CSM PLOIEŞTI - CSM UNIREA SLOBOZIA 19-24 (10-10)!
Disputat aseară, în Sala Sporturilor Olimpia, meciul restant din etapa a IX-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, dintre CSM Ploieşti şi CSM Unirea Slobozia, s-a încheiat cu o nedorită surpriză, oaspetele impunându-se cu 24-19 (10-10).
Aflate la cel mai slab joc din acest sezon, elevele lui Neven Hrupec nu au reuşit să-i dea de cap unei formaţii care a jucat simplu în atac, profitând de găurile din defensiva noastră, şi s-a apărat foarte bine, având şi un portar, Georgiana Stoleru, care a scos cam tot ce era de apărat. Fetele noastre au fost în control doar în debuturile de repriză, conducând în prima parte până la 4-3 şi, imediat după pauză, cu 13-11. De fiecare dată, însă, au urmat căderi aproape imposibil de înţeles, cel puţin dacă ţinem cont de diferenţa de valoare individuală dintre componentele celor două echipe. De la 4-3, Slobozia a întors la 4-8 şi doar un final furibund de repriză, cu trei goluri în 120 de secunde, dintre care două pe contraatac, a făcut ca tabela să indice egal la pauză: 10-10.
Cum spuneam, debutul părţii secunde a fost bun, la 13-11 fiind aşteptată doar desprinderea decisivă, numai că Victorina Bora a cerut un time-out care a întors iar lucrurile în favoarea echipei sale, patru goluri consecutive ale ialomiţencelor făcând, din nou, linişte în sală: 13-15 (minutul 43). Marina Dmitrovic a restabilit egalitatea cu două goluri rapide (45), dar au urmat numai ratări la poarta oaspetelor şi încă o serie de reuşite ale Unirii, cinci la număr. La 15-20 (52), doar un miracol mai putea schimba destinaţia celor trei puncte, mai ales la cum decurgeau ostilităţile. Iar diferenţa s-a păstrat până la final, tabela fixându-se la un 19-24 pe care nici cel mai pesimist spectator nu l-ar fi putut anticipa.
CSM Ploieşti se află pe locul 6 al clasamentului Ligii Naţionale, iar luni, de la ora 17:00, va primi în Sala Sporturilor Olimpia vizita vicecampioanei HCM Baia Mare.
Casetă
Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: circa 800.
CSM Ploieşti: Tatalovic - C. Preda (1 gol), Dmitrovic (7, 3 din „7 metri”), Tivadar (1, 1 din „7 metri”), Burtea-Shutska (1), N. Tudor (3), Farcău (4). Au mai jucat: A. Dumitru - Bozovic, Gavrilă, Vasilescu (1), Chiricuţă (1). Antrenor: Neven Hrupec.
CSM Unirea Slobozia: Stoleru - Toma (10 goluri, 7 din „7 metri”), Pavăl (4), Marchidanu, Băcăoanu, Enescu (4), Genkova (1). Au mai evoluat: M. Ion - Ilie (3), Ostase (2), Manoilă, Dragut. Antrenor: Victorina Bora.
Arbitri: Ionuţ Barbu şi Adrian Manafu (Bucureşti/Bucureşti).
Observator FRH: Nicolae Rusu (Constanţa).
Statisticile partidei
Lovituri „7 metri”: 5/1 ratată (Dmitrovic) - 8/1 ratată (Toma).
Eliminări „2 minute”: 4 (Dmitrovic, N. Tudor - 2, Gavrilă) - 6 (Pavăl, Toma, Băcăoanu, Ostase, Marchidanu, Ilie).
sursa: csmploiesti
Baschetbalistele de la CSM Ploieşti au avut o evoluţie curajoasă la malul Dunării, împotriva formaţiei secunde a celor de la Phoenix Galaţi, la debutul în Liga I, dar experienţa adversarelor şi diferenţa de vârstă au fost factorii care au înclinat balanţa în favoarea gazdelor. Tabela, în schimb, nu a fost deloc prietenoasă cu fetele Loredanei Munteanu, afişând la final o diferenţă cu mult peste cea reală, după o jumătate de sfert 4 în care ploieştencele au căzut din punct de vedere fizic.
La prima apariţie pe scena Ligii I, jucătoarele CSM-ului au lăsat o impresie bună la Galaţi, împotriva unei echipe care nu s-a sfiit să arunce în luptă 4 baschetbaliste de la „formaţia mamă”. Acest lucru a contat, de altfel, enorm în desfăşurarea ostilităţilor, în condiţiile în care Phoenix a beneficiat nu doar de un plus vizibil de experienţă, ci şi de diferenţa de gabarit şi de forţă, atuuri speculate la maximum de gruparea gazdă. În teren, însă, elevele Loredanei Munteanu au luptat pentru fiecare minge, au ţinut aproape şi au primit sprijin din partea antrenoarei secunde, Corina Savu, care şi-a făcut apariţia pe parchet încă din primul minut.
Ţinând cont de aspectele mai sus prezentate, dar şi de evoluţia consistentă a tandemului Ioana Ghizilă – Ana Maria Casale, precum şi de aportul jucătoarelor venite de pe bancă, formaţia ploieşteană s-a achitat bine de sarcini şi a pus presiune în debutul sfertului decisiv, când a venit la doar 3 posesii în spatele celor de la Phoenix. Au urmat, însă, câteva minute care au desluşit misterul învingătoarei, gemenele Galaţiului, Bianca şi Denisa Fota, ieşind la rampă în momentele decisive şi punctând cu regularitate din acţiune, pentru o victorie a gazdelor cu scorul de 80-61.
Etapa viitoare, CSM Ploieşti va întâlni, pe teren propriu, formaţia CS Politehnica-Naţional Iaşi, într-o partidă care se va disputa duminică, la o oră ce va fi stabilită cât de curând.
Phoenix 2 Galaţi - CSM Ploieşti 80-61 (22-14, 20-16, 17-19, 21-10)
Formula de start CSM Ploieşti: Ioana Ghizilă (16 puncte), Denisa Moldoveanu (5), Andreea Popescu (6), Mara Funieru (6), Corina Savu (18). Au mai jucat: Ana Maria Casale (8), Maria Stan (2), Alexia Apostolescu, Ştefania Ionescu, Lorena Stănică. Din lot au mai făcut parte: Ioana Ilaş, Denisa Dima, Cristiana Popa. Staff tehnic: Loredana Munteanu (antrenor principal), Corina Savu (antrenor secund).
sursa: csmploiesti
FC Petrolul Ploieşti – CSMS Iaşi 1-2 (1-1)
Petrolul nu izbuteşte să găsească ieşirea din criza de rezultate pe care o traversează de la începutul acestui sezon, suferind o nouă înfrângere pe teren propriu, în confruntarea cu CSMS Iaşi. Oaspeţii s-au impus cu scorul de 2-1, graţie “eurogolului” lui Vasile Gheorghe şi reuşitei din ultimele minute a lui Cosmin Frăsinescu, în vreme ce “lupii” au punctat prin fundaşul Alexandru Benga.
Mihai Stoichiţă n-a avut parte de un debut fericit la cârma Petrolului, echipa ploieşteană nereuşind, nici în faţa Iaşiului, să găsească drumul spre cea de-a doua victorie stagională. Misiunea “găzarilor” a devenit extrem de complicată încă din startul întâlnirii, atâta vreme cât, după nici cinci minute de la primul fluier al arbitrului, Vasile Gheorghe a prins un şut formidabil, de la 20 de metri, lateral dreapta, aducându-i repede pe oaspeţi în avantaj. Petrolul a reuşit să depăşească şocul primirii unui gol prematur, iar, după o centrare perfectă a lui Varga, de pe dreapta, Benga (13) a controlat balonul în preajma careului mic şi l-a învins cu un şut imparabil pe Grahovac.
Lucrurile, păreau, astfel, să intre pe un făgaş favorabil “galben-albaştrilor”, dar “artificiile” din startul întâlnirii s-au consumat rapid. Treptat, jocul a căpătat un aspect de uzură, cu o luptă purtată mai mult la centrul terenului, iar până la pauză niciunul dintre cei doi portari nu a mai avut mari emoţii.
Nici după reluare scenariul nu s-a schimbat foarte mult, marile ocazii de gol întârziind să apară, iar meciul părea să se îndrepte către un rezultat de egalitate oarecum conform cu modul în care se derulaseră ostilităţile în teren. Numai că, în minutul 87, Petrolul a primit lovitura decisivă, atunci când, după un corner bătut de pe stânga, Frăsinescu a profitat de lipsa de reacţie a ploieştenilor şi a înscris, cu capul, din colţul careului de şase metri.
Iaşiul a obţinut, astfel, o victorie importantă, care o ţine aproape de zona play-off-ului, în vreme ce Petrolul nu izbuteşte să facă paşi înainte nici după etapa a 16-a. În runda viitoare, ploieştenii vor evolua tot pe teren propriu, luni, 9 octombrie, de la ora 20.30, contra Concordiei Chiajna.
Casetă
Marcatori: Benga (13)/V. Gheorghe (5), Frăsinescu (87).
FC Petrolul: Pecanha – Velasco (40 Chiriţă), Benga, Genev, Faug-Porret – Tudose, Bucşa – Nepomuceno, Marinescu (cpt) (55 Tamuz), Varga – Moussa (72 Milinceanu). Antrenor: Mihai Stoichiţă.
CSMS Iaşi: Grahovac – Ţigănaşu (46 Bădic), Frăsinescu, Mihalache, Voicu (cpt) – Viveiros, Mitic, A. Enescu (86 Grigorie), Bole – V. Gheorghe (89 Al. Creţu) – Golubovic. Antrenor: Nicolo Napoli.
Cartonaşe galbene: Moussa/Mitic, A. Enescu.
Au arbitrat: Horaţiu Feşnic (Cluj) – Miklos Nagy (Cluj) şi Florin Păunescu (Rm. Vâlcea).
Arbitru de rezervă: Marcel Bârsan (Bucureşti).
Observatori: Ioan Costin Toma (Piatra Neamţ) şi Romulus Chihaia (Bucureşti).
sursa: fcpetrolul
Reprezentativa Noii Zeelande a învins, pe stadionul Twickenham din Londra, echipa Australiei, scor 34-17, şi a câştigat pentru a treia oară Cupa Mondială de rugby.
Punctele neo-zeelandezilor au fost reuşite de Milner-Skudder - un eseu, Nonu - un eseu, Barrett - un eseu şi Carter - un dropgol, patru lovituri de pedeapsă, două transformări.
Pentru australieni au punctat Pocock - un eseu, Kuridrani - un eseu şi Foley - o lovitură de pedeapsă, două transformări.
La finală au asistat 80.125 de spectatori.
Medalia de bronz a fost câştigată de Africa de Sud, care s-a impus, vineri, în faţa Argentinei, scor 24-13.
Noua Zeelandă s-a mai impus la Cupa Mondială în 1987 şi în 2011.
sursa: mediafax
Cotată cu prima șansă la câștigarea competiției de la Singapore, românca avea nevoie de o victorie cu poloneza Radwanska pentru a accede în semifinale la braț cu rusoaica maria Sarapova.
Numai că, în această dimineață, Simona nu a reușit să-și adjudece nici măcar un set, fiind învinsă cu 6-7, 1-6 de către o Radwanska incredibilă! Simina a avut 5-1 în tie-break dar a “reușit” să piardă 6 mingi consecutiv și să cedeze setul! Pentru ca, în cel de-al doilea, să piardă contactul cu tensiunea inerentă și să cedeze aproape fără nicio șansă, 1-6!
CSM BUCUREŞTI - CSM PLOIEŞTI 32-27 (15-14)
Handbalistele de la CSM Ploieşti nu au reuşit să producă surpriza pe terenul campioanei CSM Bucureşti şi au cedat, aseară, cu 32-27 (15-14), în meciul contând pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale, disputat în devans pentru că adversarele evoluează, la finalul săptămânii, în Champions League.
Aşa cum era de aşteptat, s-a văzut diferenţa dintre cele două loturi, soluţiile de care dispun cei doi tehnicieni în momentul efectuării schimbărilor reflectându-se în desfăşurarea jocului şi, implicit, în rezultatul final. Atât cât au putut ţine ritmul impus de gazde, ploieștencele au stat aproape şi chiar le-au pus probleme campioanelor, dar, în momentul în care s-a apelat la forţe proaspete, a început să crească diferenţa de pe tabelă şi doar finalul a salvat un rezultat onorabil.
În prima repriză s-a jucat de la egal la egal, chiar dacă debutul fetelor de la CSM Ploiești a fost ezitant, gazdele desprinzându-se rapid la 5-1 (minutul 5). De la 7-4, a urmat o serie de patru reuşite ale fetelor noastre şi Kim Rasmussen începea, deja, să apeleze la soluţiile de pe bancă, Pessoa, între buturi, Jorgensen şi Rodrigues, la „9 metri”, făcându-şi, imediat, apariţia pe parchet. Bucureştencele au întors scorul şi au stat permanent în faţă, dar, de fiecare dată, elevele lui Neven Hrupec au avut replică şi au egalat (la 11, 12, 13 şi 14), avantajul de un gol consemnat la pauză fiind decis de o lovitură de la „7 metri” obţinută pe final de gazde şi transformată de Gullden.
După pauză, lipsa de prospeţime în faţa unor adversare care s-au rulat permanent şi au adus în continuu soluţii în jocul campioanelor a făcut ca echilibrul să se rupă rapid, un 4-0 scurt ducând tabela la 19-14 (minutul 35). Tivadar şi colegele sale au avut o scurtă revenire, apropiindu-se la trei „lungimi”, 21-18 (minutul 39), dar a urmat o perioadă în care tăvălugul CSM-ului bucureştean a fost de neoprit. S-a ajuns la 26-18 (minutul 46) şi, chiar 31-20 (minutul 52), dar eşecul la scor ce se întrezărea a fost evitat graţie unui final de meci foarte bun. Un parţial de 7-1, cu N. Tudor şi Burtea-Shutska inspirate la finalizare, a dus la un scor final, 32-27, onorabil, în condiţiile în care echipele care au vizitat campioana în acest sezon au cedat, până acum, la cel puţin opt goluri.
Pentru CSM Ploiești urmează, joia viitoare, pe 5 noiembrie, de la ora 18:00, meciul restant din etapa a IX, cu CSM Unirea Slobozia, apoi vizita vicecampioanei HCM Baia Mare, la o dată ce urmează să fie stabilită de Federaţia Română de Handbal.
Casetă
Sala: „Rapid”. Spectatori: circa 800.
CSM Bucureşti: Grubisic - Vărzaru (4 goluri), Fachinello (3), Gullden (4), Manea (2), Brădeanu (6), Curea (2). Au mai jucat: Pessoa - Vetkova (1), Jorgensen (1), Rodrigues (2), Martin (6), Franca da Silva, Bazaliu (1), Nan. Antrenor: Kim Rasmussen.
CSM Ploieşti: Tatalovic - Preda (1), Dmitrovic (5, 3 din „7 metri”), Tivadar, Burtea-Shutska (8), N. Tudor (8), Farcău (3). Au mai evoluat: A. Dumitru - Bozovic (1), Gavrilă, Vasilescu (1), Chiricuţă. Antrenor: Neven Hrupec.
Arbitri: Daniel Basso şi Florin Tofan (Galaţi).
Observator FRH: Doru Dordea (Sibiu).
Statisticile partidei
Lovituri „7 metri”: 3/0 ratate - 4/1 ratată.
Eliminări „2 minute”: 0 - 4 (Tivadar - 2, N. Tudor, Chiricuţă).
sursa: csmploiesti
ACS Poli Timişoara – FC Petrolul Ploieşti 2-1 (1-0)
Petrolul şi-a încheiat aventura în Cupa României la Timişoara, pierzând la limită confruntarea cu ACS Poli, din optimile de finală ale competiţiei. Bănăţenii s-au impus la limită, 2-1, într-un meci în care ploieştenii au evoluat în inferioritate numerică mai bine de o repriză.
Chiar dacă atmosfera a adus mai degrabă cu cea a unui „amical”, foarte puţini spectatori încumetându-se să vină în tribunele arenei „Dan Păltinişanu”, meciul dintre ACS Poli şi FC Petrolul a avut parte de un început destul de alert. Ambele echipei au căutat să rupă, cât mai repede, echilibrul, gazdele ratând prin Cânu (5 – reluare, din marginea careului mic, peste transversală) şi Curtean (9 – şut din colţul din stânga al careului mic, în plasa laterală), pentru ca Petrolul să replice prin Moussa (10 – „cap” de la 8 metri, după centrarea de pe stânga a lui Nepomuceno, alături de buturi) şi, mai ales, Nepomuceno (21), cel care a executat bine o lovitură liberă de la circa 25 de metri, lateral dreapta, obligându-l pe Smaranda să respingă în bară.
Până la urmă, primii care au mutat pe tabela de marcaj au fost bănăţenii, cu cinci minute înainte de pauză, atunci când centralul Marius Avram a dictat cu mare uşurinţă penalti la un duel, în marginea careului mare, între Chiriţă şi Curtean, iar Hernandez nu i-a lăsat nicio speranţă lui Cobrea, trimiţând mingea, de la punctul cu var, în colţul din stânga portarului petrolist. Iar ca lucrurile să se înrăutăţească şi mai rău pentru ploieşteni, Ropotan a văzut două cartonaşe galbene în decurs de doar câteva zeci de secunde, cel de-al doilea în urma unei noi decizii exagerate a lui Avram, „lupii” rămânând, astfel, cu un om mai puţin pe teren chiar înainte de intrarea la cabine.
Partea a doua a debutat cu o paradă bună a lui Cobrea, la şutul lui Curtean (47), după care „lupii” au avut o şansă imensă să restabilească egalitatea, atunci când Nepomuceno (49) a scăpat singur spre poarta adversă, dar a trimis, din interiorul careului, în bara din stânga lui Smaranda! Chiar şi în inferioritate numerică, Petrolul a început să arate din ce în ce mai bine, iar VELASCO (68) a readus speranţele în tabăra ploieşteană, marcând cu un şut din faţa porţii, după un „assist” al lui Moussa.
Din păcate, însă, elevii lui Oancea n-au mai rezistat până la final, iar CÂNU (82) a calificat-o pe ACS Poli în sferturile de finală ale Cupei României, trimiţând în plasă, aproape de pe linia porţii, după o fază confuză.
Petrolul părăseşte, astfel, competiţia încă din faza optimilor şi rămăne doar cu campionatul, acolo unde, sâmbătă, de la ora 20:30, va juca, pe teren propriu, cu CSMS Iaşi.
Casetă
Marcatori: Hernandez (40, pen.), Cânu (82)/Velasco (68)
ACS Poli: Smaranda – Belu, Luchin (cpt), Cânu, D. Popescu – Llorente (65 Artean), O. Popescu – Hernandez, Croitoru (73 Elek), Curtean – Rufino (90+1 Melinte). Antrenor: Florin Marin.
Petrolul: Cobrea – Chiriţă (85 Rusu), Benga (cpt), Tudose, Faug-Porret – Bucşa, Ropotan – Velasco, Zoubir, Nepomuceno (85 Milinceanu) – Moussa. Antrenor: Mihai Oancea.
Cartonaşe galbene: Luchin, O. Popescu, Llorente/Zoubir, Benga, Ropotan (2), Moussa,
Cartonaş roşu: Ropotan (44)
Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) – Gabriel Bârjac (Zalău) şi Mihai Marius Marica (Bistriţa).
Arbitru de rezervă: Paul Unimatan (Zalău).
sursa: fcpetrolul
ENERGIA TG. JIU - CSM PLOIEŞTI 27-22 (12-12)!
Seria de victorii a handbaliştilor de la CSM Ploieşti s-a întrerupt, în această seară, la Târgu Jiu, acolo unde băieţii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu au cedat cu 27-22 (12-12) meciul cu Energia, contând pentru etapa a XI-a a Ligii Naţionale.
Handbaliștii CSM-ului au ţinut ritmul gazdelor până prin minutul 40, după care Energia s-a desprins decisiv în câştigătoare. Partida a fost echilibrată în prima parte, în care gorjenii au început mai bine conducând în debut cu 3-1, apoi cu 5-4 şi 6-5, după care ploieştenii au trecut în faţă, având, la un moment dat, şi două goluri avans: 8-10 (minutul 23). La pauză a fost egal, 12-12, apoi CSM-ul a condus în două rânduri, cu 13-12 şi 14-13, după care a început declinul. Cinci goluri ale gazdelor, faţă de doar unul ploieştean, au dus tabela la 18-15 şi, chiar dacă Dragoş Dobrescu a cerut time-out şi, imediat, elevii săi au înscris pentru 18-16, nu a urmat revirimentul dorit. Alte patru goluri ale Energiei au făcut 22-16 (minutul 51), diferenţa de şase goluri fiind imposibil de remontat până la final. Intrat pe teren în minutul 54, Marius Mihoci a înscris patru goluri consecutive, Alex Tărîţă şi Răzvan Farcaş au contribuit cu câte unul, dar şi gazdele au marcat în cinci rânduri pentru un scor final de 27-22.
„Am jucat bine în prima repriză, dar am ratat foarte multe situaţii de unu la unu şi aşa am intrat la pauză doar la egalitate. Din păcate, în minutul 13 l-am pierdut şi pe Szopka, portarul nostru accidentându-se după ce s-a tăiat într-o sârmă din poartă... Apoi, în repriza a doua, am continuat cu aceeaşi lipsă de concentrare la finalizare şi le-am permis adversarilor să se desprindă. Cred că în prima repriză puteam să ne desprindem şi să decidem meciul, dar ratările ne-au costat. Energia are echipă experimentată, care se mobilizează bine în meciurile pe teren propriu, plus că, la acest meci, a avut şi soluţii mai multe pe bancă în special la linia de 9 metri, unde ne-au lipsit Capotă şi Khaled”, spune directorul tehnic Ion Nicolae.
Tehnicienii CSM-ului i-au folosit pe: Szopka, Antonaru, M. Dumitru - Turcu (5 goluri), Dragnea (4), R. Farcaş (4), Mihoci (4), Tărîţă (2), Botezatu (1), Telepnev (1), Al. Farcaş (1), Rasic, Zamfir, Hoinaru şi Stăncioiu. Deşi a făcut deplasarea, nu a evoluat deloc interul Cosmin Capotă, care a rămas pe margine din cauza accidentării la mâna stângă suferită pe finalul partidei din etapa trecută, cu Dunărea Călăraşi.
Pentru handbalişti urmează o pauză competiţională până pe 15 noiembrie, când este programat meciul de pe teren propriu, din etapa a XII-a, cu CS HC Adrian Petrea Reşiţa.
sursa: csmploiesti
Echipa de fotbal seniori a CSM Ploieşti a suferit, ieri, primul eşec din mandatul lui Octavian Grigore, pierzând cu 3-0 (0-0) partida susţinută în deplasare, cu Progresul Boldeşti Grădiştea. Meciul a contat pentru etapa a IX-a a Seriei Este a Ligii B Prahova şi s-a disputat în condiţii meteo speciale, ploaia, frigul şi, în special, vântul puternic influenţând desfăşurarea ostilităţilor.
Tinerii jucători ai CSM-ului au avut vântul în spate în prima parte a jocului, dar nu au ştiut să profite şi au ratat cele câteva ocazii create. După pauză însă, evoluând împotriva vântului, nu au rezistat presiunii gazdelor şi au primit trei goluri, în minutele 49, 65 şi 72.
Octavian Grigore a folosit următoarea formulă de echipă: G. Iordache - G. Condrea (60 Paraschiv), L. Georgescu, Petrea (21 Chirion), Stan - Cismaru, Bălăceanu, Dăncilă (55 Iancu), Moise - Ţînţaru - Petculescu (67 Popescu). Trebuie menţionat că prima schimbare făcută de tehnicianul nostru a fost cauzată de o accidentare, iar următoarele două au fost determinate şi de frigul pătrunzător, jucătorii înlocuiţi nemaiputând să continue partida.
În urma acestui rezultat, CSM Ploieşti se află pe poziţia a 5-a a clasamentului Seriei Est a Ligii B Prahova, iar în etapa viitoare va juca, sâmbătă, la Strejnic, cu CS I Brazi Negoieşti.
sursa: csmploiesti
Reprezentativa de rugby a României a fost învinsă, ieri, pe Sandy Park din Exeter, de selecţionata Italiei, cu scorul de 32-22 (22-3), în ultimul meci al "Stejarilor" în grupa D de la Cupa Mondială din Anglia.
În urma acestei victorii, Italia a obţinut calificarea directă la Cupa Mondială din 2019, din Japonia.
Pentru România au marcat Florin Vlaicu (o lovitură de pedeapsă, două transformări), Adrian Apostol (două eseuri) şi Valentin Popârlan (un eseu).
Pentru Italia au înscris Leonardo Sarto (un eseu), Tommaso Allan (două lovituri de pedeapsă, trei transformări, un eseu), Edoardo Gori (un eseu) şi Alessandro Zanni (un eseu).
Deoarece a marcat patru eseuri în acest meci, Italia a primit şi punctul bonus ofensiv.
Selecţionerul României, galezul Lynn Howells, a trimis în teren următorul XV: 1. Mihăiţă Lazăr , 2. Otar Turaşvili, 3. Paulică Ion, 4. Valentin Popârlan, 5. Johannes Van Heerden, 6. Valentin Ursache (căpitan), 7. Viorel Lucaci, 8. Daniel Carpo, 9. Valentin Calafeteanu, 10. Michael Wiringi, 11. Ionuţ Botezatu, 12. Florin Vlaicu, 13. Paula Kinikinilau, 14. Mădălin Lemnaru, 15. Cătălin Fercu.
Au mai jucat: 22. Csaba Gal, 17. Andrei Ursache, 20. Stelian Burcea, 19. Marius Antonescu, 16. Andrei Rădoi, 21. Tudorel Bratu, 23. Adrian Apostol, 18. Horaţiu Pungea.
În minutul 16, Johannes Van Heerden a primit cartonaşul galben.
Meciul a fost condus la centru de francezul Romain Poite, iar arbitri asistenţi au fost irlandezul George Clancy şi francezul Mathieu Raynal.
La partida de la Exeter au asistat 11.450 de spectatori.
România a fost învinsă în grupa D de Franţa, scor 11-38, de Irlanda, scor 10-44, şi a învins Canada, scor 17-15.
România, care a participat la toate cele opt ediţii ale Cupei Mondiale, a încheiat grupa D pe locul patru, cu patru puncte.
sursa: mediafax