Primăria Ploiești a încheiat zilele acestea un parteneriat cu reprezentanții Consilului Județean Prahova în vederea achiziționării a 10 tramvaie second-hand. Conform primarului interimar Cristi Ganea pentru un singur tramvai s-ar plăti aproximativ 35000 de euro, tariful neincluzând și costurile pentru transport.

 

Urmează ca TCE să transmită către Consiliul Județean Prahova o adresă în care va preciza criteriile pe care trebuie să le îndeplinească tramvaiele ce urmmează să fie achiziționate.

Valoarea proiectului este de 400000 de euro, urmând ca după realizarea documentației acesta să fie urcat pe SEAP.

Sâmbătă, 03 Ianuarie 2015 13:15

Ploiestiul va avea TRAMVAIE NOI

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, a anunțat că, în acest an, va demara un proiect cu Banca Mondială privind derularea unui studiu privind achiziția de tramvaie noi în oraș, cu finanțare în proporție de 98% din fonduri europene.

 

„În 2015 vom demara studiul de achiziție a tramvaielor, urmând ca după deblocarea fondurilor europene pentru astfel de proiecte, între 2017-2020, să procedăm și la cumpărarea lor efectivă. Mai devreme de 2017 nu vom avea tramvaie noi în Ploiești, oamenii trebuie să știe acest lucru. Un tramvai nu este o achiziție obișnuită, durează timp de la comandă, proiectare, construcție și până la livrarea lor efectivă“, a explicat primarul Bădescu, potrivit republicanul.ro.

Reprezentanții Consiliului Județean Prahova au spus că vor face cadou ploieștenilor primul tramvai modern, banii fiind prevăzuți în rezerva bugetară a județului.

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcția Tehnic Investitii, informeaza ploiestenii ca se restrictioneaza circulatia pe Str. Democratiei spre Gara de Sud.

Lucrarile de modernizare a linei de tramvai 101, etapa II, se desfasoara acum pe Str. Democratiei pe tronsonul str. Lupeni – Str. Depoului – acces Kaufland.

Conducatorii auto sunt rugati sa foloseasca strazile adiacente pentru a evita ambuteiajele.

Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcția Tehnic Investitii, informeaza ploiestenii ca in acest week-end se vor monta capacele la stalpii aferenti liniei de tramvai 102, etapa I.

Astfel, circulatia auto se va derula cu anumite restrictii vineri, 8 august 2014, si sambata, 9 august 2014, in intervalul orara 18.00 - 6.00. Rugam conducatorii auto sa evite zona in perioada indicata pentru a nu se crea ambuteiaje.

De asemenea, continua lucrarile de asternere a primului strat de beton pentru fixarea liniilor de tramvai pe tronsonul Spitalul Judetean – intersectia Gageni.

Primăria municipiului Ploieşti informează cetăţenii că în această noapte va începe montarea stâlpilor la linia de tramvai 102 etapa I, tronsonul cuprins între Spitalul Judetean şi intersecţia Bdul Republicii –Şoseaua Nordului.

 

 

Avînd în vedere acest lucru, conducătorii auto sunt rugaţi să folosească rute ocolitoare.

 

Totodată, pentru continuarea lucrărilor de modernizare a caii de rulare a tramvaiului pe acest tronson, vor sosi primele tranşe de şine vineri, 4 iulie 2014.