În perioada 1 ianuarie - 23 mai 2014, polițiștii de la IPJ Prahova au destructurat 29 de grupări infracționale, alcătuite din 110 persoane. Față de 22 dintre acestea au fost dispuse măsuri preventive (reținere, arest preventiv, obligația de a nu părăsi localitatea sau țara).

 

 


Potrivit datelor polițiștilor prahoveni, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, atât numărul rețelelor infracționale, cât și al suspecților prinși a fost mai mic.
Astfel, în intervalul 1 ianuarie – 23 mai 2013, oamenii legii au efectuat percheziții pentru destructurarea unui număr de 36 de grupări, alcătuite din 180 de suspecți, față de 50 dintre acestea fiind luate diverse măsuri preventive. Gama infracțiunilor de care se făceau vinovați indivizii căutați de polițiști s-a întins de la furturi din locuințe până la evaziune fiscală.
Cu titlu reprezentativ pentru infracțiunile comise în grup organizat, amintim că, la începutul lunii martie 2014, poliţiştii de la Investigaţii Criminale Prahova au ridicat nouă indivizi bănuiţi de constituirea unei reţele infracţionale specializate în furturi din locuinţe.


Suspecţii au fost săltaţi în urma a 16 percheziţii derulate la locuinţele acestora din Ploieşti, Măneciu, Vălenii de Munte, Măgurele, Boldeşti-Scăeni, Gura Vitioarei, Predeal Sărari, Izvoarele şi Teişani. În paralel, oamenii legii au mai luat la puricat şi o societate comercială care aparţine unuia dintre ei.

 


Potrivit anchetatorilor, cele nouă persoane alcătuiau o reţea infracţională care, în perioada august 2013- martie 2014, a dat mai multe lovituri pe teritoriul judeţului, furând din locuinţe. De altfel, la domiciliile celor nouă indivizi au fost găsite diverse sume de bani şi valută, 200 de grame bijuterii din aur şi argint, 50 de monede de colecţie, 26 de ceasuri de mână şi de buzunar, precum şi un laptop, tablete ş.a.m.d., care, cel mai probabil, provin din furturi. De asemenea, a mai fost găsit şi un dispozitiv cu ultrasunete folosit pentru îndepărtarea câinilor de pază. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 700.000 de lei !

 


Erau vizate, în special, casele de vacanţă și vilele. De asemenea, tupeul infractorilor mergea până acolo încât aceştia pătrundeau nu numai în locuinţe nelocuite, ci furau chiar şi atunci când proprietarii acestora erau acasă !

 

sursa: www.ziarulprahova.ro

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.