Polițiști din cadrul Secţiei nr. 1 Ploiești, în timp ce executau serviciul de patrulare în zona centrală din municipiul Ploieşti, în incinta Halelor Centrale au depistat o femeie în vârsta de 25 de ani, care, folosindu-se de doi copii minori, apela la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani.
Aceasta a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Ploiești.
Din verificări a rezultat că femeia s-ar fi deplasat de mai multe ori cu copiii ei minori în zona Halelor Centrale din municipiul Ploieşti, unde, folosindu-se de prezenţa acestora, a apelat la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani.
Femeii i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.
O patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 1 Ploiești, în timp executa serviciul de patrulare pe str. Vasile Milea din municipiu, a depistat o o tânără în vârsta de 19 ani, care, însoțită de o minoră în vârstă de 2 ani, apela la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani.
Tânăra a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie, iar, din verificări, a rezultat că s-ar fi deplasat de mai multe ori cu copilul său minor în zona Halelor Centrale din municipiul Ploieşti, unde, profitând de prezenţa acestuia, ar fi apelat la mila trecătorilor.
Femeii i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.
Cercetările vor fi continuate de polițiștii Secţiei nr. 1 Poliţie.
Aceasta a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Poliţie, iar, din cercetări, a rezultat că s-ar fi deplasat de mai multe ori cu copilul său minor în zona centrală din municipiul Ploieşti, unde, profitând de prezenţa acestuia, ar fi apelat la mila trecătorilor.
Femeii i s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei nr. 1 Ploieşti, pentru stabilirea situaţiei de fapt.