Luni, 25 Aprilie 2016 19:29

UPG Ploiești a majorat taxele de studii

Senatul UPG Ploiești a aprobat, în ședința din aprilie, majorarea taxei de studii pentru tinerii care învață pe locurile nebugetate din cadrul instituției de învățământ superior.

 

Toamna lui 2016 vine cu vești proaste pentru studenții Universității Petrol-Gaze din Ploiești care nu prind unul dintre locurile la buget. Taxa de studii va fi majorată la 3.200 de lei pe an, de la 2.900 de lei, cât a fost în ultimii ani. Decizia a fost luată în ședința din aprilie a Senatului UPG. “Senatul Universitar a hotărât ca taxa de şcolarizare pentru studiile universitare de licenţă (învăţământ cu frecvenţă, la distanţă şi cu frecvenţă redusă) şi pentru  studiile  universitare  de master să fie în cuantum de 3200 lei pe an şi se achită în 4 (patru) rate, conform contractului de studii”, precizează hotărârea în cauză.

Majorarea precedentă a fost aplicată în anul 2012. Atunci, taxa de studii a crescut, la UPG Ploiești, de la 2.200 de lei/an la 2.900 de lei/an, iar până în prezent conducerea Universității a făcut eforturi susținute pentru a o menține la acest nivel. Unul dintre motive a fost și situația din ce în ce mai grea a studenților, numărul celor care solicită sprijin social, sub forma unor burse, respectiv aprobarea unor reduceri de taxe, fiind în creștere, de la o generație la alta.

Rămâne de văzut, acum, ce se va întâmpla cu toate celelalte taxe percepute la nivelul universității ploieștene, aproape 60, în total, stabilite pentru actualul an universitar. Până acum, doctoranzii aveau de achitat, de exemplu, 3.000 de lei pe an, în timp ce studenții străini înscriși la programe de licență sau master aveau de achitat 2.700 de euro pe an.

Alte taxe pentru care tinerii treceau des pe la casieria UPG erau cele pentru studenții creditați (30 lei/credit), studenții aflați în an suplimentar (49 lei/ credit), reexaminare (100 lei), refacere ședință laborator (50 de lei), taxa de înmatriculare pentru studenții din anul I (50 de lei), taxa de reînmatriculare (250 de lei), taxa de înscriere la examenul de licență/diplomă/dizertație în situația repetării examenului sau la susținerea acestuia la mai mult de doi ani de la absolvire (200 de lei), taxe pentru păstrare, arhivare, întocmire documente la cerere sau eliberare acte (100 – 400 lei).

De departe, cea mai mare taxă stabilită, până acum, la UPG Ploiești, era cea de studii pentru singurul program de master în limba engleză, lansat anul trecut, stabilită la 5.000 de euro pe an. Un singur candidat și-a depus, atunci, dosarul de înscriere, pentru această specializare. Prin urmare, conducerea UPG Ploiești a decis ca, în 2016, să organizeze din nou admitere la acest program, anunțând, însă, o taxă ceva mai mică, de “numai” 4.000 de euro pe an. Aceasta rămâne, totuși, cea mai mare taxă de studii care ar putea fi percepută în cadru Universităţii Petrol-Gaze.