România va juca pentru medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal tineret (sub 20 de ani), împotriva Germaniei, fosta adversară din grupe, după ce a fost învinsă de Danemarca în semifinalele competiţiei, scor 25-28.

Semifinala Campionatului Mondial de tineret, împotriva naţionalei Danemarcei a început echilibrat, până în ultimele minute ale primei reprize, când nordicele s-au desprins la două goluri pe fondul unei superiorităţi numerice. Portarul Yuliya Dumanska a fost din nou la înălţime, cu mai multe parade în situaţii de unu la unu cu adversarele. Cristina Laslo şi Anca Polocoşer au fost principalele realizatoare ale României în prima repriză, cu câte 4 reuşite fiecare.

Imediat după pauză, Polocoşer şi Laslo au pierdut două mingi, iar Danemarca s-a desprins la 17-12. Avantajul adversarelor putea fi şi mai mare, dar Dumanska a avut o dublă paradă într-o situaţie de inferioritate. De remarcat, România a gestionat bine jocul 5 cu 6 şi chiar şi superiorităţile, dar numai în repriza a doua, când a şi reuşit să revină în joc, 19-21 şi 20-22 (min. 47).

Momentul culminant al partidei s-a consumat în minutul 48. Florenţa Ilie a avut golul de 21-22 în mână, dar a tras în portar. Danemarca s-a desprins la faza imediat următoare la 23-20, golul fiind dublat şi de o eliminare în tabăra României. Apoi, tot Danemarca s-a aflat la conducerea partidei şi chiar dacă antrenorul Ion Crăciun a solicitat time-out, nordicele s-au impus la final cu o diferenţă de trei goluri, 28-25.

În finala mică, tricolorele vor înfrunta echipa Germaniei, cu care a jucat şi în Grupa C şi a remizat, scor 29-29. În meciul pentru titlu se vor întâlni Rusia şi Danemarca, adică echipele care au disputat finala şi la Campionatul European în 2015.

România - Danemarca 25-28 (12-14)

Dumanska, Curmenţ, Ion - portari; Taivan 1, Severin, Dindiligan, Craiu, A. Ilie 6, Vasiliu, Laslo 8, Dache 3, Stoicănescu, Fl. Ilie, Corban, Polocoşer 5, Ostase 2. Antrenori: Ion Crăciun şi Cristi Preda

sursa: mediafax

"Cocoşul Galic" a pierdut dramatic finala Campionatului European, lucru pe care gazdele nu îl aşteptau, ele fiind pregătite pentru sărbătorirea câştigării celui de-al treilea titlu european.

Astfel, organizatorii pregătiseră deja autocarul cu care jucătorii lui Didier Deschamps să sărbătorească alături de fani pe străzile Parisului, acesta fiind surprins pe autostradă. "Campionii Europei, 2016", era mesajul care puta fi citit pe autocar.

Planurile francezilor au fost date peste cap în prelungiri de Eder, lusitanul care l-a învins cu un şut din afara careului pe Lloris, marcând astfel primul său gol marcat într-un meci oficial pentru selecţionata ţării sale.

Francezii rămân cu cele două titluri europene câştigate în 1984 şi 2000, la primul dintre ele fiind de asemenea organizatori.

sursa: digisport

Belgia a fost eliminată în sferturile de finală ale Euro 2016, după înfrângerea cu Ţara Galilor, scor 1-3, iar eşecul de la Lille ar fi dus la un nou conflict între portarul Thibaut Courtois şi antrenorul Marc Wilmots.

Potrivit presei belgiene, citată de Marca, cei doi s-au certat în vestiar la finalul partidei de pe Stade Pierre Mauroy, ajungându-se chiar la lovituri.

Nu este prima oară când Wilmots şi Courtois au un conflict la acest Euro. După înfrângerea cu Italia, scor 0-2, din prima etapă a grupelor, cei doi ar fi avut o altercaţie în avionul cu care echipa s-a întors în cantonament.

Deşi conflictul de la vestiar nu a fost confirmat, tensiunea din cadrul lotului belgian este evidentă, lucru dovedit de declaraţiile portarului lui Chelsea de la sfârşitul meciului, când a refuzat să-i găsească circumstanţe atenuante lui Wilmots pentru eşecul de la turneul final.

"Am făcut aceleaşi greşei tactice ca în meciul cu Italia. Am început bine, dar apoi am lăsat prea mult spaţiu adversarilor. Era o oportunitate cu care s-ar putea să nu ne mai întâlnim.

I-am spus antrenorului care este opinia mea în vestiar. Trebuie să ia singur o decizie", a declarat Courtois.

Deşi presa belgiană îi cere aproape la unison demisia, iar declaraţiile lui Courtois par să confirme că tehnicianul de 47 de ani a pierdut vestiarul, Wilmots a evitat un răspuns clar în privinţa viitorului său.

"Am spus că voi lua o decizie după Euro. Nu o voi face imediat după meci. Vom vedea", a spus Wilmots, care a trimis şi săgeţi în direcţia lui Courtois: "Este frustrat, după un sezon slab la Chelsea. Visul lui de a câştiga un trofeu s-a terminat".

Concluzia i-a aprţinut aceluiaşi Thibaut Courtois. "Este cea mai mare dezamăgire a carierei mele şi am jucat o finală de Champions League", a spus portarul de 24 de ani, referindu-se la înfrângerea din ultimul act al UCL suferită în 2014 cu Atletico Madrid, în faţa rivalilor de la Real Madrid, în prelungiri.

sursa: digisport

Duminică, 29 Mai 2016 19:11

Ultima impresie n-a mai contat...

Petrolul s-a despărţit de Liga I cu încă o înfrângere, 0-2 pe terenul lui CS “U” Craiova. Golurile oltenilor au fost reuşite de Herghelegiu (5 şi 36), Craiova ratând, însă, la mustaţă, biletul pentru preliminariile Europa League.

Cum doar pentru Craiova jocul din această ultimă etapă mai avea o miză, era de aşteptat ca întâlnirea de pe stadionul “Extensiv” să înceapă cu o echipă locală cât mai grăbită să facă diferenţa, în aşteptarea veştilor bune de la Timişoara. Şi n-a durat mult până când tabela de marcaj s-a modificat pentru prima dată, Herghelegiu (5) punctând la chiar prima ocazie a “alb-albaştrilor”, cu un şut imparabil, expediat de la 14 metri, după o cursă pe dreapta a lui Măzărache.

Continuarea le-a aparţinut “juveţilor”, cu mai multe ratări la poarta ploieşteană, trecute în dreptul lui Băluţă (6, 22), Ivanov (7) şi Măzărache (28), şi n-a lipsit mult ca ocaziile să se răbune, pentru că Astafei (30) a rămas singur, în colţul din stânga al careului mic, cu Laurenţiu Popescu, şutând, însă, în portarul gazdelor.

Cum, la Timişoara, lucrurile se aşezau în favoarea oltenilor, Craiova a căpătat şi mai mult “oxigen”, reuşind să se desprindă la 2-0, după reuşita aceluiaşi Herghelegiu (36), cel care, după o centrare venită de pe dreapta, a reluat fulgerător din faţa porţii, stabilind, totodată, şi scorul primei reprize.

Partea a doua s-a jucat, mai degrabă, la trecerea timpului, cu gândul la minutul 90 şi la ce va fi după el. Mulţumită cu victoria ce se contura, una care, coroborată, la acel moment, cu rezultatul de la Timişoara, îi asigura biletul pentru Europa, Craiova n-a mai forţat, cu atât mai mult cu cât nici Petrolul n-a arătat că ar avea puterea să schimbe cu ceva soarta jocului. Gane le-a dat minute şi juniorilor Costache şi Lambru, pentru ultimul meciul din Bănie însemnând şi debutul oficial pentru prima echipă, iar, altfel, finalul n-a mai adus nimic de consemnat, decât, poate, dezamăgirea gazdelor la aflarea faptului că Iaşiul a întors meciul la Timişoara.

Aşa s-a încheiat un sezon dureros, la capătul căruia Petrolul a retrogradat în eşalonul secund, după câţiva ani pe care i-a “ars” la intensitate maximă şi în care a visat frumos.

Casetă

CS „U” Craiova – FC Petrolul Ploieşti 2-0 (2-0). Marcator: Herghelegiu (5, 36).

CS „U”: L. Popescu – R. Petre, Popov, Ivanov, Vătăjelu – Mateiu (83 Hodea), Zlatinski (cpt), Surugiu (76 Manea) – Băluţă, Măzărache, Herghelegiu. Antrenor: Daniel Mogoşanu.

FC Petrolul: I. Popescu – David, Benga, Alecsandru, Beţa – Pacar (80 Lambru), Bucşa, Guerriero, Astafei (cpt) – Paolucci (58 Costache) – Michael (40 Mareş). Antrenor: Ionel Gane.

Au arbitrat: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj) – Gabriel Constantinescu (Bucureşti) şi Bogdan Velicu (Bucureşti). Adiţionali: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) şi Marian Balaci (Drobeta Tr. Severin).

Rezervă: Vlad Bârleanu (Bucureşti).

Observatori: Romulus Chihaia (Bucureşti) şi Sajtos Laszlo (Sibiu).

sursa: fcpetrolul

Irina Begu, numărul 25 WTA, a fost învinsă, scor 3-6, 4-6, în optimile de finală de la Roland Garros, de sportiva americană Shelby Rogers, 23 ani şi locul 108 WTA, care se află la cea mai bună performanţă a carierei într-un turneu de Mare Şlem.

Irina Begu a resimţit oboseala din partida cu Annika Beck şi s-a văzut condusă cu 3-1 în debutul meciului cu Shelby Rogers, din optimile de finală de la Roland Garros. Sportiva din Statele Unite, aflată în premieră în această fază a competiţiei într-un turneu de Mare Şlem, şi-a păstrat avantajul până în finalul setului, câştigat cu 6-3.

Irina Begu a fost mai agresivă în debutul manşei secunde şi s-a desprins la 2-0, însă Rogers a revenit şi a luat patru game-uri consecutive. În finalul actului al doilea, Begu a egalat la 4, însă şi-a cedat serviciul în game-ul 10, iar Rogers a înschis meciul în favoarea sa, scor 6-3, 6-4, după o oră şi 21 de minute de joc.

Pentru că a ajuns până în optimile de finală, Irina Begu va încasa 173.000 de euro şi 240 de puncte WTA. În faza următoare a turneului de la Roland Garros, Shelby Rogers o va întâlni pe Garbine Muguruza, a patra favorită la Internaţionalele Franţei de la Paris.

Favorită numărul 6 la Roland Garros, Simona Halep o va întâlni în optimile de finală pe Samantha Stosur din Australia. Meciul dintre Halep şi Stosur va încheia ziua de astăzi pe arena centrală, Philippe-Chatrier. Partida Simonei Halep se va disputa după jocurile Svetlana Kuznetsova - Garbine Muguruza, Viktor Troicki - Stan Wawrinka şi Kei Nishikori - Richard Gasquet.

sursa: mediafax

Petrolul a încheiat cu un eşec seria meciurilor disputate pe teren propriu în acest sezon, 0-1 cu Concordia Chiajna. Dacă, în privinţa ploieştenilor, lucrurile erau clare înaintea jocului, retrogradarea nemaiputând fi evitată, în schimb ilfovenii şi-au asigurat, cu acest succes, conturat după golul lui Obide (16), locul de Liga I şi pentru viitoarea stagiune.

Cu multe absenţe în lot, cu portarul Iustin Popescu la debutul oficial în tricoul „galben-albaştrilor”, cu tânărul Roberto Alecsandru la primul său meci ca titular pentru Petrolul, cu juniorul Constantin Costache (18 ani) pe banca de rezerve şi trimis, în ultimul sfert de oră, pe teren, formaţia lui Ionel Gane s-a comportat mai mult decât onorabil în duelul cu un adversar ce părea, teoretic, mult mai motivat, atâta vreme cât pentru Chiajna chiar şi un singur punct obţinut la Ploieşti i-ar fi confirmat statutul de prim-divizionară şi pentru sezonul următor. Din păcate, petroliştii n-au reuşit să le ofere puţinilor dar, ca de obicei, inimoşilor suporteri prezenţi pe „Ilie Oană” şi un rezultat pozitiv, fie din cauza ratărilor sau, de ce nu, chiar şi a deciziilor controversate luate de Valentin Avram şi asistenţii săi, în câteva momente cheie ale întâlnirii.

O primă greşeală de arbitraj a putut fi invocată chiar la faza unicului gol al întâlnirii, atunci când, după un corner al oaspeţilor de pe partea dreaptă, Tincu l-a scos clar de pe traiectoria centrării pe Iustin Popescu, iar Obide (16) a avut şansa să trimită, cu capul, în poarta goală. Avram n-a fluierat nimic, dar a făcut-o ceva mai târziu, în minutul 35, la semnalizarea asistentului Grigoriu, răpindu-i lui Roberto Alecsandru, pentru o presupusă poziţie de ofsaid, bucuria primului gol în Liga I, reluările demonstrând că fundaşul „lupilor” se afla mai degrabă pe linie cu ultimul apărător al oaspeţilor decât în afara jocului.

Suficient, nu?, pentru a vorbi chiar şi despre o viciere de rezultat, într-un meci disputat, altfel, într-un ritm destul de alert, mai ales în prima repriză. Până la pauză, ocaziile mari au fost ale Petrolului, cu o lovitură de cap ratată de Alecsandru (3) dintr-o poziţie favorabilă, o minge trimisă în bara transversală de Paolucci (21) şi o paradă excelentă a lui Belgrădean (42), la şutul expediat, de la 18 metri, de către Astafei. Şi Chiajna a avut o şansă uriaşă, chiar în debutul întâlnirii, atunci când David a salvat de pe linia porţii la şutul lui Pena şi, în continuarea fazei, Popescu a respins mingea trimisă de Niasse (5).

La reluare, lucrurile s-au schimbat, Concordia părând decisă să „închidă” meciul. Şi o putea face la şapte minute după pauză, după ce Begeorgi, aflat într-un duel cu Feussi, i-a oferit prilejul lui Marius Avram să arate, prompt, punctul cu var. Milevskyi a executat penaltiul, dar Popescu a ghicit şi a respins, minge a revenit la atacantul ucrainean şi totul părea a fi doar o formalitate, însă reacţia portarului „lupilor”, completată de lipsa de inspiraţie a lui Milevskyi, a fost formidabilă, Popescu reuşind să se redreseze la timp şi să evite un gol ca şi trecut pe tabela de marcaj.

Finalul a mai consemnat debutul lui Constantin Costache şi încă o ocazie uriaşă trecută în contul lui Milevskyi (87), Petrolul luându-şi, astfel, la revedere de la suporteri cu o înfrângere, venită, parcă, să completeze un sezon total nefericit. La finalul săptămânii, cel mai probabil duminică, „galben-albaştrii” vor susţine ultimul joc al campionatului, pe terenul lui CS „U” Craiova.

Casetă

FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 0-1 (0-1); Marcator: Obide (16).

FC Petrolul: Popescu – David, Mişelăricu, R. Alecsandru, Begeorgi (56 Beţa) – Mareş (75 C. Costache), Bucşa, Guerriero, Astafei (cpt) – Zoubir – Paolucci (64 Pacar). Antrenor: Ionel Gane.

Concordia: Bălgredean – Feussi, Tincu, Niasse, Obide, Bucurică – Cristescu (75 Roşu), Obodo (cpt), Purece (80 Grădinaru) – Pena (84 Mamele), Milevskyi. Antrenor: Adrian Falub.

Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) – Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) şi Marius Marchidanu (Brăila).

Arbitru de rezervă: Ionuţ Bogdan Anghelinei (Galaţi).

Observatori: Constantin Ştefan (Bucureşti) şi Constantin Stătescu (Bucureşti).

sursa: fcpetrolul

Echipa de handbal masculin a clubului CSM Ploiești se întoarce după numai un sezon în Divizia A, ultima etapă a play-out-ului încheindu-se cum era mai prost pentru echipa municipalității. Elevii lui Dragoş Dobrescu au pierdut din nou la scor la Baia Mare, la fel ca în sezonul regulat, iar CSM Focşani, această Pasăre Phoenix a handbalului masculin românesc, a reuşit a 5-a victorie în ultimele 7 etape, la Târgu Jiu de data aceasta, asigurându-şi locul la baraj.

CSM Ploieşti avea nevoie de un punct pe terenul lui Minaur pentru a nu depinde de rezultatul meciului dintre Energia şi CSM Focşani, dar partida de la Baia Mare a fost ratată încă din debut. A început de la 3-0 pentru gazde, a avut câteva momente de revenire ale CSM-ului, la 4-3 (minutul 8) şi 7-6 (22), dar „s-a rupt” încă dinainte de pauză, când Minaur s-a desprins la patru goluri: 12-8. Moment în care, la Târgu Jiu, CSM Focşani înscrisese deja cam câte goluri obişnuia să înscrie pe meci în sezonul regulat, conducând miraculos cu 22-16!

Repriza secundă a partidei de la Baia Mare nu a adus nicio schimbare, nicio răbufnire de orgoliu, ci doar un curs al jocului în favoarea gazdelor, care au menţinut în primele zece minute avansul de 4 goluri (17-13, minutul 38, apoi 18-14, minutul 40), după care şi-au luat elan şi au ajuns până la o diferenţă de 10 goluri: 29-19 (minutul 54). Finalul nici n-a mai contat, o revenire tardivă a CSM-ului stabilind rezultatul final la 32-26, ceea ce a echivalat, din cauza victoriei Focşaniului, cu retrogradarea directă după un singur sezon în Liga Naţională...

Într-un meci în care ploieștenii au ratat primele trei aruncări de la „7 metri”, CSM Ploieşti a început cu Antonaru – Tărîţă (1 gol), Capotă (4), Dediu (2), Turcu (4), Zamfir (1), Botezatu (5), pe parcurs intrând şi Szopka – Al. Farcaş (3 goluri), Stăncioiu (3), Hoinaru (2), Hodorogea (1) şi Mihoci.

Play-out, Etapa a X-a

Minaur Baia Mare – CSM Ploieşti 32-26 (12-8)

Danubius Galaţi – HC Vaslui 32-39 (14-23)

Energia Târgu Jiu – CSM Focşani 32-37 (16-22)

Clasament play-out

Energia Târgu Jiu – 36 puncte

Handbal Club Vaslui – 36 puncte

Minaur Baia Mare – 36 puncte

CSM Focşani – 32 puncte

CSM Ploieşti – 31 puncte

Danubius Galaţi – 1 punct

sursa: csmploiesti

Simona Halep (România, 5 WTA) a fost învinsă de Daria Gavrilova (Australia, locul 32 WTA) în turul doi la Roma, scor 6-3, 4-6, 3-6. Meciul a fost transmis pe Dolce Sport 2.

Gavrilova o va întâlni în optimi pe Svetlana Kuznețova, locul 19 WTA.

sursa: dolcesport

Sorana Cîrstea a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Madrid, după ce a pierdut meciul cu Dominika Cibulkova, scor 6-4, 3-6, 3-6.

În primul set, Sorana a avut o evoluție foarte bună și a jucat sigur, controlând meciul și servind foarte bine. Românca a făcut un break, decisiv pentru câștigarea setului.

În al doiela set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la scorul de 4-3, când Cibulokva a făcut break-ul decisiv și a reușit să câștige setul.

În setul trei, Cîrstea nu a mai putut ține pasul cu Cibulkova și a căzut pshic. Cibulkova s-a impus categoric, scor 6-3, și a câștigat meciul.

De săptămâna viitoare, Cîrstea va reveni în top 100 mondial, pentru prima dată din ianuarie 2015.

sursa: gsp

În Copou, susținuți și de circa 30 de suporteri fanatici sosiți din Ploiești, elevii lui Gane au “reușit” să mai piardă un meci, golul lui Piccioni din lovitură liberă directă de la marginea careului mare aruncând în depresie delegația rarefiată a echipei ploieștene...

Un nou meci tern, cu ocazii de gol aproximative pentru ploieșteni, contabilizarea acestora făcându-se doar în dreptul lui Mișelăricu (9), Zoubir (15) și Stana (24)... Niciodată, însă, balonul nu a găsit spațiul porții, toate încercările celor trei fiind în afara perimetrului apărat de către Grahovac. Portar care, dacă ar fi știut cum vor evolua oaspeții, cu siguranță că și-ar fi luat un bilet de voie pentru a trage o fugă la el acasă, în Bosnia!

Mereu în ofensivă, atacând în valuri poarta lui Cobrea, trupa condusă de Nicolo Napoli a făcut legea iar reușita lui Piccioni a picat la fix pentru a încununa echipa mai preocupată să învingă și să spere într-o aventură europeană, din toamnă Așa cum, nu cu multă vreme în urmă, partenera de joc din Ploiești reușea aproape ireal... Din păcate, condusă către un sfârșit implacabil de către ageamii ai fenomenului, haita în galben și albastru se pregătește să moară... Trist dar adevărat!

Petrolul a rămas cu 12 puncte iar CSMS Iaşi are acum 32 şi ocupă locul 1 în clasamentul provizoriu al play-out-ului. Etapa viitoare, vineri, “lupii” vor evolua la Ploiești contra CFR-ului Cluj iar gruparea ieşeană va juca în deplasare, două zile mai târziu, cu FC Voluntari.

Casetă

Stadion: „Emil Alexandrescu” Iași. Spectatori: circa 6.000; A marcat: Piccioni (68)

CSMS Iaşi: Grahovac - Voicu, Frăsinescu, Ciucă, Bădic - Bole, Creţu, Mitic, Llullaku (Viveiros 46) - Cristea (Piccioni 60), Golubovic (Saric 90+4). Antrenor Nicolo Napoli

Petrolul: Cobrea - Beţa, Mişelăricu, Benga, Begeorgi (Paolucci 76) - Ziani, Bucşa, Stana, Mareş (Marcos 46) - Zoubir, Astafei (Pacar 69). Antrenor Ionel Gane

Cartonaşe galbene: Mitic (54), Golubovic (74)/ Mareş (3), Mişelăricu (33), Astafei (60);

Au arbitrat: Dragoş Istrate (Bucureşti) – Bogdan Gheorghe (Bucureşti) şi Sebastian Stoianov (Constanţa).

Observatori: Romulus Chihaia (Bucureşti) şi Iosif Olah (Sf. Gheorghe). 

Pagina 1 din 11

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.