Simona Halep va ocupa locul unu in lume pana la finalul acestui an. Acesta este pronosticul jurnalistilor italieni, care explica de ce considera ca romanca va deveni cea mai buna jucatoare a lumii.


Daca in anii precedenti tenisul feminin isi pierduse din interes pe fondul dominatiei autoritare a Serenei Williams, lucrurile s-au schimbat in 2014, remarca jurnalistii italieni de la Ok Tennis.

Serena Williams a pierdut multe puncte in acest an, astfel ca italienii sunt de parere ca Simona Halep va ajunge numarul unu in lume in urmatoarele luni.

In prima faza, italienii au explicat de ce Na Li, Petra Kvitova si Maria Sharapova, jucatoare care au castigat turnee de Grand Slam in acest an, nu pot aspira la primul loc.

 

"Na Li a castigat Australian Open, dar apoi a fost eliminata rapid la Roland Garros si Wimbledon. Sharapova si-a revenit si a castigat la Madrid si Roland Garros, insa jocul ei nu a convins niciodata. Kvitova are un talent imens, dar este inconstanta si e, practic, imposibil, sa ajunga pe primul loc", scrie sursa citata.
In schimb, cand a venit vorba despre situatia Simonei Halep, italienii au notat ca romanca este marea favorita.

"Cea mai serioasa candidata la primul loc este Simona Halep. Romanca a ajuns pe locul 3, a jucat in prima finala de Grand Slam si, spre deosebire de Eugenie Bouchard, a facut putini pasi gresiti in turneele mai mici. Intotdeauna a dat totul, ajungand cat de departe a putut la fiecare turneu. Daca va continua asa si pe ciment va ajunge serios si meritat la tinta, iar WTA isi va gasi noua regina", a conchis sursa citata.

Momentan, Simona Halep se afla intr-o vacanta in Turcia. Revenirea ei este estimata pentru mijlocul lunii august.

 

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.