Victor Ponta va candida la alegerile prezidenţiale. Social-democraţii, reuniţi în şedinţă într-o fostă unitate militară la Orăştie, i-au cerut premierului să intre în cursă, acesta acceptând să fie prezidenţiabilul PSD. Decizia este însă una informală, aceasta urmând să fie oficializată la Consiliul Naţional programat la 1 august.

 

 

 


Social-democraţii au decis luni, la reuniunea informală a Comitetului Executiv Naţional de la Orăştie, să meargă cu o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale, şefii din teritoriu împotrivindu-se organizării de alegeri preliminare în partid pentru desemnarea prezidenţiabilului.

 

Liderii filalialor i-au cerut lui Victor Ponta să candideze, acesta răspunzând că dacă partidul vrea, el va candida.

 

Decizia este însă una informală şi urmează să fie oficializată la Consiliul Naţional programat pentru 1 august.

 

Astfel, Comitetul Executiv va face propunerea spre aprobare Consiliului Naţional, convocat pentru data de 1 august, iar Congresul, stabilit pentru 6-7 septembrie, va valida candidatura.

 

Victor Ponta declara, înainte de reuniune, că discuţiile de luni vor viza şi candidatul la alegerile prezidenţiale, însă hotărâri oficiale vor fi luate în şedinţa Comitetului Executiv şi a Consiliului Naţional de la sfârşitul lunii iulie, reuniunea de luni fiind una informală.

 

"Cu siguranţă vom şti cam ce vom decide în şedinţa Comitetului de la sfârşitul lunii. Lucrurile sunt foarte clare pentru mine: sunt mai mulţi doritori, facem alegeri preliminare. Nu sunt mai mulţi doritori, e unul singur, mergem la Congres", a spus liderul PSD.

 

Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat, duminică, la Orăştie, că social-democraţii cu care a discutat vor ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale şi nu sunt de acord cu organizarea de alegeri interne pentru desemnarea candidatului.



 

USD va desemna un candidat propriu la alegerile prezidenţiale în cazul în care liberalii nu vor accepta să refacă USL şi să revină la guvernare, a declarat liderul PSD, Victor Ponta în emisiunea Punctul de Întâlnire de la Antena 3.

 

 

 

Premierul a precizat că există două variante, dintre care principala este refacerea USL şi desemnarea unui candidat comun, împreună cu liberalii, la Preşedinţie, candidat care să fie acea persoană plasată cel mai bine în sondaje, a doua variantă fiind un candidat USD.

 

"Varianta A, în care eu cred: după 25 mai, o să adreseze o invitaţie oficială PNL de a reveni în USL, la guvernare, şi în baza acordului USL să avem un candidat comun, cel mai bun candidat conform sondajelor. Varianta B: nu se poate acest lucru şi PNL merge singur şi separat, atunci PSD-PC-UNPR vom desemna candidatul care să meargă şi, evident, nu exclud ca, la nevoie, să fiu eu acela", a declarat Ponta la Antena 3.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, astazi, pentru prima oară, că este disponibil să fie candidat la alegerile prezidenţiale din 2014. Anunţul a fost făcut în timpul evenimentului de lansare a candidaţilor alianţei PSD-PC-UNPR la alegerile europarlamentare şi parlamentare parţiale din 25 mai.

 

 

 

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a prezentat, sâmbătă, viziunea sa cu privire la profilul unui "adevărat preşedinte al României", afirmând că dacă colegii săi din alianţa electorală PSD-UNPR-PC vor considera că se potriveşte, atunci va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

 

"În 2004, în 2009 am luptat cu toate puterile mele ca Traian Băsescu să nu ajungă preşedintele României, pentru că eu cred că un preşedinte adevărat este unul care uneşte şi nu dezbină, este unul care ne face cinste şi nu ne face de ruşine, care îşi iubeşte compatrioţii şi manifestă solidaritate faţă de pensionari, de militari, de jandarmi, de profesori, de medici, de toţi cei care muncesc în această ţară. Un adevărat preşedinte este cel care promovează dialogul în special cu cei care nu sunt de acord cu el. Un preşedinte îşi iubeşte şi îşi respectă propria familie, dar respectă şi familia oricărui alt om. Cred în această valoare. (...) Eu cred că România are nevoie de un preşedinte care crede şi se teme de Dumnezeu, care poate să spună 'Am greşit', 'Îmi cer iertare'. (...) Eu cred că împreună cu dvs. vom găsi acel preşedinte şi îl vom sprijini pentru a face toate aceste lucruri pe care românii le aşteaptă. Voi fi, ca şi în 2004 şi în 2009, în prima linie a acestei bătălii. De data asta cred că voi câştiga, vom câştiga. Dacă veţi considera că eu trebuie să fiu, bineînţeles că voi fi acel candidat", a precizat Ponta.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.