Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, luni, invitat la emisiunea „X-press”, difuzată de B1Tv, despre situația critică în care se află regiunea de lângă România, explicând că Rusia nu se va opri până nu va cuceri sudul Ucrainei.

 

„Toate statele și-au mărit capacitatea de apărare. Norvegia, Suedia, au luat măsuri de creștere a bugetelor apărării. Cred că și în România, sute, mii de militari, echipament greu de luptă se dislocă din Vestul Europei în România și în țările baltice, sunt costuri. Dacă aș fi fost premier, președinte, aș fi spus creștem bugetul apărării cu 200, 300 de milioane de euro. Cred că ar fi fost un răspuns politic corect în care România s-ar fi arătat îngrijorată de situația din regiune.

Rusia nu se va opri până când nu controlează tot sudul Ucrainei până la gurile Dunării. Acest tandem Crimeea-Gurile Dunării îi fac stăpânii Mării Negre. (..) De câte ori am fost vecini cu ruşii ne-a mers prost”, a explicat Băsescu.

Totodată, cu privire la vizita pe care Băsescu a avut-o în Republica Moldova, fostul președinte a infirmat zvonurile potrivit cărora și-ar obține cetățenia moldovenească pentru a redeveni președinte al țării.

„Speculații de oameni cu un nivel redus de responsabilitate. Cum să te gândești că un fost președinte al României se face președinte al Moldovei și apoi reunește patriile? Cele două țări se vor uni de voie, de nevoie”, a afirmat Băsescu.

Fostul șef al statului a explicat că Vladimir Putin este un om inteligent, dar inflexibil.

„Am avut două întâlniri oficiale. Una la Moscova și una la București. Și am avut discuții între patru ochi, alte trei, sau patru, la summit-ul la care participa și  România și Rusia. Nu cred că am avut discuții mai scurte de 30-45 de minute.E un om inteligent și extrem de inflexibil pe ce crede despre Federația Rusia și obiectivele ei. E extrem de inflexibil”, a explicat Băsescu.

 

Traian Băsescu: Rusia nu se va opri până nu cucerește sudul Ucrainei și Gurile Dunării. Vor fi stăpânii Mării Negre

Presedintele Rusiei a anuntat ca s-a ajuns la un acord de pace la Minsk privind conflictul din Ucraina. Incetarea focului ar urma sa aiba loc in 15 februarie.

 

'Am reuşit să ajungem la un acord în (chestiunile) esenţiale', a declarat Putin, citat de France Presse.

El a mai adăugat, potrivit Reuters, că s-a ajuns la un acord şi în privinţa retragerii armamentului greu. Totodată, liderul rus a apreciat că Ucraina ar trebui să reformeze Constituţia în sensul respectării drepturilor cetăţenilor din estul Ucrainei.

Separatistii ar urma sa se retraga la pozitiile ocupate in septembrie, potrivit acestui acord.

Preşedinţii Ucrainei, Petro Poroşenko, Rusiei, Vladimir Putin, Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel continuă joi negocierile, la Minsk, în încercarea de a găsi o soluţie politică la conflictul din estul Ucrainei.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.