Vineri, 24 Iunie 2016 09:29

Voluntari, dar nu cu... Marinescu!

Fost “căpitan” al Petrolului, Laurenţiu Marinescu, a vorbit la jumătatea lunii martie despre decizia de a pleca de la Petrolul şi a explicat care este principalul motiv pentru care a făcut acest pas.

Mi-am auzit nişte vorbe cum că am plecat fiindcă am nişte contracte la alte cluburi. Nici vorbă! Mă pregătesc singur deocamdată, merg la sală, aştept concluzia clubului. Oricum, nu-mi pare rău de decizie, nu mai puteam accepta să fiu umilit. Unii înţeleg hotărîrea, alţii probabil mă blamează, dar nu mai suportam situaţia”, a spus Marinescu pentru Gazeta Sporturilor.

La scurtă vreme, fără Laurențiu în teren – el anuntându-și plecarea! – Petrolul ceda la Ploiești, 1-2 (0-1), și își “antama” despărțirea de Liga I...

Nimeni nu a crezut că fostul “căpitan” a plecat de la Ploiești tocmai pentru că ar fi avut un bilet de favoare dinspre Voluntari. Din acest moment, poate, percepția s-ar putea schimba! Pentru că, iată, “Marin” a semnat tocmai cu... FC Voluntari!

FC Voluntari l-a pierdut pe Vlad Achim, transferat de FCSB, dar s-a ales cu Florin Cernat, liber de contract după sezonul de la FC Viitorul.

Mijlocașul, în vârstă de 36 de ani, a explicat de ce a semnat cu gruparea ilfoveană, mai ales că era tentat să-și încheie cariera în străinătate.

”Este o nouă provocare pentru mine și sper ca anul ăsta să-mi ating obiectivul, adică să joc și să ajungem în play-off. Anul trecut nu am putut evolua din cauza unei accidentări. Au fost și alte oferte, dar eu am venit unde s-a insistat mai mult. În plus, cei de aici au dorit să mă ia și în vara trecută, dar nu a fost să fie. Asta e, a ieșit anul acesta”, a spus mijlocașul.

Cernat a explicat că nu mai resimte probleme medicale și că abia așteaptă să reintre în meciuri.

”La alergare chiar nu mai sunt probleme deloc. Sper să nu mai am niciun fel de probleme. Am zis că mai pot să alerg și cât mă țin picioarele voi mai juca, dar tot va veni momentul când mă voi retrage”, a mai spus Cernat.

sursa: digisport

Petrolul va susţine, mâine, un joc crucial pe terenul lui FC Voluntari, într-o veritabilă finală a ceea ce înseamnă menţinerea speranţelor pentru evitarea retrogradării. “Lupii” au doar varianta victoriei, în partida ce se va disputa de la ora 17:00, pe stadionul “Anghel Iordănescu” din Voluntari.

Matematica este simplă, înaintea ultimelor trei etape din play-out-ul Ligii I Orange. Petrolul ocupă, în continuare, ultima poziţie în clasament, dar evoluţiile foarte bune din partidele precedente îi dă dreptul să spere într-o remontare miraculoasă a handicapului pe care îl avea nu cu foarte multă vreme în urmă. O victorie, mâine, înseamnă apropierea la un singur punct de FC Voluntari, echipă care ocupă poziţia de baraj, iar totul se va decide săptămâna viitoare, atunci când sunt programate ultimele două etape, cele care trebuie să aducă atât un parcurs fără greşeală pentru “lupi”, cât şi un joc al rezultatelor favorabil.

“Meciul de mâine este unul de totul sau nimic! Voluntariul n-a mai câştigat în ultima vreme, vine după şase înfrângeri consecutive, iar noi trebuie să profităm de asta. Avem două victorii la rând, suntem într-un moment foarte bun, echipa are încredere, are un moral bun şi, evident, ne propunem să nu ieşim definitiv din zona aceasta de a mai spera că ne putem salva. Mai sunt trei etape de disputant, iar opţiunea noastră este una singură, aceea de a câştiga, pentru că un egal nu ne-ar ajuta cu nimic. Mâine trebuie să facem un joc bun şi să fim concentraţi la maxim pentru a obţine cele trei puncte”, a prefaţat, antrenorul Ionel Gane, întâlnirea de mâine după-amiază. “Singurul meu regret este acela că depindem şi de alţii. Aş fi vrut să depindem doar de noi, însă va trebui să aşteptăm şi să vedem ce fac contracandidatele noastre. Dar, toate calculele nu-şi vor avea rostul decât dacă vom reuşi să câştigăm meciul de mâine. Cu siguranţă, presiunea va fi mai mare pentru cei de la Voluntari, pentru că noi suntem echipa care revenim şi încercăm să ne salvăm, în vreme ce ei au avut o cu totul altă postură până cu ceva timp în urmă”, a adăugat Gane.

Tehnicianul “galben-albaştrilor” a vorbit şi despre problemele cu care echipa pe care o pregăteşte s-a confruntat în ultima perioadă. “Sunt, după cum se ştie, probleme, dar băieţii s-au implicat tot timpul 100%, atât la jocuri, cât şi la antrenamente. Săptămâna aceasta, după meciul cu Timişoara, au avut o zi liberă şi s-au întâlnit cu cei de la AFAN şi cu oamenii din conducerea clubului şi s-a mai rezolvat câte ceva. Nu foarte mult, dar, cât de cât, s-au făcut eforturi şi s-a mai primit ceva, existând, totodată, speranţa ca săptămâna viitoare să se mai primească o parte din bani. Iar cea mai mare speranţă a noastră este aceea de a rămâne în primul eşalon, şi, atunci, cu siguranţă, se vor plăti toate restanţele. Vreau să se înţeleagă foarte bine că gândurile noastre se îndreaptă doar către meciul de mâine, concentrarea noastră este de 100% pentru a face tot posibilul ca acest vis, al salvării de la retrogradării, să devină realitate”, a afirmat Ionel Gane, cel care a avut un mesaj de preţuire şi pentru fanii “găzarilor”. “Noi am avut un sprijin fantastic în suporteri, au fost alături de noi tot timpul, şi la meciurile de acasă, şi la cele din deplasare. Ţin să le mulţumesc în numele băieţilor şi, în acelaşi timp, să le adresez şi rugămintea de a veni în număr cât mai mare la Voluntari, dar şi la celelalte meciuri ce ne-au mai rămas de disputat. Energia pe care ei ne-o transmit contează foarte mult pentru ceea ce simt băieţii pe teren”, a spus antrenorul Petrolului.

Alberto Cobrea: „Sunt ca un boxer care, în cea de-a 12-a rundă, simte că poate da lovitura decisivă”

Jocul de mâîne a fost prefaţat şi de „căpitanul” petroliştilor, portarul Alberto Cobrea. „De când am preluat banderola nu cred că a existat zi, săptămână, în care cineva să nu mă întrebe dacă mai sper până la final. Am spus-o cu toată sinceritatea şi cu toată convingerea că da, sper până la capăt, şi asta am făcut-o bazându-mă pe valoarea individuală a fiecărui jucător şi pe caracterul pe care îl are fiecare în parte. Mă bucur nespus că am ajuns ca, în ultimele zece zile ale acestui sezon, să sperăm, cu toate că nimeni nu ne mai dădea vreo şansă. Avem mare noroc că Mister a acceptat această provocare, pentru că a demonstrat că are un caracter puternic, ne-a arătat că putem şi că trebuie să ne luptăm până la capăt. Personal, sunt ca un boxer care, timp de 11 runde, a încasat lovituri din toate direcţiile, dar acum, în cea de-a 12-a rundă, simt că aş putea schimba absolut tot ceea ce s-a întâmplat până acum”, a spus Alberto Cobrea. „Legat de meciul de mâine, totul depinde doar de noi. Trebuie să intrăm liniştiţi pe teren, din punctul meu de vedere presiunea este zero. Dacă am ajuns în momentul acesta, să sperăm până la ultima etapă, este doar datorită nouă. Trebuie să intrăm pe teren, să ne facem treaba, aşa cum s-a întâmplat până acum”, a adăugat „căpitanul” ploieştenilor.

După antrenamentul din această dimineaţă, petroliştii au intrat în cantonament, iar pentru jocul de mâine nu vor putea conta pe Daniel Stana, accidentat, şi pe George Mareş, acesta fiind suspendat după ce, în jocul din etapa precedentă, a văzut cel de-al patrulea cartonaş galben din play-out.

FC Voluntari a renunţat la serviciile lui Ionel Ganea, după meciul pierdut cu CS U Craiova, 0-2, dar ilfovenii au găsit deja un înlocuitor pentru fostul internaţional. Sorin Popescu va fi noul antrenor principal al nou-promovatei, conform surselor Digi Sport.

Tehnicianul de 38 de ani a a fost secundul lui Ilie Poenaru, atunci când ilfovenii au promovat, şi a rămas în această funcţie şi când la echipă au fost Bogdan Vintilă, Mircea Rădulescu, Gheorghe Mulţescu, Flavius Stoican sau Ionel Ganea.

Popescu are licenţă A UEFA şi a petrecut 12 ani la juniorii lui Dinamo, acolo unde a câştigat trei titluri. A fost antrenor principal când Voluntari II a promovat în liga a treia.

Pentru acest final de campionat, Popescu va fi ajutat de Dinu Todoran şi Mircea Rădulescu.

Cu 6 meciuri rămase de disputat din play-out, FC Voluntari se află pe locul de baraj, la două puncte distanţă de prima poziţie care garantează prezenţa în Liga 1 şi în sezonul viitor.

Marți, 18 August 2015 12:23

"Pinalti" a revenit în Liga 1!

Fostul preşedinte al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a revenit în fotbal ca şi consilier al conducătorului clubului FC Voluntari, Robert Gheorghe.

Arestat în dosarul „Microsoft” şi audiat recent de DNA, „Pinalti” a condus, din 1991 până în 2014, clubul Ceahlăul şi a fost considerat de mass-media şi de iubitorii fotbalului drept unul dintre capii fostei „Cooperative”, alături de prietenul său Jean Pădureanu.

Totuşi, în 1999, sub conducerea sa, Ceahlăul s-a calificat în Cupa UEFA Intertoto, unde a întâlnit-o pe Juventus Torino.

sursa: ziarulring

Miercuri, 29 Iulie 2015 11:28

Ruptură între Pancu și Rapid!

La două zile după ce părea să se fi înțeles cu șefii clubului în privința prelungirii contractului cu Rapid, Daniel Pancu a anunțat ruptura față de clubul la care a petrecut 9 ani.

Luni, fotbalistul care va împlini 38 de ani pe 17 august a plecat mai târziu în cantonamentul de la Poiana Brașov, după ce au existat temeri că nu va mai ajunge deloc, din cauza unor neînțelegeri cu patronul Valerii Moraru, privind noul său contract. În cele din urmă, cei doi păreau să fi ajuns la un consens, iar omul de afaceri a anunțat chiar că Pancu a semnat noua înțelegere.

"Situația lui Pancu s-a rezolvat. A semnat contractul. A fost până acasă să își aducă echipamentul și pleacă în cantonament, alături de ceilalți.", spunea finanțatorul rapidist Valerii Moraru, luni, în momentul în care fotbalistul a plecat cu întârziere în cantonament.

În cele din urmă, jucătorul a plecat din cantonament și, cel mai probabil, va juca tot pe prima scenă. Cel mai probabil, va semna cu FC Voluntari, formație care îl curtează intens de două sezoane. La finalul sezonului trecut a asistat, împreună cu familia, la meciul care a consfințit promovarea în premieră a ilfovenilor în Liga 1.

"M-am săturat să aștept să mai vină și alții, am decis să plec de la Rapid. Vreau să rămân cu o imagine cât de cât frumoasă. Nu e normal ce se întâmplă acolo, mă refer și la ceea ce e în tribună. Sunt dorit de Voluntari de doi ani, probabil voi accepta oferta lor. Acolo e mai multă seriozitate decât la Rapid.", a declarat Daniel Pancu.

"Daniel Pancu este prietenul nostru, un jucător extraordinar, un fotbalist de nota 10 și este binevenit aici", spunea Dinu Todoran, în momentul în care FC Voluntari a obținut promovarea.

sursa: digisport

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.