Polițiști din cadrul Secției nr. 2 Ploiești, în urma activităților de urmărire penală desfășurate, au identificat un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit că, în data de 02 mai, ar fi pătruns fără drept într-un apartament din zona de nord a municipiului, de unde ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri.

 

Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi ciocănit inițial la ușa respectivei locuințe pentru a solicita ajutor material. Neprimind niciun răspuns, acesta ar fi încercat mânerul ușii de acces și constatând că era neasigurată ar fi pătruns în interior cu intenția de a sustrage bunuri. Fiind însă surprins de o rudă a proprietarilor, bărbatul ar fi sărit de la balcon pentru a-și asigura scăparea.

Având în vedere aspectele stabilite ca urmare a anchetei, polițiștii au dispus, față de bănuit, măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată în vederea emiterii unui mandat de arestare preventivă.

Polițiștii Secției 3 Ploiești au fost sesizați privind furtul de către persoane necunoscute a unui telefon mobil dintr-o sală de dans din Ploiești.

 

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana bănuită de comiterea furtului este un bărbat din Ploiești.

Acesta a fost condus la sediul Secției nr. 3 Poliție unde, din verificări, a rezultat că ar fi mers cu sora lui la sala de dans, unde a observat pe o bancă din vestiar un telefon mobil lasat nesupravegheat pe care și l-a însușit. Ulterior, s-a deplasat în zona Gării de Sud din Ploiești, unde a încercat să îl vândă.

Telefonul a fost recuperat și predat persoanei vătămate. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Teleorman, care a spart mai multe locuinţe din Ploieşti în 2011, a fost depistat.

 

Povestea hoţului a început undeva prin august 2011, când au fost înregistrate primele furturi din locuinţele în Ploieşti. Acestea au continuat până în noiembrie acelaşi an, când, la un moment dat, furturile au încetat. În total, în decursul lunilor august - noiembrie, bărbatul din Teleorman a săvârşit 12 furturi din locuinţe.

Când toată lumea se gândea că nu o să mai fie prins hoţul, poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Furturilor din Locuinţe Ploieşti a dat de urma suspectului. În momentul de faţă cercetările continuă pentru a se stabili cu exactitate întreaga activitate infracţională a bărbatului.

Politistii ploiesteni au depistat un bărbat, în vârstă de 23 ani, bănuit că, în cursul lunii decembrie 2014, ar fi sustras un telefon mobil de la o tânără pe când aceasta se afla într-un club din Ploiești.

 

În urma activităților investigative desfășurate de către polițiști, bunul a fost recuperat de la o casă de amanet din municipiu.

În cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt.

Poliţiştii au reţinut doi bărbați, ambii domiciliaţi în comuna Gura Vitioarei, bănuiți de comiterea mai multor infracţiuni de furt, loviri sau alte violenţe şi ameninţare comise pe raza municipiului Ploieşti, oraşului Vălenii de Munte şi comunei Gura Vitioarei.

 

Aceştia urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi de sesizare a instanţei de judecată în vederea emiterii de mandate de arestare preventivă.

Un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti a depistat, joi, în jurul orei 06.00 în zona de nord a oraşului, un şofer ak TCE Ploieşti care a sustras cu ajutorul unei instalații artizanale, o cantitate de 60 litri motorină în timpul serviciului, din rezervorul mijlocului de transport în comun pe care-l conducea.

 

De asemenea, produsul petrolier a fost transbordat din autobuz, în autoturismul proprietate personală condus de o altă persoană din familie.

În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea celor în cauză după cum urmează: F. P. de 38 ani și F.A. de 20 ani, din localitatea Boldești Scăieni.

În continuare, jandarmii au procedat la contactarea reprezentanţilor regiei de transport ocazie cu care s-a comunicat interdicţia angajaţilor de a introduce sau scoate carburanţi.

Întreaga cantitate de produs petrolier a fost ridicată şi predată societăţii prejudiciate.

Celor în cauză le-au fost întocmite documente de constatare pentru fapta susceptibilă a fi infracţiune de furt calificat.

Marți, 27 Ianuarie 2015 19:04

Hoţ periculos prins în Ploieşti

La data de 26 ianuarie, ca urmare a activităților desfășurate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare s-a stabilit că, un bărbat din comuna Bucov, față de care Judecătoria Ploiești a dispus, in luna decembrie 2014, măsura controlului judiciar și interdicția de a nu părăsi localitatea, ar fi încălcat în mod repetat aceste obligații.

 

Astfel a reieșit că persoana în cauză s-ar fi deplasat pe raza mai multor localități din țară unde ar fi comis mai multe furturi din societăți comerciale.

În urma sesizărilor întocmite de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, instanța a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu aceea a arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, bărbatul fiind depistat, la 26.01.2015 pe raza municipiului Bârlad de unde a fost escortat și încarcerat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.

Marți, 20 Ianuarie 2015 10:45

Hoț periculos, prins în Ploiești

Polițiștii Secției 1 Ploiești au depistat un bărbat din Ploiești, care ar fi încercat să forțeze sistemul de asigurare al portbagajului unui autoturism cu intenția de a sustrage bunuri.

 

Extinzând cercetările, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi bănuit și că ar fi furat suma de 2900 lei din incinta unei societăți comerciale cu punct de lucru în Ploiești.

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la furt calificat și furt calificat. A fost reținut pentru o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive.

Un tânăr a fost deposedat prin violență de un bărbat necunoscut, de un telefon mobil.

 

Polițiștii Secției nr. 2 Poliție Ploiești au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea faptei.

Cercetările au fost continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, iar în urma probatoriului administrat, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J.Prahova.

Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat Judecătoriei Ploiești, cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii Secției nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un bărbat, domiciliat în Ploiești, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din apartament o tabletă.

 

În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiști, persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată.

Este vorba despre un bărbat domiciliat în satul I.L. Caragiale, jud. Dâmbovița.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Pagina 1 din 2

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.