La romani, solstițiul de vară este apropiat si legat de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe data de 24 iunie. Sanzienele sunt fapturi magice, aeriene si silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum si insusiri de leac florilor, belsug in campii si fertilitate animalelor. Coronitele de Sanziene lasate noaptea afara puteau asigura fetele ca vor face nunta in vara, daca erau gasite dimineata acoperite de roua.
Denumirea de solstițiu ("Soarele stă") este dată de faptul că la data respectivă are loc schimbarea gradientului mișcarii Soarelui în raport cu declinațiile acestuia. Soarele aflându-se la culminație (pentru latitudinea medie a țării noastre) la 67° 52' deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an, respectiv 15h 32m, durata nopții fiind de numai 8h 28m. Din acelasi motiv și crepusculul are durata maximă din an, iar la latitudinile ridicate, crepusculul se prelungește toată noaptea, locuitorii regiunilor respective fiind martorii frumoaselor "nopți albe".
Este favorabil unor magii puternice, care isi pot pune amprenta pozitiva asupra unor schimbari in dragoste, prosperitate sau sanatate. Energia solstitiului de vara este considerata a fi o energie a pasiunii, vitalitatii, creativitatii si belsugului.
Era si un prilej de gasire si folosire a apei magice. Imbaierea in lacuri sau rauri avea un efect curativ, dar constituia si un ritual de renastere. In unele regiuni, spalatul cu roua adunata in ajunul solstitiului reprezenta o practica magica de frumusete, iar in altele, imbaierea in apa cu ierburi din noaptea solstitiului reprezenta o cura de refacere a sanatatii si vigorii.
Pentru celti, anul nou incepea atunci cand vechiul dragon era ucis si aparea un alt dragon. Druizii, preotii din regiunile celtice, sarbatoreau Alban Heruin, solstitiul de vara, situat la jumatatea intervalului de timp dintre echinoxul de primavara (Albam Eiler) si echinoxul de toamna (Alban Elfed). Acest festival al miezului de vara celebra apogeul Luminii, simbolizat uneori prin incoronarea "Regelui Stejar", zeul cresterii anului. Solstitiul de vara era celebrat in mod traditional prin ospete in paduri, jocuri si mari focuri de tabara.
In China antica, ceremonialul SOLSTIŢIULUI DE VARĂconsta intr-o sarbatoare dedicata pamantului, fortei feminine si pricipiului Yin. In vechea Galie, celebrarea solstitiului de vara era denumita "Sarbatoarea lui Epona", dupa numele unei zeite a cailor, personificand fertilitatea, independenta si agricultura.
Triburile celtice, slave sau germanice sarbatoreau SOLSTIŢIUL DE VARĂ cu focuri de tabara. Noaptea SOLSTIŢIULUI DE VARĂ era specifica festivalurilor focului si magiei de dragoste, oracolelor iubirii si divinatiei. Se credea ca lanurile de cereale se vor inalta la fel de mult ca si inaltimea la care sareau peste foc cuplurile de indragostiti. Puterilor magice ale focului permiteau fetelor sa isi ghiceasca viitori soti.
În Suedia, un arbore al miezului de vara era inaltat si decorat in fiecare asezare. Satenii dansau in jurul lui, iar femeile se imbaiau intr-un rau. Ritualul avea menirea de a aduce ploaia peste campuri.
Anumite ritualurile legate de miezul verii par sa se regaseasca in majoritatea culturilor. Solstitiul de vara era o vreme a purificarii prin apa si foc, un timp cand spiritele pamantului si cerului paseau printre oameni. Puteau fi gasite comori imbelsugate in aur, iar zanele si vrajitoarele erau mai prezente decat in orice alta perioada a anului. Peste campuri erau purtate torte in scopul indepartarii bolilor din grane, iar vitele erau trecute prin foc pentru a se izgoni fapturi asemanatoare vampirilor.
La romani, SOLSTIŢIUL DE VARĂ este apropiat si legat de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe data de 24 iunie. Sanzienele sunt fapturi magice, aeriene si silvice, care au darul de a aduce vindecare oamenilor, parfum si insusiri de leac florilor, belsug in campii si fertilitate animalelor. Coronitele de Sanziene lasate noaptea afara puteau asigura fetele ca vor face nunta in vara, daca erau gasite dimineata acoperite de roua.
În această zi specială au loc o sumedenie de tradiţii şi obiceiuri, păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Totodată, solstiţiul de vară este prilejul unor magii puternice, axate în special pe dragoste ori sănătate.
Astfel, ziua în care ne bucurăm cel mai mult de lumina solară a reprezentat dintotdeauna o perioadă de purificare, prin apă şi foc, în timp ce pe pământ sufletele celor trecuţi în nefiinţă merg la pas cu oamenii.
Tot în această zi se spune că erau descoperite cele mai multe comori ascunse, iar vrăjitoarele erau mai prezente ca niciodată. Se făceau diferite focuri în jurul apelor, în care se aruncau oase sau gunoaie, pentru a alunga spiritele rele venite să contamineze izvoarele sau fântânile.
Pe câmpuri, oamenii mergeau cu torţe aprinse pentru a îndepărta bolile recoltelor, iar animalele erau trecute prin foc pentru a le scăpa de spiritele rele venite să sălăşluiască în ele.
În ţara noastră, solstiţiul de vară este în strânsă legătură cu Sânzienele, sărbătoare marcată pe 24 iunie. Tradiţia spune că Sânzienele sunt fiinţe magice, ce vin pe pământ în noaptea dintre 23 şi 24 iunie şi duc oamenilor vindecare de boli, belşug pe câmpuri şi fertilitate animalelor din gospodărie. Totodată, ele au menirea de a-i pedepsi pe cei păcătoşi, motiv pentru care mulţi se tem de puterea lor.
În noaptea de Sânziene, fetele de măritat lăsau noaptea afară o coroniţă din flori, iar dacă a doua zi aceasta era acoperită cu rouă, atunci acestea făceau nunta în vara respectivă. Mai mult, florile puse sub pernă în acea noapte le aducea tinerelor în vis bărbatul sortit.
O altă tradiţie legată de solstiţiul de vară presupunea transformarea unei bijuterii din aur într-un talisman. Astfel, cu o zi înainte, bijuteria respectivă era pusă alături de diferite ierburi miraculoase (cimbru, salvie, rozmarin, lavandă) într-un vas rezistent la foc, după care, în dimineaţa solstiţiului se scotea obiectul din vas, era cufundat într-un vas cu apă curată, apoi trecut prin focul unei lumânări.
Tot cu flacăra respectivă erau arse ierburile din vas, petru a-şi împrăştia aroma. Bijuteria era apoi lăsată toată ziua la soare, după care era ţinută în mână de către cel care urma să o poarte, în timp ce vrăjitorul spunea de trei ori: „Fii vrăjit şi legat, cu noroc, dragoste şi lumina; belşugul să se reverse şi energiile să străluce. Aşa să fie!”.