Ungaria a învins Austria în Grupa F de la EURO, scor 2-0, deşi reprezentativa maghiară pornea cu a doua şansă.

Au marcat: Szalai 63, Stieber 87

Cartonaş roşu: Dragovici 66 (Austria)

După un început mai bun al Austriei, cu o bară a lui Alaba în minutul 1, ungurii au ripostat pe finalul primei părţi când Dzsudzsak a trimis puţin pe lângă bara austriecilor.

Primul gol al partidei a fost marcat în minutul 63 de Szalai, care a primit o pasă în adâncime de la Kleingheiler. Patru minute mai târziu, austriecii au rămas în 10 după ce Dragovici a văzut al doilea caratonaş galben pentru un fault. Scorul final a fost stabilit de Stieber, în minutul 87, care a fost găsit cu o pasă superbă pe lângă fundaşii adverşi şi şi-a încheiat cursa cu un gol peste portar.

Cele două naţionale fac parte din Grupa F, alături de Portugalia şi Islanda care vor juca în această seară, de la ora 22:00.

sursa: gsp

Reprezentativa Ungariei a învins, aseară, la Budapesta, cu scorul de 2-1 (1-0), selecţionata Norvegiei, în manşa secundă a barajului pentru Campionatul European, şi s-a calificat la turneul final din 2016.

 În tur, la Oslo, echipa Ungariei s-a impus cu scorul de 1-0.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Priskin '14 şi Henriksen '83 (autogol). Pentru Norvegia a înscris Henriksen, în minutul 87.

Echipa Ungariei a ajuns să joace barajul pentru Euro-2016 după ce a terminat pe locul 3 grupa F de calificare. Din grupă au acces direct la turneul final primele două clasate, Irlanda de Nord şi România.

sursa: mediafax

Norvegia - Ungaria 0-1 (0-1)

Ungaria, fosta adversară a tricolorilor din preliminarii, a devenit favorită pentru calificarea la Euro după victoria de aseară, 1-0 în Norvegia, în prima manşă a barajului.

Gazdele au avut prima mare ocazie pe Ullevaal, prin căpitanul Skjelbred, dar portarul Kiraly a avut o intervenție miraculoasă deviind balonul în corner! Apoi, maghiarii au replicat la șutul lui Kleinheisler, parat de Nyland, însă portarul norvegian avea să greșească la urmatoarea execuție a mijlocașului oaspeților. Debutant la echipa națională, jucătorul lui Videoton a marcat golul care îi apropie pe maghiari de prezența la Euro, dupa 44 de ani.

Soderlund l-a încercat și el pe veteranul Kiraly, în timp ce Ungaria a avut șansa de a-și dubla avantajul, Dzsudzsak nereușind să-l învingă pe Nyland. Norvegia a fost aproape de egalare în finalul meciului, dar Kiraly și transversala s-au opus în fața lui Johansen și Helland.

Returul se joacă duminica, la Budapesta.

În această seară (21:45, în direct pe Digisport 1)) se joacă un alt meci de baraj, Bosnia – Irlanda, iar mâine ultimele două, Ucraina – Slovenia (20:00) și Suedia – Danemarca (21:45), ambele transmise de același canal de televiziune.

Duminică, 14 Decembrie 2014 13:35

Fuge din ţară de frica DNA?

CFR Cluj e departe de echipa care era în urmă cu 5 ani, atunci când participa în Liga Campionilor şi dădea salarii uriaşe jucătorilor, plus că transfera fotbalişti pe sume uriaşe pentru Liga 1.

Ardelenii nu numai că aduc jucători în mare parte liberi de contract, însă nici nu îşi mai pot plăti jucătorii la timp, aşa că mulţi dintre ei vor dori să plece gratis în această iarnă.

Mai mult, acum fosta campioană a României ar putea rămîne şi fără stadionul "Constantin Rădulescu".

Potrivit enational.ro, Arpad Paszkany vrea să-şi vândă toate proprietăţile din România şi să se mute în Ungaria după ce a primit informaţii că ar fi intrat în atenţia DNA!

Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat, după înfrângerea României în faţa Ungariei (19-20), la Campionatul European, că nu le reproşează nimic jucătoarelor tricolore, care "s-au bătut" pentru victorie.

"Avem un mod al nostru de a pierde meciurile şi nu e vorba doar de handbal, ci cam de toate sporturile. Ne batem, luptăm, dar nu ştim să jucăm finalurile. E o mare mâhnire, nu am fost nicio secundă mai slabi ca Ungaria, sper să tragem învăţăminte şi ştiu sigur că fetele se vor bate în toate meciurile rămase de jucat. Am jucat acasă la Ungaria, Gorbicz nu a fost în echipa lor, dar nici la noi nu a fost Manea, de exemplu. Aveam două goluri, mai erau şase minute din meci, dacă mai dădeam un gol ... Învăţăm! Eu nu le reproşez nimic fetelor, s-au bătut pentru victorie", a spus Dedu.

Preşedintele FR Handbal a mai precizat, privind următorul meci al României din grupa I, cu Spania, de luni, că "trebuie să arătăm că suntem mai buni".

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, aseară, la Debrecen, de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 20-19 (10-8), în primul meci din grupa principală I a Campionatului European.

Tot ieri s-au disputat şi celelalte partide din grupa I, între Polonia-Danemarca, scor 19-28 (9-9) şi Spania-Norvegia, scor 26-29 (16-16). Astfel, după prima etapă din grupa I, clasamentul este condus de Norvegia 6 puncte, urmată de Ungaria şi Spania, cu câte 4, Danemarca 3, România 1 şi Polonia 0 puncte.

Celelalte partide din cadrul grupei I se vor disputa luni, după programul Spania-România (ora 17.00, în direct la TVR 2), Polonia-Norvegia şi Ungaria-Danemarca, şi miercuri, între Polonia-România (ora 17.00, în direct la TVR 2), Spania-Danemarca şi Ungaria-Norvegia.

După disputarea partidelor din grupele principale, primele două clasate vor juca semifinalele, în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc în 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.

La ediţia din 2012, naţionala României a ocupat locul 10, ultima medalie obţinută fiind la ediţia din 2010 - bronz. Turneul final al CE din 2016 va avea loc în Suedia, între 4-18 decembrie.

sursa: mediafax

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, aseară, în grupa principală I a CE din Ungaria şi Croaţia, alături de echipele Spaniei, Ungariei, Poloniei, Norvegiei şi Danemarcei, după meciurile din grupele A şi B, tricolorele urmând a întâlni Ungaria, mâine, în primul meci din grupa I.

Iată rezultatele înregistrate în meciurile de aseară:

Grupa A: Rusia-Polonia 26-29 (12-13), Ungaria-Spania 26-27 (13-13);

Grupa B: România-Ucraina 23-22 (12-9), Norvegia-Danemarca 27-21(12-13).

În urma acestor rezultate, în grupa principală I a competiţiei s-au calificat echipele Spaniei (6 puncte), Ungariei (3) şi Poloniei (2), din grupa A, respectiv Norvegia (6 puncte), Danemarca (3) şi România (3), din grupa B, meciurile urmând a se desfăşura între 13 şi 17 decembrie.

România va juca primul meci mâine, cu Ungaria.

În această seară se vor juca şi ultimele partide din grupele preliminare C şi D, care vor decide formaţiile calificate în grupa principală II, în care partidele vor avea loc între 14 şi 17 decembrie.

După disputarea partidelor din această fază, primele două clasate vor juca semifinalele, în 19 decembrie, pentru ca finalele pentru medalii să aibă loc în 21 decembrie. La nivel de meciuri de clasament final se va juca doar pentru locurile 5-6, în 19 decembrie, între echipele care au ocupat locul 3 în grupele principale.

La ediţia din 2012, naţionala României a ocupat locul 10, ultima medalie obţinută, bronz, fiind la ediţia din 2010. Turneul final al CE din 2016 va avea loc în Suedia, între 4-18 decembrie.

Deţinătoarea titlului european este Muntenegru.

sursa: mediafax

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 09:48

Seară neagră pentru adversarele României

Trei dintre adversarele României din grupa F a preliminariilor Euro 2016 - Ungaria, Grecia şi Finlanda - au fost învinse în meciurile amicale disputate marţi.

Ungaria, singura echipă care a reuşit să ia un punct României în actuala campanie de calificare, a fost învinsă la Budapesta de Rusia, scor 1-2.

Cu mari dificultăţi în grupa preliminară, unde are doar 5 puncte după patru meciuri, Rusia a deschis scorul prin Sergei Ignashevich în debutul reprizei a doua, pentru ca Alexander Kerzhakov să dubleze avantajul oaspeţilor, cu 10 minute înainte de final. Maghiarii au marcat golul de onoare în minutul 86, prin Nemanja Nikolic.

Selecţionerul Ungariei, Pal Dardai, a trimis pe teren următoarea echipă: Dibusz - Juhasz, Fiola, Kadar, Forro, Tozser, Dzsudzsak, Kalmar, Szalai, Kovacs, Lovrencsics. În partea a doua au intrat Simon, Nikolic, Stieber, Poor şi Gyurcso.

Perioada dificilă a Greciei se prelungeşte. Naţionala elenă, cu interimarul Kostas Tsanas pe bancă, a pierdut din nou pe teren propriu, 0-2 cu Serbia.

A fost al cincilea eşec consecutiv suferit acasă de campioana europeană din 2004, o singură dată în istoria naţionalei elene înregistrându-se o serie negativă mai mare - 7 eşecuri la rând, între 1981 şi 1982.

Ambele goluri ale sârbilor au fost marcate în repriza a doua. Radoslav Petrovic a deschis scorul după o oră de joc, pentru ca Nemanja Gudelj să stabilească rezultatul final în minutele de prelungire, cu un şut senzaţional de la distanţă.

Grecia a început meciul în formula: Glykos - Papadopoulos, Torosidis, Vyntra, Manolas, Christodoulopoulos, Kone, Maniatis, Samaris, Mavrias, Athanasiadis, iar după pauză au intrat Bakakis, Tziolis, Gekas, Kolovos, Moras şi Mandalos.

Înfrângere şi pentru Finlanda, care a pierdut amicalul cu Slovacia, scor 1-2, la Zilina. Gazdele au înscris de două ori în primele şapte minute, prin Filip Holosko şi Marek Hamsik, în timp ce reuşita finlandezilor i-a aparţinut lui Tomas Hubocan, care şi-a trimis mingea în propia poartă, în finalul primei reprize.

Pentru nordici au evoluat: Hradecky - Arkivuo, Moisander, Uronen, Eremenko, Sparv, Halsti, Hetemaj, Kauko, Riku Riski, Pohjanpalo, iar pe parcurs au mai fost folosiţi Pukki, Hamalainen, Mattila şi Lampi.

sursa: digisport

Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat, aseară, jucătorii din campionatul intern convocaţi pentru partidele cu Ungaria şi Finlanda din preliminariile Campionatului European din 2016, informează site-ul oficial al FRF.

Cei 24 de jucători convocaţi de Victor Piţurcă sunt următorii:

Portari: Costel Pantilimon (Sunderland), Ciprian Tătăruşanu (AC Fiorentina), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu);

Fundaşi: Vlad Chiricheş (Tottenham Hotspur), Dorin Goian (Asteras Tripolis), Florin Gardoş (Southampton), Dragoş Grigore (FC Toulouse), Cosmin Moţi (Ludogoreţ Razgrad), Răzvan Raţ (PAOK Salonic), Srgian Luchin (Steaua Bucureşti), Iasmin Latovlevici (Steaua Bucureşti);

Mijlocaşi: Ovidiu Hoban (Hapoel Beer Sheva), Mihai Pintilii (Al Hilal), Gabriel Torje (Konyaspor), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Andrei Prepeliţă (Steaua Bucureşti), Cristian Tănase (Steaua Bucureşti), Alexandru Chipciu (Steaua Bucureşti), Gabriel Enache (Astra Giurgiu), Lucian Sânmărtean (Steaua Bucureşti);

Atacanţi: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Ciprian Marica (Konyaspor), Claudiu Keşeru (Steaua Bucureşti), Raul Rusescu (Steaua Bucureşti).

Prima reprezentativă a României întâlneşte la 11 octombrie, de la ora 19:00, pe Arena Naţională, selecţionata Ungariei, şi în 14 octombrie, de la ora 21:45, la Helsinki, echipa naţională a Finlandei, în cadrul Grupei F a preliminariilor Euro-2016.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.