Situaţia dificilă în care se află Clubul Sportiv Petrolul este de notorietate. Antrenamentele au loc într-o clădire care se degradează pe zi ce trece, iar la baza performanţelor stă o serie de improvizaţii. Directorul CS Petrolul Ploieşti, Eduard Crângaşu, vorbeşte despre toate acestea într-un interviu acordat PH-online, dar şi despre ce îi motivează pe cei care activează în această zonă a sportului.

Reporter: Pe prima pagină a site-ului oficial al clubului apare vechea zicală ”Mes sana in corpore sano”. Cât de mult înţelegem să o şi aplicăm?

Eduard Crângaşu: În ultimul timp nu prea mai înţelegem exact ce reprezintă această zicală, din diferite motive. Cred că în primul rând economice, iar de aici pleacă şi restul.

R: Câte secţii aveţi la club?

E. C.: În momentul de faţă, CS Petrolul are 14 secţii, una chiar proaspăt înfiinţată în urmă cu două luni. Este vorba de sambo, un sport asemănător luptelor, tradiţional rusesc, care are o mare deschidere în ultimul timp.

R: Pe ce secţii este cea mai mare ”bătaie”?

E. C.: Nu pot să spun că cea mai mare bătaie este pe anumite secţii. Secţiile noastre se împart în două categorii, sporturi olimpice şi sporturi neolimpice. Normal că, totuşi, bătaia cea mai mare este pe cele olimpice.

R: Aveţi şi o secţie de radioamatorism…

E. C.: Acesta este un sport neolimpic, dar recunoscut de tot forul internaţional. Este secţia care ne-a adus foarte multe puncte la competiţiile internaţionale. Avem chiar campioni mondiali, campioni europeni. Sportul acesta ar trebui să aibă o mai mare promovare.

R: Cât de mult înţeleg părinţii importanţa sportului în buna dezvoltare a copiilor?

E. C.: Dacă vorbim de cei care au deja copiii la sport, aceştia înţeleg foarte bine. Aici avem de-a face cu părinţi care vin şi îşi aduc copiii la sport, deci conştientizează ce impact are asupra creşterii şi dezvoltării lor. Chiar fac nişte sacrificii. Părinţii vin şi îşi aşteptată copiii pe aici, pe holuri. Mă mai întreabă ce se întâmplă cu clădirea clubului, care se tot degradează. Cei care nu au copii la sport sunt majoritari. Ne întoarcem acum la principala problemă a ţării- lipsa bazelor materiale. O bază materială frumoasă, dezvoltată ar atrage un număr infinit mai mare de copii în sport, faţă de ce avem acum. Dacă nu ai ce să îi oferi, să vină să vadă un teren frumos, un vestiar frumos, o sală frumoasă, să aibă condiţii- căldură, lumină, se descurajează. S-a întâmplat să vină părinţii pentru a-şi înscrie copiii la diverse sporturi şi, când au văzut baza materială de aici, au renunţat. I-am înţeles, pentru că sunt părinte şi m-am pus în locul lor. Cred că asta este principala cauză, în afara stării economice a ţării, care îi determină pe părinţi să nu îşi mai lase copii să facă sport în ziua de azi.

R: Suntem unul dintre puţinele cluburi din ţară care nu au asigurată această bază materială şi cu toate acestea ne aflăm pe primele locuri în ceea ce priveşte rezultatele. Cum reuşiţi?

E. C.: Reuşim trecând peste lipsa bazei materiale, încercând să improvizăm în ce locaţii ne-au mai rămas aici. De exemplu, am amenajat sala de tenis de masă şi sala de scrimă în fosta sală de şah, iar sala de şah am mutat-o în sala de mese. Este ruşinos, suntem la sfârşit de 2012, dar acesta este adevărul.

R: De unde trebuie să vină ajutorul?

E. C.: Poate să ne ajute oricine îşi întoarce faţa un pic şi către noi şi cine poate să o facă. Cred că toată lumea apropiată de zona aceasta şi care are un cuvânt de spus în judeţ ar putea să ne ajute. Greşeala s-a făcut acum mai bine de trei ani, dar nu voi insista pe această temă pentru că nu vreau să împing discuţia către zona politică.

R: În ciuda problemelor, rezultatele sunt unele notabile…

E. C.: La atletism, de exemplu, continuăm să avem legitimată la clubul nostru campioana naţională a ţării, Negoiţă Maria. Asta deşi secţia de atletism există, practic, pe hârtie, în timp ce copiii se pregătesc pe acea ”minunată” pistă de atletism de la Sala Sporturilor, care este o pseudo-pistă. Plătim bani grei pe cantonament, care nu se desfăşoară la noi în judeţ, pentru a ţine această sportivă tot timpul anului în acţiune şi continuă să fie campioană naţională a ţării. Vreau să trag un alt semnal de alarmă şi anume că sportivii ajunşi la maturitatea sportivă- în unele sporturi se întâmplă la 14- 15 ani, în alte sporturi la 18-19, în altele la 20 de ani-, au nişte probleme. Ei nu se mai pot mulţimi doar cu o indemnizaţie de efort pe care noi putem să o plătim şi este normal să fie ajutaţi şi încadraţi undeva ca ei să poată fi plătiţi şi să îşi vadă în continuare de activitatea sportivă pentru care aduc rezultate notabile. Ei stau în catonament nouă-zece luni şi ajung la o vârstă la care vor să îşi întemeieze o familii şi nu au cum pentru că ei în continuare activează. Trebuie să găsim o modalitate pentru a-i ajuta pe aceştia, iar cadrul legal al cluburilor din sistemul ANST nu permite angajarea sportivilor.

Rezultate notabile avem la toate secţiile. Calendarul competiţional nu s-a închis, iar lista de medalii şi puncte încă mai poate fi îmbunătăţită.

R: Salariile nu sunt tocmai dintre cele mai mari. Ce anume îi motivează pe antrenori?

E. C.: Este ”nebunia” fiecăruia de a face exact ce îi place, ce a făcut o viaţă întreagă. Sunt secţii unde vin cu bani de acasă, numai să atragă copiii, să îi motiveze să vină şi a doua zi la antrenament, şi a treia zi... Din păcate, asta se întâmplă la noi, în România.

R: Dacă aţi fi într-o funcţie mai mare de decizie, care ar fi prima măsură pe care aţi lua-o?

E. C.: Poate pare un pic subiectiv, dar în primul rând aş încerca să rezolv problema bazelor materiale, care este cea mai arzătoare. Nu avem astfel de baze la Ploieşti. Toate bazele sportive sunt degradate, au ajuns unele dintre ele pe mâna unor aşa zişi investitori şi nu s-a realizat nimic. Totuşi, sunt optimist şi aştept să se întâmple şi lucruri frumoase la noi în Prahova. Aici pot să dau două exemple privind obiectivele care au intrat pe mâna unor investitori. Este vorba despre patinoarul de la Sala Sporturilor care a aparţinut Clubului Sportiv Petrolul şi a fost preluat de primărie care l-a dat în locaţie de gestiune. La ora actuală, noi plătim chirie pe două vestiare în cadrul patinoarului şi pe gheaţă atâta timp cât acesta activează, două-trei luni pe an. Plătim chirie în condiţiile în care suntem un club care face performanţă la patinaj şi pot să spun că secţia de patinaj este prima din ţară la rezultate şi, până acum un an de zile, scheletul echipei naţionale de patinaj, în proporţie de 80%, era format din sportivii Clubului Sportiv Petrolul. Cu vârfurile facem eforturi şi ne antrenăm câte două-trei luni pe an în Germania, iar vara ne antrenăm pe pista de role. Pregătirea pe pista de role nu e chiar ceea ce îşi doreşte un patinator la patinaj viteză pe gheaţă, dar asta este o alternativă. Al doilea exemplu este cel al bazinului Vega, unde vom plăti chirie pe culoar ca să ne putem desfăşura procesul de selecţie pentru viitori înotători ai clubului. Bazinul a aparţinut, de asemenea, Clubului Sportiv Petrolul.