Sorana Cârstea (cap de serie nr. 8) a fost învinsă în această dimineață de sârboaica Bojana Jovanovski, cu 4-6, 7-5, 6-3, în optimile de finală ale turneului WTA de la Washington (SUA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.

 

Sorana Cârstea a cedat în optimile turneului WTA de la Washington după două ore şi 4 minute de joc, timp în care a comis 11 duble greşeli. Scorul a fost 4-6, 7-5, 6-3 pentru adversara sa, Bojana Jovanovski, fiind de remarcat faptul că Sorana a condus cu 2-0 în setul secund, pierzându-l cu 5-7.

 

Pentru accederea în această fază, Sorana a primit 3.420 dolari şi 30 de puncte WTA.

 

Sorana Cârstea (24 ani, 35 WTA) şi Bojana Jovanovski (22 ani, 36 WTA) s-au mai întâlnit de şase ori în circuitul profesionist, scorul fiind acum egal, 3-3. Sorana a câştigat primul meci direct, în 2010, în calificările turneului de la Montreal, cu 7-6 (4), 6-3, Bojana s-a impus în calificări la Sydney, anul următor, cu 6-4, 6-2, după care au urmat două succese ale româncei, în 2011 la Taşkent, cu 6-3, 6-1 (primul tur), şi în 2013 la Birmingham, cu 6-1, 1-6, 6-1 (optimi). Jovanovski şi-a adjudecat următoarele două confruntări, tot în 2013, la în primul tur la Guangzhou (6-2, 6-1) şi Beijing (6-3, 6-2).

 

Totuşi, Sorana Cârstea avea ascendentul ultimului meci câştigat, în aprilie, în barajul pentru Grupa Mondială II a Fed Cup, cu 6-3, 6-7 (7), 6-3 la Bucureşti.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.