Programul Prima Maşină a intrat în vigoare oficial. 

Tinerii care vor un autoturism nou pot merge acum la bancă pentru un împrumut avantajos, cu garanţia statului. Iar primul dosar de credit ar putea fi aprobat chiar săptămâna viitoare. 

Cererile clienţilor făcute încă de anul trecut la bănci vor ajunge la Fondul de Garantare, pentru că programul a fost aprobat de guvern încă de anul trecut dar abia acum s-au găsit şi banii necesari.

Clienţii trebuie să semneze o declaraţie pe proprie răspundere că nu au mai deţinut o maşină nouă. 13 bănci şi-au exprimat intenţia de de a credita programul Prima Maşină.

Programul "Prima maşină" începe din 2 martie. Până în prezent, 10 bănci au anunţat că vor acorda credite garantate de stat pentru achiziţia unui autoturism. 

Plafonul maxim stabilit de Guvern pentru acest program este de 350 milioane lei. 

De avantajele acestui program pot beneficia persoanele care la data solicitării creditului au vârsta minimă de 18 ani, nu au mai fost proprietarii unui autoturism nou şi nu înregistreză restanţe la plata altor credite bancare. 

De asemenea, potenţialii beneficiari trebuie să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie al autoturismului, care va fi asigurat printr-o poliţă CASCO pe toată durata de valabilitate a garanţiei. 

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi un proiect de Hotărâre pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi "Prima Maşină", informează Biroul de presă al Executivului.

 

Programul "Prima Maşină" a fost aprobat de Guvern în şedinţa din 15 octombrie. Statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei, plus TVA, pe care îl vor putea accesa persoanele fizice, în special tinerii între 18 şi 35 de ani, pentru achiziţia unei maşini noi.

În cadrul aceleiaşi şedinţe va fi aprobat un proiect de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Sănătate 2014-2020 şi a Planului de acţiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naţionale.

Executivul va adopta, totodată, un alt proiect de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2014-2017 şi a Planului general de acţiuni pe perioada 2014-2017 pentru implementarea Strategiei.

Ce conditii urmeaza sa indeplineasca beneficiarii programului?

Potrivit noului document propus de MFP, programul ar putea fi accesat de toti tinerii cu varsta de peste 18 de ani, fiind eliminat criteriul pe categorii de varsta, cuprins in varianta initiala a proiectului de act normativ.

Aceste persoane ar putea accesa programul daca la data aprobarii creditului vor indeplini cumulativ urmatoarele conditii:

-au calitatea de imprumutati in raport cu finantatorul;

-a data aprobarii finantarii indeplinesc criteriile de eligibilitate prevazute la art.2 lit.b) din OUG nr. 66/2014 si respecta conditiile programului;
la data aprobarii finantarii indeplinesc conditiile generale ale programului prevazute la art.2^1 din OUG nr. 66/2014;

-fac dovada cu copia facturii proforma emise de vanzator ca autoturismul care se achizitioneaza in cadrul programului este nou, este produs in spatiul intracomunitar sau provenit din import, indeplineste cel putin cerintele minime ale standardului EURO 5, este achizitionat de la o persoana juridica care are ca obiect de activitate vanzarea autovehiculelor si are un pret de achizitie care nu depaseste suma de 50.000 lei, la care se adauga TVA. Factura proforma emisa de vanzator va contine in mod obligatoriu mentiuni referitoare la faptul ca autoturismul care se achizitioneaza in cadrul programului este nou si se incadreaza in cerintele minime ale standardului EURO 5;

-indeplinesc conditiile specifice de finantare ale bancii;

-se obliga sa nu instraineze, fara acordul finantatorului, autoturismul nou achizitionat in cadrul programului pe toata durata de valabilitate a garantiei.

Chiar daca ultima conditie prevede ca autoturismul nu poate fi instrainat, totusi exista si o exceptie. Mai exact, conform noului proiect de act normativ, o alta diferenta fata de varianta initiala a documentului consta in introducerea unei prevederi prin care autoturismul achizitionat in cadrul programului ar putea fi instrainat, in anumite situatii, sub conditia achitarii integrale a soldului finantarii garantate. De asemenea, preluarea finantarii garantate si a dreptului de proprietate asupra autoturismului se va putea face de catre orice alte persoane fizice care indeplinesc criteriile de eligibilitate prin novatie.

Acelasi document stabileste ca persoanele fizice care au peste 18 ani ar putea sa acceseze programul "Prima Masina", daca vor plati un avans de minimum 5% din pretul de achizitie in cazul finantarilor garantate, care acopera diferenta dintre pretul de achizitie a autoturismului nou, rezultat din factura proforma, si finantarea garantata.

Proiectul initial stabilea un avans minim de 5% pentru persoanele fizice cu varsta cuprinsa intre 18-35 ani (inclusiv) si un avans minim de 10% pentru persoanele fizice cu varsta de peste 36 de ani (inclusiv) la data aprobarii creditului.

Totodata, reglementarile propuse ieri de MFP prevad ca beneficiari programului urmeaza sa aiba obligatia de a asigura autoturismul nou achizitionat printr-o polita de asigurare de tip CASCO care va acoperi cel putin riscurile de avarii si furt, fara fransiza pentru daunele totale de avarii si furt si cu o fransiza de maximum 100 de euro, echivalent in lei, pentru daunele partiale de avarii si furt.

Documentul lansat in dezbatere publica, prevedea obligativitatea incheierii unei asigurari de tip FULL CASCO, fara fransiza, care urma sa acopere cel putin riscurile totale si partiale de furt si dauna.

In caz de nerespectare de catre beneficiar a obligatiei de asigurare a autoturismului, finantatorul va avea dreptul de a proceda la incheierea politei de asigurare pe cheltuiala proprie, in numele si in contul beneficiarului si sa recupereze cheltuielile respective de la beneficiar, prin orice modalitate prevazuta de lege, inclusiv prin prin includerea acestora in ratele de credit lunare.

Sursa: romaniatv.net

Miercuri, 15 Octombrie 2014 16:44

Programul “Prima Mașină” a fost aprobat

Programul “Prima Mașină” a fost aprobat, miercuri, de Guvern prin ordonanță de urgență. Prin acest program, statul va garanta creditul bancar contractat în privința achiziției unui autoturism nou. Prețul maxim al autoturismului cumpărat va fi de 50.000 lei plus TVA.

Autoritățile au anunțat că acest program va urma să fie aplicat începând cu luna noiembrie a acestui an.
Ordonanța de urgență prevede doar că normele metodologice de aplicare vor fi aprobate în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Prețul maxim al unui astfel de autoturism va fi de 50.000 lei plus TVA, la care se va adăuga costul poliței CASCO pentru primul an. Totodată, avansul minim solicitat beneficiarului va fi între 5% și 10% din valoarea creditului bancar, iar durata maximă a perioadei de creditare va fi de 84 de luni.

Ministerul Economiei prezintă oficial, luni, programul Prima Maşină. Astfel se va ştii cu exactitate modul în care va funcţiona acest program, dedicat celor care vor să îşi cumpere maşină nouă. 

 

 

Statul garanteaza creditul pentru un automobil nou, in conditiile in care cel care-l cumpara are intre 18 si 35 de ani si nu a avut niciodata o alta masina in proprietate, aceasta ar fi o primă condiţie. Surse din randul participantilor la discutiile dintre bancherii, reprezentanţii producatorilor auto şi importatori, precum şi Ministerul Economiei au confirmat că perioada de creditare va fi de până la 7 ani, cu doi ani mai mult faţă de durata pe care se acorda un credit de nevoie personale în prezent.

Avansul pentru achiziţia unui automobil prin Programul prima Maşină va fi de 5%, adica 600 de euro, calculat pentru un pret maxim de 12.400 de euro cu tot cu TVA. Dobanda va fi si ea una preferentiala, fata de 10-12% cat este in prezent pe piata.

Pentru cei de la Opel modele Astra si Corsa ar putea fi vandute prin programul "prima masina".

"Discutiile incepute cu APIA si cu reprezentantii bancilor vor continua in nota de deschidere, am convingerea ca proiectul va fi unul bun", declara Cristian Milea, reprezentantul Opel Romania.

Cele mai multe beneficii le-ar avea, se pare, producatorii de masini cu preturi mai mici. Cei de la Dacia, de exemplu, anunta ca sustin proiectul. Uzina de la Mioveni ar putea vinde toate modele, mai putin Dusterul, prin noul program. Atat Loganul, cat si Sandero sau Lodgy au variante de pret care nu depasesc plafonul. Pentru Ford, modelele Fiesta si B-Max sunt cele care s-ar califica pentru finantare.

Reprezentantii dealerilor auto sustin insa ca programul ar putea avea si mai mare succes, daca romanilor li s-ar permite sa se imprumute mai mult. Asta pentru ca foarte multi tineri care si-au luat "prima casa", nu s-ar mai incadra si la "prima masina".

"Credem ca s-ar putea umbla la gradul de indatorare al clientilor care vor cumpara masini noi, si aici vorbim de o crestere la 60% a gradului de indatorare", spunea Cristian Preoteasa, reprezentant dealer auto Skoda.

Autovehiculele care se încadrează în pragul impus de programul Prima Maşină sunt trecute în ordine alfabetică, fără a constitui un top–conţine doar maşini din clasa mică şi subcompactă, clase entry-level care bifează pe cât posibil caracteristici specifice claselor mai mari, scrie promotor.ro.

De asemenea, a fost luat în calcul ceea ce deja avem pe piaţă, excluzând modelele care au primit generaţii noi care încă nu au ajuns în ţară (ex. Opel Corsa, Renault Twingo etc.).