anestezişti ai spitalului, dar avem încă medici în vrstă pe linia de gardă. Mai avem nevoie şi de aparatură pe care sperăm să o primim prin Ministerul Sănătăţii şi am avut sprijin de fiecare dată. Anul trecut am avut sponsorizări şi sperăm să avem şi anul acesta.

 

R: Aţi vorbit despre problema spaţiului în care funcţionaţi. Aţi văzut proiectele pentru noul sediu al Spitalului de Pediatrie?

 

O. V.: Nu le-am văzut pe toate. Din ce am văzut, mi s-a părut a fi un proiect generos. Rămâne de văzut care dintre ele s-a aprobat. Au fost mai multe variante, aşa cum era şi logic, pentru că trebuie făcută o selecţie, nu trebuie mers pe principiul ”primul venit primul servit”. Dar mi s-a părut a fi generos şi aş fi foarte încântată să se rezolve cât mai repede. Cei doi ani avansaţi ca şi perioadă de timp pentru amenajarea noului sediu nu înseamnă foarte mult.

 

R: Cum vedeţi sistemul sanitar din România?

 

O. V.: Cred că trebuie insistat pe medicina primară, pe medicul de familie ca să nu mai fie supraaglomerate spitalele. Adică, în spital să ajungă strict ce este de internat şi de rezovlat aici. Cred că în această situaţie consumurile ar fi mai mici şi mi s-ar părea normal să fie un pachet de bază şi să fie şi coplată. Aşa aş vedea eu o situaţie normală. Ar trebui responsabilizată toată lumea. Sănătatea este nepreţuită, dar are preţ. Costă şi ea. Sunt persoane care cred că sănătatea este încă gratuită şi că totul li se cuvine. Trebuie să primeşti, dar trebuie să şi dai ceva societăţii. Am ajuns în situaţia în care beneficiază de servicii medicale, şi e normal să beneficieze, dar nu numai să primeşti. Trebuie să şi oferi ceva societăţii, iar noi ne lovim de această situaţie foarte frecvent, iar cei care contribuie la societate cu foarte multe, uneori, când au nevoie de medicamente sau de asistenţă medicală, trebuie să mai şi plătească. Deci, ar trebui de la bun început să fie un sistem de coplată.

 

R: Ştiţi că, până la urmă, cumva, tot se plăteşte. Mă refer aici la şpagă.

 

O. V.: Nu e normal. Ar trebui să se plătească şi atunci medicul să îşi primească salariul conform activităţii lui şi sigur că nu ar mai trebui alte comentarii. Să ştiţi că medicul este umilit de şpagă. El nu este plătit conform muncii pe care o depune.

 

R: Aţi expus o mulţime de probleme. Se pot rezolva prin noua Lege a sănătăţii sau sunt prea multe?

 

O. V.: Eu sunt un om optimist. Sper să se rezolve şi depinde foarte mult şi de nivelul nostru de conştiinţă şi de cum ne putem adapta. Sperăm să se facă schimbări la toate nivelele. Eu sper că va fi bine.

 

R: Aţi încuraja un tânăr să intre în sistem?

 

O. V.: Nu numai că încurajez. Băiatul meu face medicina. Degeaba se spune de şpaga medicilor. Ca să faci medicina, trebuie să o faci cu pasiune. Să nu credeţi că medicina se face pentru salariu şi pentru beneficiile materiale. Să faci medicina înseamnă să o faci cu pasiune. Începând de la faptul că drumul este extrem de lung- şase ani de facultate şi rezidenţiatul trei ani minim şi cinci şapte, depinde de specialitatea pe care o faci, ca să pleci la un drum de minim 9 ani, 11 ani sau chiar mai mult asta îţi cere de la început multă voinţă şi pasiune. Nu faci fără pasiune. Chiar dacă o începi, te pierzi pe traseu dacă nu o faci cu pasiune. Da, să intre tinerii în sistem. Să cunoşti organismul uman este un adevărat univers şi, sincer, eu fac cu pasiune ce fac şi sper că şi băiatul meu care este student anul IV.

Prefectul de Prahova, Marius Sersea, fost şef în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, explică, într-un interviu acordat PH-online, care sunt ”punctele slabe” ale instituţiei pe care o conduce şi vorbeşte despre obiectivele sale, dar şi despre măsuri care vor fi luate împotriva celor din deconcentrate care s-au implicat în campania electorală.

 

Reporter: Cum este funcţia de prefect în comparaţie cu cele pe care le-aţi deţinut până acum?

 

Marius Sersea: Postul de prefect are o complexitate mult mai mare din punctul de vedere al atribuţinilor de serviciu decât posturile pe care le-am deţinut până acum. Acum mă ocup de administrarea unui întreg judeţ, pe când, până acum, am avut doar atribuţiuni pe un anumit segement- finanţe publice. Actualul post impune o bună coordonare la nivel judeţean între instituţiile deconcentrate şi alte instituţii ale statului care concură la realizarea obiectivelor prin programul de guvernare la nivel judeţea. Este foarte important şi modul de comunicare cu structurile guvernmentale de resort pentru că orice semnal care pleacă din judeţ trebuie să ajungă la nivelul Guvernului pentru a se lua decizii în consecinţă, unele chiar la nivel macro. Cred că am reuşit să dinamizăm puţin şi dialogul social. Semnalele pe care le aveam de la sindicate şi de la patronate erau negative la un moment dat când am preluat mandatul, deci o bună perioadă de timp nu a funcţionat acel dialog social tripartit- patronat, sindicat, Instituţia Prefectului sau Consiliul Judeţean. Am preluat o serie de probleme ale ploiştenilor, ale prahovenilor, în general, şi am reuşit să trimitem semnale către ministere şi încercăm să punem la punct şi acele acte normative care să corespundă nevoilor cetăţenilor şi ale judeţului, în principal. Foarte importantă este şi coordonarea între instituţiile deconcentrate pentru a realiza obiectivele de la nivelul judeţului. A fost o perioadă de acomodare cu o parte din aceste structuri şi mai sunt segmente unde ar trebui să eficientizăm această activitate. Am avut o colaborare foarte bună cu structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor- cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cu Inspectoratul Judeţean de jandarmi- având în vedere că a fost un mandat destul de complex şi plin de evenimente: alegeri locale, referendum, alegeri parlamentare. A fost o perioadă cu multe riscuri, dar aceste structuri, beneficiind de o coordonarea bună la nivel de minister şi la nivel local, am reuşit să depăşim toate aceste evenimente.

 

R: Cât de grea a fost ”moştenirea” pe care aţi preluat-o de la vechea conducere a instituţiei?

 

M. S.: Eu încerc să privesc în viitor. Tot timpul, cine a preluat un mandat s-a văitat de ce a fost în urmă. Eu am încercat să plec de la ideea că toţi cei care au fost înainte şi-au făcut treaba în măsura în care au putut, dar, din punctul meu de vedere, vechea politică guvernamentală, prin acele reduceri de personal la nivelul instituţiilor, a efectuat foarte mult eficienţa, capaciatea de reacţie a acestor instituţii. Indiferent cine ar fi condus Prefectura în acea perioadă, prin măsurile guvernamentale luate nu ştiu dacă mai avea eficienţă. Dacă luăm, de exemplu, segmentul privind evaziunea fiscală, era foarte greu să lucrezi cu o Gardă Financiară care era subdimensionată, înjumătăţită ca număr de personal. Totoată, era foarte greu să lucrezi cu Poliţia în contextul în care în mediul rural foarte multe posturi de Poliţie au fost închise, a fost pus lacătul pe ele şi, după cum am observat şi din raportările din Colegiul Prefectural, a crescut infracţionalitatea în mediu rural. Deci, aş prefera să ma uit puţin în viitor şi să nu îi judec pe cei care au fost înainte pentru că au aplicat un program guvernamental. Poate au fost prefecţi care au avut bună credinţă şi au îcnercat să facă ceva, dar nu au avut aceste pârghii necesare şi la ora actuală mă gândesc că, pentru a eficientiza această activitate, pentru a realiza tot ce avem în programul de guvernare, trebuie să umblăm puţin la această organigramă şi ca numeric pentru că una dintre propunerile noastre este să redimensionăm structura Instituţiei Prefectului în funcţie de importanţa judeţului. Ori, Prahova este cel mai mare judeţ. Nu putem să avem, aceeaşi organigramă ca un judeţ din altă zonă a ţării, fără să dăm exemple. De asemenea, trebuie nişte funcţii de conducere pentru că ele au fost desfiinţate. Mai este şi acel aspect cu secretarii de la primării. Ei ar trebui să fie, în mod normal, nişte persoane independente de factorul politic şi chiar de primar pentru a verifica legalitatea documentelor la nivelul unităţii administrativ teritoriale. În acest moment, din punctul de vedere al modului în care se face angajare, din punctul de vedere al subordonării faţă de primar, Prefectura prea puţin are capacitatea şi pârghiile legale de a acţiona asupra dânşilor prin respectarea normativelor şi legilor în vigoare. Sunt unităţi unde ni s-au semnalat probleme, le-am atenţionat, sunt secretari în comisii de disciplină, dar nu putem să controlăm acest fenomen.

 

R: Care ar fi obiectivele cu care aţi pornit la drum?

 

M. S.: În primul rând, în ceea ce priveşte politica în domeniul resurselor umane îmi doresc revitalizarea Instituţiei Prefectului prin crearea unor organigrame şi a unor funcţii care să corespundă obiectivelor noastre. Ca obiective, trebuie să ne concentrăm, în principal, pe depistarea problemelor de la nivelul judeţeului, pe toate segmentele. De exemplu, problema salariilor angajaţilor de la IPCUP încă nu a fost finalizată. Am discutat înclusiv în Comisia de Dialog Social, avem mesajul transmis de la această entitate, l-am preluat, l-am transmis la Guvern, trebuie să ne continuăm şi acest pas privind acest feedback. Mă refer la răspuns de la nivel guvernamental, poate chiar prin legi, pentru că noi avem mulţi parlamentari, deci este nevoie de o mai bună colaborare chiar şi cu parlamentarii de Prahova pentru a transmite acest mesaj la Bucureşti şi dânşii, prin actele legislative pe care urmează să le iniţieze, să acopere aceste probleme de la nivelul judeţului. Ar fi foarte important. De asemenea, ne gândim foarte mult şi la reorganizarea administrativ-teritorială, să găsim acea formulă în care să eficientizăm şi activitatea structurilor deconcentrate. Cam acesta ar fi viitorul şi, din toate datele pe care le avem şi din istorie, din evoluţia economică a judeţului, Prahova a fost centru de regiune. Trebuie să ne pregătim foarte bine şi dina cest punct de vedere.

Din păcate, viitoarea proiecţie a bugetului, având în vedere toate problemele care au fost, austeritatea bugetară, nu ştiu cât ne va permite să revitalizăm instituţiile statului, adică să angajăm personal pentru a duce instituţiile la un nivel normal de funcţionare. Încercăm să luăm legătura cu ministerele pentru a semnala instituţiile unde sunt probleme clare de deficit de personal, să sperăm că reuşim să le revitalizăm.

 

R: Ce credeţi că lipseşte foarte mult în instituţia pe care o conduceţi?

 

M. S.: Este o întrebare destul de grea. Este o instituţie care, aparent, are foarte multă putere, dar în realitate modul de funcţionare pe care l-a avut până acum, modul în care s-a răspuns, în anumite perioade de timp, semnalelor trase de noi- în ultima perioadă am avut o conlucrare foarte bună cu ministerele- poate ar trebui puţin îmbunătăţit. Adică, prefectul şi Instituţia Prefectului ar trebui să aibă un rol mai dinamic la nivelul judeţului, să fie principala voce din judeţ care semnalizează anumite aspecte şi, de asemenea, să aibă un răspuns mai rapid de la ministere. În ultima perioadă am observat acea comunicare permanentă cu ministerul în situaţiile de urgenţă. Au fost videoconferinţe aproape în fiecare zi, comandamente de iarnă, deco deja s-a revitalizat puţin. Simt, la un moment dat, că trebuie să fim mai dinamici în comunicarea cu Bucureştiului şi în răspunsul pe care trebuie să îl avem. E loc în continuare de progres.

 

R: Aţi vorbit ieri, la Colegiul prefectural, de măsuri pe care urmează să le luaţi împotriva celor care au participat la campania electorală de la Scorţeni. Concret, la ce măsuri să ne aşteptăm?

 

M. S.: Când am preluat mandatul, au fost nişte discuţii foarte aprinse legate de o campanie electorală de la Scorţeni. Eu nu am urmărit presa la momentul respectiv, fiind angrenat în altă activitate. Ulterior, mi s-a semnalat că mare parte dintre instituţiile deconcentrate, şi am văzut şi o serie de materiale în mass media, s-au deplasat în ziua premergătoare votului în acea locaţie cu maşinile de serviciu, în timpul programului, îndrumau alegătorii la vot, deci se implicau în mod activ. În contextul în care pentru actualii colegi şi chiar şi pentru mine a fost foarte clară această echidistanţă politică, nu cred că este normal să uităm ce a fost înainte. Să îi punem la masă pe cei care au fost în campanie electorală cu nişte oameni care şi-au văzut de treabă nu este moral, în primul rând. Cu acele persoane care au fost acolo- sunt foarte multe- de la Finanţe, de la ITM şi aşa mai departe- am discutat şi le-am spus să facă, totuşi, un pas înapoi pentru că aşa este normal. Deontologia profesională, Codul etic al funcţionarului public, Legea 188 vă spune clar că nu trebuie să vă implicaţi în activităţi electorală. Aşadar, le-am spus că este normal să facă un pas înapoi pentru că au încălcat anumite prevederi legale şi trebuie să intrăm în normalitate. Nu este normal ca eu să îi pistonez pe actualii conducători, să le spun că nu au voie să calce în campania electorală, pe când alţii să le zâmbească la masă şi să fie colegi de bancă. În plus, dânşii au foarte multe sesizări, m-am plictisit de sesizări. Sunt în curs de soluţionare şi se vor lua măsuri. Dacă nu înţeleg, o să le arătăm şi filmările respective, şi pozele...

 

R: Deci încă aşteptaţi să facă ei pasul înapoi.

 

M. S.: Încă aştept, dar documentaţia mea este pregătită pentru a intra într-o situaţie de normalitate. Corpul de Control încă verifică aceste documente şi aştept finalizarea controlului. Punctul meu de vedere către ministerul de resort va fi ca documentaţia pentru respectivii să fie introdusă în Comisia de disciplină şi să se ia măsurile în consecinţă. Nu putem să îi schimbăm peste noapte pentru că există acea lege a funcţionarului public care conferă drepturi şi obligaţii. Dânşii nu au citit obligaţiile, din păcate.

 

R: Cât de multe se înţelege faptul că prefectul trebuie să fie un om complet neimplicat în ceea ce priveşte orice aspect al vieţii politice?

 

M. S.: Am citit puţin rolul Instituţiei Prefectului în istorie şi în perioada interbelică. La un moment dat se punea problema să fie un prefect politic şi altul care să aibă exclusiv rol în administraţie. Acum este foarte important ca forţele politice să înţeleagă că, în momentul în care se nominalizează un prefect care din acel moment, chiar dacă este membru de partid, îşi dă demisia, îşi vede de administraţie, el trebuie să fie un om care să aibă pregătire în domeniul respectiv. Preferabil este să aibă şi aceste cursuri de înalt funcţionar public pentru a cunoaşte ce înseamnă situaţii de urgenţă, ce înseamnă dialog social şi aşa mai departe. Foarte important este ca, în momentul în care ai ocupat acest scaun, să ai acea maturitate, să ai acea independenţă faţă de factorul politic. Eu am încercat şi cred că am reuşit să mă rup de activitatea politică- oricum era destul de redusă înainte. Am avut nişte simpatii politice, ca orice om, nu am fost un activist de partid nici înainte, nici nu o să fiu pentru că am o profesie la care ţin în continuare. Foarte important este ca prefectul, în momentul în care ocupă acest scaun, să lase latura politică şi să se ocupe exclusiv de administraţie, să aibă acea echidistanţă. Bineînţeles că în sufletul nostru toţi avem nişte opinii politice. Important este ca aici să ne facem treaba pe linie administrativă şi să lăsăm deoparte latura politică.

În interviul de mai jos îl ”descoperiţi” pe managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti, Călin Boeru, atât din postura de director, cât şi din cea de cadru medical. Aflaţi, mai jos, de ce mentalitatea este o problemă cu care se confruntă Maternitatea Ploieşti, dar şi care este cea mai mare frustrare a unui medic.

 

Reporter: Un amplu proiect de modernizare a spitalului pe care îl conduceţi a fost demarat recent. Ce presupune concret acesta?

 

Călin Boeru: Din 2009, când am semnat protocolul între Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Prahova, reprezentat la acea dată tot de domnul preşedinte Mircea Cosma, şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie, reprezentat tot de mine, eu şi domnul preşedinte am încercat să ţinem în permanenţă în prim plan această problemă a spitalului pentru că au fost momente, mai ales în vechile timpuri, când toate investiţiile care nu erau agreate erau amânate. Chiar şi o parte din cei care au participat alături de noi la acest proiect începuseră să dea înapoi. În schimb, din vara acestui an, spre toamnă, am avut toate informaţiile că se va finaliza demersul nostru. Împreună cu domnul preşedinte am ţinut în permanenţă legătura cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, eu pe ce cunoşteam, domnul Mircea Cosma încercând să ne ajute la nivel de decizie politică. Până la urmă trebuie să înţelegem că degeaba tehnocratul încearcă să facă ceva dacă nu are o susţinere clară din partea componentei politice. Cred că preşedintele Consilului Judeţean a înţeles foarte bine această dorinţă a mea de a crea un parteneriat între cel care este la birou, tehnocrat, şi componenta politică, componenta de decizie la nivel de structură locală şi centrală. Ştiu că a avut câteva drumuri la Ministerul Sănătăţii, la Ministerul Administraţiei şi Internelor şi chiar şi la Ministerul de Finanţe ca să stimuleze şi să grăbească acest proiect. E foarte bine că a început, cred că este cel mai amplu proiect de reabilitare care s-a făcut în judeţul Prahova, iar Banca Mondială ne-a mai ajutat şi cu aparatură, mese de operaţie, truse, lămpi de laparoscopie pentru care multă lume a avut destul de multe de spus. Toate acestea trebuiau poziţionate undeva. Iniţial, proiectul le-a avut pe toate într-o anumită etapizare, dar nemaifiind la un anumit moment cine trebuia să fie, s-a cam întrerupt mersul lucrurilor. Acum este un adevărat şantier. Aproape că într-un an nu o să se mai recunoască nici spaţiile. Totul se dărâmă, rămân stâlpii de rezistenţă şi totul de recompartimentează pe ce înseamnă blocul de naştere, pentru a putea permite pacientelor o oarecare intimitate şi, în perspectivă, dacă lucrurile vor evolua cum trebuie, să aibă şi o susţinere din partea familiei pe perioada naşterii. Blocul operator va fi regândit, reamplasat şi reamenajat atât în folosul pacienţilor, cât şi în folosul medicilor prin ideea de microclimat, de circuite medicale. Terapia intensivă va fi amplasată în altă parte cu altă structură, altă monitorizare a pacientelor, altă îngrijire.

 

R: Care este valoarea investiţiei?

 

C. B.: Valoarea investiţiei este de aproximativ 800.000 de euro. Valoarea iniţială cu care s-a pornit la nivel de minsiter înainte de licitaţie a fost de un milion de euro. Firma câştigătoare, prin procedurile de licitaţie, a ajuns la 800.000 de euro, ceea ce înseamnă că, dacă vom continua să încercăm să aducem cât mai multe lucruri pe bani nerambursabili în maternitate, am mai putea să beneficiem şi de aceşti 200.000 de euro care sunt, cel puţin teoretic, undeva destinaţi spitalului. Eu am demarat tot ce înseamnă partea formală de solicitări pentru aceşti bani, iar domnul preşedinte ne-a asigurat că, dacă ne ţinem de treabă, va fi în continuare alături de noi.

 

R: Chiar dacă Maternitatea Ploieşti arată foarte bine, iar în ultimii ani s-au făcut schimbări la nivelul dotărilor şi nu numai, încă mai există temeri ale unor mămici de a naşte aici. Sunt ele întemeiate?

 

C. B.: Nu e neapărat o teamă. Este vorba de ce se discută. Aceste temeri nu sunt întemeiate. La un moment dat, eu am încercat să spun că în domeniul public, în domeniul sănătăţii, un foarte mare aport l-ar avea informaţia care vine din afara spitalului. Pentru a putea avea o comunicare corectă cu pacienţii este important ca şi mass media să fie alături de noi şi, nu în ultimul rând, lumea politică, printr-un lobby pe care îl manifestă atât în timpul mandatului, cât şi la nivel de alegeri, să arate încredere pentru corpul medical. Chiar am făcut o statistică a anului în curs. Numărul de naşteri până la acest moment este superior anului trecut. Asta înseamnă că adresabilitatea către spital este în creştere, chiar dacă au apărut şi alte oferte atât la nivel privat, cât şi către spitalele din oraşe vecine. Înseamnă că această percepţie în realitate nu există sau este în schimbare, înseamnă, la un moment dat, că cineva întreţine, nefondat- îmi permit să spun- o idee de genul acesta. După aceea, ar trebui să ne gândim- nu neapărat la rece, ci realist- că, dacă nu ar fi îndeplinit toate criteriile, spitalul nu ar fi beneficiat de fonduri- anul trecut pe program european de informatizare, anul acesta se vede că Banca Mondială ne-a acordat spijinul. În situaţiile acestea de criză, formalităţile pentru a te califica pentru astfel de proiecte de amploare sunt foarte stricte.

 

R: Cum încheiaţi anul?

 

C. B.: Anul 2012 trebuie privit din două unghiuri. În primul rând, al realizărilor efective ale spitalului care, dacă ar fi plătite în totalitate, am avea şi bani în plus pentru că multă vreme mulţi au încercat să spună că la nivelul spitalului pe care îl reprezint nu se desfăşoară o activitate suficientă. În acest sens, avem realizări mult peste închipirile unora şi peste previziunile poate chiar şi ale noastre. În acest fel, am reuşit să contracarăm acuzele sau lucrurile spuse de anumite persoane, chiar şi din interiorul spitalului, problema este că acest contract pe care îl avem cu Casa de Asigurări- principalul furnizor de bani- este deficitar. Dar ajungem la elementul bun al situaţiei. Domnul preşedinte şi-a luat responsabilitatea de a avea grijă de tot ce înseamnă sănătatea locuitorilor din judeţul Prahova şi, personal, m-a susţinut în demersurile mele ca nivel de Casă locală şi de Casă naţională pentru alocarea banilor la nivelul realizărilor. Nu dorim ceva ce nu putem să susţinem. Avem speranţa că vom încheia anul la nivelul unor datorii în termen, deci fără să discutăm de datorii cu termen mare de neplată.

 

R: Care este cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi?

 

C. B.: Cele mai mari probleme sunt cea a banilor şi mentalitatea unora. Eu văd în jur că trebuie să fim în pas cu timpurile, iar într-o situaţie generală de criză, dacă nu avem o acţiune proactivă, nu putem să ducem la capăt ce am început dintr-un simplu motiv, că economia de piaţă înseamnă cerere şi ofertă şi concurenţă. Dacă nu avem ce să oferim sunt alţii care întotdeauna vor încerca să ocupe acest sector de piaţă.

 

R: Zilele acestea au fost ceva probleme cauzate de căderile masive de zăpadă. Cum s-a reflectat situaţia asupra instituţiei pe care o conduceţi?

 

C. B.: Probleme cu înzăpezirea nu am avut până la momentul actual. În urma căderilor masive de zăpadă nu am avut niciun fel de solicitări pentru a interveni pentru paciente gravide, lehuze sau nou născuţi în zone care se confruntă cu această situaţie. Legat de ideea de deszăpezire, am comunicat cu domnul preşedinte Mircea Cosma în ceea ce înseamnă prezenţa unui grup de la Insectoratul pentru Situaţii de Urgenţă repartizat să ne ajute la desăpezire după ce anul trecut, în altă situaţie, ca să mă exprim aşa, nu prea am putut să apelăm structurile locale care, din cauza unor susţineri, se opreau la poarta Maternităţii. Eu cred că printr-o gândire foarte clară şi realistă în care pe prim plan se pun interesele pacienţilor, domnul preşedinte a spus că termenul de discriminare la nivel de unităţi publice trebuie să dispară. Ca atare, nu cred că vom avea probleme nici în perioada următoare.

 

R: Cum vedeţi sistemul de sănătate în România?

 

C. B.: La momentul actual, sistemul de sănătate este pregătit pentru schimbare. Sigur va exista schimbarea. Mai devreme sau mai târziu, că dorim sau nu, că sunt oameni care se opun schimbării, totuşi se va întâmpla. La nivel punctual de Maternitate sunt cele două elemente: elementul medical în care putem discuta de o separare cât mai clară între componenta privată şi cea publică a sistemului de sănătate şi a serviciilor în domeniu pentru că specialitatea noastră se comportă foarte bine şi în ceea ce înseamnă sistem privat, iar din punct de vedere administrativ, managerial, tebuie regândită toată această structură de responsabilizare a celor care doresc să îşi aroge anumite funcţii de conducere, de a transforma o etichetă în responsabilitate. Nu este suficient să porţi un ecuson şi să ai un comportament egresiv. Din contră, trebuie să fim, într-un astfel de moment, oamenii dialogului, nu ai compromisului, ai dialogului constructiv şi ai muncii în echipă.

 

R: În ce măsură au început femeile să conştientizeze importanţa controalelor regulate pe perioada sarcinii sau a planningului familial?

 

C. B.: Toate aceste elemente fac parte într-un fel şi din viziunea mea în ceea ce priveşte actul managerial. Acesta este şi motivul pentru care spitalul este în acest program naţional de screening de cancer de col uterin, ca unitate reprezentativă pe judeţul Prahova. Acesta este un motiv pentru care încercăm să facem acest parteneriat cu UNICEF, foarte important după părerea mea, prin care spitalul să fie catalogat ”spital prieten al copilului”. Sunt puţine maternităţi din ţară care au fost agreate, cu toate că multe au accesat acest proiect şi este şi o sursă de finanţare şi de reclamă şi de recunoaştere a spitalului pentru că site-ul UNICEF-ului este deschis multor priviri. În momentul în care eşti pe o astfel de pagină este şi o reclaă pozitivă. Toate aceste lucruri se adresează pacientelor care trebuie să înţeleagă că noi venim şi în întâmpinarea dorinţelor lor. UNICEF încearcă să pregătească mamele pentru perioada când vor avea un copil. Tot în acest sens, venim în întâmpinarea femeilor gravide prin conceptul de ”şcoală a mamei” pe perioada sarcinii. Cabinetul de planificare familială are o activitate bună, spun eu, în ceea ce înseamnă prevenirea întreruperilor de sarcină. Văd că acestea uşor, uşor încep să nu mai fie o problemă mare din punctul de vedere al volumului activităţii în acest compartiment. Ne-am dori să fie şi o deschidere mai multă din partea unităţilor de învăţământ, pentru că aici cred că am putea să creăm un parteneriat, dar în situaţiile acestea trebuie să fim solicitaţi. Marea problemă pe care încerc să o susţin este împlicarea agenţilor privaţi. Faţă de alte unităţi medicale, eu nu cred că există cineva în Ploieşti, în Prahova să nu aibă o rudă la care să fi venit pentru că a născut. Nu discutăm numai despre o numită societate care are alte pretenţii în acest domeniu, ci de toate păturile sociale, de tot ce înseamnă angajaţi ai firmelor. Inclusiv angajaţi ai firmelor de top management au avut legătură cu acest spital şi cred că firmele private ar trebui să se implice mai mult în promovarea lor prin spital, prin ideea de maternitate, de bucurie pe care o aducem în cele mai multe cazuri prin acest spital. Nu întotdeauna ne ies toate cum ne-am dorit, dar este o utopie să crezi că în vreun domeniu au reuşită sută la sută.

 

R: Cum ”împăcaţi” funcţia de manager cu cea de medic?

 

C. B.: Încerc să le împac printr-un element care este specific profesiei şi funcţiei mele. Este foarte important ca în permanenţă să îmi dau seama că funcţia de manager este o etapă a activităţii mele, pe când medic voi fi până la pensie şi după. Este foarte important ca în momentul în care nu voi mai fi managerul spitalului să pot să profesez medicina în acest spital, să pot să ţin fruntea sus şi să fac în aşa fel încât cât mai puţină lume să blameze activitatea pe care am avut-o în perioada de manageriat sau, altfel spus, peste ani lumea, când va trece prin anumite lucruri, să îşi amintească faptul că poate mi-am adus şi eu o mică contribuţie la ceva nou, la ceva bun, ceva frumos în spital.

 

R: Care este cea mai mare bucurie ca medic şi care este cea mai mare frustrare?

 

C. B.: Cea mai mare frustrare este în momentul în care nu îţi reuşeşte ceva, nu neapărat din lipsa pregătirii, ci pentru că aşa se întâmplă. Uneori trebuie să ne obişnuim cu ideea că trebuie să existe şi o explicaţie care în lumea medicală este des întâlnită, aceea de cauză necunoscută. Organismul uman, corpul, tot ce înseamnă acest mecanism frumos, minunat, nemaipomenit- corpul uman- uneoric îţi creează şi surprize neplăcute şi nu este nici acum înţeles în toate amănuntele. Pe de altă parte, cea mai mare bucurie este când produci bucurie cuiva.

Roxana Lungu, director tehnic al Parcului Industrial Ploieşti (PIP), a acordat un interviu pentru PH-online, în care se referă la activitatea din cursul anului care se încheie şi la proiectele pentru 2013 şi explică de ce merită să fie plasat pe locul întâi la nivel de ţară.

 

 

Reporter: Cum a fost anul 2012 pentru Parcul Industrial Ploieşti?

 

Roxana Lungu: Aş putea spune că lucrurile nu stau atât de rău pe cât ar fi putut să stea având în vedere situaţia economică, socială şi politică nu numai la nivel naţional, ci internaţional. Noi ne putem mândri că anul acesta am funcţionat sub auspicii fericite având în vedere faptul că încă ne menţinem pe profit cu o cotă nu foarte mare, dar suficientă încât să ne asigure nouă speranţe şi pentru viitor. Anul acesta, deşi au fost frământări generate de tot felul de probleme economice şi de instabilitate, 95% dintre societăţile care funcţionează în cadrul parcurilor noastre industriale şi-au menţinut activitatea şi nu au avut niciun fel de probleme. Chiar dacă o societate a avut probleme de insolvenţă, acestea nu au fost decisive şi se întrevăd soluţii pentru viitor. Una peste alta, toate cele 53 de societăţi care funcţionează în cadrul Parcului Industrial Ploieşti sunt încă în activitate şi semnalele sunt că vor continua să îşi desfăşoare pe ani buni de acum încolo activitatea şi aici vorbim de societăţi importante cu renume mondial- Yazaki, Johnson Controls, Calsonic Kansei, Cameron, deci multinaţionale care sunt reprezentative şi cu care noi ne mândrim. Suntem foarte fericiţi că întotdeauna dumnealor s-au arătat foarte încântaţi de serviciile care noi le-am oferit. În afară de faptul că le-am asigurat tot ce le trebuie, începând cu energie, apă, infrastructură, paza din afară a obiectivelor dumnealor, este vorba şi de faptul că ne-am implicat direct în orice fel de probleme pe care le-au avut. La nivel de Consiliul Judeţean am avut întotdeauna suport şi înţelegere necondiţionată, dar şi la nivel local unde, prin prisma vechii colaborări a noastre la nivel local, doamna director general a mai găsite nişte portiţe pe care le-a putut deschide în sprijinul colaboratorilor noştri. Deci, au avut sprijin pe probleme de personal, pe racolare de forţă umană, absolut orice fel de probleme, inclusiv mărunte legate, de exemplu, de un spaţiu de parcare suplimentar pe care îl voiau. Noi i-am sprijinit, iar faptul că sunt mulţumiţi pentru noi înseamnă tare mult.

 

R: Pe ce loc plasaţi Parcul Industrial Ploieşti la nivel de ţară?

 

R. L.: Lăsând deoparte orice falsă modestie, l-aş plasa pe locul întâi, având în vedere că a fost primul şi că a asigurat posibilitatea de a încadra în muncă o grămadă de forţă din judeţul Prahova- vorbim de zona Urlaţiului, unde mai avem un parc industrial, de zona Mizilului, unde avem mari speranţe că în cursul lui 2013 vom dezvolta şi acolo un parc industrial, pentru că deja am pornit cu paşi repezi, şi la Ciorani unde, de asemenea, mai avem un astfel de parc. Din acest punct de vedere, cât şi al faptului că la noi tot timpul au venit operatori economici- de plecat nu au prea plecat, deci în judeţ treburile merg în general bine- pentru noi este foarte bine şi ne dă voie să sperăm că ne clasăm, dacă nu pe primul loc, atunci cu siguranţă între fruntaşii pe ţară.

 

R: Ce îi atrage pe investitori în Prahova?

 

R. L.: Părerea mea este că e vorba în primul rând de norocul pe care judeţul nostru l-a avut din toate punctele de vedere. La noi a fost dezvoltată o industrie puternică încă înainte de `90- industrie grea, industrie uşoară, dar a mers foarte bine şi la capitolul de industrie alimentară şi la agricultură. Apoi, sunt deschiderea, înţelegerea şi sprijinul de care s-au bucurat la nivel de Consiliu Judeţean. Aici vorbim de Consiliul Judeţean în special prin preşedintele său care are întâlniri nu doar la nivel judeţean, ci şi la nivel european, discuţii şi întrevederi cu foarte mulţi operatori economici, cu foarte milte societăţi de renume din Europa- vorbim aici de Italia, de Belgia, de alte ţări reprezentative. S-au făcut tot felul de vizite, de schimburi de experienţă, tot felul de acţiuni organizate şi la nivel de CCI. Am fost sprijiniţi şi s-a făcut lobby pentru acest judeţ într-un mod foarte eficient.

 

R: Dacă Prahova este atractivă pentru investitori, în ţară, însă, sunt companii mari care îşi fac bagajele şi pleacă. Cum vedeţi dvs România din acest punct de vedere?

 

R. L.: Eu sunt foarte optimistă. Dacă ne piere speranţa, deja lucrurile sunt într-o paletă sumbră. Eu cred că la momentul de faţă avem toate şansele ca, într-o primă fază, să ne liniştim, să ne adunăm şi să pornim cu paşi siguri spre un viitor pentru care să depunem eforturi să fie cât mai bun. Stă în puterea noastră să încercăm să fim cât mai competenţi, să ne implicăm, să creăm nişte relaţii solide şi pozitive şi fiecare să îşi aducă aportul lui cât de mic pentru că lucrurile se pot îmbunătăţi. Avem toate datele. Avem o ţară frumoasă, Dumnezeu ne-a înzestrat cu de toate, acum avem şi suport politic, în momentul în care tulburările nu vor mai fi atât de aprige sunt convinsă că ne vom redresa.

 

R: De ce avem nevoie acum?

 

R. L.: În primul rând, de linişte, avem nevoie de mai multă implicare, de comunicare constructivă între toţi cetăţenii şi de pus un pic mai mult umărul la treabă. Trebuie să încercăm să şi oferim ceva înainte de a cere, începând cu cei de lângă noi, cei care sunt deasupra noastră şi atunci sunt sigură că vom avea rezultate.

 

R: Când vorbiţi despre a oferit ceva, vă gândiţi şi la schimbări legislative?

 

R. L.: Sunt multe. La nivel de parcuri industriale, ar trebui găsite nişte modalităţi, nişte soluţii de a stimula investitorii fie ei mici, fie ei mari, la modul de a li se micşora cantitatea de documente, de acte care trebuie făcute pentru începerea şi susţinerea unei activităţi. Automat, şi la taxe trebuie umblat, mai ales pentru cei din afară care au de dat o gramadă de bani pe taxe şi la importuri şi la exporturi pentru că mulţi dintre ei lucrează pentru export şi automat materia primă le vine din afară.

Alte schimbări necesare vizează cu precădere Constituţia care permite stări de incertitudine, de interpretare care duc la tot felul de situaţii mai mult decât neplăcute pentru toată lumea şi în mod special pentru cei mulţi care nu au sprijinul nimănui, decât al lor şi al Lui Dumnezeu. Apoi, am putea discuta şi despre nişte legi specifice care ar putea fi modificate la modul constructructiv în puncte esenţiale. Mă refer în mod special la sănătate, capitol la care stăm foarte rău şi vedem că lumea este deznădăjduită. S-au închis o grămadă de spitale, pierdem forţă de muncă mai mult decât valoroasă pe care alţii şi-o doresc, mă refer la cadre medicale care au o bună pregătire… La învăţământ este, de asemenea, o mare problemă.

R: La ce ne aşteptăm pentru 2013?

 

R. L.: Sunt optimistă. Eu mă aştept la lucruri foarte bune şi la anul să sperăm că o să reuşim să avem un profit cel puţin cu jumătate mai mult decât am realizat anul acesta.

Pentru anul viitor, dacă privim în urmă la ce s-a început deja, sunt mari speranţe să putem să ne dezvoltăm şi să ne bucurăm de oportunităţi şi în Mizil unde deja suntem spre final cu asigurarea tuturor utilităţilor pentru terenul pe care îl avem acolo în suprafaţă de 30 de hectare dintre care la momentul de faţă opt sunt deja ocupate. Sunt discuţii care s-au purtat şi sperăm ca la începutul anului viitor să se finalizeze şi să avem şi acolo o activitatea adevărată. Ne dorim să avem aici cât mai multă forţă de muncă angajată în activităţi de producţie.

Şi pentru Ciorani sperăm să se contureze câte ceva. Aici a fost un proiect minunat de dezvoltare a unui depozit de legume, care s-ar fi putut dezvolta cu o activitate industrială, printr-o fabrică de compoturi şi alte asemenea. Aici avem şi linia de cale ferată în imediata proximitate a parcului, iar în proximitate sunt nu numai mici fermieri care au activităţi în agricultură, ci chiar asociaţii care ar putea să dezvolte o activitate conturată în parcul industrial de la Ciorani.

Nu e lăsat deoparte proiectul, dar situaţia economică nu prea ne-a permis să ne mai implicăm şi în acea zonă. Ne-am focalizat pe Mizil, pe finalizarea a tot ceea ce a însemnat Parc Industrial Urlaţi unde tot este ocupat şi activitatea merge foarte bine. Sperăm că anul acesta vom pune pe linia de plutire Mizilul şi vom porni cu dreptul şi pentru Ciorani. De altfel, aici s-au făcut tot felul de studii, de proiecte şi pentru apă şi pentru gaze şi pentru infrastructură, dar am rămas în fază de proiect pentru că, neavând niciun contract sigur, nu am putut să ne avântăm spre alte cheltuieli.

Vlad Cosma este candidatul USL pentru un mandat de deputat în Colegiul 8 Mizil şi fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma. Despre cum este campania în această zonă, despre problemele de aici şi despre ce îşi propune Vlad Cosma să facă citiţi în interviul de mai jos.

Reporter: Cum vi se pare propria campanie electorală?

Vlad Cosma: Foarte bună, dar recunosc că, dacă ştiam de acum un an, de exemplu, că o să candidez, mă optimizam mai bine pe colegiu. Am aflat acum două luni şi am făcut tot ce se putea în acest timp relativ scurt. Nu pare atât de important la prima vedere, dar e foarte important că am prins vreme bună. Din păcate, în mediul rural este încă prea mult noroi pe drumuri.

R: Prin ce este diferită actuala campanie de celelalte la care aţi participat?

V. C.: Ştiam cum se face campanie în acest colegiu, deoarece am mai făcut tot aici şi în 2008. Cunoşteam deja toate comunele, satele, uliţele. Singura şi marea diferenţă este aceea că acum eu sunt candidatul şi asta mi-a influenţat modul de acţiune. Dacă de obicei eram mai hotărât în luarea unor decizii rapide, acum am acţionat mai prudent, luând în calcul toate posibilităţile.

R: Cât a contat, în această campanie faptul că sunteţi fiul... lui tata?

V. C.: La început, m-am gândit că o să am o mică problemă pe această temă. După ce am mers în câteva localităţi şi am vorbit cu oamenii, mi-am dat seama că este un mare avantaj, că mă ajută numele cu notorietate şi imaginea de om serios a lui Mircea Cosma. Am înţeles că localnicii se bucură să fiu eu candidat în acest colegiu, pentru că sunt convinşi că voi avea sprijin în derularea unor proiecte de dezvoltare. Oamenii sunt foarte practici.

R: Câţi oameni aţi întâlnit în această campanie, cu câţi aţi vorbit?

V. C.: Am fost în toate comunele din colegiul Mizil de cel puţin patru ori. Am ajuns în toate satele, am vorbit cu cel puţin 10.000 de oameni individual.

R: Care este cel mai neplăcut lucru pe care vi l-a spus cineva în campanie?

V. C.: În toată campania nu m-a înjurat nimeni. Ştiam din alte campanii că mă pot aştepta la orice fel de gesturi sau reacţii. Două persoane, din două localităţi diferite, mi-au spus că nu o să reuşesc să fac mare lucru dacă ajung deputat. Eu le-am răspuns să fie cu ochii pe mine.

R: Ce şanse îi daţi contracandidatului dvs principal?

V. C.: Îi dau şansele din sondaje, undeva în jur de 20%.

R: Cât de pregătit sunteţi să acceptaţi să se pună pe dvs o lupă de către instituţii ca ANI, DNA, Parchetul General, SRI, plus toată presa centrală, atenţie de care aţi fost ferit până acum?

V. C.: Nu cred că am fost ferit până acum. Singura diferenţă este că acum sunt sigur 100% de monitorizarea acestora. Până acum eram doar 99% sigur. Nu mă deranjează, am învăţat să trăiesc aşa.

R: Ce vreţi să faceţi, cu prioritate, după ce ajungeţi deputat?

V. C.: Pe lângă implementarea programului de guvernare propus de liderii USL (creşterea pensiilor, salariilor, alocaţiilor), dorinţa mea pentru oamenii din acest colegiu, după ce i-am cunoscut în vizitele mele, este să încerc să le cresc nivelul de trai. Să încerc să atrag fonduri guvernamentale, europene şi de la Consiliul Judeţean pentru a dezvolta aceste localităţi. Le propun tuturor (mai ales celor care citesc aceste rânduri de acasă, din fata unui ecran plat) să încerce să-şi imagineze următorul tablou: în 2012, când americanii trimit rachete pe Marte, la Râfov, la doar cinci km distanţă de Ploieşti, oameni de 80 de ani se spală într-o copaie, cu apă încălzita pe soba cu lemne. Aşa ceva nu este normal în anul 2012. Parcă trăim în trecut şi suntem rupţi de realitate.

R: Ce facem dacă, într-un an, doi, aflăm că v-aţi pus pe dormit sau pe furat, ca alţi deputaţi?

V. C.: Toţi cei care mă cunosc ştiu un detaliu destul de important: sunt foarte ambiţios. Nu intram în politică şi nu mă îndreptam spre zona parlamentară dacă nu eram sigur că vreau şi că pot să fac nişte lucruri bune. Sincer, aveam un somn mai liniştit acasă la mine în pat. Nu aveam şi nu am nevoie de navetă pentru un somn dulce la Bucureşti.

R: Ce alegeţi, Ponta sau Dragnea?

V. C.: Ponta premier, Dragnea ministrul Administraţiei. Şi Ponta preşedintele PSD, Dragnea secretar general...

R: Crin sau Tăriceanu?

V. C.: Pe Tăriceanu nu-l cunosc personal. Pe Crin Antonescu am avut plăcerea să-l cunosc personal şi am stat de vorbă puţin. Eu cred că este omul de care PNL avea şi are nevoie acum, poate un altul ar fi cedat presiunilor băsiste din ultimii doi ani, poate USL nu ar fi existat, aşa că din partea mea are tot respectul pentru ce a făcut.

R: Cota unică sau taxare progresivă?

V. C.: Personal optez pentru cea progresivă. Un om sărac nu este egal cu un om bogat din mai multe puncte de vedere.

R: TVA fix sau diferenţiat?

V. C.: TVA mai mic la alimentele de bază. Un TVA de 19% era un TVA mai uşor de "digerat" de populaţie...

R: Alocaţie fixă pentru copii sau în funcţie de venit?

V. C.: Nu judeci un copil după părinţi. Aici eu sunt de acord ca toţi copiii să primească alocaţie fixă. Şi dau un mic exemplu: când eram elev, cu toate că părinţii mei aveau o situaţie materială bună, nu îmi dădeau bani la şcoală decât ce primeam din alocaţie. Îmi aduc aminte cum mergeam cu carnetul de cecuri să ridic alocaţia şi eram foarte fericit. Îmi doresc ca toţi copiii să fie fericiţi.

R: Sunteţi de acord cu introducerea pedepsei cu moartea pentru pedofili?

V. C.: Aici sigur fiecare are altă părere. La această întrebare puteam să fac ceea ce ar face un politician clasic. Dădeam un search pe Google să aflu părerea românilor şi mă poziţionam alături de cei mai mulţi. Nu am de gând să fac asta, aşa că o să răspund cum cred eu: da, sunt de acord. Sunt curios acum, după răspuns, dacă m-am poziţionat alături de majoritate.

R: Adrian Năstase este vinovat sau nevinovat?

V. C.: Răspunsul vine dintr-un sondaj pe această temă la nivelul judeţului Prahova, pe care eu l-am studiat în luna septembrie. 64% sunt de părere că a fost condamnat politic şi că este nevinovat. După CEDO, doar istoria poate va răspunde la această întrebare.

Virgil Guran este candidatul USL pentru un post de deputat în Colegiul 2 (Câmpina). Acesta spune, într-un interviu acordat PH-online, ce anume îl recomandă pentru un post de parlamentar, ce proiecte va susţine pentru zona pe care intenţionează să o reprezinte în forul legislativ şi cu cine s-a luptat cu adevărat în această campanie.

 

Reporter: În vară, aţi candidat pentru un post de primar la Câmpina. De ce ţintiţi acum spre administraţia centrală?

 

Virgil Guran: Sincer să fiu, chiar mă pricep la administraţie pentru că m-a preocupat şi am studiat. În primul rând, am studiat sistemul acesta în care ne-au nenoprocit politicienii de-a lungul timpului, în sensul că am văzut ce înseamnă buget, cum fură, cum învârt banii şi cum ne-au adus în situaţia în care nu mai merge nimic. M-am orientat către această candidatură deoarece consider că sunt omul care va putea să schimbe, într-o oarecare mpăsură, lucrurile la nivel central. Nu voi putea face minuni, dar pot să îmi aduc contribuţia la o normalizare. Sunt un tip destul de echilibrat, cred că avem nevoie de oameni care să aibă curajul să spună ce gândesc, să aibă curajul să nu voteze la ordin, să fie, ci să gândească cu mintea lor nu cu a altora. În acelaşi timp, mă pricep la probleme economice şi cred că, cel puţin pentru zona mea, o să pot să sprijin în termeni legali, nu prin trafic de influenţă sau alte astfel de obiceiuri pe care le au unii politicieni de a aduce bani şi a da de lucru firmelor lor. Un exemplu este chiar aici la mine în zonă, când s-a făcut politică până acum doar pentru a creşte conturile firmelor.

 

R: Vorbeaţi de schimbări la care vă gândiţi şi la care puteţi pune umărul. Concret, despre ce este vorba?

 

V. G.: Încep de la legislaţie. Cred că trebuie să schimbăm Constituţia pentru că puterile preşedintelui sunt prea mari, puterea unei Curţii Constituţionale care este aservită de regulă preşedintelui de asemenea este foarte mare şi înseamnă că lucrurile nu sunt făcute de Parlament. De fapt, trebuie să readucem Parlamentului puterea prin această schimbare a Constituţiei. De asemenea, cred că printre primele legi care trebuie modificate este legea electorală. Mă refer la această migraţie politică. Eu cred că ea ne-a nenorocit. Nu mă refer în mod special la un simplu membru care a trecut la nu ştiu ce partid, ci la cei aleşi. dacă eşti consilier ales sau parlamentar, să îţi pierzi mandatul în cazul în care treci la alt partid. Acest lucru dă o stabilitate în Parlament şi chiar în consiliile locale şi judeţene. Interesele personale nu mai pot să fie atât de importante în balanţa majorităţii pentru că îţi pierzi mandatul şi atunci omul se gândeşte mai bine dacă o face sau nu. Apoi, sunt legile care guvernează economicul. Până acum am avut tot timpul tentative de a veni cu o lege, cu o ordonanţă bună. În privinţa fondurilor europene, despre care toată lumea vorbeşte, dar nu face nimic, cred să singura soluţie este de a angaja firme din străinătate care să primească bonusuri de la Guvern pentru accesarea fondurilor, firme care fac acest lucru de 20-25 de ani în ţări dezvoltate şi care au eficienţă. În momentul în care aduci două-trei firme cu performanţe deosebite în străinătate, acelea îşi vor trimite doi-trei specialişti şi după aceea or să se bazeze pe ceilalţi, pe ale noastre, din România. Sunt naţionalist, dar sunt realist şi mă gândesc ce putem face să fie eficientă activitatea în România. Sunt multe care trebuie modificate la nivel legislativ. Mai este, apoi, munca de teren a parlamentarului în colegiu.

 

R: La ce v-aţi gândit pentru colegiu?

 

V. G.: Este adevărat că legea spune că parlamentarul se ocupă de legi. Dacă ne luăm stricto sensu după ce scrie în lege, înseamnă că mulţi astăzi ar trebui să stea degeaba la Bucureşti şi, cum se votează legile pe bandă rulantă şi se numără din cinci în cinci ca Roberta, nu mai ai nicio treabă decât să te prezinţi după patru ani în faţa oamenilor. Eu consider că un parlamentar trebuie, în primul rând, să fie ca un liant între primăriile, primarii, consiliile locale din zona lui. Primul lucru va trebui să apropii toţi primarii, indiferent de culoarea lor politică, să creăm o asociaţie a primăriilor din zonă. Acest lucru ajută pentru anumite proiecte comune care se fac cu participare din bugetul fiecărei localităţi şi cu bugetul Consiliului Judeţean. Una este să vii cu un proiect de parteneriat la Consiliul Judeţean pe o anumită zonă şi cuprinzi şase-şapte localităţi şi alta este situaţia cu o localitate gen Secăria care are o mie de oameni. În al doilea rând, accesarea fondurilor europene este sprijinită de o astfel de iniţiativă pentru că unei asocieri de localităţi i se acordă mai repede astfel de fonduri. În al treilea, o bună înţelegere este foarte importantă în contextul actual. Într-o ţară în care tot timpul există scandal nu se poate construi nimic bun. Atunci, eu, la nivel de colegiu, voi încerca şi pe acei primari rebeli să îi fac să înţeleagă că la nivel local nu mai contează partidele, ci contează să reprezinţi oamenii, să faci ceva pentru ei. Voi încerca, deci, o bună înţelegere. Prin faptul că fac parte din conducerea naţională a liberalilor, prin faptul că am fost un om care se bate pentru cei pe care îi reprezintă, cred că voi putea sprijini anumite proiecte în zonă. Este foarte clar. Se votează un buget naţional, se fac amendamente şi, dacă nu te duci când să votează bugetul naţional să spui, de exemplu, că vrei fonduri pentru o centură ocolitoare a Câmpinei, ca să scurtăm drumul spre Brebu, Valea Doftanei, sau vrea fonduri de la Consiliul Judeţean, prin consilierii noştri judeţeni, să dezvoltăm un parc industrial la Câmpina, nu se va face nimic. Dacă nu vom merge cu parlamentarii de pe Valea Prahovei să facem acel lobby legal în faţa Parlamentului, a miniştrilor pe care îi avem, niciodată nu vom putea forţa lucrurile, să zicem, în sensul bun, ca să înceapă odată lucrările la autostrada aceasta despre care vorbim de 23 de ani şi e doar o poveste în campanie electorală. Ne-ar avantaja foarte mult pe noi, cei de pe Valea Prahovei, începerea autostrăzii pe zona de la Comarnic până la Braşov pentru că dezvoltarea industrială este în zona Câmpina şi sunt convins că firmele de aici ar avea de lucru. Trebuie ca toţi parlamentarii din zonă să ne unim pentru că, dacă aducem această investiţie, atunci zona noastră, pentru o perioadă de doi, trei, patru ani de zile ar avea o creştere economică.
Eu voi insista foarte mult în Parlament şi la colegii mei din Guvern să începem odată acest lucru. Şi electoral ne poate ajuta. Le-am spus celor din conducerea noastră că, dacă facem autostrada, noi creştem la următoarele alegeri cu 5% numai datorită acestui lucru, pentru că este foarte util.
Rolul unui parlamentar este şi acela de a se zbate să vină investiţiile în zonă. Indiferent ce se întâmplă trebuie să recunoaştem că cine este în stare să lupte pentru zona lui reuşeşte să o dezvolte. În orice ţară există zone mai bogate, zone mai sărace. Eu va trebui să mă zbat ca această zonă, prin investiţiile majore care ar putea să vină, să devină prosperă sau să se ridice. Din păcate, în România cel mai bine o duc cei care lucrează cu statul. Din păcate, unii dintre ei vor să fie în Parlament, gen Anghel. Acum îşi dă seama că nu mai prea are şanse şi atunci l-a împins pe băiatul lui.

 

R: Cât de mult vă ajută experienţa din mediul privat într-o eventuală activitate în Parlament?

 

V. G.: Foarte mult. Eu sper să fiu în Comisia Economică, dat fiind faptul că am şi o specializare în economie. Mă ajută foarte mult pentru că eu ştiu ce înseamnă economia reală şi, atunci când votez o lege, eu ştiu pe propria piele cum se reflectă ea în economia reală. Cred că astfel de oameni ar trebui să fie în Parlament, oameni care sunt profesionişti în domeniile lor de activitate. E bine că am această experienţă şi pot să spun, faţă de mulţi parlamentari, cum se face o fabrică, cum dai salariile şi aşa mai departe.

 

R: Aţi făcut referire la contracandiatul dvs de la ARD, Alexandru Anghel. Vi se pare că este un contracandidat redutabil sau din contactul cu alegătorii aţi simţit că puteţi sta relaxat în ziua votului?

 

V. G.: Florin Anghel este un adversar extraordinar, un cameleon. Nu credeam că poate să aduce atâţia bani, să se zbată atât de tare, să folosească orice mijloace pentru a mă scădea în sondaje. Băiatul lui este cuminte, la locul lui care încă nu are personalitatea necesară să ajungă parlamentar. Are un bun simţ pe care dacă nu l-ar fi stricat părinţii cred că putea să aibă în viitor o carieră politică. Eu nu m-am bătut în această campanie cu Alexandru Anghel, ci cu familia Anghel şi, am mai spus în glumă că, dacă s-ar fi zbătut atât de mult regele să rămână la putere când a fost obligat să abdice pe cât se zbate Florin Anghel să rămână la putere fiul lui, să îi lase moştenire acest tron de deputat, atunci cred că în momentul de faţă aveam monarhie în România în continuare. Adversarul meu nu este Florin Anghel, eu mă bat cu Florin Anghel, cu sistemul creat de el, cu banii lui, cu primarii creaţi de el de-a lungul timpului, cu sistemul de lucru al firmelor cu statul şi aşa mai departe.

 

R: Ce le transmiteţi alegătorilor?

 

V. G.: Am văzut că sunt îndemnaţi să voteze cu inima. Eu le transmit că nu trebuie să voteze cu inima, ci cu mintea pentru că nu trebuie să îl iubeşti pe alesul respectiv. Trebuie să te uiţi dacă acest om este în stare să te reprezinte şi dacă a demonstrat că se zbate pentru societatea în care trăieşte sau nu. Eu le spun să aleagă de fapt între bine şi rău, să nu ţină cont de lucrurile urâte aruncate pe un candidat sau pe altul, pentru că ele sunt subiective şi,d e fapt, realitatea este cea care s-a observat de-a lungul timpului, nu cea prezentată de contracandidat.

 

Augustin Mitu, actual consilier municipal şi fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, este candidatul USL în Colegiul 5 Senat.

 

 

În interviul de mai jos aflaţi ce îl recomandă pe Mitu pentru un post de senator, ce proiecte va susţine pentru zona Ploieştiului pe care o va reprezenta în Parlament şi ce îi cer oamenii din colegiu.

 

Reporter: De ce vreţi să fiţi parlamentar?

 

Augustin Mitu: Cred că e o obligaţie, mai degrabă, a oricăruia dintre noi ca, atunci când simte că poate să se implice şi să modifice, să influenţeze în sens pozitiv lucrurile, să o facă. Am o experienţă administrativă suficient de mare, de consilier local, judeţean, chiar şi o experienţă de administraţie centrală, prin prisma postului de secretar de stat pe care l-am ocupat şi cred că pot să reprezint corect şi cu responsabilitate interesele ploieştenilor pentru că, aşa cum aţi văzut şi din campania mea, majoritatea proiectelor, în afară de cele de ordin general care fac parte din programul ”România puternică”, se referă la ceea ce putem face aici pentru ploieşteni noi, ca senatori sau ca deputaţi.

 

R: Veţi schimba scaunul de profesor cu cel de demnitar sau le păstraţi pe ambele?

 

A. M.: Nu schimb scaunul de profesor cu cel de demnitar pentru că meseria de profesor este pasiunea mea şi e singura profesie, dacă nu greşesc, care poate fi practicată în paralel. Cel puţin la orele mele de bază nu voi renunţa, cum nu am renunţat nici când am fost secretar de stat. Deşi mă duceam zilnic la Bucureşti, orele mi le-am făcut tot timpul.

 

R: Care este cea mai importantă problemă pe care aţi identificat-o în colegiul în care candidaţi?

 

A. M.: Colegiul de Senat 5 este unul mare, e singurul senator plin de Ploieşti. El se întinde pe vest şi sud şi cuprinde, practic, două treimi din oraş. Problemele majore sunt unele care ţin, pe de o parte, de confortul urban, pe de altă parte de creşterea atractivităţii unor zone pentru investitori. Ca atare, problema majoră este aceea a accesului în Ploieşti. Vorbim despre accesul care se face peste căi ferate sau noduri de cale ferată. Traficul este mult îngreunat. Singura zonă de dezvoltare interesantă a Ploieştiului- partea de nord-vest, unde avem deja un parc industrial dezvoltat de Consiliul Judeţean în parteneriat cu Ploieşti, este greu accesibilă traficului. Pasajul de la ieşirea Mărăşeşti spre Strejnic este, de asemenea, o zonă care poate fi dezvoltată în sensul în care pot veni investitori. Noi, ca autoritate locală şi centrală, avem obligaţia să facem foarte uşor accesibile şi atractive aceste zone pentru investitori. Zona de sud, de asemenea, are o mare problemă. Podul de lemn este închis şi trebuie refăcut rapid în mod obligatoriu. Singura soluţie de finanţare fezabilă la acest moment este reprezentată de fondurile europene pe care suntem obligaţi să le atragem şi care, spre durerea noastră, a ploieştenilor, în ultimii patru ani nu au venit nici măcar în cuantum de un leu.

 

R: Dintre toate acestea, care este proiectul cel mai important pentru dvs şi pentru ploieşteni?

 

A. M.: De suflet este proiectul pe care l-am susţinut alături de primarul Iulian Bădescu şi în campania locală. Este vorba de spitalul de pediatrie. Ştim că am făcut un pas important prin formalizarea preluării, în această lună, sper eu, a clădirii în care va funcţiona acest spital, dar lucrurile nu s-au terminat aici. Suntem la începutul drumului. E nevoie de o finanţare serioasă, puternică, pentru dotarea acestui spital la standardele pe care le merită Ploieştiul, prahovenii şi românii, în general. Un senator poate să facă acest lucru pentru comunitatea lui. Cu alte cuvinte, voi face tot ce pot să deschid toate uşile la Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor, de oricare ar depinde ca aceşti bani să vină şi în doi ani şi jumătate să reuşim să avem funcţional acest spital de pediatrie. O spun şi din calitate de părinte a doi copii, şi din calitate de consilier municipal şi în calitate de senator. E o realitate şi un lucru de care Ploieştiul şi Prahova au nevoie.

 

R: Ce vă cer oamenii când vă întâlniţi cu ei în colegiu?

 

A. M.: Majoritatea discuţiilor se axează mai degrabă pe probleme de administraţie locală şi mai puţin pe probleme de administraţie centrală sau de ceea ce ar trebui să fie în fişa postului unui senator. Pot spune că, în general, am sesizat o stare de supărare, de blazare determinată de nivelul de trai scăzut şi că majoritatea oamenilor îşi doresc să aibă şansa unui loc de muncă şi a unui loc de muncă bine plătit. Acest lucru îl spun permanent, pe lângă probleme de administraţie locală- că o stradă trebuie asfaltată, că în altă zonă de gunoi şi aşa mai departe.

 

R: Ce atu credeţi că aveţi în faţa contracandidatului dvs principal, Andrei Volosevici?

 

A. M.: E dificil să vorbeşti despre tine de bine, însă CV-ul meu, cariera mea profesională şi administrativă cred că sunt atuurile importante şi, nu în ultimul rând, lucrurile care pentru mine sunt cel mai importante repere în viaţă sunt familia şi copiii. Lucruri care te fac să vezi realitatea de zi cu zi cu alţi ochi, poate te fac mai puţin egoist, dacă pot spune aşa. Deci, atuurile sunt activitatea mea profesională de până acum, atât în plan educaţional, unde profesez ca profesor, dar şi în plan administrativ.

 

R: Cu toate că ne alegem parlamentarii în sistem uninominal, pentru oameni contează în mare măsură partidul. Din ce aţi simţit dvs din interacţiunea cu alegătorii, cât de mult contează faptul că sunteţi candidat din partea USL?

 

A. M.: Alegerile parlamentare, în general, au avut amprenta mai degrabă a partidului şi mai puţin a oamenilor. Chiar dacă discutăm de un vot uninominal, unde numele candidatului este clar, explicit şi ştampila o pui şi pe nume, partidul contează foarte mult. În general, atunci când ne-am întâlnit în diversele acţiuni de campanie, noi ne prezentam, ne spuneam numele şi faptul că suntem candidaţi în respectivele zone, iar abia apoi la final spunea din partea cărei formaţiuni politice. Când spuneam USL, majoritatea se luminau la faţa şi spuneau că trebuia să începem cu USL şi apoi să spunem restul. Cred sincer că votul este preponderent unul politic şi cred, din ceea ce simt de la cetăţeni, că pentru mulţi dintre români, singura speranţă în rezolvarea problemelor la acest moment, politic vorbind, este USL-ul.

 

R: V-aţi intersectat cu domnul Andrei Volosevici?

 

A. M.: M-am intersectat neplanificat, pentru că la o dezbatere publică la un post de radio sau TV nu am avut ocazia pentru că nu au acceptat niciun fel de invitaţie în acest sens. M-am intersectat neplanificat, pentru că, de două ori, dânsul, împreună cu doi-trei colaboratori, mă urmărea cu maşina, lucru care de altfel în media s-a şi văzut. El a postat în mediul online câteva filmări în care mă urmărea cu maşina. Probabil că asta este strategia lui, nu ştiu ce are în minte.

 

R: Simţiţi că începe să devină mai dură campania acum, pe ultima sută de metri?

 

A. M.: Nu, la nivelul Ploieştiului a fost dură de la început, în sensul în care contracandidaţii mei, şi mă refer aici cu precădere la PDL- ARD, nu au fost în stare în niciun dintre materialele pe care le-au promovat în această campanie să propună un proiect pentru ploieşteni, pentru România. Singurul lor mesaj a constat în a ataca USL, în a arunca cu noroi şi minciuni sperând că mai pot păcăli pe cineva. Eu cred că electoratul este suficient de instruit şi cu siguranţă oamenii nu vor accepta astfel de minciuni pe care le spun ei permanent.

 

R: Ce le transmiteţi alegătorilor?

 

A. M.: Îi rog pe alegători să vină la vot. Fiecare om e important, fiecare vot e important, iar o prezenţă masivă la vot va face ca furturile pe care PDL le pune la cale în această zi de votare să conteze foarte puţin şi importanţa lor să fie aproape de zero.

Georgică Severin este candidatul USL în Colegiul 1 Senat (Valea Prahovei), pe care l-a reprezentat în ultimii patru ani în Parlament. Acesta vorbeşte într-un interviu acordat PH-online despre ce îşi propune pentru viitorul mandat de senator, despre importanţa autostrăzii Comarnic-Braşov, şi despre cum poate ieşi România din situaţia în care se află.

 

 

Reporter: Aţi încheiat un mandat de senator. Care sunt rezultatele activităţii dvs ca parlamentar în legislatura 2008-2012?

 

Georgică Severin: Rezultatele mele din activitatea parlamentară sunt legile pe care le-am votat, legile pe care nu le-am votat şi mă refer aici la tăierea pensiilor, la tăierea salariilor, la închiderea spitalelor, la mărirea TVA-ului şi lista este foarte mare. Rezultatele în teritoriu sunt legate de promovarea permanentă a intereselor zonei, de exemplu autostrada Comarnic-Braşov, pentru care am făcut tot ce putea să facă un parlamentar şi chiar mai mult.

 

R: De ce vă doriţi un nou mandat?

 

G. S.: Pentru că în momentul de faţă ştiu nu numai ce trebuie făcut şi pot să mă implic mult mai mult în activitatea desfăşurată în colegiul meu de Senat în condiţiile în care sunt convins că USL va forma Guvernul şi, deci, e mult mai uşor să reprezinţi cetăţenii atunci când partidul sau alianţa pe care o reprezinţi este la putere, faţă de cum a fost în ultimii aproape trei ani în opoziţie. În plus, îmi place ce fac şi chiar cred că sunt bun pentru activitatea de parlamentar.

 

R: Cum veţi răsplăti încrederea alegătorilor în cazul în care câştigaţi un nou mandat?

 

G. S.: Încrederea celor care mă vor vota, dacă voi fi reales, se răsplăteşte făcându-ţi datoria de parlamentar. Mă refer la activităţile din Parlament, votând pentru ceea ce înseamnă bine pentru societate, pentru cetăţeni. Dacă primarii vor veni la mine cu proiecte sustenabile şi vor simţi nevoia să îi ajut în realizarea acestora, o voi face cu mult drag. Proiectul pentru care mă bat şi care depăşeşte nivelul primarilor este public asumat. Mă voi lupta la maximum posibil pentru începerea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov. Cine vine şi spune că va face podeţe şi altele asemenea să candideze la primărie, nu la Parlament.

 

R: De ce are cea mai mare nevoie zona pe care o reprezentaţi?

 

G. S.: De autostrada Comarnic-Braşov şi de locuri de muncă.

 

R: În urmă cu aproximativ trei ani, aţi trecut de la Putere în Opoziţie. Ce v-a motivat să faceţi acest pas?

 

G. S.: Când am fost rugat de colegii de la PDL să candidez în 2008 am acceptat pe baza unui program. În mod cert nu m-am dus la oameni în 2008 să le spun că o să le tai salariile şi pensiile, că o să îmi bat joc de ei, că o să le închid spitalele şi aşa mai departe. Deci, eu nu m-am schimbat, ci pur şi simplu s-a schimbat partidul sau, mai bine zis, s-a schimbat ”el lidero maximo”, Traian Băsescu. El s-a decis să conducă România în cu totul alt mod. Cum, din păcate, pentru PDL este literă de lege ce spunea şi ce spune Băsescu, nu mi-am mai găsit locul. Dacă eu am greşit, mi-o vor arăta acum alegătorii pentru că vedeţi că nu m-am dus să candidez în alt colegiu, ci am rămas în cel pe care l-am câştigat acum patru ani. Eu cred că am făcut bine după discuţiile pe care le-am avut cu cetăţenii în aceşti ani şi în perioada de campanie.

 

R: Cum poate să iasă România din situaţia în care se află?

 

G. S.: România este într-o situaţie gravă determinată de mai mulţi factori. Principalul element care poate ajuta România este o conducere raţională- ca să fac un joc de cuvinte apropo de contracandidaţi, ţara trebuie condusă cu creierul şi nu cu inima. Trebuie să avem oameni competenţi şi mai ales să înţelegem că banii puţini pe care îi avem trebuie gospodăriţi raţional şi nu să ne batem joc de ei aşa cum s-a întâmplat în timpul administraţiei portocalii. Dacă această condiţie este îndeplinită, România va începe încet să crească. Evident că ieşirea din criză nu depinde numai de ţara noastră pentru că suntem parte a unui întreg economic european şi orice se întâmplă la nivel european şi mondial într-o societate globalizată se va reflecta şi în România. În anii guvernării portocalii pur şi simplu şi-au bătut joc, nu le-a păsat. Au aruncat toate pe umerii populaţiei, iar ei şi-au văzut de afacerile lor. Dau numai exemplele cu Nelu Iordache şi cu toate aceste chestiuni care apar, care erau ştiute, dar care acum semnifică mult.

 

R: Ce mesaj aveţi pentru alegătorii dvs?

 

G. S.: Eu i-am reprezentat permanent. Consider că munca de parlamentar înseamnă să te simţi la datorie pentru România. Cu tot dragul, cu tot respectul pentru prahoveni, odată ajunşi parlamentari trebuie să înţelegem că trebuie să fim foarte atenţi ca legile pe care le dăm să fie bune, corecte, să nu fie făcute pe genunchi. De aceea, ele trebuie bine gândite, trebuie să ne facem munca în Parlament, în teritoriu, dar să nu uităm că stăm acolo pentru a face legi şi mai ales pentru a promova şi respecta democraţia. Ceea ce se întâmplă în România acum şi în ultimii ani de când Băsescu şi-a luat titulatura de ”Ceauşescu chel” nu e starea în care trebuie să trăiască această ţară.