Cu toate că meciul dintre Maria Sharapova si Agnieszka Radwanska nu s-a încheiat, scorul acestui moment fiind 1-1, mai precis 7-5, 6-7, rusoaica este eliminată din competiție, indiferent dacă va câștiga setul decisiv!

Maria știa că nu are voie să piardă niciun set în fața polonezei dar nu s-a întâmplat așa, Radwanska făcând un set doi de excepție, salvând inclusiv 3 mingi de set și reușind să se impună în tie-break cu 7-4.

În funcție de rezultatul final, adversara româncei Simona Halep în semifinale se va alege dintre Agnieszka Radwanska și daneza Caroline Wozniakcki.

Meciul Simonei cu sârboaica Ana Ivanovic va avea loc după ora 14:30 și va fi televizat de Digisport 2.

Maria Sharapova este primul nume mare care ar putea părăsi Turneul Campioanelor, după doar două meciuri din faza grupelor! Învinsă în partida inaugurală de Caroline Wozniacki, Sharapova a pierdut, 3-6, 2-6, cu Petra Kvitova, fiind aproape eliminată!

A doua favorită a întrecerii din Singapore, Sharapova a fost de nerecunoscut în fața cehoaicei, cap de serie 3 în concursul de final de an. A făcut șase duble greșeli și nu reușit niciun as într-o oră și 15 minute, cât a durat disputa.

Ca să se califice în semifinale, Sharapova are nevoie de un success la diferență categorică în ultima zi, cu Agnieszka Radwanska, iar Wozniacki să treacă de Kvitova, pentru ca rusoaica să intre într-un clasament de trei cu câte o victorie.

Meciul Serena Williams, locul 1 WTA - Eugenie Bouchard, locul 5 WTA, din Grupa Roşie, va avea loc azi, de la ora 14:30.

sursa: digisport

Daneza Caroline Wozniacki, locul 9 WTA, a învins-o, în această dimineață, cu scorul de 7-5, 6-3,  pe poloneza Agnieszka Radwanska, locul 6 WTA, în primul meci al etapei a doua a Grupei Albe a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Wozniacki s-a impus într-o oră şi 47 de minute şi conduce grupa cu două victorii, fiind urmată de Radwanska, o victorie şi o înfrângere. Succesul în două seturi îi asigură Carolinei Wozniacki calificarea în semifinale, indiferent de rezultatul partidei dintre Sharapova și Kvitova.

A fost 6-3 raportul break-urilor în favoarea jucătoarei daneze, care obține a șaptea victorie directă în 11 dispute, a doua consecutivă după o serie de trei succese ale Radwanskăi. Este însă al treilea succes în sală pentru daneză, din tot atâtea meciuri directe cu Radwanska.

Tot astăzi se mai joacă meciul dintre Maria Sharapova, Rusia, locul 2 WTA şi Petra Kvitova, Cehia, locul 3 WTA, învinsele din prima etapă, în Grupa Albă.

După prânz, mai are loc întâlnirea dintre Serena Williams și Eugenie Bouchard (Grupa Roșie)

sursa: digisport

Poloneza Agnieszka Radwanska, ocupanta locului 6 în clasamentul WTA, a învins-o în această seară pe cehoaica Petra Kvitova, ocupanta locului 3 în clasamentul WTA, cu scorul de 6-2, 6-2.

Meciul în sine, cel de-al patrulea de la Turneul Campioanelor de la Singapore, a durat fix 90 de minute și s-a disputat în cadrul Grupei Albe, din care mai fac parte Maria Sharapova şi Caroline Wozniacki.  

Așa cum am anunțat la momentul potrivit, în primul meci Wozniacki a învins-o, dramatic, pe Sharapova, 7-6, 6-7, 6-2.

Mâine, în jurul orei 10:00, Simona Halep o va întâlni pe americanca Serena Williams, numărul 1 WTA.

După un meci maraton, daneza Caroline Wozniacki s-a impus în fața rusoaicei Maria Sharapova, numărul 2 WTA, în cadrul Grupei Albe, cu scorul de 7-6, 6-7, 6-2.

În cel de-al doilea meci al grupei se întrec Petra Kvitova (Cehia) şi Agnieszka Radwanska (Polonia).

Românca Simona Halep, care a debutat la rândul ei cu o victorie la Turneul Campioanelor, 6-2, 6-3 cu canadianca Eugenie Bouchard, în Grupa Roşie,o va întâlni, mâine, pe principala favorită, Serena Williams, numărul 1 WTA.

Luni, 20 Octombrie 2014 17:55

Simona a spulberat-o pe Bouchard!

Doar 68 de minute i-au trebuit Simonei Halep pentru a o învinge pe Eugenie Bouchard în cel de-al doilea meci al Grupei Roșii  în care combate la Turneul Campionaelor de la Singapore.

Românca, locul 4 WTA, a câștigat entuziasmant cu scorul de 6-2, 6-3 în fața canadiencei, locul 5 WTA.

Iată ce a declarat Simona la finalul întâlnirii: "Mi-am regăsit jocul. Am fost agresivă. Cred că v-a plăcut și vouă meciul, pentru că a fost unul grozav. A fost un meci dificil. Bouchard va ajunge o mare jucătoare. Le mulțumesc prietenilor și familiei pentru că sunt lângă mine. Ei mi-au fost și la Sofia alături, anul trecut. Abia aștept meciul cu Williams. Anul acesta nu am jucat împreună. Voi da totul și vreau să mă bucur de joc, de fiecare punct".

Miercuri, Halep o va întâlni pe Serena Williams, locul I WTA. Americanca a câștigat, la rându-i, primul joc din grupă, 6-4, 6-4, în fața sârboaicei Ana Ivanovic.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.