SĂPTĂMÂNA PATIMILOR Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

 

SĂPTĂMÂNA PATIMILOR. În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Două dintre aceste au o semnificaţie aparte şi o structură specială. Astfel, Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt.

Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.

Prin Denie se înţelege slujba Utreniei făcută seara aşa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineaţă, se mută la vremea serii, după ce se sfârşeşte rânduiala Vecerniei.

Deniile se fac în timpul Postului Paştilor, miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, în săptămâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.

Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara. 

Traditii in Saptamana Mare

Aceasta se mai numeste si Saptamana Patimilor, deoarece tine din momentul intrarii lui Iisus in Ierusalim (in Duminica Floriilor) si pana la rastignirea acestuia in Vinerea Mare. Este o saptamana sfanta, binecuvantata, in care postul trebuie tinut strict si pregatirile de Paste facute ca la carte. 

Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”


In Martea Mare se aspira, se da cu matura, se spala geamuri si se fac treburile grele pe langa casa. 

Miercurea Mare este ultima zi in care se mai pot face treburi pe camp sau se mai spala si calca. Din aceasta zi, se spune ca barbatii trebuie sa stea pe langa casa si sa isi ajute nevestele.

Joia Mare este ultima zi in care se pomenesc mortii, iar femeile merg la biserica si impart colaci de post, vin, miere si fructe. Barbatii aprind focuri rituale in curti, pentru sufletele mortilor care se reintorc acasa. In dupa-amiaza acestei zile se fac copturile: painea, pasca si cozonacul.

In Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se tine post negru, nu se face treaba sau mancare, unii se scalda in rauri pentru a fi sanatosi tot timpul anului si seara se merge la biserica pentru Prohod si trecerea pe sub Sfantul Aer. 

In Sambata Mare, femeile pregatesc mielul sacrificat in aceasta zi, fac ultimele pregatiri pentru masa si scot hainele noi pentru Inviere. Seara se vopsesc ouale, daca nu s-au pregatit din Joia Mare, si se face un cos pentru biserica ce contine: oua rosii, pasca, cozonac, sare, ustoroi, friptura de miel etc. 

Săptămâna Mare este săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Este numită şi Săptămâna Pătimirilor de către unii preoţi, în care creştinul „mimează”, după canoanele bisericeşti, suferinţele îndurate de Hristos. Acestea constau în îngrădiri, cum este postul Paştelui, cel mai sever din an, ce presupune abţinerea de la hrana de origine animală, dar şi de la fapte, gânduri şi vorbe rele. Creştinul se spovedeşte, se căieşte, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână mistică, de introspecţie, de pregătire duhovnicească deosebită a creştinilor pentru Înviere.

Slujbele specifice Săptămânii Mari sunt Deniile, adevărate roade de pocăinţă pentru creştini. Aceste rânduieli bisericeşti sunt însă şi prilej de manifestare, în paralel, a unor obiceiuri locale mai mult sau mai puţin legate de credinţa adevărată. Nu sunt sacrilegii, dar se îndepărtează de duhul ortodoxiei, neavând valoare religioasă, după cum spun preoţii. Sunt simple obiceiuri perpetuate ca tradiţii locale. Iată câteva dintre cele mai răspândite şi acceptate de Biserica Ortodoxă.

Înnodarea şnurului la Denia celor 12 Evanghelii

În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele locuri, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în  altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea problemei respective. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări aprinse în timpul slujbei, una pentru fiecare Evanghelie. Şi acest obicei este tolerat de Biserică.

De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.

Pomana dată peste mormânt şi focul prin care trec spiritele

Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” - colaci şi apă.  Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.

Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.

Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare

Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul.  Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.

Este bine ca ouăle să fie vopsite numai în roşu, deoarece această culoare simbolizează sângele Mântuitorului.  Tradiţia spune că acest lucru vine de la faptul că peste ouăle aduse de Mironosiţe au căzut picături din sângele lui Hristos răstignit pe Cruce. Se mai povesteşte că Maria Magdalena, care ducea un coş cu ouă, le-a spus unor necredincioşi cu care se întâlnise pe drum că Hristos a înviat. Ei au râs de ea, spunându-i că vor crede că aşa este dacă ouăle din coşul ei se vor înroşi ... iar acestea s-au înroşit pe loc.

Vinerea Mare mai este numită şi Vinerea Seacă, pentru că se ţine post negru toată ziua, pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul.

Dansul ritual de bucurie şi înconjurarea Bisericii în genunchi

În Vinerea Mare, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la amiază, iar înaintea ei se aşează pe masă Sfântul Epitaf. Este ziua în care se tămăduieşte sufletul de păcat şi se spune că până şi cei blestemaţi se pot vindeca. Sfântul Epitaf aşezat în faţa Crucii cu Mântuitorul răstignit este loc de pelerinaj al credincioşilor. Este aşa-numita „trecere pe sub Masă” – un dans ritual de bucurie, după cum explică preoţii. Creştinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăinţă, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăinţă, ci „se îndreaptă”, se luminează după această trecere, se purifică. O altă interpretare a trecerii pe sub Masă este coborârea în Mormântul lui Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor neamului creştin, iar ridicarea în faţa Crucii este triumful asupra suferinţei şi spălarea păcatelor.

Se poate trece pe sub Masă o dată sau de trei ori, cu o lumânare aprinsă, ritualul fiind diferit în funcţie de obiceiul locului. Pe Masă se pun flori. Se spune că nu este bine să treci după un bătrân bolnav, că s-ar putea să ajungi ca el sau să-i iei păcatele, şi nici după o femeie. După Prohod, se înconjoară Biserica împreună cu preoţii care au ţinut slujba. Unele persoane fac înconjurul sfântului lăcaş mergând în genunchi.

Scăldatul ritual

Este un alt simbol al purificării, al curăţirii trupeşti şi sufleteşti care se face în Vinerea Mare. Obiceiul spune că se face într-o apă curgătoare, ca să se ducă tot ce e rău. Creştinii care nu au la îndemână o astfel de sursă se mulţumesc cu apa de la duş, pentru că şi aceasta este „curgătoare”. Este bine să se facă acest ritual chiar înaintea Răsăritului sau cât mai devreme dimineaţa.

În Duminica Paştelui, creştinii se spală cu apă în care s-a pus un ou de Paşti şi un ban de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic.

Lumina Învierii

În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”.  Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulîi dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina.

De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea pănă acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim.

Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.

Rugăciuni folositoare

Preoţii le recomandă creştinilor să citească Evangheliile în toată această perioadă. Astfel, înaintea Paştelui sunt recomandate Evagheliile după Matei, Marcu şi Luca, iar după Înviere, cea a lui Ioan Evanghelistul.

Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă. De asemenea, este de rău augur să te tunzi în Vinerea Mare. Se spune că „tragi a rău” şi că îţi va muri cineva apropiat din familie.

Nu în ultimul rând, creştinul trebuie să poarte haine curate, primenite, iar de Paşti, haine noi.

De asemenea, rugăciunile care se fac după Înviere, începând din Săptămâna Luminată şi până la Înălţare se fac stând în picioare, nu în genunchi.

Începând cu ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

 

În această săptămână, de duminică şi până vineri, se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos. Două dintre aceste au o semnificaţie aparte şi o structură specială. Astfel, Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea şi moartea, încheind cu punerea în mormânt.

Denia de vineri seara cuprinde rânduiala Prohodului Domnului, cântări de o frumuseţe şi profunzime deosebite, care evocă deopotrivă durerea nespusă la vederea Fiului lui Dumnezeu pe cruce, cât şi nădejdea în biruinţa Învierii ce se întrezăreşte. Slujba se încheie cu procesiunea de înconjurare a bisericii, care simbolizează înmormântarea Domnului.

Prin Denie se înţelege slujba Utreniei făcută seara aşa cum se face în cadrul privegherilor, adică slujba Utreniei, slujba de dimineaţă, se mută la vremea serii, după ce se sfârşeşte rânduiala Vecerniei.

Deniile se fac în timpul Postului Paştilor, miercuri şi vineri în săptămâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adică o slujbă de dimineaţă, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. La fel vineri seara, în săptămâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri al Maicii Domnului, încadrat în slujba de dimineaţă, în slujba Utreniei, care se face seara.

Tot Denii se numesc şi slujbele din ultima săptămână din Post, Săptămâna Mare. Slujbele care încep în seara din Duminica Floriilor şi continuă în serile de luni, marţi, miercuri, joi şi vineri din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt Utrenii, adică slujbe de dimineaţa, făcute seara. 

Traditii in Saptamana Mare

Aceasta se mai numeste si Saptamana Patimilor, deoarece tine din momentul intrarii lui Iisus in Ierusalim (in Duminica Floriilor) si pana la rastignirea acestuia in Vinerea Mare. Este o saptamana sfanta, binecuvantata, in care postul trebuie tinut strict si pregatirile de Paste facute ca la carte. 

Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim.

Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. Se scoate totul afară, se aerisește casa ca să iasă toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul. “Să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa!”


In Martea Mare se aspira, se da cu matura, se spala geamuri si se fac treburile grele pe langa casa. 

Miercurea Mare este ultima zi in care se mai pot face treburi pe camp sau se mai spala si calca. Din aceasta zi, se spune ca barbatii trebuie sa stea pe langa casa si sa isi ajute nevestele.

Joia Mare este ultima zi in care se pomenesc mortii, iar femeile merg la biserica si impart colaci de post, vin, miere si fructe. Barbatii aprind focuri rituale in curti, pentru sufletele mortilor care se reintorc acasa. In dupa-amiaza acestei zile se fac copturile: painea, pasca si cozonacul.

In Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor se tine post negru, nu se face treaba sau mancare, unii se scalda in rauri pentru a fi sanatosi tot timpul anului si seara se merge la biserica pentru Prohod si trecerea pe sub Sfantul Aer. 

In Sambata Mare, femeile pregatesc mielul sacrificat in aceasta zi, fac ultimele pregatiri pentru masa si scot hainele noi pentru Inviere. Seara se vopsesc ouale, daca nu s-au pregatit din Joia Mare, si se face un cos pentru biserica ce contine: oua rosii, pasca, cozonac, sare, ustoroi, friptura de miel etc. 

Săptămâna Mare este săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos. Este numită şi Săptămâna Pătimirilor de către unii preoţi, în care creştinul „mimează”, după canoanele bisericeşti, suferinţele îndurate de Hristos. Acestea constau în îngrădiri, cum este postul Paştelui, cel mai sever din an, ce presupune abţinerea de la hrana de origine animală, dar şi de la fapte, gânduri şi vorbe rele. Creştinul se spovedeşte, se căieşte, purificându-se pentru a întâmpina Învierea Domnului şi a primi Sfânta Împărtăşanie. Este o săptămână mistică, de introspecţie, de pregătire duhovnicească deosebită a creştinilor pentru Înviere.

Slujbele specifice Săptămânii Mari sunt Deniile, adevărate roade de pocăinţă pentru creştini. Aceste rânduieli bisericeşti sunt însă şi prilej de manifestare, în paralel, a unor obiceiuri locale mai mult sau mai puţin legate de credinţa adevărată. Nu sunt sacrilegii, dar se îndepărtează de duhul ortodoxiei, neavând valoare religioasă, după cum spun preoţii. Sunt simple obiceiuri perpetuate ca tradiţii locale. Iată câteva dintre cele mai răspândite şi acceptate de Biserica Ortodoxă.

Înnodarea şnurului la Denia celor 12 Evanghelii

În Joia Mare se săvârşeşte Denia celor 12 Evanghelii. În timpul acestei slujbe, unele femei fac 12 noduri pe sfoară sau aţă, unul după fiecare Evanghelie, punându-şi dorinţe. În unele locuri, nodul respectiv se desface după ce dorinţa a fost îndeplinită, iar în  altele, se desface la vreme de încercare, rostindu-se o rugăciune pentru rezolvarea problemei respective. Fetele nemăritate mai obişnuiesc să îşi pună şnurul înnodat sub pernă ca să-şi viseze ursitul.

La Denia celor 12 Evanghelii se obişnuieşte, în unele locuri, să se pună la „Vii”, legate între ele, cele 12 lumânări aprinse în timpul slujbei, una pentru fiecare Evanghelie. Şi acest obicei este tolerat de Biserică.

De asemenea, se duc la biserică vase noi, pâine lumânări şi vin şi sunt lăsate acolo până la Paşti.

Pomana dată peste mormânt şi focul prin care trec spiritele

Joia Mare este şi o zi specială pentru pomenirea celor adormiţi. Este ultima zi de pomenire a morţilor din Postul Mare. Este foarte important să se împartă căni – tradiţia vorbeşte despre „Cănile din Joia Mare” - colaci şi apă.  Se spune că este bine să se dea toate acestea peste mormânt celui care le primeşte. Se mai obişnuieşte să se aprindă focuri pe morminte sau în curtea casei, pentru că se crede că în această zi morţii se întorc acasă şi vin la foc să se încălzească. De asemenea, focul aprins are rol purificator, spunându-se că el alege spiritele bune care vor păzi casa, de cele rele, pe care le alungă.

Se spune că slujitorii lui Caiafa au aprins, în joia când Iuda l-a vândut pe Hristos, un foc în curtea arhierească, pentru că le era frig. O altă interpretare a focului din Joia Mare este aceea potrivit căreia Sfântul Petru ar fi fost oprit de un asemenea foc atunci când s-a lepădat de Hristos.

Ouăle nu se vopsesc în Vinerea Mare

Se spune că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică tot anul.  Gospodinele care nu au înroşit ouă în Joia Mare trebuie să facă acest ritual sâmbătă, înaintea Paştelui şi în niciun caz în Vinerea Mare. În această zi se spune că nu se face nimic pentru spor, deoarece nu rodeşte, pentru că Hristos a murit. Or, oul este un simbol al rodirii perpetue şi al formei rotunde aproape perfecte.

Este bine ca ouăle să fie vopsite numai în roşu, deoarece această culoare simbolizează sângele Mântuitorului.  Tradiţia spune că acest lucru vine de la faptul că peste ouăle aduse de Mironosiţe au căzut picături din sângele lui Hristos răstignit pe Cruce. Se mai povesteşte că Maria Magdalena, care ducea un coş cu ouă, le-a spus unor necredincioşi cu care se întâlnise pe drum că Hristos a înviat. Ei au râs de ea, spunându-i că vor crede că aşa este dacă ouăle din coşul ei se vor înroşi ... iar acestea s-au înroşit pe loc.

Vinerea Mare mai este numită şi Vinerea Seacă, pentru că se ţine post negru toată ziua, pentru iertarea păcatelor şi pentru a avea spor şi sănătate tot anul.

Dansul ritual de bucurie şi înconjurarea Bisericii în genunchi

În Vinerea Mare, se scoate Sfânta Cruce în mijlocul Bisericii, la amiază, iar înaintea ei se aşează pe masă Sfântul Epitaf. Este ziua în care se tămăduieşte sufletul de păcat şi se spune că până şi cei blestemaţi se pot vindeca. Sfântul Epitaf aşezat în faţa Crucii cu Mântuitorul răstignit este loc de pelerinaj al credincioşilor. Este aşa-numita „trecere pe sub Masă” – un dans ritual de bucurie, după cum explică preoţii. Creştinii trec în genunchi pe sub Masă, acesta însemnând gestul suprem de pocăinţă, iar după ce ies, se ridică în picioare, gestul simbolizând faptul că respectivul nu rămâne doar la pocăinţă, ci „se îndreaptă”, se luminează după această trecere, se purifică. O altă interpretare a trecerii pe sub Masă este coborârea în Mormântul lui Hristos care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor neamului creştin, iar ridicarea în faţa Crucii este triumful asupra suferinţei şi spălarea păcatelor.

Se poate trece pe sub Masă o dată sau de trei ori, cu o lumânare aprinsă, ritualul fiind diferit în funcţie de obiceiul locului. Pe Masă se pun flori. Se spune că nu este bine să treci după un bătrân bolnav, că s-ar putea să ajungi ca el sau să-i iei păcatele, şi nici după o femeie. După Prohod, se înconjoară Biserica împreună cu preoţii care au ţinut slujba. Unele persoane fac înconjurul sfântului lăcaş mergând în genunchi.

Scăldatul ritual

Este un alt simbol al purificării, al curăţirii trupeşti şi sufleteşti care se face în Vinerea Mare. Obiceiul spune că se face într-o apă curgătoare, ca să se ducă tot ce e rău. Creştinii care nu au la îndemână o astfel de sursă se mulţumesc cu apa de la duş, pentru că şi aceasta este „curgătoare”. Este bine să se facă acest ritual chiar înaintea Răsăritului sau cât mai devreme dimineaţa.

În Duminica Paştelui, creştinii se spală cu apă în care s-a pus un ou de Paşti şi un ban de argint, pentru a fi sănătoşi tot anul şi a nu duce lipsă de nimic.

Lumina Învierii

În noaptea de sâmbătă spre dumincă este Învierea. La miezul nopţii, creştinii cântă împreună cu preoţii „Hristos a Înviat!”.  Slujba de Înviere se încheie dimineaţa, dar cei mai mulîi dintre creştini pleacă după ce au luat Lumina.

De la slujbă, creştinii trebuie să plece cu lumânarea aprinsă şi să meargă aşa cu ea pănă acasă, unde, după ce fac semnul Crucii, o sting în pragul de sus al uşii de la intrarea în casă. Gestul simbolizează lumina care ne luminează pe noi şi spaţiul în care trăim.

Lumânarea de la Înviere se ţine în casă şi se aprinde la nevoie, când creştinul se roagă pentru ceva special, pentru diferite trebuinţe.

Rugăciuni folositoare

Preoţii le recomandă creştinilor să citească Evangheliile în toată această perioadă. Astfel, înaintea Paştelui sunt recomandate Evagheliile după Matei, Marcu şi Luca, iar după Înviere, cea a lui Ioan Evanghelistul.

Este bine de ştiut că din Joia Mare până în Joia din Săptămână Luminată nu se spală rufe şi nici nu se coase. Curăţirea trupului este permisă. De asemenea, este de rău augur să te tunzi în Vinerea Mare. Se spune că „tragi a rău” şi că îţi va muri cineva apropiat din familie.

Nu în ultimul rând, creştinul trebuie să poarte haine curate, primenite, iar de Paşti, haine noi.

De asemenea, rugăciunile care se fac după Înviere, începând din Săptămâna Luminată şi până la Înălţare se fac stând în picioare, nu în genunchi.

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. 

 
 
 

În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare.

 

Prima zi din Săptămâna Mare începe cu Vecernia de sâmbătă seara în memoria Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor).

 

Lunea cea Mare

 

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.
Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.


Marţea cea Mare

 

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).
Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.
Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.
Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.
Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.


Miercurea cea Mare

 

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.
Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

 

Joia Cinei celei de Taină

 

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.
Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: “Luaţi, mâncaţi”; la fel şi paharul, zicând: “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).
După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.
Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.


Vinerea Patimilor

 

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.
În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.
Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.


Sâmbăta Mare

 

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.
După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).

 

Învierea Domnului

 

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: “În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să raspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur: “Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin”. (Sursa: www.crestinortodox.ro)

 

Obiceiuri şi superstiţii din Săptămâna Mare

 

- se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de nămol.


- în Lunea Mare se scoate totul la aerisit, se văruiesc casele, se repară mobilierul şi se spală

 

- până în miercurea mare este permisă munca la câmp. Apoi bărbaţii trebuie să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.

 

- în Joia Mare se duc la biserică colabi, prescuri, vin, miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante “magice” – alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau scaune pentru morţii care aveau să vină. În Joia Mare se fac pasca, cozonacii, se vopsesc ouăle. Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască nu se aruncă, se păstrau şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe apă curgătoare, pentru a păzi găinile şi puii de ulii. În Joia Mare nu trebuie să dormi după-amiaza pentru că vei fi leneş tot anul. În Joia Mare se împărtăşesc toţi aceia care au ţinut post.

 

- în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea Răstignirii lui Iisus. În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

 

- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria.