Circulatia pe primul sens giratoriu suspendat din Romania s-a deschis astazi, in prezenta autoritatilor locale si judetene. La evenimentul de inaugurare a giratoriului suprateran au participat sute de ploiesteni, in special tineri veniti sa vada constructia realizata in premiera in tara noastra.

 

Primul sens giratoriu suspendat din România, o lucrare de infrastructură care a început în 2013, a fost inaugurat, sâmbătă, în județul Prahova, podul, cu o garanție de rezistență de o sută de ani, costând aproape 80 de milioane de lei.

Astfel, sâmbătă se deschide circulația pe pasajul suprateran DJ102, către Păulești – Brașov, peste DN1B, o intersecție în care se produceau frecvent accidente de circulație.

Sensul giratoriu suspendat, care are o arhitectură unică în România, a fost construit pe raza localității Blejoi, lucrările începând în 2013.

Pentru darea în circulație a sensului giratoriu suspendat a fost nevoie de oprirea și dezafectarea semafoarelor existente în intersecție.

Circulația pe toate direcțiile pasajului suprateran (pe DJ102 și rampele de urcare – coborâre aferente DN1B) s-a deschis la ora 12.00, iar apoi, în intervalul 12.00 - 14.00 accesul temporar pe bretelele de la sol pe direcția Ploiești – Blejoi și Păulești – Carrefour va fi blocat, pentru montarea unor parapeți.

Începând cu ora. 14.00 circulația se va desfășura, potrivit autorităților, în condiții normale de trafic.

Podul are o garanție de rezistență de 100 de ani și a costat aproximativ 79 milioane de lei, bani care provin de la Uniunea Europeană.

Giratoriul suspendat are o lungime de aproximativ un kilometru și o înălțime de aproximativ 7 metri.

 

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.