Duminică, 04 Ianuarie 2015 17:20

Continuă saga lui Mățel

Tras pe linie moartă la Astra în ultimul an, fundașul dreapta Alexandru Mățel (25 de ani) pare să-și fi găsit în cele din urmă liniștea. Jucătorul Astrei, căruia îi va expira contractul cu giurgiuvenii peste 6 luni, a parafat deja un angajament cu Dinamo Zagreb, echipă care l-a curtat insistent!

Misterul din jurul lui Mățel s-a prelungit în ultimele săptămâni, dar internaționalul român nu a mai avut viitor la Astra. Șefii clubului știau că acesta va accepta oferta venită de la Dinamo Zagreb, astfel că i-au pus în vedere faptul că nu va mai fi inclus în planurile primei echipe.

Mățel s-a antrenat singur o vreme îndelungată, mărturisind într-un interviu acordat pentru Digi Sport că abia așteaptă să scape de coșmarul numit "Astra".

În cele din urmă, Mățel s-a înțeles la salariu cu șefii lui Dinamo Zagreb, iar fotbalistul român se va alătura din vară lotului croat. Actele au fost parafate, iar Dinamo Zagreb ar vrea să-l aibă la dispoziție încă din această iarnă, dar Astra nu acceptă cei 100.000 de euro pe care croații vor să-i plătească pentru dezlegare. În cazul în care Ioan Niculae nu va arăta flexibilitate la negocieri (cere 250.000 de euro), Mățel va sta pe bară până în luna iunie, când se va putea alătura noii sale echipe.

sursa: digisport

 .

După ce, la finele lunii august, 4 dintre fostele glorii, Mircea Dridea, Octavian Dincuță, Eduard Iuhas și Camil Oprișan, au fost la Zagreb și s-au revăzut, după 47 de ani, cu 3 dintre foștii lor adversari, croații le-au întors vizita, ieri, și au venit la Ploiești.

Ceea ce nu s-a putut întâmpla în aproape 5 decenii, de la ”dubla” dintre Petrolul și Dinamo Zagreb, din Cupa Orașelor Târguri, s-a realizat de două ori într-un interval de 3 luni. Profitând de faptul că Dinamo Zagreb va disputa azi returul cu Astra Giurgiu, din Grupa D a Europa League, Slaven Zambata, Krasnodar Rora și Filip Blaskovic au fost incluși în delegația campioanei Croației. De la aeroport, cei 3 dinamoviști au venit direct la Ploiești pentru a se reîntâlni cu prietenii petroliști, frații Mircea și Virgil Dridea, Eduard Iuhas, Octavian Dincuță și Camil Oprișan.

Timp de două ore, oaspeții au vizitat stadionul ”Ilie Oană”, locul unde în 1967 pierdeau cu 0-2 returul cu Petrolul, după ce în prealabil câștigaseră cu 5-0 la Zagreb, fiind impresionați de arenă și de dotările acesteia. S-au depănat amintiri, s-a glumit, totul într-o atmosferă prietenească, dar s-au și dezbătut teme actuale din fotbalul românesc, croat și cel european.

”Este o adevărată plăcere să ne revedem cu prietenii noștri de la Dinamo Zagreb și, iată că, după 47 de ani, ne-am văzut cu ei de două ori în 3 luni, lucru posibil datorită conducerilor celor două cluburi, fapt pentru care le mulțumim. Sunt momente speciale, unice, ne amintesc de tinerețea noastră și de sportul pe care l-am practicat cu atâta plăcere. Ne dorim să fim cu toții sănătoși, iar Petrolul și Dinamo Zagreb să se reîntâlnească în cupele europene, pentru a ne revedea și noi”, a declarat Mircea Dridea cu ocazia acestei întâlniri.

La rândul său, Slaven Zambata a ținut să le mulțumească gazdelor pentru primire: ”Suntem foarte bucuroși că am avut ocazia să ne reîntâlnim. Soarta a făcut ca Dinamo să joace, din nou, cu o echipă din România și a fost un bun prilej să ne întoarcem la Ploiești după atâta timp. Totul e schimbat, e normal, stadionul este frumos, modern și sunt condiții excelente pentru spectatori. Le mulțumim cluburilor, dar și prietenilor noștri de la Petrolul pentru această zi deosebită”.

”Prelungirile” au avut loc la restaurantul Best din Ploiești, unde bucatele tradiționale românești și vinul de colecție au întregit sărbătoarea seniorilor, în fapt o pledoarie pentru prietenie ce poate fi luată ca exemplu de generațiile mai tinere de fotbaliști. E încă un semn clar că valoarea, educația și fair-play-ul sunt elemente fără de care fotbalul n-ar fi ajuns cel mai frumos și atractiv sport din lume.

sursa: fcpetrolul

La conferința de presă susținută în această seară la arema Maksimir au fost prezenți antrenorul Răzvan Lucescu și atacantul Victoraș Astafei.

 

Iată ce au declarat cei doi, provocați de către reprezentanții mass-media:

 

Răzvan Lucescu: Am venit la Zagreb de pe poziția echipei cu șansa a doua dar asta nu înseamnă că suntem dinainte eliminați. Vom încerca să facem un joc mare, să nu mai fim sub apăsarea greșelilor mari de arbitraj de la Ploiești. Apreciez că orice este posibil mâine!

 

Dinamo este o echipă de mare valoare, care în campionat este obișnuită să câștige săptămână de săptămână. Apreciez că fotbaliștii ei vor încerca să practice același gen de fotbal ca și cel de la Ploiești și vreau să cred că vom avea același partener ca și cel de pe “Ilie Oană”!

 

Mâine, ținând cont de accidentarea lui Pecanha, va fi tuitularizat Cobrea. Cred în valoarea lui și nu mă tem pentru titularizarea lui. Vor mai lipsi Fanchone și Geraldo, ambii accidentați. În locul lui Geri va intra Satli, cel care a făcut la Craiova un meci foarte bun! Am încredere în cei care vor intra în teren în locul titularilor!Ț

 

Victor Astafei: Am avut șanse mari de a înscrie, la Ploiești, dar nu am făcut-o, sperăm ca mâine să reușim! Suntem bine antrenaí și ne și dorim acest lucru! Eu sunt o fire mai optimistă, apreciez că putem și noi să marcăm de mai multe ori și să ne calificăm aici, la Zagreb”.

 

Imediat după întâlnirea cu jurnaliștii a avut loc antrenamentul oficial, Mutu&Co. fiind extrem de concentrați și atenți la sfaturile antrenorului.

 

După ce, la prânz, am avut parte de o ploaie abundentă care a durat aproape 2 ore, sarele și-a făcut simțită prezența până la crepuscul. iar acum, chiar în timpul ședinței de pregătire, un vânt puternic și o învolburare a norilor anunță o altă ședință de ploaie. Iar până la hotel sunt cam 3 kilometri...

 

După un drum extrem de solicitant, cei aproape 1000 de kilometri ce separă Ploieștiul de Zagreb fiind parcurși în mai bine de 17 ore – mizeriile din vama croată abundând! - iată-ne cazați la Hotelul Dubrovnik, stabiliment de patru stele situat exact în inima capitalei Croației.

 

Înainte de a fi repartizați pe camere, am trecut pentru 30 de minute pe la Hotelul Sheraton, locul unde “petroliștii” și-au stabilit cartierul general, elevii lui Răzvan Lucescu ajungând să se cazeze exact în timp ce mass-media aflase că aeronava cu care “lupii”au călătorit tocmai aterizase pe Pleso Airport. Cu ceva peripeții, așezarea pe pistă fiind însoțită de o scurtă acvaplanare, ploaia punându-și nefericit amprenta asupra opririi avionului!

 

Revederea cu galben-albaștrii a fost scurtă dar intensă, Mutu&Co. lăsându-se fotografiați dar fără a răspunde la vreo întrebare.

 

Pe firul foarte scurt am aflat că Peterson Pecanha este indisponibil pentru meciul de mâine seară, brazilianul de 34 de ani accidentându-se la umăr în timpul partidei de duminică, de la Craiova!

 

Alături de el, și francezul Jean-Alain Fanchone va fi în tribună pentru jocul cu croații. Iar Geraldo, cum bine se știe, este suspendat în urma cartonașului roșu primit în ultimul minut pe “Ilie Oană”, la meciul tur!

 

În aceste condiții va fi greu pentru Răzvan Lucescu să alcătuiască unsprezecele ideal, speranța într-un joc bun, de calitate, încununat eventual și cu o calificare spectaculoasă, revenindu-le celorlalți componenți.

 

La câteva momente după sosirea echipei a apărut și patronul Dan Capră, oficialul Petrolului alegând să se deplaseze în Croația cu autoturismul personal! Fără a avea parte de “aventuri” în vama croată!

 

De la ora 19:45, ora României, voi fi prezent la conferința de presă organizată de Petrolul iar apoi, vreme de 15 minute, la antrenamentul oficial de pe stadionul Maksimir. Am ratat, cu toții, conferința gazdelor, desfășurată de la ora 12:00, adică exact când noi ne apropiam de Zagreb! După activitățile de presă voi încerca să postez câteva concluzii desprinse dar și câteva poze!

După înfrângerea de pe “Ilie Oană”, scor 1-3, “lupii” merg la Zagreb pentru a încerca marea cu degetul.

 

În tentativa lor, Mutu&Co. vor avea nevoie de o prestație net superioară celei de la Ploiești dar și de o brigadă de arbitri corectă, alta decât cea de joi seară.

 

Peste trei zile, pe “Maksimir Arena”, galben albaștri vor avea parte de un arbitru slovac, în persoana lui Ivan Kruzliak, un tip de 30 de ani aflat din 2011 pe lista FIFA. Până la ora meciului de la Zagreb, slovacul nu a mai condus niciun joc al unei echipe din România!

 

Kruzliak va fi asistat de conaționalii săi Tomas Somolani și Tomas Mokos iar observatorii meciului vor fi Paul Allaerts (Belgia) - pentru arbitraj și Dag Steinar Vestlund (Norvegia) – pentru joc.

 

FC Petrolul – Dinamo Zagreb 1-3 (1-1)

 

În ciuda remizei neașteptate cu Rapid, scor 0-0, în ultima etapă a Ligii 1, fanii Petrolului nu și-au pierdut entuziasmul, peste 14.000 fiind prezenți în tribunele arenei “Ilie Oană”. O atmosferă de meci mare, o simpatie colosală mai ales la intonarea imnului echipei, o stare de spirit propice vizionării unui meci cum numai o competiție europeană de calibrul Europa League o poate oferi. Ecoul tribunei a doua, mereu în canon cu peluza suporterilor, a făcut deliciul celor 15 fani croați prezenți la locul rezervat oaspeților, mai toți grăbindu-se să imortalizeze entuziasmul fanilor ploieșteni.

 

Jocul a început cu ambele echipe evoluând prudent, croații încercând să taie din start posesia Petrolului și să contraatace periculos.

 

Prima mare ocazie de gol a aparținut “lupilor”, Teixeira (7) - în urma unei scheme bine gândită - șutând din mișcare, de la 13 metri, lateral stânga, iar portarul croat a salvat in extremis! După zece minute, Mutu (17) a șutat previzibil, cu stângul, de la 16 metri, exact în brațele lui C. Eduardo!

 

În replică, W. Eduardo a avut un șut bun, puternic, de la 18 metri, perpendicular, dar mingea a trecut la 20 de cm peste bară! Iar Soudani, un minut mai târziu, cam din aceeași poziție, a făcut o cursă reușită și a șutat exact ca și colegul său!

 

În minutul 27, în urma unei centrări din flancul drept, Mutu a atins balonul cu mâna, după o deviere a lui Cop, iar arbitrul Orsato a indicat punctul cu var. Penaltiul a fost transformat cu precizie de către COP: 0-1! După trei minute, în urma unui corner, același Mutu a trimis cu capul din 8 metri dar portarul croat a reținut pe linia porții! Petrolul a reușit să egaleze prin Tamuz (38) dar arbitrul a fluierat un fault la portar, făcut anterior de către Mutu!

 

Dinamo jacă deschis, fără nicio inhibiție, iar W. Eduardo și Cop sunt aproape de golul doi!

 

În ultimul minut al primei reprize, după o pasă perfectă a lui Teixeira, TAMUZ a egalat, după ce a driblat ambii apărători centrali și a șutat în dreapta portarului: 1-1!

 

Mitanul secund a fost, în primele 20 de minute, sărac în faze de gol, preocuparea celor două echipe fiind aceea de a nu greși . Totuși, odată cu intrarea lui Albin, dinamica fazelor la poarta croaților a crescut iar Tamuz (66) a șutat aprope de fericire, mingea trecând puțin peste poartă! Iar Mustivar (68), de la 18 metri, l-a imitat spre disperarea fanilor ploieșteni! Presiunea la poarta lui C. Eduardo a crescut cu fiecare minut scurs, oaspeții au început să tragă de timp iar marea ocazie a lui Mutu, scăpat în flancul stâng dar incapabil să ajungă să tragă corect, a isterizat asistența!

 

Nu a fost suficient pentru că în minutul 78, după o acțiune personală a lui Tamuz, mingea a ajuns la Mutu iar internaționalul a șutat, din 6 metri, exact în piciorul lui Simunovic, apărut ireal, de nicăieri! Iar nebunia a căpătat forme ireale după două minute, atunci când, pe contraatac, COP a reușit să înscrie după o lovitură de cap, din 6 metri, după centrarea lui Ivo Pinto: 1-2!

 

La ultima fază a meciului, dintr-o lovitură liberă directă de la 35 de metri, lateral dreapta, MACHADO a șutat violent, exact la vinclul din stânga lui Pecanha, stabilind un rezultat pe cât de neașteptat pe atât de mincinos: 1-3!

 

Casetă

 

Stadion: “Ilie Oană” Ploiești. Spectatori: circa 14.000. Marcatori: Tamuz (45)/ Cop (27, 80), Machado (90+5)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Gerson, Fanchone - De Lucas, Hoban (50 Mustivar) – Priso (62 Albin), Mutu (cpt) (83 Nepomuceno), Teixeira – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.

Dinamo: C.Eduardo – Pinto, Simunovic, Simunic (cpt), Pivaric – Ademi, Brozovic – Soudani (46 Machado), Antolic (73 Vukojevic), W. Eduardo (62 Pjaca) – Cop. Antrenor: Zoran Mamic.

Cartonașe galbene: Alcenat (32)/ Ademi (49)

Cartonaș roșu: Geraldo (90+5)

Au arbitrat: Daniele Orsato – Lorenzo Manganelli și Nicola Nicoletti (toți din Italia)

Observator: Marinus Koopman (Olanda)

Delegat UEFA: Styrbjorn Oskarsson (Finlanda)

Jucătorul meciului: Duje COP.

 

UEFA a făcut cunoscută brigada care va oficia la manșa tur a play-off-ului celei de-a doua competiții continentale de club, ediția 2014/2015, jocul dintre Petrolul și Dinamo Zagreb fiind dat pe mâna unei brigăzi din Italia.

 

Iată și numele oficialilor propuși de UEFA pentru meciul care se va juca joi, de la ora 20:15, pe “Ilie Oană”:

 

Arbitri: Daniele Orsato - Lorenzo Manganelli și Nicola Nicoletti. Rezervă: Daniele Doveri (toți din Italia)

Observator arbitri: Marinus Koppman (Olanda)

Observator joc: Styrbjorn Oskarsson (Finlanda)

 

Centralul a mai fluierat de două ori partide ale unor echipe românești: Manchester United - CFR Cluj Napoca 0-1 (grupe Champions League, 2012) și finala Cupei României 2012, Dinamo - Rapid 1-0.

Vineri, 08 August 2014 15:17

Petrolul întâlneşte Dinamo Zagreb

După victoria imensă de aseară, 4-1 la Plzen, trupa “lupilor” va întâlni echipa croată Dinamo Zagreb în tentativa de a ajunge în play-off-ul Europa League.

 

Petrolul Ploieşti va întâlni echipa croată Dinamo Zagreb în play-off-ul Ligii Europa, conform tragerii la sorţi ce a avut loc, de câteva minute, la Nyon, gruparea prahoveană urmând să joace turul pe teren propriu, la 21 august. La rândul ei, Astra Giurgiu va întâlni echipa franceză Olympique Lyon în cadrul aceleiași competiții, gruparea de la malul Dunării urmând să joace meciul tur în deplasare, la 21 august. Manşa secundă va avea loc în data de 28 august, în România.

 

Echipele câştigătoare din dublele manșe se vor califica în grupele Ligii Europa.

Acest site foloseste cookie. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.