După o perioadă extrem de grea, aventura lui Claudiu Răducanu în penitenciarul din Mexic se pare că a luat sfârşit. După ce a fost arestat pentru folosirea de carduri false, acesta a fost eliberat chiar de ziua sa şi va reveni în România.

În urma ultimelor demersuri legale întreprinse de Ambasada României la Ciudad de Mexico pe lângă autorităţile de imigrări mexicane, în vederea clarificării situației juridice a cetățeanului român, procedurile de expulzare au fost finalizate.

În urmă cu o lună, fostul atacant stelist a fost reţinut în Mexic, alături de un alt compatriot, după ce asupra lor au fost găsite aproximativ 60 de carduri false. Au fost eliberaţi, însă, după ce au plătit o cauţiune de 300 de dolari de persoană, dar au fost reţinuţi ulterior de serviciul de imigrări pentru a stabili condiţiile regimului de şedere. Iniţial, fostul stelist nu ceruse asistenţă consulară, preferând să îşi angajeze un avocat.

Ambasada României în Mexic a solicitat autorităţilor mexicane să trateze cazul cu rapiditate, iar acestea s-au conformat. Reprezentanţii Ministerului de Externe au precizat, printr-un comunicat, că autorităţile mexicane au încheiat procedurile în cazul fostului atacant, urmând ca acesta să fie trimis în ţară în următoarele zile. Vestea vine chiar de ziua lui, întrucât fostul fotbalist a împlinit ieri, pe 3 decembrie, vârsta de 38 de ani.

sursa: digisport

Naţionala României Under 17 va avea drept adversare echipele statelor Ungaria, Georgia şi Slovacia, în grupa pentru calificarea la Campionatul European din 2016, din Azerbaidjan, conform tragerii la sorţi de marţi de la Nyon, informează site-ul oficial al FRF.

Selecţionata de juniori născuţi după 1 ianuarie 1999 (aflaţi în prezent la categoria sub 16 ani) pregătită de Adrian Boingiu, face parte din grupa a 4-a a calificărilor şi va debuta la aceste preliminarii în toamna anului 2015.

Cele 13 grupe stabilite la tragerea la sorţi sunt:

Grupa 1: Elveţia, Olanda, Albania, Ţara Galilor

Grupa 2: Belarus, Rusia, Muntenegru, Cipru

Grupa 3: Suedia, Irlanda, Malta, Finlanda

Grupa 4: Ungaria, Georgia, România, Slovacia

Grupa 5: Serbia, Austria, Luxemburg, Lituania

Grupa 6: Polonia, Spania, Letonia, Andorra

Grupa 7: Croaţia, Cehia, Gibraltar, Liechtenstein

Grupa 8: Danemarca, Islanda, Grecia, Kazahstan

Grupa 9: Anglia, Portugalia, San Marino, Armenia

Grupa 10: Turcia, Belgia, Insulele Feroe, Slovenia

Grupa 11: Norvegia, Franţa, Israel, Irlanda de Nord

Grupa 12: Italia, Scoţia, Bulgaria, Macedonia

Grupa 13: Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Moldova, Estonia

La Turul de Elită se califică primele două echipe clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 5 formaţii de pe locurile 3. Naţionala Germaniei este calificată direct la Turul de Elită, în timp ce Azerbaidjan, gazda turneului final, este calificată din oficiu la Euro 2016. La turneul final vor fi prezente 16 reprezentative.

Echipa naţională Under 19 a României va întâlni selecţionatele similare ale Elveţiei, Insulelor Feroe şi Andorrei în grupa 11 de calificare la Campionatul European U19 din 2016, conform tragerii la sorţi care a avut loc, astăzi, la Nyon.

Partidele din grupe vor începe în toamna anului 2015, astfel că la aceste calificări va participa actuala generaţie Under 18, pregătită de Andrei Spier, informează site-ului oficial al FRF.

Cele 13 grupe stabilite la tragerea la sorţi sunt:

Grupa 1: Irlanda, Scoţia, Slovenia, Letonia;

Grupa 2: Croaţia, Ungaria, Muntenegru, Kazahstan;

Grupa 3: Bulgaria, Cipru, Polonia, Luxemburg;

Grupa 4: Italia, Anglia, Finlanda, Macedonia;

Grupa 5: Turcia, Ucraina, Bosnia-Herţegovina, Azerbaijan;

Grupa 6: Israel, Danemarca, Malta, Islanda;

Grupa 7: Grecia Portugalia, Lituania, Moldova;

Grupa 8: Austria, Georgia, Albania, Ţara Galilor;

Grupa 9: Rusia, Norvegia, Slovacia, Irlanda de Nord;

Grupa 10: Olanda, Franţa, Gibraltar, Liechtenstein;

Grupa 11: România, Elveţia, Insulele Feroe, Andorra;

Grupa 12: Cehia, Serbia, Armenia, Estonia;

Grupa 13: Belgia, Suedia, San Marino, Belarus.

La Turul de Elită se califică primele două clasate din fiecare grupă plus cea mai bună echipă de pe locul 3. Spania este calificată direct la Turul de Elită, iar Germania, gazda turneului final, este calificată din oficiu la EURO 2016. La turneul final vor fi prezente 8 reprezentative. 

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014 13:10

România - Feroe se va juca pe "Ilie Oană"!

România a avut un start perfect în preliminariile Campionatului European din 2016, iar tricolorii au acum șanse foarte mari să ajungă la turneul final din Franța, după ce în primele 4 etape au reușit să acumuleze 10 puncte.

De la inaugurarea Arenei Naționale, “tricolorii” au jucat doar la București meciurile oficiale și amicale, în total 13 partide, două dintre ele în a doua parte a acestui an, cu Ungaria, 1-1, respectiv Irlanda de Nord 2-0.

Următorul meci al echipei lui Anghel Iordănescu este cel cu Insulele Feroe, programat anul viitor, pe data de 29 martie. Cum partida se anunță mai degrabă un antrenament cu public, în fața celui mai slab adversar din grupa F, oficialii FRF s-au gândit la faptul că interesul pentru acest joc nu ar fi unul prea ridicat la București.

În condițiile în care nu s-au strâns 30.000 de oameni nici cu Irlanda de Nord, duelul cu Insulele Feroe a fost programat la Ploiești, pe arena Ilie Oană, unde sunt toate șansele ca jucătorii României să fie încurajați de 15.000 de suporteri. Asta deși FRF s-a gândit inițial la varianta de a juca acest meci pe Cluj Arena, stadion cu o capacitate de 30.000 de locuri.

În vara anului trecut, o parte dintre jucătorii feroezi au mai jucat pe Ilie Oană, împotriva Petrolului, în preliminariile UEFA Europa League. Ploieștenii s-au calificat atunci fără probleme mai departe, iar pe teren propriu s-au impus cu scorul de 3-0.

sursa: digisport

Miercuri, 19 Noiembrie 2014 09:40

Dubla lui Keșeru a adus victoria

Reprezentativa României a învins, aseară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Danemarcei, într-un meci amical în care ambele goluri au fost marcate de Claudiu Keşeru, în minutele 53 şi 58.

Iată cum s-au marcat golurile:

1-0: Chipciu i-a pasat lui Keşeru, care l-a driblat pe Andersen şi a marcat în poarta goală.

2-0: Keşeru a primit o pasă de la Raţ şi a marcat cu un şut la vinclu de la circa 20 de metri.

România: Pantilimon - Papp (Luchin '80), Chiricheş (Moţi '70), Gardoş, Raţ - Hoban, Prepeliţă (Pintilii '84) - Enache (Ad. Popa '46), Maxim (Bicfalvi '64), Sânmărtean (Chipciu '46) - Keşeru. Selecţioner: Anghel Iordănescu.

Danemarca: S. Andersen - Jacobsen, Kjaer (Vestergaard '46), Bjelland, Boilesen (S. Poulsen '79) - Christiansen (Bech '46), Jorgensen (Hansen '70), Thomsen - Vibe (Y. Poulsen '73), Bendtner, L. Andersen (Wurtz '28). Selecţioner: Morten Olsen.

Partida a fost condusă de o brigadă din Slovenia, avându-l la centru pe Slavko Vincici, ajutat la cele două linii de Matej Zunici şi Bojan Ui.

Mijlocaşul Eric Bicfalvi a debutat în acest meci la naţionala României.

Cosmin Moţi a fost fluierat de suporteri în momentul în care a intrat în locul lui Chiricheş.

Suporterii de la una dintre peluze au scandat injurii la adresa FRF şi au purtat tricouri pe care era scris: "Stop abuzurilor".

Acesta a fost ultimul meci al naţionalei României în acest an.

sursa: mediafax

Sâmbătă, 15 Noiembrie 2014 10:02

România a trecut pe primul loc în grupa F

Reprezentativa României a învins, aseară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (0-0), selecţionata Irlandei de Nord, într-un meci contând pentru grupa F de calificare la Euro-2016, în care ambele goluri au fost marcate de Paul Papp. România ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape.

Cum s-au marcat golurile

1-0 - minutul 74: Raţ a centrat de pe partea stângă, Torje a deviat în centrul careului, iar Papp a înscris cu un şut de la nouă metri, în dreapta lui Carroll

2-0 - minutul 79: Sânmărtean a centrat de pe partea stângă, iar Papp a reluat din trei metri sub transversala lui Carroll

În minutul 18, Chipciu a trimis mingea în bară.

Echipele aliniate

România: Tătăruşanu - Papp, Chiricheş, Grigore, Raţ - Pintilii, Sânmărtean - Torje (80 Hoban), Chipciu, Tănase (58 Maxim) - Stancu (46 Keşeru). Antrenor: Anghel Iordănescu

Irlanda de Nord: Carroll - McLaughlin, McAuley, Hughes, McGivern - McGinn (63 Clingan), Norwood, Baird, Evans (79 McKay), Brunt - Lafferty. Antrenor: Michael O'Neill

Cartonaşe galbene: Pintilii '47 / McLaughlin '45, Lafferty '52

Au arbitrat: Jonas Eriksson - Mathias Klasenius și Daniel Warnmark (toți din Suedia).

Înaintea meciului, căpitanul echipei naţionale, Răzvan Raţ, a fost premiat de UEFA după ce a ajuns la 100 de meciuri pentru România.

Acesta a fost ultimul meci oficial pentru România în acest an, "tricolorii" urmând să mai dispute, marţi, o partidă amicală cu Danemarca.

Partida cu Irlanda de Nord a fost prima pentru noul staf al naţionalei, condus de Anghel Iordănescu, alături de secunzii Daniel Isăilă, Viorel Moldovan şi Ionuţ Badea.

Reprezentativa României ocupă primul loc în grupa F, cu zece puncte, după disputarea a patru etape din preliminariile Campionatului European din 2016.

România are trei victorii, scor 1-0, cu Grecia, 1-0 cu Finlanda, 2-0 cu Irlanda de Nord, şi o remiză, scor 1-1, cu Ungaria. Locul doi este ocupat de Irlanda de Nord, cu 9 puncte, iar pe trei se află Ungaria, cu 7 puncte. Finlanda este a patra în grupă, cu patru puncte, iar Insulele Feroe ocupă locul cinci, cu trei puncte. Grecia a acumulat un punct şi este ultima în grupă.

Etapa a cincea programează, la 29 martie 2015, meciurile: România - Insulele Feroe, Irlanda de Nord - Finlanda şi Ungaria-Grecia.

sursa: mediafax

Selecţionerul Irlandei de Nord, Michael O'Neill, a convocat 25 de jucători pentru partida cu România, din etapa a patra a preliminariilor Campionatului European din 2016, din lot lipsind fundaşul Jonny Evans (Manchester United), accidentat, informează BBC.

Totuşi, din lotul nord-irlandezilor fac parte fundaşul Aaron Hughes, care s-a accidentat la ultimul meci al echipei sale, Brighton, dar şi atacantul Jamie Ward (Derby County), indisponibil de mai multe săptămâni.

O'Neill l-a convocat în premieră pe fundaşul echipei Manchester United, Patrick McNaird, în vârstă de 19 ani, care a evoluat deja de trei ori pentru "diavolii roşii".

Lotul convocat de Michael O'Neill pentru partida cu România este următorul:

Portari: Roy Carroll (Notts County), Alan Mannus (St Johnstone), Michael McGovern (Hamilton Academical).

Fundaşi: Aaron Hughes (Brighton), Chris Baird (West Bromwich Albion), Gareth McAuley (West Bromwich Albion), Ryan McGivern (Port Vale), Craig Cathcart (Watford), Conor McLaughlin (Fleetwood Town), Luke McCullough (Doncaster Rovers), Ryan McLaughlin (Liverpool), Patrick McNair (Manchester United).

Mijlocaşi: Steven Davis (Southampton), Chris Brunt (West Bromwich Albion), Sammy Clingan (Kilmarnock), Corry Evans (Blackburn Rovers), Oliver Norwood (Reading), Ben Reeves (MK Dons), Pat McCourt (Brighton), Niall McGinn (Aberdeen).

Atacanţi: Kyle Lafferty (Norwich City), Jamie Ward (Derby County), Josh Magennis (Kilmarnock), Bill McKay (Inverness Caledonian Thistle), Will Grigg (MK Dons).

România şi Irlanda de Nord se vor întâlni în etapa a patra a Grupei F, la Bucureşti, în 14 noiembrie, de la ora 21:45.

sursa: mediafax

Reprezentativa României ocupă locul doi în grupa F, cu şapte puncte, după disputarea a trei etape din preliminariile Campionatului European din 2016.

România are două victorii, scor 1-0, cu Grecia, şi 1-0 cu Finlanda, şi o remiză, scor 1-1, cu Ungaria.

Liderul grupei F este Irlanda de Nord, cu nouă puncte din trei meciuri.

Locul trei este ocupat de Finlanda, cu patru puncte, iar pe patru se află Ungaria, tot cu patru puncte.

sursa: mediafax

Naționala U17 a României, antrenată de Florin Răducioiu, a reușit astăzi calificarea în Turul de Elită, ultimul tur înaintea Campionatului European de anul viitor, după ce au învins Andorra, cu 1-0, chiar la ea acasă, în cadrul turneului de calificare.

Singurul gol al meciului a fost reușit de Florinel Coman, din penalty, în minutul 55 al partidei. În urma victoriei cu Andorra, România U17 a terminat pe locul 2 al grupei 12, cu șase puncte, cu trei mai puțin decât liderul Cehia, care a reușit trei victorii.

România a debutat cu stângul, 1-2 cu Cehia U17, dar a urmat o victorie categorică, 6-1, cu Danemarca. Victoria cu 1-0 în fața Andorrei a fost suficientă pentru a asigura echipei noastre calificarea în Turul de Elită.

Echipa României: Ionuț Poiană - Radu Motreanu, Virgil Ghiță, Harald Fridrich, Szabolcs Kilyen - Valentin Costache, Ionuț Tănase - Vlad Mihalcea (41 Carnat), Ianis Hagi (41 Oaidă), Andrei Ciobanu (60 Gâsă) - Florinel Coman. Antrenor: Florin Răducioiu.

Rezerve: Cosmin Dur - Bozoancă, Tiberiu Căpușă, Carlo Casap, Sebastian Velcotă

sursa: digisport

Evoluţiile bune pe care le-a avut în acest start de sezon au adus-o pe Elena Şerban, portarul titular al CSM-ului în partidele din debutul campionatului, în atenţia selecţionerului Gheorghe Tadici, care a decis să o convoace la echipa naţională a României.

 

Este vorba despre o acţiune ce va avea loc în perioada 4-12 octombrie, la Oradea, şi care va implica o serie de meciuri pe care două echipe „tricolore”, România A şi România B, le vor susţine în compania naţionalelor Ungariei şi Rusiei. La finalul stagiului, Tadici va definitiva lista de 28 de jucătoare care va fi trimisă la EHF şi din care vor fi selectate cele 18 tricolore care vor merge la Campionatul European din decembrie (7-21 decembrie, în Ungaria şi Croaţia).

 

România A va înfrunta Ungaria (8 octombrie, Debrecen) şi Rusia (11 octombrie, Oradea), în timp ce echipa secundă va avea două partide de verificare, ambele cu Rusia (10 şi 12 octombrie, Oradea).

 

Lotul complet convocat de Gheorghe Tadici este următorul:

 

- portari - Ungureanu, Dedu, Şerban, Cheţa;

- extreme stânga - Ardean, Hotea, Iuganu;

- extreme dreapta - Nechita, Chiper, Pîrvuţ;

- pivoţi - Chintoan, Ciuciulete, Pintea;

- linia de 9 metri - Brădeanu, Neagu, Băbeanu, Perianu, Buceschi, Oltean, Marin, Zamfir, Tudor, Tiron, L. Popa, R. Constantinescu, Bondar, Ţăcălie, Puiu.

 

sursa: csmploiești

Pagina 9 din 11

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.