Sala “Europa” a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova a găzduit în această după-amiază o întâlnire propusă de Adrian Dobre, primarul ales al Ploieştiului, întâlnire menită să găsească soluţii pentru salvarea Petrolului.
La dezbatere au participat foști fotbaliști ai echipei, oameni de afaceri și suporteri. În total, 62 de persoane, cu tot cu primarul și Valeriu Răchită, fostul manager general al “lupilor”, bașca reprezentanții mass-media!
Din partea oamenilor “cu bani” i-am zărit pe Adrian Nistoroiu, Adrian Moroianu, Costin Ene, Harold Hamunga și Cosmin Păduroiu iar dintre foștii fotbaliști Mircea Dridea, Camil Oprișan, Edi Iuhas, Gheorghe Liliac, Tavi Grigore, Ion Cojocaru, Dumitru Jipa și frații Crângașu, Decu și Silviu.
Cuvântul de deschidere al primarului a cuprins, în fapt, exact tema întâlnirii: identificarea soluțiilor prin care Petrolul să poată fi salvată! Și s-au enunțat două: a) salvarea actualei societăți și b) înființarea unei noi structuri.
Au luat cuvântul Adrian Nistoroiu, Adrian Moroianu, Costin Ene și Silviu Crângașu. Firește, și Vivi Răchită cel care a promis că îl va sensibiliza, personal, pe Dan Capră să redea orașului însemnele pe care le-a obținut – cum le-a obținut! – într-o anume perioadă de timp!
Nistoroiu, extrem de tranșant, a spus că este dispus să aloce unei noi structuri, curate, o sumă de 150-200.000 de euro, cu condiția ca suporterii să fie pe deplin de acord cu asta “pentru că degeaba dăm bani dacă nu avem și spectacolul tribunelor, ori eu așa cred de cuviință, să dau niște bani pentru fotbal total!” La rândul său, Moroianu a susţinut teza complexă a sportului românesc, problemă rezolvabilă, în opinia sa, doar prin implicare totală a politicului, legislativul urmând să creeze un cadru corect pentru ca administraţia publică locală să se poată implica mai mult în astfel de proiecte precum cel al echipei de suflet a ploieștenilor.
Și Costin Ene a avut o propunere interesantă, acesta pedalând pe ideea că mai multe persoane cu bani și dragoste pentru Petrolul să împartă, absolut egal, acțiunile de la clubul ce se va forma. Interesant a fost faptul că, la acea oră, 18:15, nu se cunoștea decizia Tribunalului Prahova în cazul falimentării societății FC Petrolul Ploiești, toate discuțiile fiind guvernate de temerea potrivit căreia va exista un nou termen de amânare!
Silviu Cângașu, susținând proiectul agreat și de gloriile Petrolului, a opinat că varianta A este de neluat în seamă iar cealaltă, potrivit aserțiunii sale, ar putea avea continutate chiar de la nivelul ligii a treia, ceilalți fiind siguri că proiectul se poate derula... începând cu Liga A Prahova! Cu singura diferență, propusă de președintele AJF, ca “Petrolul să fie, o perioadă, purtătoare a unui număr, an, gen 24, 52, etc. dar cu aceleași culori, galben-albastru, același însemne, etc”. La care, complet iritați, suporterii prezenți au cerut ca o astfel de variantă să fie complet eliminată și, dacă va fi nevoie, fotbalul să ia o pauză de un an, la Ploiești, până când se vor rezolva toate problemele legate de faliment și preluare mărcilor de către municipalitate!
Părând în coadă de pește la un moment dat, întâlnirea a avut un final rapid, chiar intempestiv (poate că și meciurile de la Euro au avut rolul lor!), primarul anunțând o nouă întrevedere săptămâna viitoare, data și ora urmând a fi comunicate pe parcurs!
Un suporter al echipei Rapid a ajuns la spital, iar alte 15 persoane au afirmat că au fost bătute după o altercaţie care a izbucnit în faţa bazei sportive Pro Rapid, între două facţiuni rivale ale formaţiei giuleştene, potrivit unor surse din Poliţie.
Susele citate au precizat, pentru Mediafax, că mai multe echipaje ale Secţiei 5 au ajuns, aseară, la baza sportivă Pro Rapid, după ce în jurul orei 20:00 ar fi avut loc un incident violent între mai muţi suporteri ai echipei de fotbal Rapid Bucureşti.
Poliţiştii au găsit la faţa locului un grup de reprezentanţi ai facţiunilor de la Tribuna a II-a, care s-au plâns că au fost victimele unei agresiuni. Aceştia au povestit că, în urmă cu aproximativ 20 de minute, mai multe persoane conduse de Liviu Ungureanu, zis Bocciu, fost şef al galeriei de la Peluza II-a, i-ar fi atacat cu pietre şi bâte.
În urma conflictului, un bărbat care avea nasul spart a fost transportat, cu o maşină a Jandarmeriei, la Spitalul Universitar, însă nu a rămas internat.
Conform poliţiştilor, 16 persoane au anunţat că, în următoarele zile, intenţionează să de prezinte la Secţie 5 şi să depună plângere.
Aseară, la baza Pro Rapid, a avut loc reunirea lotului echipei Rapid, format din aproximativ 30 de jucători, în absenţa unui antrenor principal, şedinţa de pregătire fiind condusă de fostul secund al italianului Cristiano Bergodi, Mihai Ianovschi. Conform unor surse din rândul suporterilor, conflictul a apărut ca urmare a faptului că fanii de la Peluza a II-a susţineau instalarea lui Daniel Pancu şi Adrian Iencsi în funcţiile de preşedinte, respectiv antrenor principal, în timp ce rivalii de la Tribuna a II-a erau împotrivă.
Disensiunile dintre suporterii de la Peluza a II-a şi cei de la Tribuna a II-a au apărut în vara anului trecut. La 25 iunie 2014, FC Rapid a sărbătorit 91 de ani de la înfiinţarea clubului printr-un meci demonstrativ de old-boys cu echipa din 1995 a formaţiei Petrolul Ploieşti. La acel eveniment au avut loc incidente violente între fanii rapidişti, jandarmii fiind nevoiţi să intervină cu gaze lacrimogene.
În urma acelor altercaţii, Jandarmeria Capitalei a acordat amenzi în valoare totală de 18.000 de lei şi interdicţii pe stadioane timp de un an unui număr de 19 suporteri rapidişti pentru provocarea şi participarea la violenţele care au avut loc la meciul demonstrativ. De asemenea, Jandarmeria a sesizat organele de urmărire penală în cazul unui suporter prezent la meci pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurii de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive.
Relaţiile dintre cele două facţiuni s-au deteriorat şi mai mult după ce fostul acţionar majoritar Adrian Zamfir a transferat gratuit 80 la sută din acţiuni către patru suporteri de la Tribuna a II-a, aceştia cedându-le ulterior actualului patron, Valerii Moraru. Fanii de la Peluza a II-a susţin că în urma acestei tranzacţii, cei de la Tribuna a II-a influenţează deciziile lui Valerii Moraru.
sursa: mediafax
O sută cinci suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene au în prezent accesul interzis pe arenele sportive din România, în urma contravenţiilor săvârşite pe stadioane, în sezonul competiţional 2014-2015, a anunţat Jandarmera Capitalei.
"În sezonul competiţional 2014-2015 au fost aplicate 304 sancţiuni contravenţionale, pentru provocarea de scandal, nerespectarea măsurilor de ordine impuse de organizator, încercarea de pătrundere în incinta arenei sportive fără documente de acces sau cu documente aparţinând altor persoane, consumul de băuturi alcoolice în incinta sau în zona apropiată stadionului. În urma constatării faptelor de natură contravenţională, au fost aplicate suporterilor 133 de măsuri complementare de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an. În prezent, la momentul redactării acestei analize, 105 suporteri ai echipelor de fotbal bucureştene au activă măsura de interzicere a accesului la competiţii şi jocuri sportive pentru o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an", se menţionează în comunicatul citat.
În sezonul trecut, Jandarmeria Capitalei a asigurat măsurile de ordine publică la 87 meciuri de fotbal, dintre care 77 de partide în competiţii interne (Liga I, Cupa României şi Cupa Ligii ) şi 10 în cadrul competiţiilor internaţionale (Liga Europa, Liga Campionilor şi meciuri oficiale şi amicale ale echipei naţionale).
La aceste partide au asistat în total peste 750.000 de spectatori, Jandarmeria constatând 189 infracţiuni săvârşite atât de suporteri ai echipelor bucureştene, cât şi de cei ai formaţiilor oaspete. În majoritatea cazurilor, infracţiunile au fost deţinerea sau folosirea obiectelor pe bază de amestecuri pirotehnice, port ilegal de arme albe, încălcarea măsurii de interzicere a accesului la jocurile sportive, loviri, alte violenţe sau distrugere.
De asemenea, în sezonul 2014-2015 Jandarmeria Capitalei a aplicat organizatorilor de competiţii şi firmelor de securitate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, pentru abateri de la respectarea obligaţiilor ce le revin conform legii.
sursa: mediafax
Destul de puțină lume a ajuns, în această după-amiază, pe platoul de la Palatul Culturii la mitingul organizat de suporterii Petrolului. Mai puțin de 1000 de pesoane s-au strâns în perimetrul aprobat iar după câteva momente de derută, în jurul orei 17:15, acestea au desfășurat steaguri și pancarde, strigându-și nemulțumirea față de rateurile conducerii din ultima perioadă.
De apreciat ordinea în care s-a desfășurat manifestația și spiritul civic al ultrașilor conduși la această acțiune de Octav Preda.
Mircea Rednic a revenit pe banca Petrolului, după experienţa din 2012, şi a fost prezentat oficial la sala de conferințe a arenei “Ilie Oană”. Alături de acesta a stat directorul executiv, Andi Crângu. Iată principalele fraze rostite de către tehnicianul de 52 de ani:
"Petrolul este o echipă care nu se refuză! Și asta datorită datorită suporterilor, datorită tuturor condiţiilor pe care le are, datorită ambiţiilor. Petrolul şi-a propus performanţă şi a realizat performanţă. Cei de la Petrolul s-au purtat foarte corect cu mine, când le-am cerut să îmi dea posibilitatea să antrenez la Standard. Era visul meu şi ei au acceptat! Obiectivele rămân neschimbate, unul dintre locurile 1-3 şi câştigarea Cupei României.
Mă întrebați de lotul pe care-l voi avea la dispoziție. Ei bine, în afară de Albin, care 100% nu mai vine, restul fotbaliștilor îi am aici. Gerson mai are o ofertă şi vrea să plece, în rest, toţi jucătorii vor merge în cantonamentul din Antalya. Nu cred că vor mai pleca jucători de la echipă! Și când spun asta mă refer la Alcenat sau Tamuz, ambii cred că nici nu vor pleca de la Petrolul pentru că sunt în discuții și chiar relații cu impresarii lor și mi-ar fi spus dacă erau oferte concrete pentru ei”, a afirmat Mircea Rednic.
Tehnicianul Petrolului a parafat un contract până în vară, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon, şi spune că este încrezător în rezultatele prin care conducerea să-i propună reînnoirea angajamentului la finalul acestui sezon.
"La noi contractele nu prea se respectă, deşi ai rezultate! Că semnam pentru 6 luni sau pentru un an sau doi, cam tot aia era! Personal, sunt convins că dacă lucrurile vor merge bine, nu vor exista probleme şi că vom continua şi din vară", a mai spus Rednic.
Acesta a antrenat-o ultima oară pe KAA Gent, între octombrie 2013 și aprilie 2014, a fost curtat în ultimele luni și de Rapid și Dinamo și CSU Craiova, primele două fiind trupe cu care acesta a câștigat campionatul în Liga 1.
"Am mai fost în discuţii cu 3 echipe: Dinamo, Rapid şi Craiova, dar nu am ajuns la o înţelegere. Sunt fericit că am revenit la Petrolul. Repet, și-mi face plăcere să spun asta, Petrolul nu se refuză. Știu că am fost așteptat cu drag aici, de conducători, de oamenii din tribune, chiar și de animalele din curte! Mi-a fost dou de toți!", a încheiat Rednic.
Cum se știe, Rednic a antrenat 12 echipe în carieră: Rapid București, FCM Bacău, Al Nasr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo București, Alanyia Vladikavkaz, Astra Giurgiu, Standard Liege, CFR Cluj, Gent și Petrolul Ploiești.
Tribuna I a fost aproape plină!
Circa 3000 de suporteri au venit la întâlnirea cu echipa lor dragă. De la ora 15:00, pâlcuri de oameni s-au poziționat în tribuna principală a stadionului iar până la 16:00 s-au încălzit cântând șlagărele favorite, în prim-plan rămânând imnul.
La intrarea în teren a fotbaliștilor, zeci de petarde și fumigene au explodat, tribuna acompaniind tururile de încălzire. Sub comanda noului tehnician s-au prezentat toţi jucătorii, cu şase excepţii: Pecanha, Alcenat, Mustivar şi Fanchone au fost învoiţi (cu toții urmând a ajunge direct în Turcia), Albin a fost transferat în Mexic, iar Gerson își dorește să joace în Polonia, mai precis la Lechia Gdansk, locul 13 din prima ligă poloneză!
Mâine va avea loc vizita medicală, la INMS București, iar joi de dimineață se va pleca în primul cantonament extern al iernii, stabilimentul de cinci stele “Titanic Beach” din Lara (Antalya) așteptându-și oaspeții.
foto: razvan pasarica