Două echipe de juniori IV ale CSM Ploieşti au participat, în Grecia, la un Festival de handbal organizat de clubul A.O. Prosotsanis, din regiunea Dramas. „Prosotsani Spring handbal camp” - Ediţia a II-a a fost o competiţie rezervată copiilor născuţi în anii 2004 şi 2005, care a avut la start şapte echipe în întrecerea fetelor şi nouă echipe în cea a băieţilor.

Fetele pregătite de Robert Comendant au câştigat toate cele şase confruntări susţinute la Prostsani şi, chiar dacă nu s-a alcătuit un clasament la final, toate echipele fiind premiate, se poate spune că au câştigat competiţia. Rezultatele obţinute de fetele noastre au fost următoarele: 25-7 cu Panserraikos, 13-2 cu Nevrokopy, 19-6 cu Prosotsani 1, 15-7 cu Prosotsani 2, 21-11 cu Zefiri şi 16-7 cu Philipos. Lotul deplasat în Grecia a fost: Andreea Floroiu, Denisa Anghel, Ioana Manolache, Carla Profirescu, Mihaela Neagu, Viorica Gheorghe, Cornelia Podărescu, Ana-Maria Alexandru, Maria Niţă, Catinca Radu, Bianca Andrei, Bianca Andronache şi Maria Radu.

În competiţia băieţilor au fost înscrise nouă echipe, dar fiecare grupare a susţinut doar câte cinci partide, rezultatele sportivilor antrenaţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan fiind următoarele: 16-16 cu Aeropos, 20-21 cu IEK Ksini, 25-15 cu Philippos Verias, 28-11 cu Dramas şi 25-27 cu Prosotsani.

Mai trebuie spus că organizatorii au impus o serie de reguli interesante din punct de vedere tactic, menite să dezvolte abilităţile tinerilor jucători, toate echipele fiind obligate să se apere avansat în prima repriză şi să folosească alte două sisteme de joc în partea secundă, fiind interzis clasicul 6-0!

sursa: csmploiesti

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari, în această după-amiază, după ce a învins-o pe Christina McHale (SUA), cu 6-7 (6), 6-4, 6-4.

Begu (25 ani, 34 WTA) s-a impus după două ore şi 37 de minute în faţa unei adversare de 23 de ani, care ocupă locul 59 în lume.

La rândul ei, Simona Halep s-a impus în duelul cu Timeea Bacsinski, 6-2, 6-3, după un joc pe care l-a controlat de la început și până la sfârșit!

Astfel, România este sigură că va avea o reprezentantă în penultimul act al competiţei din capitala Spaniei!

În această seară vor mai evolua încă două sportive din România: Sorana Cârstea și Patricia Țig.

Sorana Cîrstea - Laura Siegemund va fi al doilea meci pe terenul 3, nu înainte de ora 18:30 iar Patricia Ţig - Madison Keys, ultimul meci pe terenul 2, nu înainte de ora 22:30.

Echipa de fotbal juniori B2 a CSM Ploieşti s-a desprins, în weekend, în fruntea clasamentului Seriei a II-a după ce a câştigat fără emoţii, cu 2-0 (2-0), partida susţinută în deplasare, pe terenul formaţiei care ocupa ultima treaptă a podiumului, Tinereţea Izvoarele. Pentru echipa antrenată de Lucian Catinca au marcat Nicolae Bârsan (minutul 26 - şut plasat, de la 20 metri) şi Claudiu Buturugă (minutul 32 - dintr-un penalti obţinut de Claudiu Ghiţă), într-un meci în care ploieștenii au mai lovit în două rânduri barele porţii adverse, prin Cl. Buturugă (11) şi Cl. Ghiţă (35) şi au avut alte 6-7 ocazii clare de a marca.

Lucian Catinca i-a folosit pe: D. Iancu - Ad. Ilie, I. Ion (cpt), A. Iancu, Ed. Voinea - Şt. Ghinea (71 Cr. Catrina), Cl. Buturugă, L. Piscan (51 Al. Popescu), Şt. Anton (41 N. Florea) - N. Bârsan (55 Cr. Scraba), Cl. Ghiţă (64 A. Catrina). În urma acestei victorii, CSM Ploieşti se află pe prima poziţie a Seriei a II-a la nivel de juniori B, cu 40 de puncte în 15 meciuri.

Şi celelalte două echipe de juniori ale CSM Ploieşti care au avut programate meciuri în weekend au reuşit să câştige: formaţia de juniori B1, antrenată de Mario Nicolae, s-a impus cu 3-0 în faţa Tricolorului Breaza şi ocupă locul al 2-lea, cu 28 de puncte în 11 etape, în Seria I a juniorilor B, iar echipa de juniori D, antrenată de Mihai Nicolescu, a câştigat cu 4-1 partida susţinută tot pe teren propriu şi tot în compania Tricolorului Breaza.

sursa: csmploiesti

Echipele de baschet, fete şi băieţi, ale Clubului Sportiv Municipal Ploieşti au înregistrat 5 victorii la finalul săptămânii trecute, în cele 6 partide disputate în cadrul Ligii I, dar şi în Campionatele Naţionale pentru juniori.

Echipa feminină sub 16 ani de la CSS-CSM Ploieşti, medaliată cu bronz în sezonul trecut, a obţinut a doua victorie consecutivă în debutul sezonului. Fetele pregătite de Loredana Munteanu s-au impus cu 73-23, pe teren propriu, în faţa celor de la CSS Braşovia Braşov, după ce, în prima etapă, făcuseră legea la Mediaş, scor 103-17.

Colegele mai mari, de la categoria sub 18 ani, au intrat şi ele în scenă, la finalul săptămânii. Formaţia antrenată de Corina Istrătescu a ratat însă şansa unui debut cu dreptul, pierzând, la Ploieşti, scor 52-61, împotriva lui CSS Sfântu Gheorghe.

Trecând la competiţiile destinate băieţilor, CSM Ploieşti a obţinut victorii pe linie, la U13, U16, U18 şi Liga I. Cei mai mici baschetbalişti ai clubului, aflaţi sub îndrumarea lui Cornel Alecu au învins, sâmbătă dimineaţă, cu 58-57, pe ACS Sevlar Ploieşti, bifând al doilea succes după primele trei etape.

Tot sâmbătă, dar în cadrul primei etape a noului sezon, la U18, băieţii lui Sorin Hartman s-au impus cu un convingător 72-55 în faţa lui CSS Mediaş, Mugur Tudorache  şi Călin Dumitru, componenţi şi ai echipei de seniori, marcând mai bine de jumătate din punctele ploieştenilor.

Duminică, la Craiova, echipa masculină sub 16 ani a CSM Ploieşti, antrenată de Titi Mircea, a debutat cu victorie în noul sezon, câştigând în deplasare, cu 65-57, împotriva celor de la CSS Craiova. Teodor Nistodinis şi Alexandru Răducanu au fost cei mai buni marcatori pentru CSM Ploieşti, în jocul din Bănie.

În fine, formaţia de seniori a clubului, pregătită de Sorin Hartman şi Cornel Alecu, a învins, în „Olimpia”, cu 78-50, pe CSU 2 Sibiu, într-un joc contând pentru etapa a 2-a a fazei preliminare din Liga I. La sfârşitul acestei săptămânii, Vlad Dumitrescu şi colegii săi vor susţine un examen extrem de important, în deplasare, cu Ştiinţa Bucureşti, formaţie care a ratat la mustaţă promovarea în Liga Naţională, la finalul sezonului trecut.

Săptămâna trecută s-a dat startul şi în campionatele de handbal rezervate junioarelor I, II şi III, din acest sezon modificându-se sistemul competiţional şi renunţându-se la varianta cu turnee zonale, pentru a se juca, în prima fază, sistem campionat.

Cele trei echipe ale CSM Ploieşti au avut parte de un start perfect, adunând rapid patru victorii, în condiţiile în care echipa de junioare I a disputat, deja, primele două etape de campionat. Au fost trei victorii obţinute în faţa „vecinelor” de la HC Activ CSO Plopeni, runda de debut programând la toate nivelurile derbiul judeţean, plus un succes realizat de junioarele mari în deplasarea de la Bacău.

Junioarele I, pregătite de Daniel Gheorghe, s-au impusla Plopeni, cu 27-26 (14-14) şi la CSŞ Bacău, scor 34-13 (17-10). În etapa următoare, ele vor juca, duminică, pe teren propriu, cu CSŞ Galaţi.

Junioarele II, antrenate tot de Daniel Gheorghe, au câştigat mult mai clar derbiul cu Activ CSO Plopeni, scor 27-23 (15-11), iar sâmbătă vor evolua în deplasare, cu Chimia Râmnicu Vâlcea.

În fine, junioarele III, pregătite de Robert Comendant, s-au impus, ieri, la Plopeni, cu 31-24 (14-9), iar în etapa a II-a vor sta. Următorul meci va fi cel de pe teren propriu cu CSŞ Ploieşti, programat pe 27 septembrie.

sursa: csmploiesti 

Organizată fără reproș, vreme de două zile, în sala polivalentă de sport din Blejoi, competiția de handbal masculin dedicată juniorilor III și dotată cu Trofeul Marian Dumitru a fost adjudecată de către echipa gazdă, talentații handbaliști din zona Blejoiului impunându-se în toate cele trei partide disputate la capătul unor partide de înalt nivel tehnic și spectacular!

Iată echipele participante și rezultatele competiției:

Grupe

CS Blejoi - Tonus Bucuresti 20-13

CSM Bucuresti - CSM Sf. Gheorghe 23-31

Tonus Bucuresti - CSM Sf. Gheorghe 14-23

CS Blejoi - CSM Bucuresti 27-16

Finale

(cea mică) CSM Bucuresti - Tonus Bucuresti 21-20

(cea mare) CS Blejoi - CSM Sf. Gheorghe 20-19

Arbitri: Silviu Tănăsoiu, Gabriela Petrache, Mihai Sorescu, Alexandru Hategan și Larisa Ivanciu.

Clasament:

1. CS Blejoi (antrenori Georgeta si Marian Vasilescu)

2. CSM Sf. Gheorghe (antrenor Viorel Barbos)

3. CSM Bucuresti (antrenor Florin Apostol)

4. Tonus Bucuresti (antrenor Alina Cătinaș)

Golgheterul turneului a fost Cornel Corodeanu (CSM Sf. Gheorghe) - 23 goluri

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.