Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Horia Toma, se declară un susţinător al ideii de clasă pregătitoare. Citiţi, în interviul de mai jos, ce semnale primesc oficialii de la părinţi cu privire la acest subiect, dar şi ce se întâmplă în sistemul de învăţământ din afară.

Reporter: În calitate de inspector şef, v-aţi făcut o idee despre ceea ce înseamnă clasa pregătitoare sau clasa zero pentru sistemul de învăţământ românesc?

Horia Toma: Din punctul meu de vedere, clasa pregătitoare este un lucru benefic. Calitatea activităţii desfăşurată prin clasele pregătitoare până acum mă face să fiu optimist. Am fost într-o vizită în Anglia unde copiii merg la şcoală la patru ani. Nu este un model pe care noi l-am inventat, ci este o practică inventată deja. Până acum, clasa pregătitoare, aşa cum s-a desfăşurat ea- şi am fost în multe astfel de clase din judeţ, mai ales în mediul rural- are rezultate care, se pare, sunt pozitive.

R: Ce dezavantaje aţi identificat?

H. T.: După părerea mea, nu sunt dezavantaje. Mai sunt probleme care ţin de logistică. Nu toate primăriile au reuşit să găsească fondurile necesare pentru a amenaja grupurile sanitare care să fie potrivite pentru aceşti copii. De aceea, poate că faptul că în unele locuri această clasă pregătitoare şi-a desfăşurat activitatea în localuri de grădiniţe a fost un lucru bun pentru că grupurile sanitare sunt adaptate. În rest, eu personal, sunt un adept al ideii de clasă pregătitoare.

R: Ce semnale aveţi din partea părinţilor?

H. T.: Nu am semnale negative din partea părinţilor în momentul de faţă. O să vedem mai multe în momentul în care vom primi acele chestionare pentru că urmează să primim de la Ministerul Educaţiei nişte chestionare care vor fi aplicate părinţilor şi astfel vom afla părerea lor. Oricum, anul acesta clasa pregătitoare se organizează în continuare. Chiar şi copiii care nu au urmat clasa pregătitoare şi vor avea şapte ani împliniţi vor fi alocaţi, pentru că aşa ni s-a solicitat, pe lângă clasele care deja funcţionează şi care au urmat clasa pregătitoare. Sigur, vor avea ocazia să vadă că ai lor colegi care au început de anul trecut cu doamna învăţătoare sunt oarecum mai avantajaţi.

R: Ce le spuneţi părinţilor care au, poate, dubii cu privire la această clasă pregătitoare?

H. T.: Eu îi sfătuiesc să meargă către clasa pregătitoare pentru că este un concept care, mai devreme sau mai târziu, va trebui să fie generalizat. Dacă ţări cu tradiţie în învăţământ şi tradiţie de civilizaţie practică de la vârstă foarte timpurie învăţământul, cred că este momentul ca şi noi, România, să intrăm în secolul XXI, în Europa, cum ne dorim. Nu putem să spunem că suntem în Europa, dacă nu folosim sisteme de învăţământ compatibile cu cele din Europa. Trebuie să ne adaptăm.

Seria interviurilor PH-online continuă, azi, cu şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Prahova, profesorul Horia Toma, care vorbeşte despre ”bubele” sistemului de învătământ românesc, despre antimodelele care le ”taie” cheful de a învăţa elevilor din ziua de azi, dar şi despre sisteme de învăţământ apropiate de un ideal.

Reporter: Vorbeaţi, în urmă cu câteva luni, despre supradimensionarea sistemului de învăţământ preuniversitar la nivelul judeţului Prahova. De ce s-a ajuns aici şi care sunt soluţiile în acest caz?

Horia Toma: Prima cauză este ”sfânta” sărăcie. Îmi fac mea culpa, în sensul că am trăit cu impresia, la începutul verii că sistemul de învăţământ a fost supradimensionat şi că nu s-a ţinut cont în oferta la clasa a noua de numărul de elevi la clasa a opta. Analizând cu foarte mare atenţie, am constatat că, de fapt, deficitul de 500 de elevi sunt copii neşcolarizaţi, copii care au terminat clasa a opta dar nu au mai venit în învăţământul liceal din varii motive. Sunt şi un număr greu de măsurat care au plecat din ţară cu părinţii, dar sunt foarte, foarte mulţi care, din motive financiare, nu pot să urmeze cursurile învăţământului liceal. Că există o supradimensionare a numărului de licee, şi mai ales a liceelor tehnologice, în condiţiile în care mulţi copii nu sunt dotaţi intelectual, nu au un bagaj de cunoştinţe care să le permită să urmeze învăţământul liceal. În toamnă au fost repartizaţi elevii care au fost corigenţi, care nu au susţinut testele naţionale, copii corigenţi la matematică, la română care cu chiu, cu vai şi-au luat acele corigenţe şi pe care noi i-am repartizat în baza mediei din clasele V-VIII. Vreau să vă spun că au avut şi medii sub cinci. Nu le-a ieşit cinci cu purtare, sport, muzică. Aceşti copii au fost repartizaţi în liceu, dar nu vor reuşi să termine liceu şi, dacă rămâne sistemul actual de Bac, aceştia sunt victime sigure. De asta, ministerul ne-a solicitat ca pentru acest tip de copii, şi le-am transmis liceelor care şcolarizează astfel de copii, să înceapă din clasa a noua un soi de programe remediale, adică un soi de meditaţii să îi aducă să recupereze cât de cât din goluri. Sincer, eu sunt de un optimism moderat. Un copil care a pierdut trenul în V-VIII nu îl mai poate recupera.

R: În ce regim ar urma să fie făcute pregătirile? Ar fi plătiţi profesorii?

H. T.: Aici este problema, că problema financiară nu este foarte bine rezolvată. Cei care au făcut astă vară pregătire pentru etapa a doua de Bacalaureat au fost plătiţi în regim de plată cu ora. Va trebui să existe o chestiune de genul acesta, pentru că este foarte dificil să pretinzi unui profesor peste ore să facă aceste pregătiri. Chiar şi eficienţa lor nu cred că s-ar vedea. Deci, dintr-un start aceşti copii ar trebui orientaţi către şcolile profesionale. Trebuie regândit sistemul de învăţământ în ideea de a nu-i mai chinui nici măcar cu clasa a noua. Există intenţia ministerului de a se reintroduce şcoală profesională după clasa a opta. De asemenea, acel Bacalaureat diferenţiat este absolut necesar, indiferent cum i se va spune.

R: Vorbeaţi de pregătiri. Aţi constatat, în anii dvs de activitate în sistem, o scădere a implicării profesorului la clasă şi o creştere a fenomenului legat de pregătirile în particular?

H. T.: Nu. Asta o spune un om care înainte de Revoluţie făcut foarte multe pregătiri. Recunosc că am fost unul dintre cei care până în `90 au făcut copios pregătire pentru admitere în facultate. Am avut zeci de copii pe care i-am pregătit. Şi eu, la rândul meu, când eram în şcoală, părinţii mei au simţit nevoia să mă pregătească în plus. Nu e un lucru condamnabil. Părinţii întotdeauna vor căuta, cei care au posibilitatea, să le ofere ceva în plus ca să fie ei siguri că riscurile sunt reduse la zero. Sistemul ăsta a fost, este şi cred că va exista. Sunt cazuri absolut izolate. Nu neg existenţa unor profesori care merg pe sistemul ”îl ardem pe elev ca să îl obligăm să vină la mine acasă”. Au fost şi pe vremuri, nu sunt acum mai mulţi. În general, părinţii nu acuză un profesor care este foarte zgârcit la note dacă îşi face treaba la clasă. Sincer, nu cred că putem vorbi de o proliferare a acestui fenomen. El rămâne în continuare în marjele lui.

R: Care ar fi cauzele pentru rezultatele slabe de la Bacalaureat, de la testele naţionale? Au legătură şi cu valurile de modificări din ultimii ani?

H. T.: Nu musai. În primul rând, există un lucru pe care eu îl constat ca un om care urmăreşte de 30 de ani ce se întâmplă în învăţământ, şi anume o scădere a interesului elevilor pentru a învăţa. Asta este o tendinţă care s-a manifestat treptat, dar ea a căpătat proporţii alarmante în ultimii zece ani. Interesul unei bune părţi a elevilor pentru învăţătură a scăzut foarte mult. Principalii vinovaţi pentru rezultatele slabe sunt în primul rând elevii pentru că interesul lor pentru carte este foarte, foarte scăzut. Ei văd- şi societatea le oferă nişte exemple proaste- că oameni cu carte puţină ajung în poziţii foarte înalte în societate. Observă că pipiţe care îşi etalează părţile corpului câştigă cât zece profesori universitari sau cât 20 de medici. Din cauza antimodelelor pe care le văd în societate, interesul lor pentru învăţătură a scăzut. Acesta este prima cauză pentru rezultatele mai slabe. În ultimii doi ani, rezultatele au fost mai proaste pentru că a fost mai multă rigurozitate în alcătuirea subiectelor. Nu au fost subiecte cu grad foarte mare de dificultate, dar erau subiecte care se adresau unor elevi care timp de patru ani au învăţat conştiincios şi, evident, dacă au avut nişte profesori care în mod conştiincios le-au predat materia. A mai fost şi stricteţea privind supravegherea. În acest mod, posibilităţile de comunicare între elevi care altădată se manifestau destul de copios la examene nu au mai fost. Sigur că examenele au fost, acum, mai aproape de realitate. Deci, rezultatele din anii trecuţi nu reflectau realitatea. Procentele alea de 70%- 80%, alea nu reflectau adevăratul nivel de pregătire al elevilor. Deci, sub 50% din elevii noştri de liceu sunt realtiv bine pregătiţi şi merită să facă liceul. Trebuie să ne obişnuim, noi şi societatea, cu ideea că nu toată lumea trebuie să facă liceul, că nu toată lumea trebuie să aibă o diplomă de Bacalaureat. E foarte onorabil mai bine să faci o meserie, să te specializezi şi poţi fi foarte respectat dacă eşti un meseriaş bun.

R: Ce părere aveţi despre clasa zero?

H. T.: Nu mi-am făcut o idee, deşi merg foarte des şi vizitez câte o clasă zero. Am stat de vorbă săptămâna asta cu învăţătoarea de la o clasă zero din Păuleşti şi am întrebat-o dacă e un fiasco acest proiect. A zis că nici pe departe. Mi-am propus să asist la nişte ore la clasa zero spre sfârşitul primului semestru ca să văd şi eu într-un semestru ce s-a întâmplat. Până acum, învăţătorii cu care m-am întâlnit eu nu au spus că e o prostie sau trăznaie acest concept. Ei erau optimişi privind sistemul acesta, iar la sfârşitul primului semetru am de gând să organizez o întâlnire la inspectorat cu toţi învăţătorii, vreo 240 de oameni, care au clasa zero, pentru schimb de păreri. Mă bucur că la majoritate şcolilor cu clasă zero, directorii de şcoală, autorităţile chiar s-au preocupat ca să amenajeze aceste clase pentru ca ele să fie cât mai plăcute copiilor.

R: Caracterizaţi sistemul de învăţământ românesc.

H. T.: Eu spun că sistemul nostru de învăţământ a fost un sistem bun şi performant într-o anumită perioadă. În momentul de faţă, se confruntă cu o serie întreagă de dificultăţi şi de ameninţări. Principala ameninţare este aceea de rămâne fără profesori pentru că sistemul de salarizare, şi mai ales de salarizare a tinerilor care intră în învăţământ, este nestimulativ, fapt care face ca un număr mare de tineri să nu se îndrepte către învăţământ, ci să prefere alte domenii de activitate mai bine plătite. Cred că ne vom confrunta într-un timp nu foarte îndelungat cu o criză acută de personal. Sistemul încă face faţă pentru că încă mai apelează la pensionari, dar nu este o soluţie pe termen lung şi nici sustenabilă, Cred că asta este principala ameninţare. Învăţământul românesc are nişte câştiguri în anii care s-au scurs. Este o îmbunătăţire evidentă a bazei materiale, faptul că nu există localitate care să nu aibă o reţea de calculatoare, măcar şcoala de centru- asta este deja un lucru bun, confortul, condiţiile de viaţă în marea majoritate a şcolilor s-au îmbunătăţit în mod susbstanţial: majoritatea au termopane, apă, încălzire centrală şi material didactic. Marea problemă este la resursa umană. Se vorbeşte foarte mult şi că nivelul de pregătire al cadrelor didactice poate lăsa de dorit. Accept această idee, dar totul porneşte de la salarizare. Mă confrunt în fiecare an cu probleme în asigurarea încadrarea cu personal calificat a şcolilor.

R: Tot salarizarea este de vină pentru notele extrem de mici de la titularizare?

H. T.: Da, pentru că exact ciurucurile învăţământului superior vin să predea în învăţământ. Nu mai vin vârfurile. În ţările în care se vorbeşte despre un sistem de învăţământ foarte performant, profesorii se recrutează din prima treime a clasamentului absolvenţilor universităţilor, la noi se ia în zona cu cei mai de jos. Dar învăţământul superior continuă să scoată absolvenţi bine pregătiţi, dar şi unii care s-au strecutat în anii de facultate mergând pe nota 5. Şi dacă ăia vin la titularizare, apar notele de 1, de 2…

R: Există vreun model, vreun sitem de învăţământ care vi se pare apropiat de ideal?

H. T.: E foarte greu să vorbeşti de un model de învăţământ pentru că ţările nu se aseamănă nici în ceea ce priveşte modele culturale. Deci, un model de învăţământ ideal pentru o ţară trebuie să se apropie şi de sistemul cultural al ţării respective. Sisteme de învăţământ performante sunt India, Coreea de Sud, Finlanda şi altele. Toate au un lucru în comun. S-au făcut nişte studii. La toate aceste sisteme s-a căutat să se vadă dacă au ceva în comun. În comun e sistemul de salarizare. La toate sistemele performante, cele mai mari salarii sunt cele de debut şi creştereile de salarii sunt semnificative în primii trei-patru ani de învăţământ, în ideea de a-l stimula pe tânărul absolvent nu numai să îmbrăţişeze cariera didactică, dar să şi rămână în învăţământ. După care creşterile salariale spre mijlocul şi sfârşitul vieţii sunt ceva mai modeste. La noi e invers şi sunt tineri care nu au răbdare. În toate sistemele performante, factorul salarial este determinant.