Simona Halep s-a calificat în turul 3 de la Roland Garros după ce a învins-o pe Zaina Diyas din Kazakhstan, locul 90 WTA, scor 7-6(5), 6-2.
Primul set a fost mai dificil pentru Simona. Halep a fost condusă la un moment dat cu 4-1, dar a revenit și s-a impus. În setul secund, Simona s-a desprins la 4-2 și n-a mai avut probleme.
Următoarea adversară a Simonei Halep este japoneza Naomi Osaka (101 WTA), care a învins-o pe Lucic-Baroni, scor 6-3, 6-3.
Declarațiile după meciul de azi ale Simonei:
"Am încercat voleuri drive, am încercat totul, iar în setul al doilea serviciul a fost mai bun. Sunt fericită că am putut să câștig. E bine că joc primul meci întotdeauna. Mâine am zi liberă și am tot timpul să pregătesc următorul tur" Simona Halep
Simona a avut și un scurt dialog cu Ilie Năstase, colaboratorul Eurosport, care a intervievat-o imediat după meci.
- Am văzut că ai mai învins-o de două ori. Ți-a fost mai greu azi?
- A fost bine că azi am reușit să câștig. Într-adevăr, în meciurile anterioare a fost ceva mai ușor.
- Arena asta e un pic mai mare decât celelalte. Îți trebuie mai mult timp să te acomodezi cu un asemenea teren?
- Da, mi-a fost un pic mai greu, dar în cele din urmă am ieșit învingătoare.
sursa: gsp