Miercuri, 16 Martie 2016 08:24

De la egal la egal, amical!

CSM PLOIEŞTI - RAPID BUCUREŞTI 31-31 (16-16)!

Handbalistele de la CSM Ploieşti au susţinut,  în Sala Sporturilor Olimpia, un meci de verificare în compania formaţiei de pe locul al XIII-lea din Liga Naţională, Rapid USL Metrou Bucureşti.

La capătul a 60 de minute de joc în care cei toi tehnicieni, Neven Hrupec, respectiv Vasile Mărgulescu, au încercat diverse formule de echipă, punând mai puţin preţ pe rezultat, tabela a indicat egalitate, 31-31, nedecis fiind scorul şi la pauză: 16-16.

Rapid a condus în debutul meciului (1-2, 2-3, 4-6) şi pe finalul primei reprize (14-16), în rest încercând să ţină ritmul cu Tivadar şi colegele sale, care atunci când au forţat puţin, au reuşit să se desprindă. Cea mai mare diferenţă s-a consemnat la mijlocul părţii secunde, atunci când CSM Ploieşti a avut 22-17 (38) sau 26-21 (44). Rapidul a recuperat, treptat, ecartul, profitând şi de schimbările numeroase efectuate de Neven Hrupec şi, în minutul 55, a reuşit să egaleze la 30. Dmitrovic a făcut 31-30 (57), apoi A. Dumitru a avut două parade bune în faţa adversarelor, una dintre ele la o aruncare de la „7 metri”, dar, la cealaltă poartă, Caraşol a ratat ultimele două acţiuni ale CSM-ului, iar oaspetele au egalat cu un minut înainte de final: 31-31.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: Şerban, Tatalovic, A. Dumitru - Dmitrovic (10 goluri, 2 din „7 metri”), Chiricuţă (5, 1 din „7 metri”), Tivadar (4), Farcău (4), Florea (3), Balaban-Curtean (2), Sheiko (2), Burtea-Shutska (1), Vasilescu, Caraşol. Din raţiuni medicale, au absentat Oana Ionescu şi Ivana Bozovic, iar Ionela Dinu şi Nicoleta Tudor au rămas pe margine, prima reluându-şi antrenamentele uşoare după operaţia din toamnă, iar cea de-a doua începându-şi recuperarea după intervenţia chirurgicală suferită, recent, la menisc.

În această săptămână, fetele vor susţine încă un meci de verificare, vineri, de la ora 17:30, pe terenul Coronei Braşov, variantă la care s-a apelat după ce oficialii Dunării Brăila, echipă cu care era stabilită o „dublă” la Ploieşti pentru vineri şi sâmbătă, au anunţat că, din cauza problemelor cu care se confruntă, gruparea antrenată de Costică Buceschi nu va mai veni pentru cele două jocuri.

sursa: csmploiesti

FC Petrolul Ploieşti a primit invitaţia din partea campioanei en-titre a Ghanei, Asante Kotoko, pentru a disputa un meci amical la începutul toamnei acestui an, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înfiinţarea grupării africane. Partida urmează să se desfăşoare pe data de 4 septembrie, pe „Baba Yara Sport Stadium” din Kumasi, iar team-managerul „galben-albaştrilor”, Cristian Vlad, se află în aceste zile în Ghana, pentru a pune la punct ultimele detalii ale întâlnirii. De altfel, mâine dimineaţă va fi organizată şi o conferinţă de presă la Kumasi, în cadrul căreia va fi semnat oficial contractul pentru disputarea acestei partide amicale.

Astfel, cu această ocazie, gruparea ploieşteană va reînoda tradiţia vizitelor pe Continentul African, acolo unde, cu decenii în urmă, efectua stagii de pregătire, iar în acelaşi timp se doreşte şi stabilirea unui parteneriat de lungă durată între cele două cluburi, materializat prin transferul unor tineri fotbalişti ghanezi, componenţi ai echipelor naţionale.

Înfiinţat în 1935, Asante Kotoko este unul dintre cele mai titrate cluburi din Ghana, având în palmares 24 de titluri de campioană naţională, opt Cupe şi două Supercupe, precum şi două Cupe ale Campionilor Africii. Echipa îşi dispută meciurile pe „Baba Yara Sport Stadium”, cea mai mare arenă din Ghana, cu o capacitate de 40.528 de locuri.

sursa: fcpetrolul

Cum, deja, se cunoaște, după izbânda concludentă în fața universitarilor clujeni antrenorul Gheorghe Mulțescu a oferit o mini vacanță de trei zile elevilor săi, programul de antrenamente urmând a fi reluat

După victoria cu Universitatea Cluj, antrenorul Gheorghe Mulțescu le-a dat 3 zile libere elevilor săi, din această dimineață lupii” revenind la antrenamente urmând a se intra într-un minicantonament de 4 zile, la Ploiești. Pregătirea centralizată va cuprinde câte două sesiuni în primele 3 zile, azi, mâine și vineri. La acest stagiu nu vor lua parte cei trei petroliști convocați la echipele naționale, Nepomuceno, Alcenat și Mustivar, în timp ce accidentații Fanchone și Marinescu vor avea parte de sesiuni speciale de recuperare. Programul, unul complex, se va desfășura fie la Crângul lui Bot, fie la stadionul ”Ilie Oană”, în funcție de starea vremii, asta până sâmbătă atunci când Geraldo&Co. vor avea parte de un meci cu caracter amical, adversarul fiind Oțelul Galați, trupă care a reușit un nesperat rezultat de egalitate, la Ploiești, în urmă cu nici două săptămâni!

Partida se va disputa de la ora 12:00, pe “Ilie Oană”, în aceleași condiții de vizibilitate ca și la meciul cu Viitorul Voluntari de acum o lună

Deşi iniţial s-a luat în calcul varianta aducerii echipei naţionale a României la Cluj, pentru disputarea unui amical cu Danemarca, oficialii FRF au decis în cele din urmă ca partida de verificare cu trupa nordică să aibă loc la Bucureşti, pe Arena Naţională.

Partida cu Danemarca va urma jocului foarte important pe care tricolorii îl vor disputa în preliminariile Euro 2020, în compania Irlandei de Nord, tot pe Arena Naţională, la debutul noului staff tehnic.

Evident, tricolorii mizează pe o asistenţă cât mai numeroasă la meciul care va reprezenta şansa revanşei pentru România, care a ratat calificarea la Euro 2004 după un meci de tristă amintire cu Danemarca. După un 2-2 dramatic la Copenhaga, tricolorii au ratat la limită barajul.

FRF a considerat că ar fi mai simplu ca meciul cu danezii să aibă loc tot în Capitală, în locul unei deplasări cu avionul până la Cluj, excursie urmată de revenirea în Bucureşti. Drept urmare, s-a renunţat la variantele Cluj sau Ploieşti.

Va fi prima dispută între cele două selecționate de la celebrul 2-2 de la Copenhaga. Palmaresul ”tricolorilor” contra reprezentativei Danemarcei arată astfel: 3 victorii, 2 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj: 15-14. Danemarca este condusă încă din anul 2000 de Morten Olsen.

sursa: digisport

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.