Sportul cu balonul oval a ”reînviat” în Prahova, anul trecut, prin eforturile lui Lucian Mircescu, un tânăr îndrăgostit de rugby. El este cel care a pus bazele clubului Aurora Băicoi, un proiect care îmbină latura sportivă cu cea socială. Aflaţi despre ce este vorba în interviul pe care Lucian Mircescu l-a acordat PH-online.

Reporter: Care este povestea clubului de rugby Aurora Băicoi? Ce te-a motivat să îl deschizi?

Lucian Mircescu: Povestea CS Aurora Băicoi se leagă în mod strâns de formaţia mea în zona politicilor sociale şi de valorile pe care consider eu că le poate transmite rugbyul atât practicanţilor, precum şi audienţei sale. Şi anume consider că rugbyul, prin structura sa internă, poate, printr-o abordare potrivită, să aibă un impact pozitiv în viaţa comunităţii. Ori prin înfiinţarea CS Aurora am căutat, cel puţin în primă fază, să aduc un aer proaspăt în opţiunile sportive ale tinerilor din oraş.

R: Proiectul pe care l-ai iniţiat nu este dedicat exclusiv laturii sportive, ci şi celei sociale. Ce înseamnă acest club pentru comunitatea din Băicoi?

L. M.: În primul an de activitate m-am concentrat pe formarea clubului ca entitate sportivă funcţională. În anul al doilea, fără a neglija latura sportivă competitivă, ţintesc să transform clubul într-o platformă socială care să lucreze în sprijinul comunităţii. Cu alte cuvinte, acolo unde se poate, clubul îşi poate pune la dispoziţie capitalul material, uman, reţeaua socială pe care o găzduieşte pentru a acoperi nevoi ale comunităţii. Ca să dau un exemplu practic, în 2012 antrenorii de la CS Aurora au ţinut, în calitate de voluntari, în fiecare săptămână, ore de educaţie fizică la nivel de ciclu primar la cele mai mari două şcoli din Băicoi. În contextul tăierii orelor de educaţie fizică, la nivel de ciclu primar în România s-a ajuns la stadiul unde nu mai există profesori de educaţie fizică. Aşa că ne-am pus noi la dispoziţie resursele şi oferim asistenţă învăţătorilor la orele de educaţie fizică. Acţiunea a fost cât se poate de reuşită, răspunsul din partea copiilor fiind de-a dreptul fenomenal.
În acelaşi timp derulăm în permanenţă intervenţii sociale punctuale în viaţa copiilor de la noi de club. Dar tocmai pentru că sunt punctuale şi nu au un caracter sustenabil, ele pot fi văzute drept pansamente şi nu tratamente. Anul 2013 sper să schimbe acest aspect şi să facă din club un partener mai bun pentru copiii aflaţi într-o zonă de risc din punct de vedere socio-economic.

R: Rugby este cunoscut despre un sport destul de dur. Care a fost reacţia părinţilor în momentul în care aţi început să îl promovaţi în şcoală?

L. M.: Reacţiile au fost variate. Unii într-adevăr, din lipsă de informaţie, l-au considerat ca fiind un sport prea dur şi prin urmare s-au arătat reticenţi în a-şi lăsa copiii la antrenamente. Dar cei mai mulţi părinţi au fost bucuroşi că au găsit înainte de toate un club sportiv care să îi scoată pe copii afară din casă sau care le dădea acestora şansa să cunoască şi alt spaţiu decât împrejurimile oraşului Băicoi. Oricum pentru mine este clar că părinţii trebuie transformaţi în parteneri activi ai clubului, iar în 2013 vom încerca să ni-i apropriem ceva mai mult decât până acum.

R: Cum vă susţineţi financiar? Este, totuşi, destul de complicat să asiguri deplasări peste zeci de copii în toată ţara.

L. M.: Am căutat în cea mai mare parte sprijin chiar aici în oraş. Este foarte important pentru mine să ştiu că acţiunile mele au legitimitate, iar acest lucru nu îl am decât prin suportul membrilor comunităţii. Nu avem neapărat un sponsor principal, dar ce pot spune este că în proporţie de 100% costurile operaţionale sunt acoperite din mai multe surse private locale. Pentru renovarea bazei sportive unde ne-am mutat în 2012 am atras sprijinul primăriei oraşului, Petrom şi din nou al sponsorilor locali. Per total, aş spune că pentru un prim an de activitate am reuşit să ne acoperim nevoile financiare, însă la limită. Mai interesant va fi anul 2013 când bugetul va trebui să crească în mod substanţial pentru a aduce rezultate în plan sportiv precum şi impactul social pe care mi-l doresc în comunitate. Dar este o provocare pe care mi-o asum şi sper să găsesc în timp util o formulă potrivită prin care să aduc mai mult sprijin pentru proiectul social-sportiv CS Aurora.

R: Aţi început anul 2012 în forţă. Ştiu că aveţi ceva rezultate şi aţi amenajat şi primul stadion de rugby din Prahova. Care sunt perspectivele pentru 2013?

L. M.: Da, în 2012, deşi ne consideram novici în ale rugbyului, am reuşit să aducem totuşi primul titlu în vitrină şi anume acela de vicecampioni naţionali la categoria sub 10 ani. Normal, dorim să continuăm în aceeaşi notă şi să îi stimulăm pe cei aproape 100 de băieţi şi fete care se antrenează acum la club să crească nivelul performanţei. Totuşi, deocamdată cel mai important este să se simtă bine cu balonul oval în mână, şi să îi descopere secretele pas cu pas. Suntem un club tânăr şi mai avem de învăţat.

R: Gândeşte-te că te afli în faţa unor oameni pe care vrei sa îi convingi să practice acest sport. Ce le-ai spune?

L. M.: Nu aş vrea să fac un deserviciu altor sporturi spunând unui părinte sau unui copil că rugbyul este cel mai frumos din lume. Eu sunt cucerit de rugby şi, prin urmare, subiectiv. Aş încuraja în schimb practicarea oricărui sport atât timp cât acel sport te ajută să te dezvolţi fizic şi mental şi care îţi creează o stare de bine. Pentru a face puţină publicitate rugbyului, totuşi, aş spune că plusul pe care îl are acest sport, cel puţin în România, faţă de alte sporturi, este comunitatea pe care o pune la dispoziţia nou-venitului. Rugbyul este un sport greu, atât din perspectiva practicantului, cât şi a privitorului, iar ca să îl înţelegi trebuie să treci prin filtrul răbdării. Ori dacă reuşeşti să treci printr-un astfel de filtru cu siguranţă reuşeşti să treci şi prin altele de natură educaţională sau profesională. Astfel că în final te vei regăsi într-o comunitate formată din oameni de calitate.