Olsi Rama, fratele premierului albanez Edi Rama, a fost reţinut, aseară, la Belgrad, fiind acuzat că a organizat incidentul care a dus la suspendarea meciului Serbia - Albania, din preliminariile Euro-2016, a anunţat televiziunea de stat sârbă (RTS).

Potrivit RTS, care citează Ministerul sârb de Interne, Olsi Rama conducea, din loja oficială a stadionului, cu ajutorul unei telecomenzi, o dronă pe care era arborat drapelul albanez şi care a survolat arena din Belgrad. Drona a provocat furia jucătorilor sârbi, Stefan Mitrovici reuşind să prindă acest steag, moment în care a izbucnit o încăierare generală, iar fanii au intrat pe teren. Meciul a fost întrerupt în minutul 41 la scorul de 0-0.

La meci asistau peste 20.000 de spectatori între care şi preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici.

Drapelul care a declanşat incidentele reprezenta o hartă cu "Marea Albanie", un proiect naţionalist care are ca scop reunirea în cadrul aceluiaşi stat a comunităţilor albaneze din Albania, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, Grecia şi cea din sudul Serbiei.

Incidentul a survenit la câteva zile înainte de vizita oficială a premierului albanez Edi Rama la Belgrad, prima în aproape 70 de ani.

La Pristina, capitala Kosovo, aproape 5.000 de albanezi kosovari care urmăreau partida pe un ecran upriaş din centrul oraşului s-au bucurat de întreruperea meciului scandând "Marea Albanie" şi "victorie".

Duminică, Federaţia Sârbă de Fotbal (FSS) anunţase că meciul Serbia - Albania se va disputa fără suporterii echipei oaspete în tribune, din motive de securitate.

sursa: mediafax

Miercuri, 03 Septembrie 2014 18:17

LPF a tăiat în carne vie în cazul Petrolului

Forul fotbalului românesc a dat publicității decizia luată după incidentele produse duminică seară la meciul Petrolului cu CFR Cluj. Iată cum sună comunicatul oficial:

 

„Se sancționează clubul FC Petrolul Ploiești cu măsura interzicerii spectatorilor în sectoarele 601, 205 și 206 pentru 2 (două) jocuri și o penalitate sportivă de 20.000 lei. În baza art. 63.1.f.g + 63.2.1. și 63.2.2, coroborat cu art. 65.a se sancționează jucătorul De Andrade Teixeira Filipe (FC Petrolul) cu suspendare pentru 3 jocuri și o penalitate sportivă de 5.000 lei. În baza art. 63.1.g + 63.2.1 se sancționează jucătorul Geraldo Alves (FC Petrolul) cu suspendare pentru 1 joc și o penalitate de 740 lei”, se arată în comunicatul LPF.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.