În ziua de dinaintea începerii Postul Craciunului se prăznuieşte Lasata Secului, ocazie cu care se ţine o masă mare şi îmbelşugată, la care participă familia şi prietenii apropiaţi.

 

Obiceiurile de Lasata Secului spune că fetele mari care nu şi-au găsit încă ursitului procedează la "bătutul pernelor", ceea ce se crede că o astfel de "corecţie" îmblânzeşte soarte, care le va aduce în prag peţitori.

Prin traditie, fetele batrane care practica postul negru in aceasta zi se vor casatori in anul urmator, dupa Paste.

La masa festiva se consuma anumite alimente care atrag sporul: la aperitiv se consuma oua de puica, pentru a evita cheltuielile neprevazute, stiut fiind faptul ca, adesea, gaina racaie si imprastie chiar si boabele.

Ciorba de peste este binevenita pentru ca in timpul postului sa fim sprinteni precum pestii si sa inotam tot timpul, fara sa „alunecam" in necazuri. La desert, se servesc placinte cu fructe si cu legume, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, care simbolizeaza sporul si vigoarea spirituala.

De Lăsatul secului, gospodinele spală toate vasele în care au pregătit bucatele pentru masa sărbătorească, apoi le aşază pe masă cu gura în jos în noaptea ce deschide Postul creştin. Există credinţa că în acest fel, spiritele rele nu se vor ascunde acolo şi nu-i va ispiti pe creştinii din casa respectivă să renunţe la post.

În ziua sărbătorii, o altă tradiţie se referă la o interdicţie referitoare la treburile casnice ale femeilor: nu se spală, nu se ţese, nu se face curăţenie, pentru ca bolile şi paguba să nu intre în casa unde se împlineşte tradiţia. 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.