Blocajul financiar instaurat la CSM Ploieşti, ce a dus la neplata salariilor către sportivi şi antrenori în ultimele două luni, a determinat conducerea clubului să întocmească o informare pe care le-a adresat-o Primarului Ploieştiului, Adrian Dobre, viceprimarilor Cristian Ganea şi George Pană, precum şi Direcţiei economice din cadrul Primăriei Ploieşti, în care este expusă situaţia existentă în acest moment la club, precum şi pericolele existente în cazul în care lucrurile nu se schimbă în cel mai scurt timp.

În documentul trimis de CSM, se regăsesc, pe lângă informarea propriu-zisă, răspunsul primit din partea ANAF la solicitarea de lămuriri trimisă de club, un model de contract cu sportivii, pentru a se vedea că sunt îndeplinite 5 (ar fi trebuit minim 4!) dintre criteriile impuse de activitatea independentă specifică PFA, precum şi o decizie a Curţii de Apel Ploieşti, într-o speţă similară, care a vizat Clubul Sportiv Municipal Râmnicu Sărat, ce a fost favorabilă clubului.

Conducerea CSM Ploieşti solicită ca, în interval de 48 de ore, să se ia măsurile ce se impun pentru deblocarea situaţiei financiare, în caz contrar intenţionând să recurgă la toate instrumentele legale necesare soluţionării problemei, inclusiv plângerea penală împotriva celor vinovaţi.

sursa: csmploiesti

Condamnat la 3 ani o lună și 20 de zile de închisoare, în ”Dosarul Transferurilor”, Gică Popescu a primit în sfârșit o veste bună. Comisia Juridică a penitenciarului Jilava i-a aprobat solicitarea de eliberare condiționată, cazul "Baciului" urmând a merge în instanță.

Rămâne de văzut dacă fostul căpitan al naționalei va primi un răspuns favorabil în instanță. Dacă acest lucru se va întâmpla, Popescu ar putea fi eliberat până la finalul anului.

Dintre cele 8 persoane condamnate la închisoare în "Dosarul Transferurilor", Popescu ar fi al treilea care ar putea fi eliberat, după Jean Pădureanu și George Copos. Fostul conducător al Gloriei a fost eliberat din cauza problemelor mari de sănătate, iar Copos a părăsit închisoarea după ce a executat o treime din pedeapsă.

În ianuarie 2015, Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat eliberarea condiţionată a lui George Copos, dar Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea omului de afaceri. Copos a depus contestație, dorind să arate că s-a reeducat în perioada în care a fost închis și a avut câștig de cauză, fiind eliberat în cele din urmă.

George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu sunt cei 8 condamnați în "Dosarul Transferurilor".

sursa: mediafax

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.