Manchester United a oficializat mutarea anunţată încă de acum câteva luni de presa din toată lumea. Portughezul Jose Mourinho este noul manager al grupării de pe Old Trafford, la mai puţin de jumătate de an după ce a fost demis de la Chelsea.

"E o onoare să fiu managerul lui Manchester United. E un club cunoscut şi admirat în toată lumea. E o poveste nemaîntâlnită la un alt club. Întotdeauna am simţit o afinitate faţă de Old Trafford, unde am avut multe momente importante în carieră. Am avut o relaţie bună cu fanii lui United şi mă bucur că voi avea parte de suportul lor magnific în următorii ani", a fost prima reacţie a lui Mourinho după instalarea la Manchester United.

Woodward: "E cel mai bun din lume"

Ultimele discuţii dintre Mourinho şi oficialii lui United au avut loc joi, într-un hotel din centrul Londrei. Potrivit Sky Sports, după aproximativ două ore de negocieri, lusitanul s-a întors acasă, având în mână o mapă cu documente şi o sticlă de vin. Sursa citată susţine că fostul manager al lui Chelsea s-a întâlnit cu Ed Woodward, vicepreşedintele "diavolilor", şi a pus la punct ultimele detalii, înainte de a-şi pune semnătura pe contract.

Totul s-a petrecut pe 26 mai, în ziua în care Mourinho a sărbătorit 12 ani de la câştigarea primului trofeu Champions League din carieră, cu FC Porto, după o campanie în care a eliminat-o inclusiv pe Man. United, în sferturile de finală.

"Jose este cel mai bun manager din lume. A câştigat multe trofee, a fost sursa de inspiraţie a multor jucători din toată Europa şi cunoaşte foarte bine Premier League, a câştigat deja trei titluri aici. Îi urez bun venit, iar povestea lui de succes este ideală pentru a duce clubul mai departe", a spus încântat vicepreşedintele lui United, Ed Woodward.

Jose Mourinho îl înlocuieşte pe olandezul Louis Van Gaal, care a ratat calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor şi a fost demis, în ciuda faptului că a cucerit Cupa Angliei.

Portughezul rămăsese fără angajament în decembrie, când a fost demis de la Chelsea după o primă jumătate de sezon dezastruoasă. Jose Mourinho a cucerit 8 titluri în carieră: cu FC Porto 2003, 2004; cu Chelsea 2005, 2006, 2015; cu Inter Milano 2009, 2010 şi cu Real Madrid 2012.

Performanţele lui Mourinho, ca antrenor:

Porto

Primeira Liga: 2002–03, 2003–04

Cupa Portugaliei: 2002–03

Supercupa Portugaliei: 2003

UEFA Champions League: 2003–04

Cupa UEFA: 2002–03

Chelsea

Premier League: 2004–05, 2005–06, 2014–15

Cupa Angliei: 2006–07

Cupa Ligii Angliei: 2004–05, 2006–07, 2014–15

Supercupa Angliei: 2005

Inter Milano

Serie A: 2008–09, 2009–10

Cupa Italiei: 2009–10

Supercupa Italiei: 2008

UEFA Champions League: 2009–10

Real Madrid

La Liga: 2011–12

Cupa Regelui: 2010–11

Supercupa Spaniei: 2012

sursa: digisport

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Prahova au anunţat că la finele lunii februarie va fi organizat concurs pentru postul de manager la Spitalul e Obstetrică Ginecologie Ploieşti. Tot în această lună este programat şi concursul pentru postul vacant de manager la Spitalul de Boli Psihice Voila.

„La Spitalul de Obstetrică Ginecologie Ploieşti nu a fost stabilită data concursului, dar examenul ar urma să aibă loc la finele lunii februarie”, a susţinut Fabioara Ionescu, administratorul judeţului Prahova.

La această oră, funcţia de manager este ocupată interimar de Marius Dinu, după ce directorul unităţii medicale, Călin Boeru, şi-a dat demisia în plin scandal aflat în ancheta Ministerului Sănătăţii.

La Spitalul de Boli Psihice Voila, concursul pentru funcţia de director va fi organizat în perioada 19 - 23 februarie. Postul a devenit vacant ca urmare a expirării perioadei de mandat, funcţia fiind deţinută până la finele anului 2014 de dr. Gabriel Ţintărescu.