Dan Saulea a condus, până de curând, Serviciul de Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Acesta vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre experienţa pe care a avut-o cu cei din FBI, despre ce implică această meserie şi despre momentele în care ”filmele seamănă cu viaţa”.

 


Reporter: Cum aţi ajuns să lucraţi la Serviciul de Intervenţie Rapidă, actualul Serviciu de Acţiuni Speciale?

 

Dan Saulea: În 2001, când eram profesor la Şcoala de Poliţie Câmpina, tot pe aceeaşi direcţie- pregătire fizică, intervenţie şi autoapărare-, am făcut o practică de trei luni la Detaşamentul de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă, cum era denumit atunci. Am venit aici cu dorinţa de a învăţa, dar am avut şi şansa de a pregăti aceşti băieţi care ulterior mi-au fost subordonaţi din punct de vedere fizic şi nu numai. Apoi, în momentul în care s-a ivit posibilitatea legală, am venit, m-am înscris la concurs, l-am luat şi de atunci au trecut cam 11 ani.

 

R: Cum a fost această experienţă pentru dvs?

 

D. S.: A fost mai mult plăcere. Tot cei care suntem acolo o facem din plăcere, din convingere. Suntem pregătiţi pentru orice. Chiar dacă acţionăm foarte bine, pe baza unor planuri bine stabilite înainte şi încercăm să dăm la o parte orice risc sau să îl reducem, după terminarea acţiunii ne dăm seama că mai sunt şi alte riscuri care puteau să fie chiar totale. Totuşi, suntem pregătiţi pentru orice.

 

R: În Prahova sunteţi cunoscut drept negociatorul instruit de FBI. Aţi identificat nişte diferenţe între modul de lucru al FBI şi sistemul românesc?

 

D. S.: Sunt foarte multe diferenţe. În primul rând, sunt diferenţe legate de experienţă, de speţele pe care ei le întâlnesc. La ei sunt foarte multe luări de ostatici, probleme care privesc grupuri, pe când la noi nu au fost şi sperăm să nu fie. Diferenţele sunt foarte mari în legislaţie, din punctul de vedere al autorităţilor. Tot sistemul este diferit. Sunt şi unele puncte asemănătoare. Orice negociere are anumite puncte prin care trebuie să treci mai multe sau mai puţin obligatoriu. S-a încercat să se ajungă şi la noi ca şi la ei cu o echipă de negociere, cu un om care înregistrează absolut tot, un om care culege informaţii, altul care negociază, un om care chiar face o evaluare din punct de vedere psihiatric, psihologic.

 

R: A fost o întâmplare faptul că aţi fost antrenat de FBI sau există un program în România prin care diferite persoane ajung să beneficieze de o astfel de instruire?

 

D. S.: În 2003, s-a făcut o evaluare la nivel de SIAS (n. r. Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale) şi printre cei câţiva care au fost acolo am avut şansa să fiu şi eu. Mi-a plăcut enorm de mult, a fost o provocare, iar mie îmi plac provocările şi le accept... şi le-am căutat chiar, iar apoi am avut şansa să fiu primul care a adaptat absolut toate cunoştinţele la ceea ce este în România.

 

R: La noi în ţară se fac pregătiri similare celor de la FBI?

 

D. S.: Am văzut că în ultimul timp au început să se facă. Sunt nişte cursuri, nişte proceduri de negociere, cel puţin în Ministerul Afacerilor Interne.

 

R: Care a fost cea mai dificilă negociere?

 

D. S.: Toate sunt grele pentru că niciodată nu ştii la ce să te aştepţi. E greu mai ales că majoritatea negocierilor le-am făcut singur. Nu aveam sistemul pe echipe. Până la urmă, sunt foarte fericit că nu am avut niciun eşec. Un singur om a murit din cauza faptului că nu am ajuns la el să negociez. Nu a ţinut de noi, ci a fost un accident nefericit. Era beat şi se urcase pe un stâlp de înaltă tensiune, la un moment dat a făcut arc electric şi când am ajuns noi acolo el ardea.

 

R: Ce contează cel mai mult la intervenţii când sunteţi faţă în faţă cu infractorul?

 

D. S.: Legalitatea, decizia, hotărârea. Acestea sunt principalele lucruri care ţin de partea unui poliţist adevărat. Îţi faci datoria efectiv. Acesta este scopul pentru care ai acceptat această meserie.

 

R: Cât este o meserie pentru cei din sistem şi cât este pasiune?

 

D. S.: Pot să spun că, în intervenţie, din punctul meu de vedere, a fost cam numai pasiune. Deci, am făcut-o din pasine şi am încercat să ridic cât mai mult ştacheta în aşa fel încât să fim tot timpul cei mai buni ca ramură din IJP Prahova.

 

R: Există vreo experienţă care v-a marcat în mod deosebit?

 

D. S.: Nu, nu au fost nici experienţe pozitive, nici negative. Fiecare are o particularitate a ei. Ne-am bătut şi în pistoale, ne-am bătut şi la propriu, dar niciodată nu am avut părţile rele. Sau dacă le-am avut, nu le-am luat în seamă.

 

R: Aţi fost vreodată dezamăgit de sistemul românesc de intervenţie?

 

D. S.: Dezamăgirile sunt inerente, dar consider că trebuie să te adaptezi la sistemul legislativ, nu să sari peste el. Atunci, degeaba ai nişte frustrări, dacă ele se pot rezolva doar pe alte căi. A trebuit să ne adaptăm la ceea ce ne-a oferit legea.
De exemplu, mă gândesc la faptul că tu te duci, în urma unor cercetări făcute de colegi, îl iei pe infractor, l-ai reţinut, iar peste două-trei zile te întâlneşti cu el pe stradă, pentru că este liber.

 

R: Dacă v-aţi putea întoarce în timp, aţi lua-o de la capăt?

 

D. S.: Da, absolut.

 

R: Ce i-ai spune unei persoane care îşi doreşte să intre în acest Serviciu de Acţiuni Speciale?

 

D. S.: În primul rând, îi doresc să ajungă aici, dacă are convingerea că vrea să facă parte din această echipă. În al doilea rând, să aibă grijă pentru că ceea ce se vede din afară este frumos, dar este, de fapt, foarte greu şi sunt momente în care filmele seamănă cu viaţa. În al treilea rând, trebuie foarte multă muncă şi hotărâre. Dacă ai pornit pe acest drum, trebuie să renunţi la familie, la prieteni, la foarte multe lucruri pe care poate le regreţi după o anumită perioadă. Vă dau un exemplu. Mă duc într-o vizită şi sună telefonul. Trebuie să îmi las prietena, copiii, familia şi să plec la muncă. Dacă vrei să faci cu adevărat ceva, trebuie să renunţi la foarte multe şi să te dedici acestei meserii.

 

R: A fost vreun moment în cei 11 ani când aţi simţit că nu puteţi controla o situaţie, că lucrurile scapă de sub controlul dvs?

 

D. S.: Au fost şi situaţii de asemenea natură, dar nu era vorba despre pericolul de a scăpa frâiele din mână. Este normal, orice situaţie este foarte labilă, se poate schimba extraordinar de mult. Acum eşti tu cel care ai frâiele în mână, iar peste două minute nu le mai ai. Este o ecuaţie cu foarte multe necunoscute, dar nu am fost în pericol să scăpăm lucrurile de sub control pentru că suntem pregătiţi în acest sens. Putem anticipa anumite situaţii, putem lua măsurile de diminuare a riscurilor şi nu cred că am scăpat vreodată frâiele.

 

R: Ce i-aţi spune ministrului Afacerilor Interne?

 

D. S.: E bine ca fiecare să ne vedem de părticica noastră. Cred că cel mai bine este să vedem echipa noastră, nu pe a altora, nu să găsim motivaţii pentru succesele sau insuccesele noastre prin acţiunea altora. Nu mi-a plăcut niciodată să mă uit în grădina altuia. Nu pot să vorbesc în numele altora.

Viorel Dosaru, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova- despre principalele probleme pe care le au românii în trafic, despre accidentele care au loc pe DN 1 şi despre soluţiile găsite pentru fluidizarea traficului pe acest drum.

 


Reporter: O întâlnire foarte importantă organizată cu scopul găsirii de soluţii pentru fluidizarea traficului pe DN 1 a avut loc la Ploieşti. Concret, ce soluţii au fost identificate?

 

Viorel Dosaru: Soluţiile pe care le vede Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova pentru fluidizarea traficului în perioadele în care valorile de trafic sunt foarte mari ar fi: în zona Comarnic, Sinaia, Buşteni- subtraversări pentru pietoni pentru că pietonii sunt cei care îngreunează traficul şi fac să se mărească numărul celor care stau în coloană. Supratraversări poate că ar fi în zona Comarnic şi în zona Buşteni, dar astea nu se pot rezolva imediat. Dirijarea traficului prin montarea unor semafoare inteligente şi găsirea unor soluţii de mărire a părţii carosabile pentru a se putea circula pe două benzi pe sens. Până atunci, am propus ca la intrarea în Comarnic să se facă experimental un sens giratoriu care să permită celor care sunt în cartierele de pe partea stângă şi dreaptă a drumului să poată să intre în DN 1, montarea unor separatoare de sens, tot în zona dinspre Comarnic spre Nistoreşti pentru a interzice celor care vin dinspre Bucureşti să circule pe patru benzi când valorile de trafic pe coborâre sunt reduse şi, în măsura în care se va putea, mărirea numărului de poliţişti şi de poliţişti locali care să facă fluidizarea şi dirijarea traficului.

 

R: DN 1 are un renume de drum foarte periculos. Ce spun statisticile?

 

V. D.: Dacă ar fi să facem o evaluare a numărului de accidente, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în ierarhia inspectoratelor cu valori mari de trafic şi cu accidente de circulaţie, este inspectoratul care, în anul 2012, a avut în evidenţă un număr mai redus de accidente de circulaţie, de morţi şi de persoane rănite grav. Asta înseamnă că gradul de siguranţă rutieră în Prahova a fost mai mare în 2012 decât în 2011 şi decât în 2010. DN 1, ca particularitate, este drumul care dă cele mai multe accidente de circulaţie din cauza valorilor mari de trafic, a neadaptării vitezei şi a condusului cu viteză peste limita legală, a existenţei unor localităţi chiar pe DN 1- Băneşti, Comarnic, Breaza, Buşteni, Sinaia, Buşteni Azuga- unde pietonii trebuie să traverseze. La Băneşti, în zona monumentului Aurel Vlaicu, am avut multe accidente de circulaţie unde este trecerea de pietoni tocmai pentru faptul că este la intrarea în localitate. Se circulă cu viteză aproape 100 la oră pe DN 1, în afara localităţii, şi când se intră în localitate nu sunt atenţi la trecerea de pietoni sau nu o observă din cauza vremii- ceaţă-, a întunericului, a vizibilităţii reduse. Aici au fost accidentaţi pietoni care traversau regulamentar, dar accidente au fost cauzate şi de faptul că, la Băneşti, este foarte greu de ieşit dinspre localitatea Urleta spre DN 1 pentru că valorile de trafic sunt foarte mari.

 

R: Cât de mult şi-a dovedit eficienţa sistemul de monitorizare cu camere video care funcţionează pe DN 1?

 

V. D.: Monitorizarea cu camere video este eficientă pentru că este clar că şoferii care ştiu că acolo pot fi văzuţi şi înregistraţi şi sancţionaţi reduc viteza, cel puţin în zona aceea. Iar camerele au fost montate în zone în care, pe parcursul anului, erau accidente. Totuşi, după ce trec de zonele care sunt monitorizate apasă pe pedala de acceleraţie. Eu m-aş bucura dacă, odată cu modificarea legislaţiei, s-ar putea încasa mai uşor de la şoferii contravenienţi amenzile pe care Poliţia le aplică, dar, pecuniar, nu se simte în buzunarul celui care este contravenient că i s-au luat banii. În momentul în care li se vor lua banii şi vor vedea că i se pot lua prin Administraţia Financiară sau printr-o altă formă, se vor mai calma.

 

R: Referitor la amenzi, credeţi că ar fi nevoie să fie mărită valoarea lor?

 

V. D.: Părerea mea este că amenzile trebuie mărite cu limite minime şi maxime pentru că asta nu înseamnă ca dacă amenda are o valoare mai mare trebuie să fie şi aplicată. Dacă nu greşeşti, nu te sancţionează nimeni. Nu contează cât de mare este amenda. Contează că nu trebuie să încalci legea.

 

R: Care sunt principalele trei probleme ale românilor în trafic?

 

V. D.: Cred că, în primul rând, este graba. În al doilea rând, lipsa de conciliere şi de dorinţă de a lăsa pe altcineva să treacă în faţa ta. Sunt convins că românii sunt educaţi, ştiu ce înseamnă măsuri preventive, ştiu să reducă viteza când trebuie, dar ceea ce văd eu este că foarte mulţi dintre noi merg pe principiul ”mie nu mi se întâmplă”. Atunci, conduc la fel pentru că, în momentul în care este oprit şi sancţionat îşi cer scuze- ”Dom`le, am greşit, vă rog, dacă se poate, să mă iertaţi”. A treia problemă pe care o văd de cel puţin un an de zile este agresivitatea. Din orice încălcare uşoară a regulamentului circulaţiei, dacă, întâmplător, unul dintre participanţii la trafic se opreşte, atunci se opreşte şi celălalt şi riscă să se ia la bătaie. Deci, a treia problemă este agresivitatea care se vede şi în manevrele de trafic, dar şi după aceea, când se opresc şi se ceartă. În contextul acesta, de la o banală manevră de trafic- să presupunem că ai uitat să semnalizezi- rişti să ţi se facă un dosar penal pentru lovire, pentru vătămare corporală uşoară sau gravă şi au fost cazuri când a scos pistolul şi l-a împuşcat pe celălalt de la o simplă şicanare în trafic. Grabă, lipsă de conciliere, agresivitate.

Pagina 3 din 3

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.