AFI Palace Ploiești se va transforma timp de trei zile în regatul copiilor, în care cei mici se vor putea bucura de activități special pregătite pentru ei, printre care evenimente dedicate, ateliere educative, concursuri și multe alte surprize.

 

Astfel, în perioada 30 mai – 1 iunie, în intervalul 10:00 – 18:00, Dremel și AFI Palace Ploiești au pregătit pentru cei mici ateliere de decupaj, de pirogravură, de gravură pe farfurii și lumânări și de realizare decorațiuni pe rame de fotografii. În cadrul acetora, copiii vor putea învăța cum să creeze și să decoreze prin diferite tehnici obiecte pentru casă, iar cele mai reușite și creative rezultate vor fi premiate.

Pe 31 Mai intre orele 12.00 – 15.00, copiii care vor intra în magazinul Smyk din incinta centrului comercial, își vor putea face gratuit pictură pe față.

De 1 iunie, în intervalul 10:00 – 13:00, cei mici vor putea descoperi cu ajutorul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova cum să procedeze în situații de criză, cum arată ambulanțele SMURD și autospecialele de pompieri, din ce sunt compuse costumele de salvatori și multe alte informații educative.

De asemenea, între 12:00 și 16:00, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova va organiza o expoziție tehnică de intervenții și un stand informativ cu detalii despre prevenirea criminalității.

Tot pe 1 iunie, În intervalul 11:30 – 12:30, copiii sunt așteptați la piesa de teatru „Eroi ca-n vise”, prezentată de Teatrul de Revistă Toma Caragiu în parcarea din fata patinoarului (accesul la spectacol se face prin mall) urmată de un spectacol de dans sportiv sutinut de Gya Dance între 12:45 – 13:00 și de dansuri și cântece tematice prezentate de către membrii Comunității Elene din Prahova în intervalul 13:00 – 13:30.

Mai mult, între 15:00 și 18:00, la locul de joacă Rainbow, toți prichindeii doritori se vor putea bucura de pictura pe față și multe alte surprize.

Micii pasionați de patinaj vor avea intrare liberă și pot închiria gratuit patinele la Ploiești ON ICE, în limita locurilor disponibile, între 10:00 – 17:00. În același loc, începând cu ora 17:30, echipa de hochei pe gheață „Olimpia” Ploiești Juniori va susține jocuri amicale cu echipele din Sfântul Gheorghe și Brașov.

Surprizele nu se opresc aici, deoarece în magazinul LEGO®, copiii vor putea participa la workshop-uri dedicate și vor putea beneficia de oferte speciale în cadrul cărora vor putea câștiga prin tragere la sorți premii atractive la tombola LEGO® City.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.