Lovitură de teatru cu numai trei zile înainte de Euro! Spania, câștigătoarea ultimelor două trofee continentale, a pierdut amicalul cu Georgia, scor 0-1.

La numai patru zile de înfrângerea categorică suferită în fața României, 1-5 la București, gruzinii au provocat șocul verii, impunându-se în fața Spaniei, 1-0. Ibericii au controlat partida disputată pe stadionul lui Getafe, însă n-au putut sparge defensiva adversă. Defensivă care, în fața României, s-a făcut de râs pe Național Arena. Popa a deschis atunci scorul după nici două minute, pentru ca georgienii să își bage singuri mingea în poartă câteva secunde mai târziu.

Cu numai două schimbări în primul ”11”, portarul Revishvili în locul lui Kvaskhvadze și Jighauri în locul lui Dvali, Georgia a reușit să provoace o surpriză incredibilă. Okriashvili a punctat în minutul 40, după un contraatac complet ratat, dar la care fundașii spanioli s-au făcut de râs.

Raidurile spaniolilor de după pauză nu au modificat tabela. Nici pe final de meci, când georgienii erau în corzi, perioadă în care ”tricolorii” au înscris în două rânduri, prin Torje (80) și Keșeru (87). Golul 5 al României a fost marcat imediat după pauză prin Stanciu (49).

La Euro, Spania va evolua într-o grupă cu Cehia, Turcia și Croația.

sursa: gsp

Patru tenismene românce s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Madrid: Simona Halep, Irina Begu, Patricia Ţig şi Sorana Cîrstea. Singura care merge în semifinală este Simona Halep, care a învins-o în disputa româncelor din sferturi pe Irina Begu, cu 6-3, 0-6, 6-1.

Nici Patricia Ţig n-a mai reuşit să producă o altă supriză şi a fost eliminată de Samantha Stosur (23 WTA), în două seturi, scor 3-6, 4-6. Australianca va juca împotriva Simonei Halep, în semifinale.

Semifinalele se joacă, astăzi, după următorul program:

Cibulkova - Chirco, ora 15:00

Halep - Stosur, ora 21:00

sursa: mediafax

Sorana Cîrstea a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Madrid, după ce a pierdut meciul cu Dominika Cibulkova, scor 6-4, 3-6, 3-6.

În primul set, Sorana a avut o evoluție foarte bună și a jucat sigur, controlând meciul și servind foarte bine. Românca a făcut un break, decisiv pentru câștigarea setului.

În al doiela set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 4-3, când Cibulokva a făcut break-ul decisiv și a reușit să câștige setul.

În setul trei, Cîrstea nu a mai putut ține pasul cu Cibulkova și a căzut pshic. Cibulkova s-a impus categoric, scor 6-3, și a câștigat meciul.

De săptămâna viitoare, Cîrstea va reveni în top 100 mondial, pentru prima dată din ianuarie 2015.

sursa: gsp

La capătul unui meci extrem de palpitant, Simona Halep a reușit să o învingă în trei seturi pe Irina Begu, 6-3, 0-6, 6-3 și să acceadă în semifinalele turneului de la Madrid.

Halep o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre Patricia Țig (România) și Samantha Stosur (Australia), partidă care se va termina în preajma miezului nopții.

Turneul de la Madrid este dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari.  

Patricia Țig continuă parcursul de vis din turneul de la Madrid și azi noapte a eliminat-o în optimi pe Madison Keys, din Statele Unite, a 25-a jucătoare a lumii. A fost 6-3, 6-4 pentru jucătoarea noastră, care a pus punct meciului după o oră și 15 minute de la start.

Astfel, Țig este a patra jucătoare din România care se califică între cele mai bune opt de pe tabloul de la Madrid, alăturându-se în sferturi Simonei Halep, Irinei Begu și Soranei Cîrstea. Pentru jucătoarea în vârstă de 21 de ani aceasta este cea mai importantă performanță a carierei, ea venind din calificări în capitala Spaniei și fiind prima oară pe tabloul unui turneu de categorie Premier 5.

sursa: mediafax

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA Premier de la Madrid, dotat cu premii totale de 4.771.360 dolari, în această după-amiază, după ce a învins-o pe Christina McHale (SUA), cu 6-7 (6), 6-4, 6-4.

Begu (25 ani, 34 WTA) s-a impus după două ore şi 37 de minute în faţa unei adversare de 23 de ani, care ocupă locul 59 în lume.

La rândul ei, Simona Halep s-a impus în duelul cu Timeea Bacsinski, 6-2, 6-3, după un joc pe care l-a controlat de la început și până la sfârșit!

Astfel, România este sigură că va avea o reprezentantă în penultimul act al competiţei din capitala Spaniei!

În această seară vor mai evolua încă două sportive din România: Sorana Cârstea și Patricia Țig.

Sorana Cîrstea - Laura Siegemund va fi al doilea meci pe terenul 3, nu înainte de ora 18:30 iar Patricia Ţig - Madison Keys, ultimul meci pe terenul 2, nu înainte de ora 22:30.

Simona Halep a câştigat fără emoţii meciul cu sportiva din Italia, Karin Knapp în două seturi, 6-1, 6-1 şi va juca în meciul următor cu învingătoarea dintre Timea Bacsinszky, a 10-a favorită a turneului de la Madrid şi sportiva din Rusia, Ekaterina Makarova, locul 30 WTA.

Simona Halep început greu meciul cu Karin Knapp, locul 75 WTA, cu două greşeli neforţate, şi a pierdut primul game al jocului. Simona a făcut imediat re-break-ul iar pană la finalul primului set nu a mai cedat. S-a terminat 6-1 pentru sportiva din România, a şaptea favorită a turneului din capitala Spaniei.

Setul secund a început tot cu break al româncei, al 7-lea consecutiv. După 8 game-uri consecutive, Halep a cedat pentru prima dată la scorul de 3-0. A fost singurul game câştigat de Karin Knapp, iar setul s-a încheiat la ca fel ca şi primul, 6-1 pentru Simona Halep.

Cele două sportive s-au mai întâlnit o singură dată, în 2015, la Australina Open. Şi atunci, Simona Halep s-a impus tot în două seturi, 6-3, 6-2.

Pentru calificarea în optimi, Halep şi-a asigurat un cec de 59 490 de euro şi 120 de puncte WTA.

sursa: mediafax

Consecvent celor promise nu cu mult timp în urmă, Mario Nicolae, fostul și totodată noul manager sportiv al Petrolului, își găsește timp și pentru segmentul mass-media. Aflat la Madrid pentru a-l serba pe bunul său prieten Cosmin Contra – acesta schimbând astăzi prefixul la cei 40 de ani împliniți! – Mario a răspuns chestionărilor și a făcut-o franc, fără a încerca driblingurile cu care jurnaliștii sunt atât de obișnuiți din partea oficialilor de tot felul!

Astfel, în primul rând am înțeles că Petrolul va mai avea un apărător de flanc drept în persoana lui Gabi Matei, fost echipier al formațiilor Pandurii Tg. Jiu și Steaua, un tânăr de 25 de ani care nu și-a spus ultimul cuvânt în peisajul fotbalului mare. Cel puțin așa afirmă cel care l-a convins să semneze cu Petrolul: “Gabi este ca și copilul meu, eu l-am crescut și promovat în fotbal la Curtea de Argeș, în 2008! L-am sfătuit să se gândească bine și să înțeleagă că-i ofer o șansă unică! Ce pot să vă spun este că nu va mișca în front și va trage de el așa cum nu a prea făcut-o până acum! A avut probleme de ordin medical dar acum este refăcut în totalitate! M-am bazat și pe dorința lui de a demonstra că vrea să prindă contracte din ce în ce mai bune! Este un pariu pe care mi-l asum! S-a pliat pe cerințele momentului, la Petrolul urmând să fie reduse plafoanele salariale cu 30% în cazul tuturor fotbaliștilor, fie că vorbim de cei care pleacă, rămân sau sosesc!” a spus Nicolae.

Vizavi de pregătirile pentru cantonamentul de iarnă, acesta a declarat: “Pot să anunț locațiile pentru cele două stagii de pregătire din iarnă, ambele urmând a se desfășura în Turcia, mai precis în Lara, una dintre stațiunile de lux ale Antaliei. Este vorba despre perioadele 13-23 ianuarie și 23-02 februarie, primul stagiu urmând a fi găzduit de Complexul Sportiv <<Mardan>> iar cel de-al doilea de Grand Hotel Park, ultimul, un stabiliment relativ nou și bine dotat, mai ales în ceea ce privește facilitățile pentru fotbaliști. Am vrut ca echipa să aibe la dispoziție, în primul rând, terenuri de antrenament de foarte bună calitate, pentru că va urma o perioadă extrem de delicată și toți fotbaliștii trebuie să fie extrem de bine pregătiți. Din păcate, nu vă pot răspunde la întrebarea legată de meciurile de pregătire întrucât sunt doar câteva tatonări, nemaiexistînd prea mult interes pentru jocuri amicale cu Petrolul. A trecut vremea când noi ne alegeam partenerii!” a conchis Mario Nicolae.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.