În urma numărării voturilor pentru jumătate dintre secțiile de votare din Ploiești, Adrian Dobre, candidatul PNL câștigă Primăria Municipiului. Potrivit declarației lui Dobre, candidatul PNL a obținut 2000 de voturi peste următorul contracandidat.
Numărătoarea paralelă din secţiile de votare indică faptul că Adrian Dobre, candidatul PNL, a câştigat alegerile locale pentru Primăria Ploieşti. Pe locul doi s-ar fi clasat Cristian Ganea (PSD) şi Graţiela Gavrilescu (ALDE).
”În primul rând trebuie să le mulțumesc ploieștenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o, este o mare responsabilitate, avem foarte multe lucruri de făcut în orașul Ploiești, foarte multe proiecte despre care le-am vorbit ploieștenilor și aceste proiecte trebuie duse la bun sfârșit. Este o victorie foarte importantă și Ploieștiul și județul Prahova vor avea un cuvânt foarte greu de spus în ceea ce înseamnă viitorul PNL-ului în această zonă.”, a declarat Dobre, potrivit ziarulincomod.ro.