Handbaliştii de la CSM Ploieşti se întorc, aşa cum era de aşteptat, cu trei puncte din deplasarea de la Galaţi, unde s-au impus aseară la limită, cu 29-28, după ce gazdele au condus la pauză cu 17-16. A fost cel de-al patrulea succes consecutiv reuşit în faţa celor de la Danubius în acest sezon, dar cel mai greu conturat, de reţinut fiind, totuşi, faptul că elevii lui Dragoş Dobrescu au condus spre final cu cinci goluri, 28-23, dar au trăit periculos din cauza a două eliminări primite, ce le-au permis gazdelor să vină la 27-28 şi să spere într-o remiză. Botezatu a marcat însă singurul său gol din meci în cel mai delicat moment şi, la 27-29, Danubius nu a mai avut timp decât să reducă diferenţa, în ultimul minut.

„Am început bine şi am condus în debut, dar în minutul 14 s-a accidentat Claudiu Dediu, care a suferit o uşoară întindere, şi am început să avem probleme. Am fost conduşi la pauză cu un gol, dar am revenit în partea secundă şi în minutul 53 conduceam cu 28-23. Din păcate, am ratat un contraatac, apoi au venit două eliminări şi am suferit puţin pe final, pentru această victorie. E bine că am câştigat şi că avem un moral bun pentru meciul important de miercuri, cu CSM Focşani, în care este obligatoriu să ne impunem”, a declarat coordonatorul secţiei de handbal masculin a CSM Ploieşti, Ion Nicolae, cel care i-a remarcat la acest joc pe portarul Daniel Rotaru, care a intrat în minutul 25 şi a avut o evoluţie foarte bună, precum şi pe jucătorii de câmp Bogdan Botezatu şi George Stăncioiu.

Dragoş Dobrescu i-a folosit în partida din această seară pe: Szopka, Antonaru, Rotaru – Capotă (7 goluri), Turcu (5), Stăncioiu (5), Al. Farcaş (4), Dediu (2), Tărîţă (2), Hoinaru (2), Botezatu (1), Zamfir (1), Hodorogea.

Pentru CSM Ploieşti urmează, în etapa a III-a a play-out-ului, partida de miercuri (ora 18:00), din Sala Sporturilor Olimpia, cu CSM Focşani, extrem de important în lupta directă pentru evitarea retrogradării directe. Calculele din zona fierbinte s-au complicat după etapa de astăzi, în condiţiile în care Focşaniul a câştigat suspect de uşor meciul de pe teren propriu cu HC Vaslui şi se menţine la un punct în spatele echipei ploieștene.

Play-out - Etapa a II-a

Danubius Galaţi - CSM Ploieşti 28-29 (16-15)

CSM Focşani - HC Vaslui 29-19 (14-10)

Energia Tg. Jiu - Minaur Baia Mare 24-25 (13-12)

Clasament play-out

1. Energia Târgu Jiu - 27 puncte

2. Minaur Baia Mare - 25 puncte

3. Handbal Club Vaslui - 19 puncte

4. CSM Ploieşti - 17 puncte

5. CSM Focşani - 16 puncte

6. Danubius Galaţi - 1 punct

Etapa a III-a (miercuri, 20 aprilie): CSM Ploieşti - CSM Focşani, HC Vaslui - Energia Tg. Jiu, Minaur Baia Mare - Danubius Galaţi.

sursa: csmploiesti

Luni, 02 Noiembrie 2015 08:13

Debut curajos, diferență mincinoasă!

Baschetbalistele de la CSM Ploieşti au avut o evoluţie curajoasă la malul Dunării, împotriva formaţiei secunde a celor de la Phoenix Galaţi, la debutul în Liga I, dar experienţa adversarelor şi diferenţa de vârstă au fost factorii care au înclinat balanţa în favoarea gazdelor. Tabela, în schimb, nu a fost deloc prietenoasă cu fetele Loredanei Munteanu, afişând la final o diferenţă cu mult peste cea reală, după o jumătate de sfert 4 în care ploieştencele au căzut din punct de vedere fizic.

La prima apariţie pe scena Ligii I, jucătoarele CSM-ului au lăsat o impresie bună la Galaţi, împotriva unei echipe care nu s-a sfiit să arunce în luptă 4 baschetbaliste de la „formaţia mamă”. Acest lucru a contat, de altfel, enorm în desfăşurarea ostilităţilor, în condiţiile în care Phoenix a beneficiat nu doar de un plus vizibil de experienţă, ci şi de diferenţa de gabarit şi de forţă, atuuri speculate la maximum de gruparea gazdă. În teren, însă, elevele Loredanei Munteanu au luptat pentru fiecare minge, au ţinut aproape şi au primit sprijin din partea antrenoarei secunde, Corina Savu, care şi-a făcut apariţia pe parchet încă din primul minut.

Ţinând cont de aspectele mai sus prezentate, dar şi de evoluţia consistentă a tandemului Ioana Ghizilă – Ana Maria Casale, precum şi de aportul jucătoarelor venite de pe bancă, formaţia ploieşteană s-a achitat bine de sarcini şi a pus presiune în debutul sfertului decisiv, când a venit la doar 3 posesii în spatele celor de la Phoenix. Au urmat, însă, câteva minute care au desluşit misterul învingătoarei, gemenele Galaţiului, Bianca şi Denisa Fota, ieşind la rampă în momentele decisive şi punctând cu regularitate din acţiune, pentru o victorie a gazdelor cu scorul de 80-61.

Etapa viitoare, CSM Ploieşti va întâlni, pe teren propriu, formaţia CS Politehnica-Naţional Iaşi, într-o partidă care se va disputa duminică, la o oră ce va fi stabilită cât de curând.

Phoenix 2 Galaţi - CSM Ploieşti 80-61 (22-14, 20-16, 17-19, 21-10)

Formula de start CSM Ploieşti: Ioana Ghizilă (16 puncte), Denisa Moldoveanu (5), Andreea Popescu (6), Mara Funieru (6), Corina Savu (18).  Au mai jucat: Ana Maria Casale (8), Maria Stan (2), Alexia Apostolescu, Ştefania Ionescu, Lorena Stănică. Din lot au mai făcut parte: Ioana Ilaş, Denisa Dima, Cristiana Popa.  Staff tehnic: Loredana Munteanu (antrenor principal), Corina Savu (antrenor secund).

sursa: csmploiesti

DANUBIUS – CSM PLOIEŞTI 27-33 (10-17)!

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au reuşit să obţină prima victorie pe teren străin în Liga Naţională şi, tot ca o premieră, să lege două victorii consecutive de la promovarea în primul eşalon al handbalului românesc. Elevii lui Ion Nicolae şi Dragoş Dobrescu s-au impus fără mari emoţii, cu 33-27 (17-10), pe terenul celor de la Danubius Galaţi, singura formaţie fără punct în acest sezon al Ligii Naţionale masculine.

Meciul a fost echilibrat doar în primele 12 minute, în care gazdele au reuşit de fiecare dată să egaleze, până la 6-6, după ce ploieştenii marcau şi luau conducerea. De la 6-6 însă, CSM-ul a apăsat acceleraţia şi, după un parţial de 5-0, tabela indica în minutul 17 un 6-11 ce începea să lămurească problema câştigătoarei. Seria oaspeţilor a fost întreruptă de un penalti gălăţean, dar diferenţa a continuat să crească până la pauză, când s-a consemnat scorul de 17-10 pentru ploieșteni.

În partea secundă, ecartul a rămas constant la 6-7 goluri, Danubius având un singur moment în care le-a dat ceva iluzii suporterilor, când a venit la 20-24 (minutul 44). Imediat, însă, Turcu şi Stăncioiu au refăcut diferenţa de şase goluri (20-26), şi s-a mers până la final „cap la cap”, cu goluri multe şi un parţial de 7-7 ce a dus la scorul final de 27-33.

„Am început bine meciul şi, după câteva minute de egalitate, am reuşit să ne desprindem decisiv, la 6-7 goluri. În repriza secundă am păstrat acelaşi nivel de joc şi nu le-am permis să se apropie periculos, aşa că victoria este absolut meritată şi, cred eu, dacă ne forţam puţin, puteam câştiga şi mai clar. Ne bucurăm că echipa a jucat bine, că am legat, în sfârşit, două victorii consecutive şi sperăm ca, având un moral bun, să câştigăm şi partida următoare, de pe teren propriu, cu Dunărea Călăraşi”, a declarat directorul tehnic Ion Nicolae.

Pentru CSM Ploieşti au evoluat: Szopka, Antonaru, M. Dumitru – Dragnea (8 goluri), Tărîţă (8), Turcu (7), Capotă (6), Al. Farcaş (1), R. Farcaş (1), Rasic (1), Stăncioiu (1), Zamfir, Botezatu şi Mihoci. În urma acestei victorii, CSM Ploiești a urcat pe poziţia a 10-a a clasamentului, ce poate fi îmbunătăţită la finalul săptămânii viitoare, când, în Sala Sporturilor Olimpia, va veni AHC Dunărea Călăraşi. Meciul cu formaţia lui Aihan Omer este programat sâmbătă, de la ora 13:00.

sursa: csmploiesti

Echipa de Fed Cup a României a învins, la Galaţi, cu scorul general de 3-2, formaţia Spaniei, după succesul repurtat, duminică, de perechea Irina-Camelia Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Garbine Muguruza/Anabel Medina Garrigues, şi s-a calificat în play-off-ul pentru Grupa Mondială.

Begu şi Niculescu s-au impus cu scorul de 5-7, 6-3, 6-2, după două ore şi 25 de minute.

Tot duminică, Irina-Camelia Begu, locul 34 WTA, a învins-o pe Silvia Soler-Espinosa, numărul 67 mondial, scor 6-2, 6-4, iar Simona Halep, locul 3 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-4, 6-3, de Garbine Muguruza, numărul 24 mondial.

Sâmbătă, Simona Halep a învins-o, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Silvia Soler-Espinosa, iar Irina-Camelia Begu a fost învinsă, cu scorul de 6-3, 6-2, de Garbine Muguruza.

sursa: mediafax

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.