Remedii pentru greaţă
Dacă ai o senzaţie neplăcută de greaţă, poţi încerca să mănânci o portocală sau un grepfruit, dar la fel de mult te poate ajuta ceaiul de ghimbir, fie că alegi varianta la plic sau îl prepari singură din rădăcină de ghimbir mărunţită.
De asemenea, te ajută şi un ceai calmant de gălbenele sau muşeţel în care pui mult suc de lămâie.
Remedii naturiste pentru constipaţie
Dacă ai mâncat multă carne, prăjituri şi prea puţine legume şi fructe crude, s-ar putea să-ţi dea de furcă şi constipaţia. Ca să o previi mănâncă în fiecare seară câte un iaurt mic în care ai pus două linguri de tărâţe şi două linguriţe de seminţe de in. O altă opţiune este ceaiul de cruşin, care are efecte laxative sau purgative, în funcţie de cantitate.
Remedii pentru prevenirea indigestiei
Dacă te ştii predispusă la indigestii, dar vrei totuşi să te bucuri de bunătăţi, va trebui să iei măsuri pentru a preveni neplăcerile. La sfârşitul unei mese copioase mănâncă două-trei felii de ananas crud, care datorită enzimelor conţinute îmbunătăţeşte digestia.
La o oră după masă bea o cană de apă în care ai pus două-trei linguriţe de scorţişoară. Ar trebui să previi durerile de stomac şi balonarea.
De asemenea, caută la farmacie sau la magazine tip plafar ceaiuri speciale pentru digestie, care conţin combinaţii de plante. Bea câte o cană după fiecare masă pentru a preveni balonarea, durerile şi arsurile gastrice.