Simona Halep s-a impus în două seturi, 7-6 (7-2), 6-3, în fața americancei Medison Keys la Rogers Cup, Montreal.

După un prim set adjudecat la tie-break, românca s-a dezlănțuit și nu i-a acordat nicio șansă tenismenei din America.

"Mulțumesc pentru sprijinul extraordinar, ca întotdeauna, pe care spectatorii și telespectatorii mi l-au acordat!", a spus Simona la finalul partidei, adresându-se românilor care au încurajat-o permanent.

Simona Halep va juca și finala la dublu, tot în această seară, alături de Monica Niculescu, împotriva cuplului rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, cap de serie numărul 4.

Simona a ajuns la borna 14 în ceea ce privește turneele câștigate iar începând de mâine va urca pe locul 3 WTA.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Montreal, dotat cu premii în valoare de 2.4 milioane de dolari, după o revenire de zile mari.

Sportiva noastră a învins-o pe rusoaica Svetlana Kuznetsova (locul 11 WTA) în trei seturi, scor 3-6, 6-1, 6-1.

Deși a avut probleme în startul partidei, Simona a revenit superb și nu i-a mai dat nicio șansă adversarei în ultimele două seturi.

Rusoaica a început în forță, a lovit extrem de puternic, iar Simona nu a putut face față ritmului.

Totuși, Simona a uitat rapid jocul slab din primul set și a avut o evoluție de exceptie până la finalul meciului.

Cu un serviciu la înălțime, unghiuri imposibile și lovituri ce au ridicat spectatorii în picioare, Simona s-a calificat în semifinale după ce a mai pierdut doar 2 game-uri în ultimele două seturi!

În semifinale, Simona se va duela cu învingătoarea dintre Angelique Kerber și Daria Kasatkina (meciul e programat vineri seară, de la ora 21:30).

Anul trecut, Simona a ajuns până în finala Rogers Cup.

sursa: ziare.com

Simona Halep a reuşit o prestație foarte bună la Montreal, unde s-a impus după 67 de minute, în două seturi, scor 6-3, 6-3, în faţa Karolinei Pliskova, şi a obţinut calificarea în sferturile de finală.

Pentru Simona urmează o nouă confruntare de prima mână. O va înfrunta în următorul meci pe cîştigătoarea dintre Petra Kvitova şi Svetlana Kuzneţova.  

Foarte mulţi români au fost în tribune şi au încurajat-o pe campioana noastră, însă la meciul Simonei a participat şi Lucian Bute, fostul campion mondial la box.  

sursa: fanatik

Lucian Bute va boxa pe 15 august împotriva campionului european la categoria supermijlocie, Andrea di Luisa.

Meciul se va disputa pe durata a 10 reprize, într-o gală ce se va desfășura la Montreal. Anunțul a fost făcut de Bute, într-o conferință de presă.

"După o absență de 18 luni sînt mulțumit că revin în ring. Am trăit cei mai dificili trei ani ai carierei mele. Sînt încrezător, cel mai important lucru pentru mine este că sînt sănătos. Am regăsit plăcerea de a mă antrena pe care o pierdusem odată cu accidentările. Mă simt excelent la antrenamente, atmosfera este fromoasă, mă antrenez puternic și abia aștept să urc în ring. Di Luisa este un boxer bun, cu viteză bună și e campion european. Abia aștept ca ziua de 15 august să vină. Îmi place foarte mult ceea ce fac. Sînt încrezător că voi avea șansa de a boxa din nou pentru un titlu", a declarat Lucian Bute.

Di Luisa, 33 de ani, are 17 victorii, 13 prin KO, și două înfrîngeri. Andrea Di Luisa a boxat ultima dată în decembrie 2014, cînd a cîștigat titlul european la categoria supermijlocie, învingîndu-l pe Roberto Cocco.

Lucian Bute, 35 de ani, are în palmares 31 de victorii și două înfrîngeri. În ultimul meci oficial, în ianuarie 2014, Bute a fost învins la puncte de Jean Pascal.

sursa: gsp

Pugilistul Lucian Bute a anunţat, într-un mesaj postat pe Facebook, că s-a accidentat şi nu va boxa în 6 decembrie, în gala de la Montreal, subliniind că nu-şi poate permite să urce în ring dacă nu este pregătit sută la sută şi în "stare perfectă de sănătate".

 "Am un anunţ trist: M-am accidentat în timpul antrenamentului şi nu îmi pot finaliza pregătirea pentru următorul meci. Am luat decizia împreună cu echipa mea sa nu boxez pe 6 decembrie. Îmi pare foarte rău dar nu-mi pot permite să urc în ring dacă nu sunt pregătit 100% şi în stare perfectă de sănătate. Voi reveni!", a scris Lucian Bute pe Facebook.

Presa canadiană a anunţat marţi seară că Lucian Bute s-a accidentat la spate şi nu va putea evolua în meciul cu argentinianul Roberto Bolonti, în gala programată la 6 decembrie, la Montreal.

Lucian Bute, în vârstă de 34 de ani, a boxat ultima dată la 19 ianuarie, la Montreal, fiind învins atunci la puncte de canadianul Jean Pascal, într-un meci contând pentru centurile WBC Diamond şi NABF la categoria semigrea.

Bute (31-2, 24 KO) a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie în mai 2012, când a fost învins de britanicul Carl Froch.

sursa: mediafax