Cel mai nou dosar de coruptie aflat pe masa procurorilor DNA, in care Adrian Semcu tocmai a primit mandat de retinere, se incurca pe zi ce trece.

 

Potrivit unor surse neoficiale, cel care i-a pus gand rau lui Semcu si l-a dat pe mana anchetatorilor este chiar Dumitru Pantea, fostul director al Hidro Prahova.

Citeste si: Dumitru Pantea, DIRECTOR de 7 ani la HIDRO Prahova, minte și se dezice de ILEGALITĂȚILE din instituția sa

Motivul? Se pare ca Dumitru Pantea a incasat ilegal o suma de bani prin firma Top Ram Project București, o companie condusa tot de catre Gheorghe Boeru (anchetat in acelasi dosar) care se ocupă de managementul proiectelor europene la care, sustin sursele noastre, domnul Pantea "pregătea" licitațiile. Iata ce se arata in comunicatul DNA:

"Pe de altă parte, şi o altă persoană din conducerea S.C. HIDRO PRAHOVA S.A. a fost cointeresată de inculpatul Boeru Gheorghe, reprezentantul SC ROMAIR CONSULTING SRL, pentru sprijin pe parcursul derulării procedurii de achiziţie şi pentru a acorda susţinere pe durata derulării contractului, inclusiv pentru a acorda, în avans, o tranşă din fondurile aferente activităţii de consultanţă. Astfel, în perioada 2011 – 2012, Boeru Gheorghe a remis acelei persoane suma totală de 50.400 lei, disimulată în venit aferent unui contract de muncă."

Pe 17 martie, Ph-online.ro a scris despre bani incasati de Dumitru Pantea de la Boeru.

Spaga, trecuta in declaratia de avere

De frica, Dumitru Pantea si-a trecut in declaratia de avere suma de 21.000 de lei ca fiind incasata de la firma Top Ram Project, restul de 30.000 de lei ramanand, totusi, la stadiul de spaga, intrucat nu figureaza in niciun registru contabil al fostului director Hidro Prahova.

Potrivit acelorasi surse, Semcu a fost bagat la inaintare de Dumitru Pantea pe usa DNA, cu scopul de a adauga la dosar pagini care l-ar putea face mai greu de observat pe acesta din urma.

Citeste si: Jocuri de culise, la Hidro Prahova: De frica DNA, Pantea si-a protejat... secretara

Citeste si: In atentia DNA: Nereguli mari, la Hidro Prahova. O firma fantoma stabileste cine conduce societatea

Ph-online vine cu o nouă dezvăluire în exclusivitate despre directorul demisionar de la Hidro Prahova. Se pare că domnul Pantea a profitat din plin de influența sa în calitate de șef al companiei de stat și și-a angajat rudele la Consiliul Județean Prahova și în instituții subordonate.

 

Potrivit unor surse, Dumitru Pantea și-a angajat în 2008 una dintre fete, Marilena Dumitru, la Direcția de Urbanism din cadrul Consiliului Județean Prahova cu un salariu de 1400 de lei în doar jumătate de an de când fusese pusă în funcția de consilier superior.

Constatăm astfel că directorul Hidro a avut mare grijă de familia sa. Reamintim că și ginerele domnului Pantea a fost angajat prin metode neortodoxe la sucursala Hidro Plopeni.

CITEȘTE ȘI Cum l-a angajat Pantea pe Cosma

Dumitru Pantea a demisionat din funcţia de director al Hidro Prahova, compania de apă şi canalizare a Consiliului Judeţean Prahova, după ce a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul fraudării fondurilor europene de la lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic.

CITEȘTE ȘI Dumitru Pantea, DIRECTOR de 7 ani la HIDRO Prahova, minte și se dezice de ILEGALITĂȚILE din instituția sa

Vineri, 27 Martie 2015 11:21

Cum l-a angajat Pantea pe Cosma

Dumitru Pantea, directorul Hidro Prahova, a angajat în urmă cu câteva luni la sucursala din Plopeni un domn pe nume Alin Cosma. Povestea din spatele acestei angajări este mai mult decât interesantă.

 

La vremea aceea, domnul Pantea a făcut presiuni pentru ca respectivul Cosma să fie angajat, invocând că este trimisul lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova.

Numai că realitatea este cu totul alta! Alin Cosma nu are nicio legătură de rudenie cu Mircea Cosma, iar preşedintele CJ habar nu are cine este respectivul.

CITEŞTE ŞI Dumitru Pantea, DIRECTOR de 7 ani la HIDRO Prahova, minte și se dezice de ILEGALITĂȚILE din instituția sa

Potrivit unor surse, Alin Cosma este nimeni altul decât GINERELE domnului Pantea.

Astfel, directorul Hidro a profitat de coincidenţa de nume, a minţit şi a făcut abuz în serviciu angajându-şi ginerele în cadrul companiei de stat.

Dumitru Pantea a demisionat din funcţia de director al Hidro Prahova, compania de apă şi canalizare a Consiliului Judeţean Prahova, după ce a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul fraudării fondurilor europene de la lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic.

CITEŞTE ŞI Dezvăluiri EXCLUSIVE despre directorul demisionar de la Hidro Prahova, Dumitru Pantea

Consilierul local liberal Ionuţ Ionescu, angajat al S.C. Hidro Prahova S.A., firmă condusă încă de directorul Dumitru Pantea, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de trei infracţiuni de luare de mită în derularea unor contracte pe fonduri europene. Procurorii au cerut instanței arestarea preventivă a fostului manager al Unităţii de Implementare a Proiectului de la Hidro.

 

Angajatul lui Pantea este acuzat că a pretins sume de bani firmei câștigătoare a licitației pentru contractul de lucrări cu finanţare europeană având ca obiect „Reabilitare şi extindere SEAU în oraşele Sinaia, Breaza – STAP în oraşele Comarnic şi Sinaia, judeţul Prahova”. Aceste sume de bani au fost pretinse de inculpat pentru a sprijini firmele respective pe parcursul derulării contractului, prin prisma atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitatea deţinută.

Ceea ce nu înțelegem este cum Pantea se află încă în libertate, în timp ce subordonatul lui este reținut cu propunere de arestare preventivă pentru niște fapte comise în ograda domnului director. 

Pantea se află la conducerea Hidro Prahova de 7 ani și ne este greu să credem că dumnealui nu știa ce se petrece în instituția pe care o coordona și în care și-a numit toți oamenii în funcții cheie. Mai mult, directorul Dumitru Pantea este cel care aproba toate subcontractările aranjate de Ionuț Ionescu.

Potrivit surselor noastre, Ionuț Ionescu a fost doar o mică piesă din angrenajul HIDRO, iar directorul Pantea a știut de aceste "intelegeri" și le-a aprobat, prima data, verbal, într-o excursie în străinătate în care a mers însoțit de secretara sa personală.

Pantea și-a dat DEMISIA din funcția de director al Hidro și a anunțat că a luat decizia de a rămâne în funcţie încă 60 de zile, conform clauzei din contractul de management pe care l-a semnat la preluarea postului de director general.

Vom reveni cu AMĂNUNTE despre directorul HIDRO PRAHOVA

CITEȘTE ȘI Dezvăluiri EXCLUSIVE despre directorul demisionar de la Hidro Prahova, Dumitru Pantea

FOTO: Dumitru Pantea și secretara personală

Dumitru Pantea a demisionat din funcţia de director al Hidro Prahova, compania de apă şi canalizare a Consiliului Judeţean Prahova, după ce a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul fraudării fondurilor europene de la lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic.

 

După ce și-a umplut conturile, s-a plimbat prin toată lumea și și-a terminat vila de la Ciolpani pe banii societății Hidro Prahova, Pantea se spală pe mâini și demisionează.

Probabil domnului Pantea îi este frică să nu se descopere detalii despre colaborarea pe care a avut-o cu mai multe firme din Prahova și din țară, pentru a-și rotunji veniturile. Potrivit declarației de avere a fostului director, el a obținut venituri din activități independente cu firmele Xenia-Ploiești și Top Ram Project București, o companie care se ocupă de managementul proiectelor, poate chiar al proiectelor europene la care domnul Pantea pregătea licitațiile.

VEZI AICI DECLARAȚIA DE AVERE A LUI DUMITRU PANTEA

Vom reveni cu detalii despre ADEVĂRATUL MOTIV al demisiei directorului Hidro Prahova.

avere.png

Dumitru Pantea, a anunţat, la sfarsitul saptamanii, membrii Consiliului de Administraţie că a luat decizia de a rămâne în funcţie încă 60 de zile, conform clauzei din contractul de management pe care l-a semnat la preluarea postului de director general.

În acest interval, Dumitru Pantea va gestiona contractele aflate în derulare pentru a nu periclita investiţiile şi se va ocupa de organizarea concursului pentru postul de director general.

Luni, 09 Martie 2015 13:36

Directorul Hidro Prahova a DEMISIONAT

Directorul Hidro Prahova, Dumitru Pantea, şi-a dat luni demisia.

Dumitru Pantea a demisionat din funcţia de director al Hidro Prahova, compania de apă şi canalizare a Consiliului Judeţean Prahova.

Gestul său vine la două săptămâni după ce acesta a fost audiat la DNA în calitate de martor în dosarul fraudării fondurilor europene de la lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic. 

Săptămâna trecută şi-a dat demisia şi Sanda Toader din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Hidro Prahova.

Directorul Hidro Prahova, Dumitru Pantea, vorbeşte, într-un interviu acordat PH-online, despre ce înseamnă implementarea mater planului de apă canal pentru judeţul nostru şi despre problemele pe care riscăm să le avem din cauza secetei, mai ales pe Valea Prahovei. Totodată, acesta ne ”vinde” secretul care te ajută să rămâi în funcţie în ciuda schimbărilor politice.

 

 

Reporter: În câte localităţi din judeţ sistemele de alimentare cu apă sunt gestionate de Hidro Prahova?

 

Dumitru Pantea: Imediat după Revoluţie, au existat oameni sau cluburi care au luptat şi au reuşit să desfiinţeze unităţile de gospodărire comunală. Aşa s-a întâmplat şi cu grupul de gospodărire comunală din Ploieşi care, imediat după Revoluţie, a fost divizat: salubritatea la salubritate, apa la apă, termia la termie, transportul la transport. După aceea, şi în cadrul aceleiaşi secţiuni, am început să împărţim şi serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare pe fiecare localitate în parte. Asta se făcea în scopul eficientizării serviciului şi creşterii calităţii. Dar ne-am trezit, după câţiva ani de zile, că în loc să îmbunătăţim situaţia, mai rău am prăbuşit-o. Atunci au venit nişte oameni de sus, de la Uniunea Europeană, şi ne-au zis că, dacă vrem ca lucrurile să meargă bine pe o secţiune anume, pe serviciul public de apă şi canalizare, trebuie să facem un operator regional care să se ocupe de treaba asta şi să investestească în infrastructură, să crească, deci, calitatea serviciului. Şi l-am făcut. Şi aşa s-a născut ideea operatorului regional Hidro Prahova care, în 2005, a fost înfiinţat printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Prahova. De fapt, a fost înfiinţat în 2004, dar funcţionează cam din 2005. Am început cu 12 localităţi, între care Azuga, Buşteni, Sinaia, Băicoi, Slănic, Plopeni. După aceea, s-a realizat programul SAMTID şi am zis să continuăm. La ora asta, Hidro Prahova este un prestator de servicii pentru serviciul public de apă şi canalizare şi prestează servicii în 45 de localităi, dintre care trei au aderat de curând, dar încă nu am preluat în totalitate. Singura la care am preluat total este Poiana Câmpina şi urmează Gornet Cricov şi Valea Doftanei.

 

R: La Poiana Câmpina au fost recent nişte probleme cu fostul operator.

 

D. P.: Au avut o problemă financiară cu fostul operator şi în momentul în care s-a hotărât rezilierea contractului de delegare a gestiunii, ne-au contactat şi noi, în calitate de operator regional, avem această obligaţie de a opera atunci când este dorinţa şi când autoritatea publică devine acţionar la Hidro Prahova, pentru că legea îi permite autorităţii locale să dea direct, fără licitaţie, serviciul public către operatorul regional dacă este acţionar la operatorul regional. A devenit acţionar la noi şi obligatoriu prestăm serviciul.

R: Care este calitatea serviciilor pe care le prestaţi? Ştim că sunt o mulţime de probleme prin vechimea reţelelor, de exemplu.

 

D. P.: Aici nu vorbim doar de calitatea apei. Problema se împarte în două. Odată este vorba de calitatea apei produsă, pentru că pot să spun că Hidro Prahova produce apă, şi vorbim de calitatea apei distribuite. Dacă la producere poţi să fii direct răspunzător şi răspund dacă am produs-o proastă, la distribuită depinzi de calitatea reţelei. Proprietarul reţelelor este autoritatea locală. Ea îmi dă reţea la 20 de centimetri sau la 1,5 metri şi iarna se plânge că a îngheţat aia de la 20 de centimetri. E normal, în astfel de condiţii. Sunt primării care realizează investiţii în extindere reţele de alimentare cu apă şi le pozează la o adâncime cu mult sub limita de îngheţ, adică în loc de 1,2 metri-1,5 metri, are 40-50 de centimetri. Iarna îngheaţă şi apar problemele. Mai apare o situaţie, când pe traseul reţelelor de alimentare cu apă se amplsează obiective care poluează, iar apa intră în contact cu elementele poluante şi îmi dă probleme în distribuţia către cetăţean. Problema asta nu o înţelege nici organul de control, de multe ori. Când intri în amănunt, vezi că cetăţeanul şi-a amplasat un obiectiv deasupra reţelei. Sunt multe situaţii în care un bar este amplasat pentru conducta de apă şi o toaletă, un grup sanitar şi de descărcare în apropiere de conductă, când aceasta s-a corodat mai mult şi a fost întreruptă alimentarea cu apă, a supt tot ce era mizerie acolo. Sau la Sinaia am avut o situaţie de genul conducta de canalizare amplasată peste cea de apă. Cum să le faci aşa? Conducta la Sinaia era montată de acum 50 de ani, că nu a avut alt traseu, în timp s-au corodat ambele conducte şi cetăţenii primeau apă murdară. Cum să identifici astfel de chestiuni? Nu ai cum. Se întâmplă.

Deci de asta împărţim calitatea apei în două: produsă, unde avem aproape 100% probe conforme, şi distribuită, unde nu ne putem mândri că avem 100% conforme din cauza stării tehnice a reţelelor. Dacă nu am fi avut acea problemă la distribuţie, nu am fi accesat programele de finanţare. De aceea le-am accesat, să îmbunătăţim calitatea reţelelor.

 

R: Şi aşa ajungem la necesitatea unui master plan de apă canal...

 

D. P.: Situaţia aceasta toată privind vechimea reţelelor şi faptul că nu putem avea un serviciu de calitate au fost sesizate. Pentru îmbunătăţirea calităţii serviciului prestat de operatorul regional s-a elaborat un master plan care a început să identifice tot felul de probleme: că nu sunt racordaţi toţi cetăţenii la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare, că apa nu este de calitate şi că, în unele situaţii, furnizezi, din diferite motive, apă peste indicatorii de calitate, că apa evacuată în emisar nu corespunde cu ceea ce impune Uniunea Europeană, că nămolurile din staţiile de epurare nu sunt tratate şi departe de a fi valorificate. Toate aceste neconformităţi au trecut într-un program de investiţii şi s-a întocmit un studiu de fezabilitate care urmăreşte lucrări de investiţii, îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi racordarea în procent de 100% a cetăţenilor din judeţul Prahova. Deci, calitatea şi accesul la serviciul public de alimentare cu apă sunt obiectivele noastre.

 

R: Care sunt etapele în care se realizează acest master plan?

 

D. P.: Sunt mai multe etape în care îl punem în practică. Suntem în prima etapă acum, cu localităţile peste 10.000 de locuitori, sunt 12 localităţi. În a doua etapă 2014-2020 vor intra localităţile cu 2.000 până la 10.000 de locuitori, iar în a treia etapă, după 2020, avem restul localităţilor, până la 100%. Deci, până în 2028, tot ce înseamnă localitate şi cetăţean, locuitor al judeţului Prahova trebuie să beneficieze de serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare.

 

R: Avem acea situaţie excepţională a oraşului Comarnic, unde existau doar 200 de metri de canalizare. De altfel, aceasta este şi localitatea în care au pornit lucrările. Care este stadiul lucrărilor acum?

 

D. P.: La ora asta, în Comarnic, din cei 59,9 km pe care trebuia să îi realizăm până la 30 decembrie 2014, am realizat 10 km de reţea de canalizare şi 630 de racorduri. Nu pot să spun că suntem în grafic, suntem într-o uşoară întârziere pentru că am început ceva mai târzior din cauza unor probleme cu detaliile de execuţie. În plus, Comarnicul este un oraş foarte greu la execuţie. Acum se lucrează cu nouă formaţii, o să mai suplimentăm cu trei, o să intrăm şi pe DN 1 să facem colectorul principal şi, după ce scăpăm de acesta, lucrurile vor merge mai uşor. Sperăm să ne încadrăm în termen.

 

lR: Ce licitaţii în derulare? Care sunt următoarele localităţi în care va demera proiectul?

 

D. P.: Ar trebui să începem, depinde şi de cât de repede reuşim să semnăm contractele. Într-o ordine firească ar fi oraşul Breaza, pentru că este legat colectorul de Comarnic, descarcă în aceeaşi staţie de epurare, urmează Câmpina care, împreună cu Băneştiul, va realiza o staţie de epurare, deci este al doilea set de reţele. Al treilea set ar fi cel de la Băicoi, Urlaţi şi Vălenii de Munte. Avem şi o lucrare de alimentare cu apă care va trebui să înceapă cât mai curând, pentru că la Breaza avem o problemă cu alimentarea cu apă şi va trebui să facem conducta de transport de la Văleni şi până la Breaza şi la Comarnic să suplimentăm sursa de alimentare cu apă ca să satisfacem 24 de ore din 24, pentru că acum avem apă cu program.

Am avut apă cu program şi la Sinaia în perioada în care a fost secetă pentru că sursele izolate de care dispune staţiunea au cam secat şi a trebuit să facem apel la staţia de tratare de la Azuga care se alimentează din Valea Azugii care nu mai are un debit satisfăcător şi s-ar putea ca şi iarna asta să avem o problemă dacă îngheţul vine prea devreme şi sursele de suprafaţă vor îngheţa. Atunci, prelevarea în sursă se va face greoi şi s-ar putea să avem probleme în alimentarea cu apă.

 

R: Ce înseamnă master planul pentru Prahova?

 

D. P.: Dacă vorbim din punct de vedere social, înseamnă ”n” şantiere înfiinţate, ”n” locuri de muncă în construcţii-montaj. E greu să lucrezi în construcţii- montaj, dar ai un loc de muncă. În Comarnic, un constructor a cerut forţă de muncă din localitate. După aceea, din punct de vedere economic al operatorului regional înseamnă nişte venituri suplimentare pentru că, dacă în Comarnic mai sporesc cu 12.000- 13.000 de consumatori, am nişte abonaţi care îmi aduc venituri suplimentare. Nu mai vorbesc de confortul de la fiecare casă în parte sau că un agent economic care vrea să îşi dezvolte activitatea în Comarnic se gândeşte că are toate facilităţile.

 

R: Mai este seceta o ameninţare sau am trecut de acest hop?

 

D. P.: În mod sigur vom avea probleme cu seceta şi în iarna asta pentru că nu avem debite sufieciente în sursă şi îngheţul va strangula posibilitatea prelevării apei din sursă. Nu o să avem probleme pe zona Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte, Câmpina, Văleni, Băicoi, dar o să fie probleme pe Valea Prahovei, în special Azuga, Buşteni, Sinaia şi chiar Comarnic.

 

R: Cum gestionăm situaţia? Sunt totuşi zone turistice aflate în plin sezon turistic.

 

D. P.: Foarte mulţi agenţi economici au uitat de anumite normative. Normativele prevedeau că fiecare agent economic are obligaţia să îşi constituie o rezervă proprie, deci un rezervor de înmagazinare care, în perioada când se distribuie apă potabilă, să faci rezervă. Ea poate fi rezervă de incendiu, la un moment dat. Au această obligaţie şi am făcut apel de atâtea ori la conducerea hotelurilor. Apoi, căutăm ca această oră de ăîntrerupere să ne găseasccă cu rezervoarele noastre pline, să facem faţă din rezervele noastre, astfel încţt impactul să fie cât se poate de mic.

 

R: Există amenzi pentru neconstituirea rezervelor?

 

D. P.: În mod normal, nici nu trebuie să ţi se dea aviz să contruieşti dacă nu ai proiectul cu această rezervă. Ar trebui să nu te autorizeze să funcţionezi fără această rezervă. Sunt foarte puţini care o au, poate sunt 50%.

 

R: Sunteţi de mulţi ani director şi aţi făcut faţă multor schimbări politice. Care este secretul dvs?

 

D. P.: Nu uitaţi că eu nu am fost niciodată numit politic în funcţia de director. Eu am pregătire în domeniul respectiv, sunt inginer hidro-tehnician, deţin titlul de doctor ştiinţific, eu îmi aduc aportul direct la îmbunătăţirea situaţiei şi am fost şi la Apa Nova director. Sigur că pot fi şi alte propuneri, în funcţie de cum se schimbă politicul, dar nu a fost cazul meu. Eu am demonstrat că pot să fac faţă şi altfel decât politic. Dacă eu m-am născut în gospodăria comunală, din 1977, dacă eu, în Ploieşti, am îmbunătăţit sistemul de alimentare cu apă, am realizat rezervoarele de cartier pentru a satisface vârfurile de consum, dacă sunt unul din cei care au realizat relaţia cu francezii... Când s-a constituit Hidro Prahova, a trebuit să găsească un director care să cunoască situaţia din tot judeţ. Grupul de gospodărire comunală a guvernat sistemul de alimentare cu apă din tot judeţul. Întâmplarea face să fi rămas cam unicul mohican. Am cunoscut foarte bine sistemul, am elaborat studii tehnice privind dezvoltarea sistemului de alimentare cu apă în mai multe localităţi ale judeţului, am făcut proiecte pentru staţii de epurare din judeţ- cea de la Urlaţi, cea de la Breaza, aveam un proiect cu staţia de la Azuga, dar nu s-a definitivat. Am înlocuit o serie întreagă de reţele în condiţii grele, până în Revoluţie.

Trebuie să fii un fel de mohican ca să rezişti. În sfera serviciilor publice de gospodărire comunală se formează un om foarte greu. Gospodăreirea comunală este o adevărată şcoală. Sunt aproape de pensie şi tot nu am învăţat absolut tot ce se întâmăplă. Voi lansa o carte cu felul în care a funcţionat, funcţionează şi va funcţiona serviciul public de alimentare cu apă în localiutăţile judeţului Prahova. Acolo veţi găsi tot ce am întâlnit eu în viaţa mea de inginer hidro-tehnician, de la acte de reglementări, pentru că am funcţionat o perioadă de timp şi în domeniul Autorităţii Naţionale de Reglementare unde am fost părtaş la o serie întreagă de reglementări în domeniu. O serie de legi au trecut şi prin mâna mea. Dacă vă uitaţi în urmă, există o hoărâre de guvern de aprobare a serviciului public de alimentare cu apă, unde port semnătura alături de primul ministru. Deci, de la reglementări şi până la execuţie, am trecut prin toate etapele. De aceea probabil, cineva din conducerea judeţeană îşi dă seama că o unitate de genul acesta, cu o activitate atât de amplă, nu poate fi condusă decât de un om care a trecut prin toate etapele.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.