Sfântul Proroc Daniel a fost dus rob în Babilon împreună cu alţi tineri, din porunca lui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.). Cu toate că a deprins limba, scrierea şi toată ştiinţa vremii, nu şi-a uitat credinţa strămoşilor. Daniel şi tinerii Anania, Azaria şi Misail au fost puşi în dregătorii înalte la curtea împăratului.

 

Ca dregător, Daniel şi-a dovedit înţelepciunea: a salvat de la moarte pe nevinovata Susana şi a tălmăcit visul împăratului legat de o statuie care prorocea despre Mesia. În cartea scrisă de el, Daniel a istorisit şi despre cei trei tineri aruncaţi în cuptorul cu foc. Lui Belşaţar, ultimul împărat din neamul caldeilor, i-a tălmăcit arătarea de la Dumnezeu a celor trei cuvinte: „Mene, techel ufarsin".

A rămas în mare cinste şi sub împăraţii persani Cirus al II-lea cel Mare şi Darius I, nu s-a întors în ţară cu fraţii săi iudei eliberaţi la porunca lui Cirus pentru că n-a vrut să-i lase singuri pe cei care nu puteau pleca. Atunci a avut şi visul celor şapte săptămâni de ani (500 de ani) până la venirea lui Mesia şi, tot atunci, prorocul a fost aruncat în groapa cu lei, de unde a ieşit nevătămat. S-a mutat cu pace la Domnul, la adânci bătrâneţi.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.