Regulamentul de închiriere a parcărilor condominiale din municipiu, adoptat de fostul legislativ ploieștean la sfârșitul anului 2019, a fost suspendat.

Decizia a fost luată joi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local. Proiectul de hotărâre privind suspendarea fostei hotărâri care reglementa modul în care să fie închiriate parcările din zona blocurilor a fost aprobat cu 24 de voturi favorabile şi doar trei abţineri, ale consilierilor Pro România.

Potrivit viceprimarului Daniel Nicodim suspendarea vine, oficial cel puţin, pe fondul pandemiei de COVID-19. Edilul a explicat, în timpul şedinţei, că autorităţile au considerat că aplicarea regulamentului ar fi generat un risc sanitar, în condiţiile în care acesta prevedea depunerea de documente de către mii de potenţiali beneficiari şi organizarea de licitaţii pentru asociaţiile de proprietari unde numărul de doritori era mai mare decât cel al locurilor disponibile.
"De îndată ce condiţiile legale o vor permite, vom veni cu un proiect. Probabil că vom veni cu un proiect-pilot la început, pentru a duce la îndeplinire ideea susţinută de proiectul pe care noi îl suspendăm acum. Starea de alertă restricţionează oarecum depunerea de dosare şi toate activităţile pe care cetăţenii trebuie să le facă şi să interacţioneze cu autorităţile din subordinea Consiliului Local", a explicat viceprimarul Daniel Nicodim.

Sursa Deprahova.ro

Primarul Ploieștiului a reacționat după ce directorul Poliției Locale Ploiești a sesizat Parchetul cu privire la faptul că mai multe adeverințe de venit pentru salariații instituției au fost eliberate cu informații false. Andrei Volosevici, primarul orașului, spune că Adrian Vaida, directorul Poliției Locale, s-a autodenunțat prin acest demers, informeaza Ziarul Incomod.

Concret, la Poliția Locală Ploiești au fost descoperite mai multe adeverințe de venit pe care nu erau trecute toate popririle salariaților pentru ca aceștia să poată obține împrumuturi de tip CAR. Adeverințele erau emise de Biroul Financiar-Contabil al instituției în unic exemplar, fără ca o copie să rămână în sediul instituției, probabil pentru ca ilegalitatea să fie astfel "acoperită".

Directorul Poliției Locale Ploiești a confirmat pentru ziarul Incomod că a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru a face cercetări în acest caz.

Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, susține însă că Vaida s-a autodenunțat prin acest demers, întrucât parte dintre respectivele adeverințe de venit au fost semnate chiar de către el.

"Sunt absolut uimit de domnul Vaida care în acest fel s-a autodenunțat. Aceasta a fost una dintre problemele pentru care am sesizat comisia de disciplină în ceea ce-l privește pe domnul Vaida, întrucât parte dintre adeverințe sunt semnate de către dânsul", a declarat primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, pentru ziarul Incomod.

Pentru parlamentarii puterii PNL-USRplus independența justiției se oprește la buget!

Una dintre garanțiile-cheie ale independenței justiției este asigurarea de către Guvern și, finalmente, Parlament, a bugetelor solicitate de instituțiile sistemului judiciar, în vederea desfășurării activității lor. Este vorba, în egală măsură, de condițiile de lucru cel puțin decente pentru magistrați, grefieri, avocați, dar și de cele de acces al cetățenilor români, în calitatea lor de justițiabili, la serviciile publice oferite de justiție.

Nu sunt aspecte noi, nici considerații personale: cerința asigurării bugetelor pentru instituțiile justiției, astfel cum au fost solicitate de acestea, se regăsește în mod constant(și uneori imperativ!) în toate documentele de măsurare a independenței justiției și indicatorilor de calitate a actului de justiție, începând cu perioada de preaderare la Uniunea Europeană, continuând cu rapoartele anuale incluse în Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), cu indicatorii CEPEJ(Comisia Consiliului Europei pentru Eficiența Justiției) etc.

Astăzi, în comisiile permanente (Juridică și de Constituționalitate) reunite, ale celor două Camere ale Parlamentului, parlamentarii puterii PNL-USRplus au refuzat solicitările Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru un buget relativ modest, dar care ar fi permis o îmbunătățire a situației (sediu, condiții de lucru) cu totul precare în care se găsește instanța supremă de mai mult timp.

Au refuzat să accepte amendamentul PSD, care reprezenta de fapt o preluare a solicitărilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mai mult, au refuzat să își asume ei înșiși acest amendament, parlamentarii PSD fiind gata să renunțe la el, dacă cei ai puterii și l-ar fi asumat, astfel încât, din jocul aritmeticii votului, bugetul solicitat de ÎCCJ să fie adoptat!

Prin votul dat astăzi împotriva bugetului solicitat de Înalta Curte de Casație și Justiție, parlamentarii PNL-USRplus au dus în derizoriu propriul discurs privind independența și eficiența justiției și au arătat că îl folosesc doar ca armă de luptă, în retorica împotriva adversarilor politici.

Simona Maya Teodoroiu,
Deputat PSD PRAHOVA

Primaria Baicoi lucreaza, impreuna cu alte localitati, la infiintarea unui Pol de Dezvoltare. Această structură are ca scop să atragă noi fonduri europene.

După ce a accesat o mulțime de proiecte cu finanțare UE, Primăria orașului Băicoi a venit cu o propunere surprinzătoare.

La inițiativa edilului-șef Marius Constantin, care a luat legătura cu primarii din Scorțeni, Cocorăștii Mislii, Florești și care urmează să discute și cu cei din comunele Bănești și Telega, se lucrează la înființarea celui de-al doilea Pol de Dezvoltare din județ.

"Localitățile care vor face parte din această structură vor avea oportunitatea ca, împreună, să acceseze fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, învățământ, sănătate și recreere. În plus, finanțările pot fi atrase nu doar de unitățile administrative, ci și de firme de pe raza Polului de Dezvoltare, de ONG sau de persoane fizice." – a precizat, pentru zdp.ro, primarul din Băicoi.

Marius Constantin a dezvăluit și câteva dintre proiectele vizate de localitățile menționate mai sus:

amenajarea unui adăpost comun pentru câinii maidanezi
construirea unei singure platforme pentru transformarea resturilor vegetale în compost
înființarea unui serviciu unic de deszăpezire, care poate folosi utilajele cumpărate de primării
dezvoltarea unei zone industriale comune
dezvoltarea infrastructurii, a rețelelor de utilități pentru zonele nepopulate aflate la granița dintre localități
crearea unei asociații a producătorilor agricoli, care să ofere șanse mai mari în materie de vânzări.
Localitățile implicate în Polul de Dezvoltare ar urma să fie reprezentate în mod egal în această structură.

Un accident rutier s-a produs in jurul orei 15 pe Centura de Vest a Ploiestiului, in zona intersectiei cu Negoiesti. Au fost implicate un autoturism si o autobasculanta, iar in urma impactului, soferul autoturismului a ramas blocat intre fiarele masinii.

Victima, un barbat in varsta de 41 de ani, va fi transportata la spital. 

Potrivit unor surse, soferul basculantei nu s-ar fi asigurat la schimbarea directiei de mers, lovind autoturismul.

Accidentul s-a produs pe sensul de mers spre Brasov, traficul fiind, la aceasta ora, dirijat.

 

Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că se vor executa lucrări de reparații/ întreținere pe strada Vlad Țepeș, pe tronsonul dintre strada Gh. Grigore Cantacuzino și strada Cuza Vodă, în data de 27 februarie 2021, începând cu ora 06.00.


Lucrările vor fi executate în baza contractului ce are ca obiect "Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban".


Municipalitatea le mulțumește ploieștenilor pentru înțelegere și recomandă, pe cât posibil, utilizarea rutelor ocolitoare, în zona menționată.

MOBELLA a deschis portile unui nou showroom de mobila, in cartier Albert – Ploiesti.

Noua locatie, dispusa pe 3 niveluri, este a doua pe care Mobella o deschide in orasul nostru, dupa showroom-ul deja existent in Piata Mihai Viteazul, zona Caraiman.

Mobella HOME, noul concept store al brand-ului, va contribui, incepand de astazi, la crearea de noi locuri de munca in Ploiesti, oferind noi oportunitati pasionatilor de design interior, amenajari si mobilier.

Reprezentantii Mobella Home descriu noul showroom drept "un spatiu tematic ce reflecta un mic univers al stilului de viata pe care il promovam":

"Suntem incantati sa deschidem portile noului showroom Mobella HOME pentru ploiesteni, dupa un an atipic din punct de vedere al dinamicii business-ului. De aceasta data, venim in intampinarea clientilor cu un nou concept pe care il putem descrie drept un spatiu tematic, un mic univers al stilului de viata. La Mobella HOME vom impartasi din filosofia noastra tuturor celor care pun pret pe armonia ce sta la baza notiunii de "ACASA". Va fi un loc unde clientul va primi mult mai mult decat piese de mobilier. Aici isi va gasi inspiratia si va invata, cu ajutorul angajatilor nostri, ce inseamna un spatiu armonios, primitor, caracterizat de bun gust.", spun reprezentantii Mobella.


In plus, Mobella HOME combina toate elementele necesare creerii ambientului perfect pentru fiecare client in parte, incepand cu piese de mobilier standardizate, draperii, perdele, decoratiuni de bun gust si accesorii.

"Deloc intamplator, am ales sa inauguram Mobella HOME intr-o perioada in care ACASA a devenit cuvant de ordine si, probabil, multi dintre noi am descoperit cat de mult conteaza confortul, armonia si ambientul casei noastre. Contrar previziunilor, multi clienti ne-au trecut pragul in ultimul an avand tocmai dorinta de a imbunatati spatiul de locuit, de a-l transforma intr-o oaza de relaxare si evadare din cotidianul acesta apasator. Poate ca perioada prin care trecem a reusit sa ne invete ca nimic nu e mai important decat... acasa.", mai spun reprezentantii Mobella HOME.

Cu o lunga istorie in domeniul productiei de mobilier si zeci de ani de experienta, Mobella pune la dispozitia clientilor sai o gama larga de piese de mobilier standardizate, usor personalizabile in privinta tapiteriilor, dar si servicii gratuite de consultanta, proiectare, transport sau montaj.

"In noul showroom Mobella HOME, va intampinam cu modele deosebite de canapele, paturi, camere de zi, dressinguri si multe accesorii, create in fabrica proprie, la cele mai inalte standarde de calitate. Dar, cel mai important, oferim expertiza in domeniu a celor mai talentati designeri si arhitecti de interior, in perfectionarea carora am investit multe resurse, cu scopul de a avea, la finalul zilei, clienti fericiti.", a declarat managerul Mobella HOME.

Cei care doresc sa treaca pragul celui mai nou magazin de mobila din Ploiesti sunt asteptati in cartier Albert, pe Bd. Republicii 327, la intrarea in Ploiesti dinspre Brasov, in fosta locatie DIM SUM.

 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești au destructurat un grup infracţional organizat specializat în proxenetism.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada noiembrie 2020 – februarie 2021, membrii grupării ar fi racolat mai multe persoane, atât de femei, cât și bărbați, pe care le-ar fi determinat ori cărora le-ar fi înlesnit practicarea prostituției, în locații din Olanda și România (municipiul București și județul Prahova).
În acest sens, ar fi fost închiriate, în regim hotelier și pentru perioade relativ scurte, apartamente situate în zone centrale.
Veniturile ilicite obținute zilnic de fiecare persoană care practica prostituția ajungeau, în mare parte, la membrii grupului infracțional.
La data de 23 februarie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab" Ploiești, au pus în executare 9 mandate de percheziție domiciliară.
Au fost descoperite și ridicate sisteme informatice, medii de stocare, telefoane mobile și înscrisuri.
Persoanele cercetate au fost conduse la sediul unității de parchet, iar, după finalizarea audierilor, procurorul de caz a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de 7 dintre acestea.
La data de 24 februarie 2021, cele 7 persoane au fost prezentate Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.
Cercetările continuă cu privire la săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și proxenetism.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Domnul Alexandru Nazare, ministrul liberal al Finanțelor Publice, este senator PNL de Prahova.

Vom vedea cât de mult – sau dacă – va susține amendamentele propuse de grupul parlamentarilor PSD Prahova pentru județul pe care îl reprezintă în Parlamentul României!

Prahova are nevoie de fonduri pentru centurile ocolitoare de la Câmpina, Comarnic, Vălenii de Munte sau Băicoi.
Ploieștiul are nevoie de stație de tratare ape uzate și de tramvaie noi.

Prahovenii au șansa unui ministru care gestionează bugetul țării și care trebuie să-i reprezinte!

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid a explicat, miercuri, ce soluție au românii care pierd adeverința eliberată după administrarea dozelor.

"Platforma de programare este strict pentru a aloca un loc pentru prima doză și doza a doua. Adeverința se poate printa de la respectivul centru de vaccinare sau direct din Registrul Electronic Național al Vaccinărilor care este gestionat la nivelul Institutului Național de Sănătate Publică", a spus dr. Valeriu Gheorghiță, citat de antena3.ro.

Până marți, la nivel național fuseseră vaccinate 836.860 de persoane, din care peste 600.000 au primit, deja, ambele doze.

Pagina 13 din 4790

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.